1. În lavra numită a lui Eptastomu, şi care era departe de lavra cuviosului Sava, cam de şapte stadii, era un sihastru minunat, cu numele Ioan şi avea şi un ucenic care răbdând răutăţile ce i se făceau de către perşi în Sfânta Cetate a lui Dumnezeu, îl ruga pe bătrânul să-i spună, dacă va fi luată cetatea de către vrăjmaşi. Iar el întâi se lepăda, zicând: de unde să ştiu eu despre aceasta, fiind om păcătos? Dar de vreme ce tânărul sta şi se ruga, vrând să ştie, i-a zis bătrânul lăcrimând: fiindcă te văd, o fiule, că voieşti mult să ştii despre aceasta, îţi voi spune câte mi-a arătat Dumnezeu. Mai-nainte de aceste cinci zile, mă gândeam la aceasta şi rugându-mă m-am văzut răpit înaintea sfântului loc al Golgotei şi tot norodul împreună cu clerul striga: Doamne miluieşte! Căutând eu, L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos pironit pe Cruce şi pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna lumii, rugându-se pentru norod. Iar El se întorcea de la norod, zicând: nu-i voi asculta, căci Mi-au spurcat Jertfelnicul! Deci, aşa strigând noi cu suspinuri: Doamne miluieşte!, am venit la biserica Sfântului Constantin. Eu ducându-mă să mă închin la locul în care s-au aflat cinstitele lemne ale cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, am văzut că ieşea din locul acela noroi şi curgea în biserică iar doi oameni încuviinţaţi stăteau acolo. Acestora le-am zis: nu vă temeţi de Dumnezeu, că nu putem nici să ne rugăm din pricina noroiului? De unde este aici atâta putoare? Şi ei au răspuns: din fărădelegile clericilor locului acestuia. Atunci am zis către dânşii: nu puteţi curăţi noroiul, ca să fim slobozi să ne rugăm? Au răspuns: crede, frate, că nu se vor curăţi cele de aici în alt chip, decât prin foc. Acestea zicând, bătrânul a lăcrimat. Şi i-a zis iarăşi ucenicului: îţi spun, fiule: s-a hotărât să mi se taie capul şi mult m-am rugat să fiu iertat şi mi s-a descoperit că este hotărâre şi trebuie negreşit să se îndeplinească. Pe când încă vorbea bătrânul acestea, au venit barbarii asupra lui şi ucenicul speriindu-se a fugit, iar bătrânul prins fiind i s-a tăiat capul. După ce s-au dus barbarii, întorcându-se ucenicul şi aflându-l pe bătrân mort, a plâns cu amar şi luându-l l-a îngropat împreună cu părinţii.1(În Patericul vechi urmează aci încă o povestire, care se găseşte trecută la avva Zosima, Nr. 2.)
2. Erau doi fraţi mireni în Constantinopol, foarte evlavioşi şi care posteau mult. Deci unul venind la Rait, s-a lepădat de toate şi s-a făcut monah. După câtăva vreme a venit şi fratele lui cel mirean, în Rait, ca să-l vadă. Şi zăbovind la dânsul, l-a văzut pe fratele său monahul, mâncând la al nouălea ceas. Şi smintindu-se i-a zis: când erai mirean, nu mâncai înainte de a apune soarele. Atunci i-a zis lui monahul: cu adevărat, frate, când eram în lume, mă hrăneam din urechile mele, căci slava deşartă şi lauda oamenilor mult mă hrăneau şi-mi uşurau osteneala nevoinţei.
3. Zis-a unul din fraţii sfinţi: când ne rugăm către Domnul, zicând: „nu ne duce pe noi în ispită“, nu zicem ca să nu ne ispitim, căci acest lucru este cu neputinţă, ci ca să nu fim înghiţiţi de ispită, făcând ceva neplăcut lui Dumnezeu, căci aceasta este a nu intra în ispită. Sfinţii mucenici ispitindu-se prin chinuri şi nebiruindu-se, nu au intrat în ispită. După cum nici cel ce se luptă cu vreo fiară până când nu va fi mâncat de ea, nu cade în ispită. După ce va fi mâncat, atunci va intra în ispită.
SFÂRŞIT
şi lui Dumnezeu slavă!
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
