Religio

Cartea:

Cărți

CAPITOLUL XXXIII – Despre neascultarea faţă de îndrumătorii noştri duhovniceşti şi despre roadele sale cele amare

Multe şi amare au fost roadele celor care nu i-au ascultat pe părinţii duhovniceşti. Aceasta este evident şi reiese din proverbul de pe Muntele Athos, care spune că: «Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea moarte». Un exemplu este şi întâmplarea următoare:
Era un părinte numit Meletie, duhovnic şi urmaş al lui Hagi Gheorghe, care trăia în chilia Pantokrator de la Sfântul Nicolae (Hatzuda). Era un om învăţat şi avea o colecţie mare de cărţi. El nu dădea voie călugărilor să lucreze Duminica sau în alte zile de sărbătoare. Într-o zi de sărbătoare, ucenicii lui l-au întrebat dacă pot merge să vadă albinele pe care le ţineau în Kapsala. El le-a dat binecuvântarea sa, dar ei nu au făcut lucrul acesta, ci au plecat la o baltă în ţinutul Schitului Kutlumuş ca să pescuiască. În acel loc, forţa apei te trage câteodată, şi din acest motiv balta e numită «Ucigaşa»; pentru că în trecut s-au înecat acolo oameni.
În acea zi, unul din grupul lor a căzut în baltă şi s-a înecat, din cauza neascultării. Ceilalţi n-au îndrăznit să meargă la chilia lor şi să-i spună părintelui despre tragica întâmplare. Ei au alergat la alţi părinţi, ca să-l anunţe cu grijă. Toţi s-au întristat pentru cel ce a murit şi pentru călugării neascultători, iar părintele Meletie a murit de o mâhnire de neîndurat.

 

***

 

Un călugăr a fost biruit de dorinţa de a părăsi Sfântul Munte, pentru a merge s-o vadă pe mama sa. Sub această dorinţă nevinovată era ascunsă o ispită. Părintele său, cu discernământ, l-a avertizat de aceasta şi nu i-a dat binecuvântare pentru plecare, chiar dacă ceilalţi călugări au insistat că el ar trebui lăsat să plece. Ei au aranjat în taină cu mama lui, ca să vină din Kesaria la Constantinopol, unde fiul ei avea să o întâlnească, însoţit fiind de unul din fraţi. De două ori pe săptămână era un vas ce venea din Rusia la Muntele Athos şi intra şi în port la Constantinopol. Ei au aranjat să meargă cu acel vas şi, înainte de a pleca, au mers să ia binecuvântare de la părintele lor. Ţintuit la pat, bătrânul, de îndată ce a auzit acele planuri a început să plângă, ca şi cum nu avea să-i mai vadă niciodată. Ceilalţi au încercat să-l aline, spunându-i că se vor întoarce în câteva zile. Dar s-a întâmplat că numai cel ce l-a însoţit pe celălalt s-a întors. Acela a rămas în lume pentru totdeauna.

 

***

 

Egumenul rus Misail l-a trimis odată pe ucenicul său, părintele S., până la corabia cu pânze a mănăstirii, dar el a refuzat să facă ascultare.
– Nu merg, a spus el.
– Dar unde vrei să mergi? l-a întrebat pe el.
– În pădure, ca să aduc lemne.
Şi el a fost trimis în pădure, unde a căzut peste el un copac. Pentru neascultarea sa a fost dus la spital.

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul