Arhimandritul Atanasie Stavrovuniotul, egumen al Mănăstirii Stavrovuni

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Publicăm din nou cuvântul de pomenire rostit de Stareţul Mănăstirii Stavrovuni, Arhimandritul , după slujba de înmormântare a lui moş , de la , din localitatea de refugiaţi cu numele Sfinţilor fără de arginţi din Larnaka, de pe 30 decembrie 1989.

„Părinte ,
omule al lui ,
lucrătorule al Domnului,
suflet al Raiului,
binecuvântat este drumul pe care mergi astăzi,
căci ţi s-a pregătit loc de odihnă!

Cinstiţi părinţi, fraţi creştini,

Ne-am strâns cu toţii astăzi, aici, pentru a-l petrece pe ultimul drum pe preacinstitul şi mult-iubitul nostru părinte şi frate din Lisi, care, ca un trandafir bine-mirositor şi desăvârşit, a fost chemat de Domnul în aşezămintele cereşti cele mult-iubite şi dorite de noi toţi.
Din tinereţe şi până la ultima suflare, moş a ţinut, ca puţini oameni în zilele noastre, legea Evangheliei, postind, priveghind şi rugându-se.
Bunul l-a înzestrat cu multe harisme şi virtuţi. Dar el nu a cheltuit darurile Creatorului pe slava deşartă a lumii acesteia, ci le-a păstrat şi le-a cultivat spre slava lui .
Şi chiar dacă nu a primit tunderea în monahism, a cultivat cu multă râvnă în inima sa toate virtuţile călugăreşti. Era pe deplin dedicat voirii lui , alegând sfântul celibat, căutând nevoinţele şi sărăcia de bunăvoie, sădind în suflet curăţia şi în trup nevinovăţia, rugându-se neîncetat, făcându-şi din biserică locuinţă şi din locuinţă biserică. Nu a împlinit voia sa, ci a făcut ascultare deplină faţă de sfaturile părinţilor săi duhovnici.
Chiar dacă din prea multă smerenie nu a primit desele propuneri de a se călugări, viaţa sa a fost asemenea cu cea a unui călugăr. Nu lipsea niciodată de la biserică, unde citea psalmi cu cea mai mare evlavie. Acasă la el citea tot felul de rugăciuni. El a trăit mai întâi de toate pentru odihnirea în a fraţilor săi, jertfind propria linişte şi odihnă. Era pe deplin neiubitor de arginţi şi străin faţă de lumea aceasta, faţă de bucuriile şi desfătările deşarte ale acestei lumi, având sufletul închinat lui . Foarte smerit şi răbdător, blând, simplu şi liniştit, avea mereu grijă să nu primească nici un gând de mândrie sau slavă deşartă. Nu a supărat niciodată pe nimeni şi niciodată nu a fost pricină de sminteală pentru nimeni. Dimpotrivă, mulţi s-au folosit şi au fost aduşi pe calea mântuirii de el. Cea mai mare dorire a inimii sale era . Nu poate fi descrisă bucuria pe care o simţea atunci când se împărtăşea cu nemuritoarele Taine. Se împărtăşea la intervale regulate, după o pregătire deosebită.
Chiar dacă nu a fost preot duhovnic, oamenii l-au privit ca pe părintele lor duhovnicesc. Atrăgea lumea în jurul său ca un magnet. Tineri, bătrâni, bărbaţi, femei alergau la el ca să-l audă vorbind. În clipele grele ale vieţii sale sau în perioadele de boală, chiar şi la bătrâneţe, nu a închis niciodată poarta nimănui. Tuturor le oblojea rănile şi pe toţi îi îndrepta spre . Moş putea rosti alături de Apostol: Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?133(II Cor. 11, 29 [n.t.].) De asemenea, pentru el sunt valabile şi cuvintele Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului: Dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate134(Iacov 5, 19-20 [n.t.].). Moş nu avea nevoie să rostească prea multe vorbe. Viaţa sa exemplară vorbea de la sine. Era de ajuns să-l vezi, ca să te foloseşti!
Viaţa lui moş nu a fost nicidecum comodă şi odihnitoare, ci a fost o existenţă a nevoinţei prin şi pentru şi a lepădării de sine. L-a iubit din tot sufletul său pe şi viaţa sa a fost transformată într-o doxologie. De aceea, şi Domnul l-a înzestrat cu o mulţime de harisme. Avea harisma discernământului, a smereniei, a lacrimilor, a rugăciunii neîntrerupte, a bucuriei în şi a plânsului în . Ajunsese la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos135(Efeseni 4, 13 [n.t.].); stâlp şi temelie a adevărului136( 1 Tim. 3, 15 [n.t.].). A gustat din plin din darurile împărăţiei lui . El putea rosti cu adevărat cuvintele: nu eu mai trăiesc, ci trăieşte în mine137(Galateni 2, 20 [n.t.].). Şi lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea138(2 Tim. 4, 7-8 [n.t.].).
Fie ca Domnul să trimită mângâierea sa asupra tuturor celor care l-au cunoscut şi i-au fost aproape. Şi mai ales asupra împreună-nevoitorului şi fratelui său după trup şi duhovnicesc, Vasile. Îmi aduc aminte de doi fraţi sfinţi, şi . Aşa cum este cunoscut, după moartea lui , a scris troparul fratelui său sfânt. Şi tot timpul se ruga lui să mijlocească dinaintea lui – rămânând şi în moarte nedespărţiţi – pentru ca Domnul să-l învrednicească şi pe el să ajungă să se bucure de desfătarea Raiului.
Încheind această puţină mărturie despre moş , pe care îl ştiu de cincizeci de ani, rog să mi se îngăduie a aminti faptul că pe sfinţi şi pe cei drepţi nu trebuie să-i plângem, pentru că sufletele lor sunt în mâna Dumnezeului celui viu şi nu mai sunt atinse de nici o suferinţă. Ei trec de la tristeţe la bucurie, de la stricăciune, la nestricăciune, de la cele lumeşti, la cele cereşti, acolo unde nu mai există nici tristeţe, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Să-ţi fie pomenirea veşnică, fericite frate al nostru, “.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate