Religio

Cartea:

Cărți

Preacuviosul egumen Zosima, făcătorul de minuni din Soloveţ

Originea. Chemarea tainică spre călugărie. Întâlnirea cu Gherman. Sosirea la mănăstirea Soloveţ. Vedenia. Zidirea mănăstirii. Iarna în singurătate. Ajutorul minunat. Zidirea bisericii Schimbarea la faţă. Egumenii Pavel şi Teodosie. Preacuviosul egumen Zosima. Minunea cu prescura. Extinderea mănăstirii. Strămutarea moaştelor preacuviosului Savatie. Jignirile locuitorilor de la ţărm. Călătoria lui Zosima la Novgorod. Proorocia şi vedenia. Dialogul dinainte de moarte. Alegerea unui alt egumen. Sfârşitul. Înmormântarea. Cinstirea.

 

La împlinirea unui an de la moartea preacuviosului Savatie, continuatorul tradiţiei lui în insula pustie a Soloveţului, a devenit preacuviosul Zosima. Dacă preacuviosul Savatie a fost primul care a început viaţa de monah în insula Soloveţ, de post şi rugăciune, atunci pe preacuviosul Zosima trebuie să-l recunoaştem ca fiind întemeietorul vieţii de obşte din Soloveţ.
Preacuviosul Zosima era de baştină din regiunea Novgorodului, satul Toluria, lângă lacul Onega. Părinţii lui Gavriil şi Varvara, l-au crescut în duhul evlaviei şi cu deprinderi bune. Încă de tânăr, Zosima era smerit, liniştit şi blând şi, învăţând carte, îi plăcea tare mult să citească cărţi sfinte. Când s-a făcut mare, n-a voit să se căsătorească, ci, ascultând de o poruncă a inimii, a părăsit casa părintească şi s-a retras într-un loc pustiu. Aici, departe de lume, asemeni unui sihastru, s-a adâncit în rugăciune, post şi cugetare la cele înalte. În curând, Pronia Dumnezeiască i-a arătat calea vieţii. Cunoscând pe călugărul Gherman, care locuia cu Savatie în insula Soloveţului, Zosima a auzit de la el cum că această insulă cu păduri şi lacuri este potrivită pentru viaţa monahală şi cea pustnicească. În inima tânărului călugăr s-a trezit dorinţa să ajungă urmaşul nevoinţelor precuviosului Savatie; de aceea l-a rugat pe părintele Gherman să-l ia şi pe el la Soloveţ. Între timp, părinţii după trup ai preacuviosului Zosima au murit.

 

Înmormântându-i şi împărţind averea la săraci, părintele Zosima şi Gherman s-au îndreptat spre insula Sovoleţ. Sfârşindu-li-se cu bine călătoria, ei au ajuns pe insulă în aproprierea unui lac cu apă dulce. Înjghebându-şi un bordei din crengi, pustnicii au petrecut toată noaptea în priveghere, rugându-L pe Dumnezeu să le binecuvânteze dorinţa lor. Domnul i-a mângâiat, învrednicindu-i de o vedenie proorocească: dimineaţa, când preacuviosul Zosima a ieşit din bordei, a văzut o lumină neobişnuită, care strălucea de jur împrejur, şi la răsărit, pe cer, o biserică mare şi frumoasă. Uimit de această vedenie, pustnicul a intrat grăbit în bordei, iar părintele Gherman, văzându-l schimbat la faţă, l-a întrebat dacă n-a văzut ceva neobişnuit. Atunci preacuviosul Zosima i-a povestit tot ce a văzut. Pe lângă cele spuse, părintele Gherman şi-a mai amintit de minunata alungare a mirenilor din insulă, încă de pe când era cu Savatie, ca şi despre proorocia că aici vor locui mulţi călugări, ceea ce îl făcu să spună preacuviosului Zosima: „nu te înspăimânta şi fi cu trezvie, căci mie mi se pare că prin tine Domnul va aduna o mulţime de monahi“. Relatările părintelui Gherman despre Savatie, încă pe când acesta mai era în viaţă, l-au mângâiat pe Zosima şi astfel, cei doi s-au hotărât să zidească o mănăstire. Rugându-se lui Dumnezeu, pustnicii s-au apucat să defrişeze pădurea, pentru a avea lemn de construcţie. Au ridicat chilii şi le-au împrejmuit cu gard. Cu mâinile lor îşi dobândeau hrana, lucrând şi semănând pământul. Aceste osteneli trupeşti nu le slăbeau câtuşi de puţin rugăciunea.

 

Totuşi, pustnicii au trebuit să treacă prin multe încercări, până ce şi-au văzut mănăstirea locuită de călugări. Părintele Gherman a plecat pe ţărm şi a întârziat acolo ceva timp. Dar când a vrut să se întoarcă pe insulă, n-a mai putut să vâslească în direcţia cuvenită, din cauza timpului furtunos de toamnă. O furtună puternică a iscat valuri înalte pe mare şi a îngrămădit multă gheaţă, astfel încât orice legătură cu insula Soloveţului a fost întreruptă. Aşa se face că părintele Gherman a iernat pe ţărm, iar preacuviosul Zosima a rămas singur pe insulă.
Numai Unul Dumnezeu, Care călăuzeşte cele ascunse şi tainice, cunoaşte încercările şi nevoinţele preacuviosului Zosima în timpul acelei ierni. Îi întărea nădejdea neclintită în Domnul Căruia îi era credincios „din pântecele maicii lui“ (Ps.70, 7). Cu multe ispite l-a încercat urătorul a tot binele, duhul rău, care se străduia să-l înspăimânte cu diferite năluciri. Dar viteazul ostaş al lui Hristos se apăra cu semnul crucii şi cu rugăciunea, din care făcea o armă de neînvins, încât strădaniile vrăjmaşului rămâneau zadarnice. La războiul duhovnicesc s-a mai adăugat şi grija pentru hrană în acest loc atât de îndepărtat de locuinţele omeneşti. Iarna era lungă şi nemiloasă; proviziile pregătite din vară s-au sfârşit. Preacuviosul nu-şi închipuia cu ce avea să se hrănească până la vară. Părintele Zosima nu dispera, ci se mângâia cu nădejdea în pronia dumnezeiască, de la care primise atât de multe binefaceri. Deodată, s-a pomenit că au venit doi străini la el şi i-au adus unele merinde: pâine, făină şi unt. Aceştia i-au spus: „Ia, părinte, îndrăzneşte, iar dacă Dumnezeu va porunci, vom mai veni la tine“. Uimit, preacuviosul nu i-a întrebat de unde sunt, iar ei au plecat şi nu s-au mai întors. Era limpede că această cercetare era de la Dumnezeu şi că Domnul Se îngrijea de alesul Lui.

 

La sfârşitul iernii, Gherman a venit cu pescarul Marcu, care dorea şi el să împartă cupreacuvioşii singurătatea. De asemenea, a adus mâncare îndeajuns şi mreje pentru pescuit. În curând, Marcu a primit tunderea în monahism şi a fost primul ucenic al preacuvioşilor. Pilda lui a fost urmată de mulţi alţi locuitori de pe ţărm, care, ajungând pe insulă, îşi ridicau chilii aproape de cea a preacuvioşilor Zosima şi Gherman şi îşi dobândeau cele necesare traiului prin muncă proprie. Văzând că s-au înmulţit ucenicii, preacuviosul Zosima a ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Schimbării la faţă a Domnului în acel loc unde s-a produs arătarea minunată a unei biserici în văzduh. Lângă bisericuţă a făcut o trapeză şi a zidit o locuinţă; în felul acesta s-a întemeiat mănăstirea Soloveţ, păstrată până astăzi din mila lui Dumnezeu, necăutând la toate încercările prin care au trecut. Terminând mănăstirea, preacuviosul Zosima a trimis un călugăr la Novgorod, la arhiepiscopul Ioan, cu rugămintea să numească un egumen şi să binecuvânteze sfinţirea hramului. Arhiepiscopul l-a numit pe ieromonahul Pavel care, la sosirea sa a şi sfinţit biserica cu hramul Schimbarea la faţă a Domnului. Numai că, nesuportând lipsurile vieţii din pustie, s-a întors degrab la Novgorod. Tot aşa s-a îmtâmplat şi cu urmaşul lui – egumenul Teodosie. Atunci fraţii din mănăstire au hotărât în adunarea obştii să nu-şi mai ia egumen din alte mănăstiri, ci să-şi aleagă unul din mijlocul lor.

 

Aducând la îndeplinire hotărârea lor, ei au trimis către arhiepiscopul din Novgorod solie cu rugămintea ca să-l cheme la el pe părintele lor – Zosima, pentru a-l hirotoni preot şi a-l face egumen, cu toate că bătrânul s-a împotrivit mult hotărârii lor. Arhiereul aşa a şi făcut. Chemându-l la el printr-o scrisoare, l-a convins pe preacuviosul să primească preoţia şi egumenia. Primind pentru obştea sa daruri bogate de bani, haine, vase, alimente, preacuviosul a fost slobozit cu mare cinste de vlădică pentru a merge la Soloveţ. La întoarcere, fraţii l-au heretisit pe egumen, căci era mult îndrăgit. Semnele de binefacere din partea lui Dumnezeu au sporit şi mai mult cinstirea preacuviosului stareţ de către obşte. Când a săvârşit pentru prima dată Sfânta Liturghie, faţa lui a strălucit de lumină, iar biserica s-a umplut de o mireasmă plăcută. După săvârşirea dumnezeieştii slujbe, preacuviosul a binecuvântat cu o prescură pe unii dintre negustori, dar, din neatenţie, când au intrat în biserică, au scăpat-o pe jos. Trecând pe alături călugărul Macarie, a văzut un câine care se muncea să apuce ceva de jos, dar nu putea din pricina flăcării ce se ridica de acolo. Apropiindu-se, Macarie a văzut că aceasta era prescura pe care o pierduseră negustorii. Ridicând-o de jos, a adus-o bătrânului, povestind tuturor arătarea minunată de care se învrednicise.

 

Înmulţindu-se numărul fraţilor, biserica a devenit strâmtă. Preacuviosul Zosima a zidit o altă biserică, cu mult mai mare decât cea veche şi i-a pus hramul Adormirii Maicii Domnului; de asemenea a făcut multe chilii şi a lărgit mănăstirea. Mai mult chiar, pentru binecuvântarea mănăstirii, el s-a învoit să aducă moaştele preacuviosului Savatie, care se săvârşise din viaţă pe malul râului Vaga şi fusese înmormântat lângă biserica din partea locului. Bătrânul s-a hotărât la acestea în urma scrisorii pe care au primit-o de la călugării mănăstirii Kirilo-Beloozersc. „Noi am auzit-scriau călugării-de la trimişii din părţile voastre despre insula Soloveţ că la început a fost nelocuită, din cauza greutăţilor drumului pe mare, dar acum, cu voia lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Prea Sfintei Sale Maici şi cu ostenelile voastre a fost ridicată o mănăstire în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi că s-au adunat mulţi fraţi şi cu toţii s-au aşezat şi potrivit în chip minunat. Dar voi sunteţi lipsiţi de un bun, – anume l-aţi uitat de tot pe preacuviosul Savatie, care a trăit mai înainte de voi în locul în care vă aflaţi şi s-a săvârşit din viaţa aceasta în post şi rugăciune, – asemenea preacuvioşilor părinţi din vechime, – fiind desăvârşit în virtuţi. Căci L-a iubit pe Hristos din tot sufletul său, s-a înstrăinat de lume şi s-a învrednicit de un sfârşit fericit.

 

Unii dintre călugării mănăstirii noastre, fiind prin trecere în Novgorod, au auzit povestirea iubitorului de Dumnezeu Ioan, cum că lui i-a fost dat să-l vadă pe preacuviosul Savatie pe râul Vaga, primind de la el îndrumări duhovniceşti şi murind, l-a îngropat pe dânsul împreună cu egumenul Natanael. A mai povestit Ioan fraţilor noştri că el şi fratele lui Teodor au fost izbăviţi de înec cu rugăciunile lui. Am auzit, de asemenea că la mormântul lui s-au mai făcut şi alte semne şi minuni. El a plăcut lui Dumnezeu şi noi suntem martorii vieţii lui virtuoase, fiindcă acest fericit părinte a vieţuit nu puţină vreme cu noi la mănăstirea Kirilovsk. De aceia vă şi dăm acest sfat duhovnicesc: nu vă lipsiţi de un asemenea dar, grăbiţi-vă să-l aduceţi la voi pe preacuviosul şi fericitul Savatie, ca moaştele lui să se afle acolo unde s-a ostenit mulţi ani“. O asemenea scrisoare se potrivea de minune cu dorinţa lui Zosima şi a fraţilor lui din Soloveţ. Pregătind corabia, ei au pornit sub vânt bun spre ţărmul mării. Ajungând la râul Vaga şi deschizând mormântul preacuviosului Savatie au găsit moaştele lui neputrezite, până şi hainele lui erau întregi, iar în aer s-a răspândit o mireasmă dulce. În cântări sfinte, călugării au adus racla pe corabie şi cu vânt prielnic au ajuns cu bine la mănăstire. Pentru început, cinstitele moaşte au fost puse în pământ, dincolo de altarul bisericii Adormirii şi deasupra lor a fost ridicat un paraclis. Mulţi dintre cei bolnavi, venind aici cu credinţă, se vindecau cu rugăciunile preacuviosului.

 

Părintele Zosima se ruga în fiecare noapte singur în paraclis şi adesea zorile îl găseau aici rugându-se. Negustorul Ioan, care a participat la înmormântarea lui Savatie, şi cu fratele său Teodor, având către dânsul o dragoste deosebită, i-a pictat chipul şi împreună cu alte daruri i l-a oferit egumenului Zosima. Primind cu evlavie şi sărutând chipul întemeietorului Soloveţului, părintele Zosima a aşezat icoana în paraclis, rugându-se preacuviosului cu următoarele cuvinte: „cu toate ca ai sfârşit viaţa vremelnică cea în trup, nu te îndepărta, însă, de la noi cu duhul; îndrumă-ne pe noi la Hristos Dumnezeu, povăţuindu-ne a păzi poruncile Lui, ca purtându-ne crucea, să-I urmăm Stăpânului nostru. Având îndrăzneală către Hristos şi Prea Curata lui Maică, fii rugător şi mijlocitor nouă, nevrednicilor, care trăim în această mănăstire şi pe care tu o conduci. Fii ajutătorul şi ocrotitorul obştii noastre în faţa lui Dumnezeu, ca noi, prin rugăciunile tale, să petrecem netulburaţi de duhuri necurate şi oameni răi, preamărind pe Prea Sfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt“.

 

Aşezarea călugărilor în insula pustie, întemeierea şi dezvoltarea mănăstirii a aţâţat mânia multor oameni lacomi şi răi. Mulţi dintre locuitorii Careliei, de asemenea dintre coloniştii boierilor şi slujbaşilor lor, ajungând pe insulă pescuiau în lacuri iar celor de la mănăstire le interzicea să prindă peşte, întrucât ei se considerau stăpânii şi proprietarii insulei Soloveţ. Iscându-se ceartă între ei, îi jigneau pe părintele Zosima şi pe călugări cu cuvinte de ocară, făcându-le diferite supărări; încă îi mai ameninţau şi cu distrugerea mănăstirii şi alungarea călugărilor. Preacuviosul egumen s-a hotărât să plece la Novgorod, la arhiepiscopului Teofil, să-i ceară ajutor şi apărare. Sosind la Novgorod, preacuviosul Zosima a fost primit cu bunăvoinţă de arhiepiscop, care l-a sfătuit să-şi facă cunoscute trebuinţele sale boierilor mai mari care cârmuiau oraşul. Zosima a trecut pe la fiecare dintre ei şi i-a rugat să nu permită distrugerea mănăstirii; toţi oamenii înstăriţi ai oraşului i-au făgăduit sprijinul lor. Dar, dintre toţi boierii Novgorodului, în vremea aceea, se distingea prin bogăţie şi influenţă Marta Boreţkaia. Coloniştii şi slugile ei pricinuiau adesea mari neajunsuri mănăstirii Soloveţ. Auzind de egumenul din Soloveţ şi având un cui împotriva lui, în urma celor auzite de la casnicii ei, ea a poruncit să-l alunge cu necinste de la casa sa. Cu răbdare şi umilinţă, preacuviosul a îndurat această ruşine, spunând ucenicilor săi ca o proorocie: „va veni vremea când locuitorii casei acesteia n-au să mai umble prin curtea ei; uşile casei se vor încuia şi n-au să se mai deschidă; curtea aceasta se va pustii“.

 

Văzând bunăvoinţa boierilor faţă de mănăstire, arhiepiscopul i-a adunat la sine şi din nou le-a înşirat toate relele pricinuite mănăstirii de oamenii veniţi de pe aiurea şi i-a convins să dea ajutor mănăstirii. Egumenul a primit de la boierii binevoitori multe daruri pentru nevoile mănăstirii, dintre care amintim: vase bisericeşti, veşminte sfinte, aur, argint, pâine, şi altele. În curând avea să se căiească şi Marta pentru că l-a urgisit pe Preacuvios şi, dorind să-şi micşoreze vina, l-a poftit să ia masa la dânsa acasă. Părintele Zosima a răspuns invitaţiei fără mânie şi când a intrat în casa boieroaicei, a fost primit cu cinste de însăşi stăpâna casei şi de întreaga sa familie şi pus la loc de cinste. Toţi mâncau şi se veseleau, desfătându-se lumeşte, numai Preacuviosul, din obişnuinţă, şedea tăcut şi abia gusta din cele ce i se aduseseră înainte. Uitându-se la oaspeţi cu uimire, a lăsat privirile în jos. Privind şi a doua şi a treia oară, el a văzut una şi aceiaşi imagine: şase dintre cei mari şedeau fără cap. Înţelegând ce înseamnă această arătare, preacuviosul a lăcrimat şi oftând, n-a mai putut să guste nimic din cele oferite, cu toate că oaspeţii îl îndemnau stăruitor. După prânz, Marta şi-a cerut iertare de la părintele Zosima, dăruind mănăstirii mult pământ.

 

Când Preacuviosul a ieşit din casă, ucenicul lui, Daniel, l-a întrebat ce anume îl tulburase şi de ce îi curgeau lacrimile în timpul mesei. Părintele Zosima a tălmăcit vedenia sa, arătând că cei şase boieri vor fi decapitaţi, rugându-l pe acesta să nu spună nimănui nimic. La puţin timp de la întoarcerea Preacuviosului în mănăstire, s-a împlinit proorocia din timpul prânzului referitoare la pustiirea casei. Smerind pe locuitorii Novgorodului, marele cneaz Ioan al III-lea a poruncit ca cei şase boieri să fie decapitaţi, adică tocmai acei boieri cu care luase prânzul preacuviosul Zosima şi pe care îi văzuse fără cap. Marta Boreţkaia a fost trimisă în surghiun. Averea ei a fost prădată, casa şi curtea au rămas pustii.
Ajungând la adânci bătrâneţi şi simţind apropierea sfârşitului, preacuviosul Zosima a început să se pregătească pentru trecerea la veşnicie. Şi-a făcut un sicriu la care se uita adeseori cu lacrimi, amintindu-şi de moartea sa. Când s-a îmbolnăvit, a chemat pe toţi fraţii şi le-a spus: „Iată eu plec din această lume, iar pe voi vă dau în grija milostivului Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; spuneţi pe cine doriţi să aveţi egumen în locul meu?“ La aceste cuvinte ucenicii şi-au arătat dragostea faţă de învăţătorul lor.

 

Printre lacrimi, toţi spuneau egumenului lor care era pe moarte: „noi dorim să fim îngropaţi cu tine, părintele nostru, dar lucrul acesta nu-i în puterile noastre. Acel care ţi-a vestit ţie plecarea din viaţa acesta, Hristos Dumnezeul nostru, El ne va da prin tine un îndrumător care ne va povăţui spre mântuire. Fie peste noi binecuvântările şi rugăciunile tale; precum te-ai îngrijit de noi întru această viaţă, nu ne lăsa pe noi orfani nici după mutarea ta la Dumnezeu“. Preacuviosul le-a răspuns: „eu v-am spus, copii, că vă încredinţez pe voi în mâinile Domnului şi ale Prea Curatei Lui Maici; deci, dacă în privinţa egumenului, vă lăsaţi în nădejdea lui Dumnezeu, a Prea Curatei Maici şi în mine, smeritul, atunci fie-vă vouă egumen Arsenie; el e în stare să conducă mănăstirea şi obştea frăţească“; şi cu aceste cuvinte părintele Zosima a trecut stăreţia în mâinile evlaviosului călugăr Arsenie. „Iată, eu te pun pe tine, frate, ziditorul şi conducătorul acestei sfinte mănăstiri şi a întregii obşti adunate aici din dragoste către Dumnezeu. Ai grijă să nu se piardă ceva din aşezămintele mănăstirii, cum sunt rânduielile slujbelor bisericeşti, hrana şi băutura la trapeză şi alte obiceiuri mănăstireşti, pe care eu le-am întocmit; fie ca toate acestea să rămână întregi şi nezdruncinate. Domnul să călăuzească paşii voştri spre împlinirea poruncilor Lui, pentru rugăciunile Prea Curatei Doamne şi Stăpânei noastre Fecioara Maria, ale tuturor sfinţilor şi ale plăcutului Său, preacuviosul Savatie. Domnul nostru Iisus Hristos să vă păzească pe voi de sfaturile celui viclean şi să vă întărească întru dragoste frăţească. Deşi mă despart de voi cu trupul, întorcând ce suntem datori firii, dar cu duhul voi petrece necontenit cu voi. Veţi şti că eu voi afla îndrăzneala înaintea Domnului prin aceea că mănăstirea se va mări şi se vor aduna mulţi fraţi. Acest loc va înflori duhovniceşte şi de cele de trebuinţă nu veţi duce lipsă“.

 

Spunând toate acestea fraţilor, le-a dat cea de pe urmă sărutare, i-a binecuvântat şi cu mâinile întinse s-a rugat pentru mănăstire, pentru turma sa duhovnicească şi pentru sine. În sfârşit, făcându-şi cruce a spus: „pace vouă“. După aceea, înălţându-şi ochii ce se stingeau, a zis: „Stăpâne, iubitorule de oameni, învredniceşte-mă pe mine să stau de-a dreapta Ta, când vei veni cu slavă să judeci vii şi morţii şi vei răsplăti pe fiecare după faptele lui“. După acestea preacuviosul Zosim s-a culcat pe patul său şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, pentru Care s-a ostenit în întreaga sa viaţă. Aceasta s-a petrecut pe 17 aprilie 1478. Săvârşind slujba de prohodire, călugării şi-au îngropat stareţul în sicriul pe care singur şi l-a făcut, lângă altarul bisericii Schimbării la faţă, după care au ridicat deasupra mormântului un paraclis unde au pus şi sfinte icoane.

 

Toţi credincioşii care îşi îndreptau rugăciunile către preacuviosul primeau uşurare în supărările pe care le aveau şi chiar tămăduire de boli. Soborul din Moscova, care s-a ţinut în timpul mitropolitului Macarie, în 1547, a rânduit ca, dimpreună cu alţi sfinţi părinţi, să se cinstească şi amintirea preacuviosului Zosima în ziua morţii lui, 17 aprilie. La 8 august 1566, sfintele lui moaşte, alături de cele ale cuviosului Savatie, au fost aduse într-un pridvor anume înălţat în cinstea acestor făcători de minuni. În vremea noastră, moaştele preacuviosului Zosima se găsesc într-o raclă frumos împodobită, în biserica Zosima-Zavatieva.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul