Despre Rugaciunea lui Iisus vol.I
CULEGERE DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS VOL.I - LUCRAREA MINŢII
Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare.
În momentele sfinte, când lumina blândă a serii pătrunde tainic prin vitralii în biserici, învăluindu-ne într-o atmosferă de taină şi har, sufletul ni se îndreaptă către Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta…“ (Ps. 140, 2).
Întrebarea este de ce cerem să se îndrepteze rugăciunea noastră către Dumnezeu, ştiind că prin definiţie rugăciunea este „plugăria sufletului“;este, după însuşirea ei, „însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrare susţinătoarea lumii“; s-ar putea atunci îndrepta ea şi în altă parte?
Da! Rugăciunea s-ar putea, de proastă calitate fiind, să nu se îndrepteze înspre cer, ca tămâia bine mirositoare, ci să rămână fără putere, neroditoare şi moartă; ba, în cel mai nefericit caz, să se prefacă în păcat.
Continut:
.....
Cu privire la rugăciunea făcută de minte în inimă, am aflat de la cei iscusiţi în cugetarea de Dumnezeu că e mai înflăcărată şi mai de folos rugăciunea scurtă, dar lucrată ades, decât cea lungă.
De altminteri şi rugăciunea lungă e ...
.....
1. Rugaciunea îsi are treptele ei. Treapta întâi este rugaciunea trupului, cea a cititorilor facuta în picioare si a metaniilor. Mintea se împrastie, inima nu încearca nici un simtamânt, nici o bucurie: omul are nevoie aici de rabdare, de truda, ...
.....
11. A savârsi rugaciunea înseamna sa stai în fata lui Dumnezeu, cu mintea întru inima, unde se aduc proslaviri, multumiri, cereri si pocainta deplina, înfrânare. Aici totul este lucru duhovnicesc. Radacina tuturor este frica lui Dumnezeu cea plina de evlavie, ...
.....
14. 1) Deprinderea dobândita din obisnuitele rugaciuni savârsite cu glas tare în biserica si acasa.
2) Înrudirea gândurilor si simtamintelor nascute din rugaciune, cu mintea si cu inima.
3) Rugaciunea neîncetata. Rugaciunea lui Iisus poate sa se savârseasca pe toate treptele acestea, ...
.....
51. Această dumnezeiască rugăciune care stă în chemarea Numelui Mântuitorului, este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă“. Ea este rugăciune şi făgăduinţă şi mărturisire a credinţei; e dătătoare de Duh Sfânt şi de daruri dumnezeieşti, curăţitoare de inimi, izgonitoare ...
.....
74. Cele dintâi roade ale rugăciunii le căpătăm, aflând noi luare aminte şi smerenie. Aceste roade se arată înaintea celorlalte din rugăciunea săvârşită aşa cum se cuvine, dar mai ales din rugăciunea lui Iisus, a cărei lucrare stă mai presus ...
.....
90. Spune prea Cuviosul Avva Isaia Pustnicul despre învăţătură: „Bogatul înţelept ascunde înlăuntrul casei comorile sale: comoara ce se scoate afară este răpită de tâlhari şi invidiată de puternicii pământului: tot aşa şi monahul, cel care este smerit cugetător şi ...
.....
102. Eu ţi-am pomenit adesea, buna mea soră, despre aducerea aminte de Dumnezeu, şi acum din nou îţi spun, că dacă nu te vei osteni şi nu vei asuda ca să se întipărească în inimă şi în mintea ta acest ...
.....
112. Mulţi îşi îndreaptă atenţia spre educaţia creştină, dar nu o duc până la capăt sau trec cu vederea peste partea cea mai substanţială şi mai grea din viaţa creştină, oprindu-se la cele ce sunt mai uşoare, la cele ce ...
.....