Religio

Cartea:

Cărți

B. Minunile

Clarviziunea stareţului

Ieromonahul Vassian, care s-a stabilit la schitul Optina după ce a plecat de la mănăstirea Danilov din Moscova, povesteşte că a auzit diferite zvonuri nedrepte şi păreri despre activităţile necanonice ale părintelui arhimandrit Moisei şi crezându-le, a hotărât de câteva ori să vorbească deschis cu părintele arhimandrit despre ceea ce se auzea.
Însă de fiecare dată era întâmpinat cu bucurie şi duioşie, încât toată îndrăzneala şi hotărârea cu care venea se pierdea şi spunea: „Eu, fiind dezarmat, – nu mai puteam să-mi ating scopul pentru care venisem“. Cu toate acestea, însuşi stareţul vorbind despre ceva anume, conducea discuţia spre scopul sosirii mele: „Iată ce se spune despre mine“, începea el şi prin explicaţiile pe care mi le dădea îmi lămurea toate nedumeririle şi cu amabilitate părintească mă lăsa să plec fără să îmi arate că înţelesese foarte bine scopul cu care venisem.

Vindecarea bolii,
ca rod al ascultării de stareţ

Nu demult s-a stins din viaţă monahul Porfirie şi a lăsat printre scrisorile din chilie câteva notiţe despre părintele arhimandrit Moisei. „Pentru că deseori mă supăra stomacul, nu puteam să merg întotdeauna la trapeză, deşi mă străduiam foarte mult. Într-o astfel de perioadă a bolii îmi alegeam unul sau două feluri de mâncare şi luam masa în chilie. Părintele arhimandrit m-a întâlnit când îmi duceam mâncarea şi m-a blagoslovit nefăcându-mi nici o observaţie. Odată m-a întrebat: „Ce faci în chilie?“ şi eu i-am explicat. Atunci mi-a spus: „Dacă mergi cu credinţă la trapeză, te poţi vindeca de boală, nu numai de cea trupească, ci şi de cea sufletească“. (Într-adevăr, în acea vreme, eram mult împovărat cu diferite gânduri).
Respectând cuvântul părintelui arhimandrit am început să merg să iau masa la trapeză; de atunci, în decursul a cinci sau şase ani am putut să mănânc zilnic la trapeză fără să mă mai supere stomacul. Ulterior am vrut să mă obişnuiesc şi să cinez la trapeză, însă n-am putut şi la fel ca înainte, a trebuit să-mi iau un fel de mâncare. Dar imediat ce am făcut ascultare am şi căpătat folos“.

Puterea binecuvântării
stareţului Moisei

Datorită sărăciei, părintele arhimandrit era nevoit să trimită câţiva dintre fraţi după ajutoare. Îi sfătuia ca la intrarea în orice casă să rostească în gând rugăciunile „Tatăl nostru“, „Cuvine-se“ şi altele pe care le ştiu.
Un călugăr a povestit o întâmplare minunată de-a lui pe când se afla în Tul:
„Am sosit la casa concesionarului de atunci, Molceanov. Când am intrat în antreu, omul care era acolo m-a întrebat:
– De ce aveţi nevoie?
– Iată, fac o chetă pentru mănăstire.
– Aici nu e nimeni, aşa că nu veţi găsi.
Zicând acestea el a ieşit iar eu am stat şi m-am gândit să plec, ca să nu mi se întâmple ceva neplăcut, însă un alt gând mi-a spus: îndeplineşte cuvântul părintelui şi zi „Tatăl nostru“. Şi am început să rostesc în gând această rugăciune. Nici nu am apucat să o termin căci pe uşa laterală a ieşit o doamnă bine îmbrăcată şi m-a întrebat:
– Părinte, ce doriţi?
– Eu strâng ajutoare pentru mănăstire.
– Aşteptaţi puţin şi a ieşit pe aceeaşi uşă. Am auzit-o cum vorbea cu cineva: „A venit un călugăr după ajutor“. „Păi, dă-i ceva“ a răspuns celălalt glas. Apoi a trosnit încuietoarea unui sertar. „Dar aici nu e mărunţiş, numai zece ruble.“ „Dă-i-le lui“. Doamna mi-a adus zece ruble mie, unui necunoscut. Acest lucru pentru mine a însemnat o mare bucurie; dacă aş fi plecat fără să respect cuvântul părintelui n-aş fi căpătat nimic. Aşa de mare era puterea cuvintelor lui“.

Ajutorul de la Sfântul Nicolae

În cazul traversării râurilor şi lacurilor peste care „se întinde un drum subţire“ după cum se exprima părintele Moisei, îi sfătuia pe fraţi să-l cheme în ajutor pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.
Unul dintre acei călugări care strângeau ajutor a povestit că în timpul revărsării apelor, când a traversat râul pe podul inundat, s-a afundat cu tot cu căruţă însă amintindu-şi cuvintele părintelui arhimandrit, l-a chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae. Atunci calul lui, care fusese cufundat în apă, dintr-o dată s-a smucit şi a sărit pe pod, trăgând după el şi căruţa şi călăreţul.

Minunea dobândirii banilor
prin rugăciunile stareţului

Părintele egumen Antonie a povestit că odată câţiva dintre muncitori au venit să-şi ceară plata. Eu i-am spus părintelui arhimandrit: „Părinte, au venit muncitorii şi vă roagă să-i plătiţi“. „Păi, se cuvine să-i plătim“. „Dar bani nu sunt, părinte“. „Trebuie să împrumutăm de la cineva şi să-i răsplătim pe muncitori“. Eu am plecat de la părintele gândindu-mă: de la cine să împrumut? Şi numai ce am ieşit din cerdacul chiliei lui că am văzut venind în întâmpinarea mea o doamnă cunoscută care apropiindu-se, m-a întrebat despre sănătatea părintelui arhimandrit. Eu am răspuns: „Îi slăbesc puterile; iată că mi-a dat blagoslovenie să-i răsplătesc pe muncitori, dar bani nu sunt şi trebuie să împrumut de la cineva“. Această doamnă şi-a scos pe loc portofelul, a scos din el 50 de ruble şi mi le-a dat zicând: „Părinte egumen, daţi-mi voie să vă ajut. Vă rog să primiţi de la mine aceşti bani fără să mi-i restituiţi“. Astfel, pentru rugăciunile părintelui arhimandrit, Dumnezeu a trimis imediat bani spre a-i plăti pe muncitori.

Clarviziunea stareţului

Iată o întâmplare nemaipomenită. Când stareţul s-a îmbolnăvit şi a început să se întristeze şi să scoată gemete de boală, l-a chemat la el pe ucenicul din chilie şi a spus: „Întreabă ce este cu această femeie? Ce îi trebuie? Pentru ce mă tulbură?“. Ucenicul, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează şi i-a spus câteva cuvinte, numai ca să-l liniştească pe părintele bolnav. După aceea a văzut că, într-adevăr, în cerdac stătea o femeie care primise o iconiţă şi nu vroia să plece şi insistent cerea să i se dea o altă iconiţă pentru fiul ei. Aflând acest lucru, ucenicul a luat o iconiţă, a dus-o părintelui arhimandrit pentru blagoslovenie şi i-a dat-o ţărăncii care aştepta.
Apoi i-a spus stareţului că femeia dorea să primească binecuvântarea lui şi acum este mulţumită. Stareţul a răspuns: „Acum sunt şi eu împăcat“.

Cuviosul sfârşit al stareţului Moisei

Pe 14 iunie stareţul, ca şi cum ar fi fost în delir, a început să se îmbrace pentru drum şi spunea că toţi s-au pregătit pentru plecare şi că el nu face nimic şi că mai rămâne acolo doar o zi. A poruncit să i se scoată din chilie toate veşmintele şi lucrurile, cu excepţia unei perne şi a spus că toate acestea nu-i mai trebuie de acum încolo. Apoi a poruncit să se aşeze în faţa lui pe perete icoana Sfântului Tihon Zadonsk, care a şi stat înaintea lui până a murit, în ziua de 16 iunie, a pomenirii Sf. Tihon.
Datorită credinţei şi nădejdii lui în milostivirea lui Dumnezeu, în timpul înfricoşătoarei despărţiri a sufletului de trup nu s-a observat în el nici o frică de moarte. Plin de dragoste şi linişte se îngrijora pentru obştea care-i fusese încredinţată. Ieromonahului Isaac, care după moartea părintelui Moisei a fost numit stareţul schitului Optina, muribundul i-a vorbit mult despre iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele ca şi cum ar fi prevăzut că el va fi urmaşul său şi-ar fi dorit să-l pregătească pentru primirea şi purtarea crucii de stareţ. După ceva vreme, răsuflarea muribundului încetinise într-atât încât unul dintre ieromonahii care se aflau acolo a întrebat: „S-a sfârşit?“. Părintele bolnav, nedeschizând ochii, abia auzit a răspuns: „Continuaţi“. Şi preoţii au continuat să citească făcând cu rândul. La ora la care stareţul a răsuflat uşor şi în deplină linişte şi pace i-a predat Domnului sufletul său, chiar în acel timp, unul din ieromonahi citea sfârşitul capitolului 16 din Evanghelia după Matei: „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă. Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind în împărăţia Sa“ (Matei 16, 27–28).

Scrisoarea stareţului Antonie
despre arătările de după moarte
ale stareţului Moisei

Cu mare mâhnire în sufletul meu vă voi spune greaua ispită prin care am trecut. Acest lucru nu mi s-a întâmplat în 42 de ani şi să dea Dumnezeu să nu mi se mai întâmple niciodată.
Iată cum a fost: Pe 1 martie, de dimineaţă, tânăra Nadejda, luând apă fierbinte din cazan pentru spălarea rufelor murdare, a alunecat şi a căzut în cazan şi s-a opărit toată în apa clocotită, dar prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, a mai trăit două zile fără să-şi piardă cunoştinţa şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. În ziua de duminică, 3 martie, s-a sfârşit în pace. Eu, când am auzit despre o aşa întâmplare îngrozitoare, am plâns cu lacrimi amare şi până în ziua de azi m-am tot gândit la acest lucru şi mă căinez pentru că de 26 de ani sufăr din cauza picioarelor, însă boala mea în comparaţie cu boala dinaintea morţii tinerei Nadejda nu presupune decât să ung şi să frecţionez picioarele. Nadejda, ca o mare muceniţă, a îndurat groaznica ei durere fără urlete şi tânguieli, iar eu trăiesc în belşug, mă hrănesc cu de toate şi nu fac decât să mă întorc de pe o parte pe alta.
Iată o întâmplare minunată: într-o zi, părintele M. a venit de la utrenie în chilia sa şi culcându-se, a adormit şi l-a văzut în vis pe părintele arhimandrit Moisei, care i-a poruncit să alerge imediat la grajdul vitelor unde era nevoie de ajutor grabnic. Părintele M., care s-a trezit brusc, a alergat cu uimire la grajdul vitelor şi acolo a fost întâmpinat cu o veste tristă. Din aceasta puteţi să înţelegeţi că părintele arhimandrit Moisei şi după moartea sa se îngrijea de toate şi de toţi – slavă Domnului!
Vă mai spun că înaintea îngropării tinerei Nadejda, o îngrijitoare de vaci l-a văzut în vis pe părintele arhimandrit în schimă, cu un toiag, intrând în biserică unde era aşezată cea care murise. Primind binecuvântare, ea l-a întrebat: „Unde vă grăbiţi, părinte?“. El a răspuns: „Merg să o conduc pe Nadejda“. Vedeţi, aşadar, cât de îmbucurătoare erau visele cu sfântul părinte.
9 martie, anul 1863

Neputrezirea moaştelor stareţului Moisei

După moartea cuviosului Moisei, i-a venit rândul fratelui său să guste din cupa morţii, egumenului Antonie. Consiliul eparhiei a hotărât ca rămăşiţele pământeşti ale acestuia să fie îngropate în cavou comun cu fratele său şi au deschis mormântul arhimandritului Moisei fără să ia seama la umezeala pământului dinăuntru; capacul mormântului se ridicase numai puţin. Egumenul Mark îl iubise foarte mult pe părintele arhimandrit, iar inima lui ardea de dorinţa de a vedea în neputrezire moaştele marelui său avva şi de a lua ceva din veşmântul cu care acesta a fost îngropat ca să aibă amintire. Zidarii care au făcut cavoul au plecat iar părintele Mark, profitând de acest moment, a intrat în cavou şi cu ajutorul unui foarfece a reuşit să bage mâna pe sub capacul coşciugului şi a pipăit trupul neputrezit, chiar moale şi aproape cald al cuviosului Moisei şi îndată ce a început să taie o bucată din schima mortului, capacul coşciugului s-a închis puternic şi i-a strivit mâna egumenului Mark. Atunci egumenul s-a rugat: „Iartă, sfinte părinte, îndrăzneala iubirii mele; eliberează-mi mâna“.
Şi mult s-a rugat egumenul Mark pentru iertare până când capacul coşciugului s-a ridicat iarăşi singur şi a eliberat mâna care îndrăznise, chiar dacă era din dragoste, să se atingă de moaştele dreptului, fără binecuvântarea Bisericii.
Ca amintire despre această întâmplare, părintele egumen a rămas pe toată viaţa cu degetul arătător de la mâna dreaptă vătămat.

Din scrisorile cuviosului Moisei

Către verişoara sa primară, monahia Maximilla de
la Mănăstirea Boznesensk Moscova

Preacinstită între monahii, iubită surioară, Maximilla Ivanovna. Să te bucuri în Domnul!
Am primit la timp scrisoarea ta plăcută mie şi am fost mulţumit în inima mea pentru toate. Să nu te mai sfieşti de acum încolo să-mi scrii şi să nu-ţi mai fie greu: scrie-mi cât mai simplu, numai ce simţi, aşa cum vorbeşti. Nu am nevoie de explicaţii despre simpatia şi iubirea ta pentru mine; ştiu şi fără să-mi spui, de mult timp.
Mie să-mi scrii mai mult decât toate despre tine, în ce neputinţe şi necazuri te afli cu sufletul pentru ca eu să pot să cuget la folosul tău sufletesc, nu la dezmierdări deşarte.
Eu, neputinciosul, nu pot să discut cu tine despre nevoinţe aspre şi virtuţi înalte, ci numai despre neputinţe şi necazuri ale vieţii. Scrisoarea primită azi de la tine m-a mulţumit: este aşa cum trebuie să fie întotdeauna. Îmi scrii cu sinceritate adâncă despre neputinţa ta. Această exprimare îmi e plăcută, deoarece şi Sf. Apostol Pavel a mărturisit înaintea întregii lumi că dacă este puternic, e prin darul lui Hristos, căci el este neputincios: „eu mă laud numai în neputinţele mele, căci blestemat sunt; cel care mă izbăveşte de moartea trupului vede că binele nu locuieşte în trup“.
Ascultă, surioară! Să nu-ţi tremure sufletul la gândul că eşti neputincioasă şi că nu te poţi îndrepta.
Desigur, poţi avea îndreptări mari şi totuşi nu ai; sper că ai unele mici pe care nu le vezi, dar care se pot aduna destul. La vedere nu sunt mari, însă ele pot fi pentru mântuire nu numai mici, ci şi folositoare.
Eu ţi-am arătat parţial acele lucruri care nu îţi sunt străine, dar care îţi folosesc exact în anumite cazuri:
Dacă vei da cuiva ceva anume de pomană, pentru aceea vei fi iertată.
Dacă vei suferi împreună cu cei necăjiţi (ceea ce nu e mare lucru), te vei număra printre mucenici.
Dacă îl vei ierta pe cel ce ţi-a greşit pentru aceasta, nu numai că ţi se vor ierta păcatele, ci vei fi fiica Tatălui ceresc.
Dacă te vei strădui din toată inima spre mântuire, chiar dacă e puţin, te vei mântui. Dacă te vei mustra, învinui şi condamna pentru păcate înaintea lui Dumnezeu prin conştiinţă, pentru aceasta vei fi îndreptată.
Dacă-ţi vei mărturisi păcatele înaintea lui Dumnezeu – pentru aceasta vei avea iertare şi răsplată.
Dacă te vei nevoi pentru păcate sau te vei umili sau vei plânge cu lacrimi sau vei suspina atunci duhul tău nu va mai putea sta ascuns de El: „Nu se poate ascunde de Dumnezeu – spune Sf. Simeon – picătura de lacrimă“. Iar Sf. Ioan Gură de Aur cuvântează: „Dacă vei plânge pentru păcate, atunci El va ţine cont pentru mântuirea ta“.
Priveşte câte lucruri ai făcut deja şi despre care nu ai cunoştinţă. E mai bine pentru tine să te lauzi cu neputinţele, decât să-ţi admiri îndreptările; lasă să le cântărească Dreptul Judecător, iar noi să fim atenţi numai la păcatele noastre şi pentru ele să ne pocăim în toate zilele şi să cerem iertare.
 

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul