Religio

Cartea:

Cărți

A. Viaţa

Cuviosul Antonie Putilov s-a născut în anul 1795. El a fost fratele mai mic al egumenului schitului Optina, Moisei. Încă din anii tinereţii, asemenea fraţilor, a năzuit spre monahism. În timpul invaziei francezilor din anul 1812 se afla la Moscova şi a suferit cumplit din cauza lor – abia a scăpat. După multe chinuri s-a alăturat cuviosului Moisei care trăia ca un pustnic în pădurile Raslovl. Aici s-a deprins cu adevărata nevoinţă, cu smerenia, cu ascultarea împreună cu fratele său, a participat cu propriile mâini la construirea schitului din Pustia Optinei. A devenit conducătorul schitului la vârsta de 30 de ani, după numirea fratelui său ca egumen al Optinei.
În obştea schitului Optina nu exista un călugăr atât de smerit precum era tânărul ocârmuitor Antonie, care nu dădea nici cea mai mică dispoziţie fără binecuvântarea schimnicului şi cuviosului său frate, Moisei. Una dintre pomenirile pe care le făcea era: „Pomeneşte, Doamne, pe binefăcătorul şi părintele meu sufletesc, cel mai cinstit între toţi, egumenul ieromonah Moisei“. Obştea schitului era alcătuită în general din schimnici cuvioşi şi se înţelege cu câtă blândeţe şi înţelepciune trebuia să o cârmuiască tânărul stareţ ca să nu aibă cu nimeni vreo neînţelegere. Din cauza numărului mic de fraţi, însuşi stareţul îndeplinea multe ascultări ce se cuveneau fraţilor. Deseori i se întâmpla să rămână fără ucenic în chilie care să se ocupe de bucătărie, de grădinărit, de coacerea pâinii. „Ca cea mai săracă plantă – scria stareţul Antonie în 1832 unei rude – trăiesc singur în chilie: singur mă duc după apă, singur – după lemne… Cu rang de preot acum avem în schit cinci cuvioşi, însă toţi au îmbătrânit şi sunt neputincioşi, de aceea sarcina slujirii o duc eu singur pentru toţi“.

El trăia „făcându-se toate tuturor ca, în orice chip, să mântuiască pe unii“. Acest text, în sens direct, se potriveşte slujirii de stareţ. Cu toate acestea, nici cuviosul Antonie, nici cuviosul Moisei nu au luat asupra lor sarcina ocârmuirii duhovniceşti în rândul fraţilor de mănăstire. Fiind ei înşişi schimnici, purtători ai Sfântului Duh, au înţeles importanţa ocârmuirii duhovniceşti şi au lăsat-o în seama acelor schimnici mari, pe care i-au atras la schitul Optina, acesta fiind cel mai larg domeniu de activitate.
Prin urmare, întărirea ocârmuirii duhovniceşti în schitul Optina şi înflorirea acesteia au fost în întregime lucrarea acestor doi fraţi. Iată ce impresie i-a lăsat schitul prin ceea ce însemna el unei persoane care a fost acolo în tinereţe datorită stareţului Antonie: „Ordinea nemaipomenită şi oglindirea unei frumuseţi nepământene în toată obştea schitului, adesea au atras inima mea de copil spre desfătarea sufletească, despre care îmi amintesc şi acum cu veneraţie şi consider că acel timp a fost cea mai bună perioadă din viaţa mea. Simplitatea şi smerenia fraţilor, ordinea strictă de pretutindeni şi curăţenia, abundenţa diferitelor soiuri de flori şi plăcutul lor miros şi, în general, acel sentiment al prezenţei darului, fără să vrei te obligă să uiţi tot ce se află în afara acestei obşti.

În biserica schitului mi se întâmpla să stau îndeosebi în timpul Liturghiei. Aici, încă din momentul intrării, mi se întâmpla să mă simt în afara lumii şi a falsităţii ei. Cu ce veneraţie înduioşătoare se săvârşea dumnezeiasca slujbă! Şi această veneraţie se oglindea în toţi participanţii până la o aşa măsură încât se auzea fiecare foşnet, fiecare mişcare în biserică. Cântarea de la strană, la care adesea participa însuşi părintele Antonie, stareţul schitului, era armonioasă, corectă şi minunată. Ceva asemănător nu am mai auzit nicăieri după aceea, deşi foarte des mi s-a întâmplat să ascult cei mai elevaţi cântăreţi în capitală şi pe cei mai cunoscuţi în Europa.

În cântările schitului se auzeau blândeţea, smerenia, frica de Dumnezeu şi veneraţia din rugăciuni, aşa cum în cântările lumeşti se reflectă lumea şi patimile ei, însă acest lucru este atât de banal! Ce să vă mai spun despre acele zile, în care slujbele erau săvârşite de însuşi stareţul schitului, părintele Antonie. În fiecare gest al lui, în fiecare cuvânt şi cântare se vedeau curăţia, blândeţea, veneraţia şi alături de acestea sentimentul luminos al măreţiei.
Ceva asemănător cu acea slujire nu am mai întâlnit nicăieri după aceea, deşi am fost în multe mănăstiri şi biserici“ („Biografia stareţului mănăstirii Nicolaevsk Maloiaroslaveţki, a egumenului Antonie“, Moscova, anul 1870, p. 27).

Schimnicul Antonie a fost stareţul schitului timp de 14 ani. Apoi episcopul de Kaluga, Nicolae, fiind pornit împotriva ocârmuirii duhovniceşti şi pricinuindu-i mari necazuri egumenului Moisei, l-a numit pe cuviosul Antonie stareţul mănăstirii Nicolaevsk Maloiaroslaveţki. Stareţul Antonie împlinise vârsta de 40 ani.
Ca urmare a nevoinţelor şi greutăţilor cu care se confrunta, pe picioare i s-au deschis nişte răni. Totuşi i-a fost extrem de greu să se despartă de ascultările sale şi de singuraticul schit Optina, unde era înconjurat cu toată dragostea de fratele său care îi era îndrumător în toate. Slujirea ca stareţ în acele condiţii de viaţă străine s-a dovedit a fi pentru el cea mai grea şi mai minunată cruce.

„Odată – scria el – sufletul meu se mâhnise puternic şi după ce am adormit, am văzut în vis chipurile părinţilor duhovniceşti. Unul dintre ei, primul între cuvioşi, m-a binecuvântat şi mi-a spus: «De vreme ce doreşti Raiul, trebuie ca acum să te nevoieşti, să te rogi şi să te tânguieşti!». Şi brusc, sculându-mă, am găsit în mine o anume linişte. Doamne, dă-mi sfârşit bun!“.
Bolnavul stareţ, egumenul Antonie, deseori putea să stea numai culcat şi să dea porunci şi nu era în stare să supravegheze dacă erau îndeplinite cu exactitate dispoziţiile sale. De nenumărate ori s-a rugat să fie mutat pentru a se săvârşi în pace, însă episcopul Nicolae a fost neînduplecat. Suferinţa lui a continuat 14 ani.

Uneori trebuia să meargă la Moscova după ajutoare, folosite la terminarea construcţiilor mănăstirii. La Moscova, cuviosul Antonie se bucura de o atenţie deosebită din partea mitropolitului Filaret, care înţelegea structura spirituală a smeritului nevoitor. El îl iubea şi îl invita să slujească împreună, arătându-i dovezi de căldură părintească şi înduioşându-l în cuvântări. În cele din urmă, mitropolitul a insistat pentru el la arhiereul eparhiei, care a fost de acord să îl mute la schitul Optina. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1853. După ce s-a întors la schitul Optina, stareţul Antonie a mai trăit 12 ani. În decursul acestei perioade a trăit la schitul Optina ca orice călugăr care se afla „pe calea spre cele veşnice“ şi nu s-a amestecat în treburile interne ale mănăstirii sau ale schitului, nici măcar nu alerga să dea sfaturi. Nu făcea decât să îi mângâie în necazuri pe cei care veneau la el.

I s-a întâmplat să apuce sfârşitul fratelui său, al cuviosului Moisei, ceea ce pentru el a însemnat o mare şi grea pierdere. Două luni a stat zăvorât şi s-a rugat neîncetat pentru cel ce murise. Nu putea să vorbească despre fratele său fără lacrimi, deoarece se întâmpla să comunice lucruri din viaţa interioară şi preţuită a celui adormit.
Cuviosul Antonie avea mulţi fii duhovniceşti printre mireni, mulţi cunoscându-l din timpul slujirii ca stareţ în mănăstirea Maloiaroslaveţki. După sfârşitul lui s-a reuşit culegerea şi publicarea colecţiei de scrisori către aceste persoane. Au fost alese scrisorile care conţin învăţături generale.

Biograful său spunea: „Aceste scrisori se evidenţiază printr-o expresivitate naturală şi un ton plăcut, care sunt ziditoare de suflet şi prin elocvenţă şi putere. Stilul său era cu totul deosebit, propriu numai stareţului Antonie. În scrisori s-au imprimat clar toate trăsăturile spirituale înalte ale stareţului multiubitor. Citindu-le, e ca şi cum ai asculta chiar cuvântarea lui“. Cuviosul Antonie era înzestrat cu darul clarviziunii şi deseori nu aştepta să primească scrisori, ci scria învăţături şi mângâieri celor care aveau nevoie. Schimnicul optinean Macarie l-a numit pe cuviosul Antonie „cel mai bătrân şi mai înţelept şi după rang şi după minte“. Cuviosul Antonie a suferit cumplit din cauza rănilor de la picioare neîncetat, aproape toată viaţa. Ziua morţii lui a fost 7 august, anul 1865. El este îngropat în rând cu fratele său, egumenul Moisei.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul