Despre Rugaciunea lui Iisus vol.II

CAPITOLUL IV - Ce fel de pregătire trebuie aceluia, care doreşte să facă această dumnezeiască lucrare

Cu cât această dumnezeiască rugăciune e mai mare decât orice altă nevoinţă monahală, care după Sfinţii Părinţi este culmea tuturor îndreptărilor (isprăvilor), izvorul virtuţilor, cea mai subţire şi nevăzută lucrare a minţii în adâncul inimii, cu atât şi cele mai subţiri nevăzute abia atinse de mintea omenească curse ale feluritelor lui înşelări şi năluciri sunt întinse asupra ei de nevăzutul vrăjmaş al mântuirii noastre. De aceea, cel care se stăruie să deprindă această dumnezeiască lucrare trebuie, după sfatul Sfântului Simeon Noul Teolog, să se dea cu sufletul şi cu trupul, sub o ascultare potrivită cu Sfânta Scriptură; adică să se dea pe sine spre deplina tăiere a voii sale şi judecăţii sale unui om, care se teme de Dumnezeu, unui păzitor stăruitor al dumnezeieştilor lui porunci şi iscusit de această nevoinţă de gând, care ar putea, după scrierile Sf. Părinţi, să arate celui de sub ascultare, calea cea fără de rătăcire spre mântuire – calea lucrării rugăciunii minţii, săvârşită de către minte, în taină, în inimă. Acest lucru e neapărat trebuincios pentru ca printr-o adevărată ascultare în minte, el să poată ajunge slobod de orice tulburări şi griji, şi împătimiri ale lumii acesteia şi ale trupului. Şi cum să nu fie slobod acela care toată grija despre sufletul şi trupul său a aruncat-o spre Dumnezeu, şi după Dumnezeu, asupra părintelui său (cel duhovnicesc). Iar prin smerenia care se naşte din ascultare, după mărturisirea Sfântului Ioan Scărarul şi a multor Sfinţi Părinţi, el va putea scăpa de toate cursele şi înşelările diavoleşti şi încet, liniştit, fără nici o vătămare, mereu să se îndeletnicească cu această lucrare de gând, cu mare sporire sufletească.
Iar dacă cineva s-ar fi şi dat sub ascultare, însă n-ar fi găsit în părintele său (cel duhovnicesc) un povăţuitor iscusit şi cu fapta şi cu încercarea însăşi pentru această dumnezeiască rugăciune a minţii (în timpurile de astăzi – vai! – e vrednic acest lucru de mult plâns şi bocet – dispar cu totul povăţuitorii încercaţi ai acestei lucrări), apoi pentru aceasta el nu trebuie să ajungă la deznădejde. Însă petrecând în adevărata ascultare după poruncile lui Dumnezeu (iar nu cu rânduială de sine şi mai ales din voia sa, fără de ascultare, lucru după care urmează înşelarea), aruncând toată nădejdea spre Dumnezeu, împreună cu părintele său (cel duhovnicesc), lasă în loc de un povăţuitor adevărat, cu credinţă şi cu dragoste să se supună învăţăturii cuvioşilor părinţilor noştri, care au expus amănunţit învăţătura despre această rugăciune, fiind luminaţi cu harul cel dumnezeiesc şi de aici să-şi împrumute poveţele despre această dumnezeiască lucrare. Şi în tot cazul, harul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi, se va grăbi şi-i va înţelepţi cum fără nici o îndoială, să înveţe această lucrare dumnezeiască.

Cuvinte cheieDumnezeu, Eva, Ioan, Nil, rugăciune, Scriptură, Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi

Trimite prin e-mail

Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Lectura recomandata

(Ne)lamuriri din Vechiul Testament	Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate	Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Despre Rugaciunea lui Iisus vol.II

CAPITOLUL IV - Ce fel de pregătire trebuie aceluia, care doreşte să facă această dumnezeiască lucrare

Pateric

Lectura recomandata

Cuvinte cheie