Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev

Lavra Peşterilor de la Kiev a fost asemenea unei viţe purtătoare de viaţă, ce a hrănit pentru aproape o mie de ani Ortodoxia Nordului cu «ciorchinii vieţii». A fost arena unor lupte mai presus de fire. Punctul de plecare al unor măreţe ascensiuni duhovniceşti. Pepinieră de bărbaţi sfinţi. Bărbaţi, care cu rugăciunile lor de foc, cu luptele lor ascetice, cu puterea lor taumaturgică şi cu sfinţenia lor au întărit şi consolidat pentru totdeauna mesajul Evangheliei în Rusia.


Continut:

Cuviosul Simon, episcopul de Vladimir şi Suzdal

Cuviosul Simon, episcopul de Vladimir şi de Suzdal, prin viaţa sa sfântă şi prin lucrarea sa păstorească a fost printre aceia care au întărit credinţa ortodoxă în rândul ruşilor. Fericitul Simon, mai înainte de a deveni episcop, se învrednici să ...

.....

Cuviosul Policarp arhimandritul de la Peşteri

După cum îi era şi numele (Policarp înseamnă în limba greacă multe roade), aşa îi era şi viaţa duhovnicească – plină de roadele virtuţilor. Cuviosul, după ce se lepădă de toate cele materiale şi de ispitele vieţii lumeşti, veni la ...

.....

Istorisire despre descoperirea cinstitelor moaşte ale sfintei Iuliana fecioara

Pe vremea fericitului arhimandrit al Lavrei Peşterilor Elisei Pleteneţki (sec. XVII), părinţii mănăstirii săpau să facă un mormânt lângă paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul şi au descoperit pe neaşteptate cinstitele moaşte ale sfintei Iuliana fecioara. Trupul ei era nestricat, întreg ...

.....

Istorisire despre o minune ce s-a petrecut la mănăstirea Peşterilor odată de Sfintele Paşti

În 1463 arhimandrit al mănăstirii Peşterilor era fericitul Nicolae. În ziua de Paşti a acelui an, ziua în care toţi creştinii sărbătoreau învingerea morţii şi slobozirea din iad, unul dintre părinţii mănăstirii, cuviosul şi virtuosul ieromonah Dionisie Stepa, a intrat ...

.....

EPILOG

Într-o noapte oarecând, Dumnezeu i-a poruncit patriarhului Avraam să iasă afară din cortul său şi i-a spus: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!» Şi noi acum îi spunem cititorului iubitor de Hristos: «Mergi la Peşteri şi ...

.....

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare