Patericul atonit

CAPITOLUL XV - Despre anumiţi călugări virtuoşi

Părintele Ioasaf, bătrân şi cuvios, cunoscut pentru ospitalitatea sa, era un pictor recunoscut şi membru al Iosefiţilor din Karyes. El ne-a spus:
– Am întâlnit mulţi părinţi care s-au străduit neîncetat să-şi curăţească lumea interioară şi să se mântuiască. Dintre ei, îi ştiu pe următorii:
Părintele Haralambie, de o mare asprime, de la Chilia Izvorul Tămăduirii.
Părintele Metodie, de la Chilia Sfântul Nicolae, cunoscut pentru asprimea cu sine însuşi.
Părintele Simeon Cântăreţul, un părinte foarte simplu în purtare.
Blândul părinte Dionisie, de la Chilia «Intrării în Biserică a Maicii Domnului».
Părintele Haralambie, cel mai sărac şi cel mai smerit dintre toţi.
Călugărul Filaret de la Konstamonitu, cel care făcea felinare şi care nu a părăsit niciodată Muntele Athos.
Părintele Arsenie, sculptorul în lemn, remarcat pentru tăcerea şi smerenia lui.
Monahul rus Lavrentie, cumpătat şi aspru cu sine însuşi.
Părintele Dometie, cunoscut ca postitor.
Părintele Neofit, mult milostiv, care se ruga toată noaptea fără întrerupere.
Părintele Nicodim, supus şi blând, un bun păstor.
Ascetul român din a cărui mâini mâncau păsările.
Părintele Pahomie, unul dintre iconografii Pahomieni, care a fost adept al Kollyvaderilor30 (Kollyvaderii (colivarii) au fost părinţii din secolul al XVIII-lea, care credeau că slujbele pentru morţi trebuiau făcute numai sâmbăta, pentru că Duminica e ziua Învierii.).
Călugării Averchie şi Haralambie, cei mai milostivi părinţi.
De-a pururea pomenitul călugăr Ioachim care, de fiecare dată când îl întâlneam, îmi povestea despre mulţi părinţi aghioriţi virtuoşi.
Şi, în final, părintele Cosma cel tăcut, care nu avea nimic.

***

În mănăstirea rusă a Sfântului Pantelimon (Russikon) au trăit mulţi călugări silitori:
Părintele Serapion, care se hrănea numai cu pâine şi apă.
Părintele Savin, care timp de 7 ani nu a dormit pe un pat.
Părintele Dositei, care a fost mereu corect în urmarea rânduielilor.
Părintele Anatolie, binecuvântat cu darul pocăinţei.
Părinţii Savin şi Serafim, cei care l-au întâlnit pe Sfântul Serafim de Sarov.
În Sfântul Schit ce aparţine de Mănăstirea Xenofont trăiau părinţi evlavioşi, precum părintele Acachie, care nu avea răutăţi în inima lui. El avea foarte puţină şcoală. Citea pasaje din Sfânta Scriptură oaspeţilor săi, ca astfel să evite lenevia şi vorbăria deşartă. El a murit în 1927.
La fel de aspru era părintele Hrisogon, care a murit în 1943.
Într-o colibă potrivită pentru capre, trăia un ascet cu numele Eftimie. El atârnase în mijlocul colibei un sac plin cu pâine uscată, care era hrana lui zilnică.
Smeritul părinte Grigorie, în vârstă de 100 de ani, trăia pe Muntele Athos de 80 de ani. A murit nu cu mult timp în urmă. El s-a născut în 1890 şi a venit la schit când avea 18 ani. L-a întâlnit pe monahul Moraitidis şi s-a împrietenit cu pustnicul Avimelec şi cu părintele Daniil Katunakiotul, cel cu discernământ. Duhovnicul său era părintele Acachie. Adesea ne-am bucurat de tovărăşia lui copilărească, fără pretenţii.
Odată a adus o carte scrisă de Ilie Miniat şi mi-a citit un capitol despre Înălţarea Sfintei Cruci. Când acest părinte în vârstă citea, ochii i se umpleau de lacrimi. Era o privelişte care merita s-o vezi. El se simţea ca şi cum ar fi stat la piciorul Crucii Domnului.

***

În Schitul Kafsokaliviei trăiau mulţi călugări deosebiţi; unii care se distingeau prin virtuţile lor, alţii prin educaţia dobândită în lume, iar alţii prin amândouă.
Printre aceştia era Iona, ucenic al Sfântului Acachie Kafsokalivitul, care a murit în 1665; Pelaghie, un ucenic al lui Iona, care a adormit în Domnul în 1754; Rafael; Neofit, de origine evreiască, care a fost un profesor înţelept; Evghenie Vulgaris, care s-a ocupat de Şcoala Athoniades de pe Sfântul Munte; Teoclit Karatzas, Bizantinul, care a murit în 1777; Metodie, cel cu barba lungă din Bizanţ, care a murit în 1811; Filotei din Smyrni, care a murit în 1789; monahul Petru, care s-a nevoit în Chilia «Naşterea Maicii Domnului» şi a murit în 1865; renumitul Nicodim duhovnicul, ucenic al lui Arsenie, marele sculptor, care a lăsat în urma sa două sculpturi legendare: «Răstignirea» şi «A doua Venire», la care a lucrat 15 ani; şi părinţii duhovnici Pavel şi Pantelimon, amândoi fiind harismatici şi cu discernământ, serioşi şi tăcuţi, blânzi când trebuiau să sfătuiască pe cineva.

***

Părintele Gherman Hair ne spune despre părinţii de la Kafsokalivia, pe care-i cinstim mult, următoarele:
– Ei stăteau în picioare în timpul privegherilor de noapte, semănând cu nişte stâlpi neclintiţi, întotdeauna ţinând ochii îndreptaţi spre pământ. Biserica a avut mulţi asemenea părinţi. Toţi erau tăcuţi. Ei nu pierdeau timpul cu vorbărie nefolositoare. Păstrau cu stricteţe viaţa duhovnicească.
Cel ce a strălucit mai mult decât ceilalţi cu viaţa lui iluminată a fost Auxentie. Semăna cu o stea. Trăia în Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Folosea un vas de lut în care fierbea legume verzi, singura mâncare cu care trăia. Uneori mânca pâine, dar nimic altceva. El a trăit în schit aproape 60 de ani.

***

În schitul cel mai îndepărtat de la Sfântul Vasile trăiau părinţi mult nevoitori, care realizau victorii ascetice notabile şi au câştigat o viaţă duhovnicească înaltă, ca veghetorul părinte Varnava, dascăl al rugăciunii lui Iisus, şi românii Martinian, Iona şi Teofilact. Cei mai mulţi dintre ei erau sculptori. Ei făceau piepteni, linguri şi cuţite pentru deschis scrisorile.
Părintele Martinian a trăit numai din milostenia celorlalţi monahi. Şi întotdeauna era pregătit să mulţumească pentru ce primea: «Dumnezeu să te binecuvinteze; care e numele tău, dar numele părinţilor tăi?» (Cerea numele lor ca să se roage pentru ei).
Părintele Iona era un om literat. El a fost absolvent al Institutului Politehnic şi a făcut multe traduceri importante în atmosfera liniştită, de rugăciune, a pustiei Sfântului Vasile. A tradus în româneşte două cărţi de Sfântul Nicodim Aghioritul, ca şi alte lucrări patristice.