Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Andreas Varnavas, fost director de liceu

K.I.: Domnule Varnavas, părintele Solomon Panagidis a fost o mare personalitate în spaţiul cipriot. L-a iubit pe Hristos şi Biserica Lui, jucând un rol important în îndrumarea semenilor săi spre o viaţă creştină. A avut o deosebită influenţă mai ales asupra copiilor şi a tinerilor. Dumneavoastră cum l-aţi cunoscut?
A.V.: Părintele Solomon a fost un om care a oferit mult tuturor. Cei care l-au cunoscut şi au avut parte de învăţăturile sale se simt nişte oameni norocoşi, pentru că părintele i-a protejat de multe pericole în timpul copilăriei şi a tinereţii lor. El i-a ajutat să conştientizeze importanţa deosebită a faptului că s-au născut creştini ortodocşi.
Nu vom uita niciodată ceea ce părintele Solomon ne-a dăruit. În sufletele noastre vor exista întotdeauna sentimente de recunoştinţă pentru dragostea pe care ne-a arătat-o şi pentru sprijinul pe care timp de atâţia ani ni l-a acordat absolut dezinteresat.
Personal, m-am apropiat de el în anul 1938, pe când eram elev în clasa a IV-a şi am absolvit Şcoala de Catehism a Bisericii Sfânta Treime din Lemesos. Legătura noastră duhovnicească a durat până în 1964 – anul morţii sale. În tot acest interval de timp, am avut ocazia, împreună cu alţi colegi şi prieteni de-ai mei, să mă folosesc duhovniceşte în diferite feluri. Mi-a fost profesor de teologie timp de nouă ani, părinte duhovnic o mare perioadă de timp şi însoţitor în excursii sau în taberele de elevi de la Şcoala de Catehism. De asemenea, am avut deseori ocazia să-l ascult rostind predici în cadrul întrunirilor Organizaţiei Creştine a Tinerilor Greci (OCTG) din Lemesos. Mă foloseam duhovniceşte şi din convorbirile pe care le aveam cu el personal, atunci când mă duceam la el acasă sau pe vremea în care am fost colegi timp de doi ani (1952-1954), când am lucrat amândoi la Şcoala Gimnazială Lanitio din Lemesos.
K.I.: Din ceea ce ne-aţi povestit, părintele Solomon a fost un neobosit slujitor al Evangheliei, cu o activitate intensă şi variată. Vă rog să ne spuneţi câte ceva din viaţa părintelui, pentru a-i înţelege mai bine lucrarea.
A.V.: S-a născut în Ammohostos, în noaptea de 14 spre 15 august 1893, şi a murit pe aceeaşi dată, în anul 1964. A avut părinţi săraci. Tatăl său, la câţiva ani după căsătorie, şi-a părăsit familia, lăsându-şi soţia să se lupte pentru a-şi creşte singură cei trei copii. Aşa cum rezultă din „Autobiografia“ sa – o compunere alcătuită în primul an de studiu la Şcoala de Teologie din Larnaka (1910-1911) –, îşi iubea mama şi îi era foarte recunoscător. Iată ce scria:
„Din fericire, am avut parte de o mamă iubitoare de frumos, deşi a fost obligată, cu cele două mâini ale ei, să hrănească trei copii mici. Cu toate greutăţile, a avut puterea să ofere fiecăruia dintre noi educaţia duhovnicească şi de viaţă de care aveam nevoie“.
Încă de mic, părintele Solomon a avut înclinaţie spre religie şi a vrut să studieze Teologia, după absolvirea Şcolii Greceşti din Ammohostos (1908). Încercările sale de a se înscrie la Facultatea de Teologie din Ierusalim au eşuat. Drept urmare, timp de doi ani (1908-1910), a lucrat la tesătoria unui unchi de-al său, care îl proteja şi îl sprijinea financiar. Această muncă nu îl satisfăcea. Sufletul său cerea altceva. Voia să se instruiască duhovniceşte şi să lucreze în slujba Bisericii şi a Educaţiei din Cipru. Dumnezeu l-a ascultat şi i-a împlinit voia. Ocazia s-a ivit în anul 1910, când noul Mitropolit din Kitiou, Meletie Metaxakis (1871-1935), a înfiinţat Şcoala de Teologie din Larnaka. Atunci, Solomon Panagidis s-a înscris în primul an. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru împlinirea visului său şi L-a rugat să-l ajute pe drumul pe care tocmai începea să păşească. Iată ce scria în jurnalul său personal:
„Mă rog Ţie, Preabunule, să mă învredniceşti până la sfârşit să pot învăţa la şcoala Ta, ca să fie sădite în inima mea cuvintele Tale sfinte şi să păşesc fără împiedicare pe drumul virtuţii“.
K.I.: Se vede clar faptul că, încă din primii ani ai vieţii sale, părintele Solomon a fost o persoană profund religioasă, nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu pentru depăşirea greutăţilor şi rezolvarea problemelor sale.
A.V.: Cu adevărat, credinţa profundă în Dumnezeu a fost principala constantă a vieţii sale. Prin credinţă, depăşea toate piedicile şi greutăţile care îi ieşeau dinainte. În acelaşi fel a reuşit să treacă şi peste momentul morţii mamei sale (1912), în ciuda tristeţii pe care i-a pricinuit-o această pierdere. Avea puterea să spună: „Îmi dau seama ce valoare are o mamă iubitoare, fie numele Domnului binecuvântat“.
Moartea mamei sale i-a creat probleme financiare deosebite în legătură cu studiile de la Şcoala de Teologie. Însă o compunere foarte frumoasă, pe care a citit-o în clasă cu lacrimi în ochi, i-a asigurat studiul gratuit în următorii ani.
A absolvit şcoala în anul 1916, cu calificativul „excelent“, şi în acelaşi an a fost repartizat ca secretar şi profesor de neogreacă, geografie, fizică şi educaţie fizică. Însă felul muncii şi intensitatea ei nu îl mulţumeau. Pe 16.12.1916 scria:
„Munca pe care o fac acum mă ţine foarte departe de adevăratele mele idealuri“.
În 1918, a fost angajat la Şcoala de Teologie, iar în următorii unsprezece ani, a lucrat ca învăţător la diferite şcoli primare.
K.I.: Domnule Varnavas, înainte să discutăm despre activitatea părintelui Solomon Panagidis în şcolile primare, aş dori să spuneţi câteva cuvinte legate de perioada în care a fost profesor la Şcoala de Teologie.
A.V.: Voi vorbi mai întâi despre dragostea sa pentru carte, pe care a nutrit-o încă din copilărie. Iubea foarte mult cărţile. Această dragoste a sporit mai ales în timpul în care a studiat la Şcoala de Teologie, şi a rămas vie întreaga sa viaţă. Prin studiu personal, a dobândit foarte multe cunoştinţe din domenii diverse. Iar aceste cunoştinţe au fost folosite în lucrarea sa de îndrumare creştină a oamenilor. O dovadă a acestei iubiri faţă de cărţi este însemnarea sa din jurnalul personal, din ziua de 13.02.1913:
„Am citit cartea Scrierile greceşti din vremurile creştine. Pe scurt, în ea se vorbeşte despre vârfurile atinse în ceea ce priveşte filologia creştină. Din acest punct de vedere, scrierea cea mai de seamă a Sfântului Grigorie Teologul este considerată Despre sfinţenie – dar şi poezia Hristos pătimind –, iar a lui Vasile cel Mare, Exaimeronul“.
Mă voi referi în continuare la o altă trăsătură caracteristică a sa, şi anume, religiozitatea, aşa cum se manifestă ea de-a lungul studiilor sale.
Pe vremea când era în primul an, a scris compunerea cu titlul „Excursie la Stavrovuni“. În ea vorbeşte despre obositorul mers pe jos al elevilor din Larnaka până la Stavrovuni, îşi exprimă emoţia pe care a simţit-o atunci când s-a închinat la Cinstita Cruce şi descrie mănăstirea şi impresionanta privelişte din jur, terminând cu întoarcerea înapoi în oraş cu maşina.
Simţământul religios trăit de el în timpul închinării la Cinstita Cruce este deosebit de intens:
„După sfârşitul slujbei, ne-am dus să sărutăm – pentru prima oară cei mai mulţi dintre noi – lemnul sfânt pe care Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit să-Şi întindă mâinile pentru mântuirea noastră! Şi iată, Doamne, că ne-ai învrednicit şi pe noi, păcătoşii şi preaplecaţii, să îl atingem! Ne-ai învrednicit să atingem cu buzele noastre murdare lemnul sfânt pe care a fost aşezat Trupul Tău preacurat şi care a fost udat cu Sângele Tău, spre spălarea păcatelor noastre!… Harul Tău s-a făcut pentru noi ajutor în toată lucrarea pe care o săvârşim, armă pentru alungarea vrăjmaşilor şi sprijin spre a merge fără împiedicare pe calea cea dreaptă“.
K.I.: Este foarte emoţionant să auzi cum un adolescent îşi exprimă simţământul religios. El face legătura dintre jertfa de pe Cruce a Domnului şi propria sa luptă pentru curăţirea interioară. Am dori să aflăm mai multe despre religiozitatea sa din acea vreme.
A.V.: Vă voi reda propriile sale cuvinte din jurnalul personal:
Pe 11.04.1913 scria:
„M-am împărtăşit cu preacuratele Taine. Câtă bucurie simte cel care Îl primeşte în el pe Mântuitorul… Aceasta trebuie să fie pricină pentru o mai bună stare sufletească atunci când mă voi împărtăşi din nou“.
Într-o altă însemnare, din data de 12.06.1913, spunea:
„Şi anul acesta mi-au fost ascultate cererile şi rugăciunile. Astfel, mi se întăreşte nădejdea în Dumnezeu, pentru că văd împlinindu-se pronia preabunului Împărat ceresc. Am încheiat şi acest an şcolar cu nota 10. Iată unde trebuie să fie nădejdea ta“.
Cuvintele de mai sus arată deplina încredere a tânărului de douăzeci de ani Solomon Panagidis, dar şi smerenia sa.
Vă voi mai spune un lucru care dovedeşte cât de nezdruncinată era credinţa sa. Este vorba despre un fapt întâmplat în timpul studiilor sale, din care putem vedea şi îndrăzneala pe care o avea dinaintea lui Dumnezeu.
Odată a observat că unul din profesori preda elevilor idei care nu corespundeau învăţăturii creştine. Deşi profesorul acela era foarte bun ca profesionist, Solomon Panagidis nu a ezitat să-i aducă la cunoştinţă Mitropolitului Metaxakis conţinutul a ceea ce li se preda la ore. Acest fapt a avut drept consecinţă îndepărtarea acelui profesor de la catedră.
K.I.: Datoria de creştin îi cerea să procedeze astfel. Practic, el a prevenit pierzania sufletelor elevilor săi.
Să vorbim acum despre contribuţia părintelui Solomon la Educaţia din Cipru. În ce şcoli a lucrat, care a fost folosul elevilor de pe urma învăţăturilor sale şi cum influenţa el comunităţile în care activa?
A.V.: Solomon Panagidis a lucrat ca învăţător la diferite şcoli primare, timp de unsprezece ani încheiaţi (1918-1929). După aceea, a întrerupt pentru o vreme această lucrare, pentru că a fost hirotonit cleric şi s-a dedicat în întregime slujirii preoţeşti (1929-1946). A revenit în Educaţie în anul 1946, când a fost numit profesor la Gimnaziul Lanitio din Lemesos (1946-1954). Era profesor de religie, botanică şi geografie, iar în paralel, îşi exercita îndatoririle de preot, preda catehismul şi era în fruntea membrilor OCTG.
Ca învăţător, şi-a oferit serviciile în satele Kalo Horio, Sfântul Ioan Pitsilias, Sotiras, din Ammohostos, şi Krivas, din Macedonia (1920-1921). În tot acest timp, şi-a lăsat amprenta personală asupra sufletelor copiilor. Avea un stil pedagogic aparte şi îi făcea pe elevi să iubească ţara şi pe Hristos. A fost un învăţător foarte iubit, atât de elevi, cât şi de părinţi, mai ales în satul Kalo Horio, unde a lucrat vreme îndelungată.
K.I.: Domnule Varnavas, spuneţi-ne mai concret în ce a constat lucrarea sa pedagogică şi socială.
A.V.: Solomon Panagidis a fost un învăţător cu idealuri religioase şi naţionale. S-a distins prin zelul său deosebit, dar şi prin faptul că era foarte muncitor şi că iubea copiii. A lucrat cu râvnă apostolească. Astfel înţelegea el misiunea dascălului.
În data de 2.11.1919, pe vremea când activa la Kalo Horio, scria:
„Învăţătorul care nu urmăreşte anumite idealuri nu îşi poate continua activitatea, pentru că munca i se pare grea şi dură“.
Din perioada în care a lucrat în Kalo Horio, se păstrează o mulţime de rapoarte şi documente, referitoare la lecţii, dar şi la activităţile extraşcolare. Îi învăţa pe elevi şi pe toţi locuitorii din sat să fie harnici, cinstiţi şi să devină mădulare conştiente ale Bisericii. Câteva caracterizări ale elevilor ne arată interesul pe care îl manifesta faţă de fiecare copil în parte. Iată câteva exemple:
A. Foarte legat de Biserică, conştiincios.
B. Suflet foarte bun.
C. Excelent în toate privinţele.
D. Harnic, serios.
E. Inteligent şi fără astâmpăr.
Arăta un mare interes faţă de creşterea nivelului duhovnicesc şi de viaţă al locuitorilor din Kalo Horio. Pe 27.12.1918, în primul an de slujire ca învăţător, a înfiinţat o sală de lectură cu numele „Venizelos“. În felul acesta, voia să-i facă pe săteni să iubească cititul, ca să le ridice nivelul intelectual. În paralel, manifesta un interes viu faţă de problemele oamenilor din sat. A lucrat cot la cot cu ei pentru progresul localităţii. S-a străduit să-i ajute să scoată o bună producţie agricolă. El însuşi a fost preşedintele Consiliului de Supraveghere al Societăţii Ecologice din Kalo Horio. În urma eforturilor sale susţinute, Guvernul Englez a concesionat locuitorilor din Kalo Horio o suprafaţă de pământ pentru cultivarea viţei de vie, cunoscută sub numele de Kopiabei. Scopul părintelui Solomon a fost acela ca sătenii să vândă strugurii rezultaţi. Această idee a fost dusă la împlinire în cele mai bune condiţii. Până astăzi, strugurii din Kalo Horio sunt vestiţi.
Vă voi reda şi alte însemnări de-ale sale, care ilustrează cât de mare era interesul pe care îl manifesta faţă de comunitate. Iată ce scria în august 1928:
„Puncte de acţiune – Kalo Horio – Biserica – Aleile de arbori – Asociaţia Consumatorilor – Ordonarea produselor – Componenţa plantaţiilor de viţă-de-vie – Predica – Internat – Aducţiunea de apă – Repararea drumurilor – Sursa de apă – Sindicatele – Asociaţia Producătorilor de roşcove – Sportul – Crucea Roşie – Curăţenie – Construcţii după schiţe arhitecturale ş.a. – Biserica din Kalo Horio: Programul de creştere economică“.
Într-o altă însemnare de-a sa se observă foarte bine dăruirea faţă de locuitorii din Kalo Horio, dar şi dragostea acelor oameni ce l-au avut timp de doi ani printre ei pe părintele Solomon, care i-a îndrumat în multe privinţe. Data însemnării este 12.07.1920. Era în perioada în care se pregătea să meargă în localitatea Kriva din Macedonia. Iată ce scrie părintele Solomon Panagidis:
„Aceste zile au fost pline de numeroase manifestări ale iubirii… Astăzi, duminică, este ultima zi a prezenţei mele în Kalo Horio. Dimineaţă am fost la biserică. Am slujit cu multă emoţie. Nu am vorbit despre Evanghelie, ci am prezentat o concluzie a lucrărilor care s-au făcut în acest sat în ultima vreme. I-am îndemnat pe oameni la dragoste şi înţelegere… Le doresc să fiu înlocuit de un om vrednic, spre binele copiilor lor. Le-am spus că nu păstrez în suflet nici un gând rău acelora care au ales să-mi fie duşmani. Mi-am luat rămas-bun de la ei. Toţi oamenii din biserică au început să plângă!“
K.I.: Domnule Varnavas, tot ceea ce ne-aţi povestit este deosebit de însemnat şi emoţionant. Ne-aţi prezentat imaginea măreţiei sufleteşti a unui învăţător, care a muncit în mod conştient şi cu multă râvnă pentru elevii săi, dar şi pentru toţi ceilalţi membri ai comunităţii. Aş dori să ne povestiţi în continuare câte ceva despre hotărârea sa de a merge să predea în Macedonia105(Nu este vorba despre Republica Macedonia, ci despre provincia istorică Macedonia, parte componentă a teritoriului grecesc, denumită după numele lui Alexandru Macedon. Actualmente, Grecia contestă denumirea de „Republica Macedonia“, motivând că acest nume aparţine moştenirii sale istorice şi culturale [n.t.].). Care au fost motivele ce l-au determinat să se îndrepte înspre acel loc îndepărtat106(Părintele Solomon Panagidis se afla în Cipru, iar provincia Macedonia este situată în Grecia de Nord, aşadar, la o distanţă foarte mare [n.t.].)?
A.V.: Părintele Solomon Panagidis a luat hotărârea să plece în Macedonia din două motive: 1) Dorea să cunoască Grecia, despre care ştia doar ceea ce citise prin cărţi (Grecia era ţara visurilor sale) şi 2) Voia să contribuie şi el cu ce putea la alinarea suferinţelor locuitorilor din Macedonia, care abia se eliberase de stăpânirea turcească şi de teroarea comiţilor bulgari.
Dragostea sa faţă de Grecia se vede din următoarea însemnare:
„Ora 1 ziua. Plec din Cipru. Sunt cuprins de emoţie, dar şi de o mare bucurie lăuntrică, pentru că mă îndrept spre alte locuri. Voi vedea Grecia, voi păşi pe pământul sfânt al Acropolei şi voi cuprinde cu privirea mea Parthenonul!“
Munca depusă de dascăli după eliberarea Macedoniei a fost de o importanţă vitală, atât din punct de vedere religios, cât şi naţional.
Până să ajungă la Kriva, Părintele Solomon Panagidis a trecut prin Giannitsa, despre care a scris: „Dinaintea ochilor mei se arată suferinţă, ruine şi dezastru“. Iată ce spune în continuare:
„După aproximativ zece minute de mers, încep să văd noua faţă a oraşului. Casele sunt într-o stare oarecum mai bună. Nu mai sunt ruine. Se văd biserici, aprozare, ateliere de croitorie, farmacii etc. Este un cartier grecesc. Nu se mai văd fesuri turceşti; în schimb, observi ciudaţii şalvari macedoneni şi tabele greceşti peste tot. Sunt numai greci, dar nu se aude pe nicăieri limba greacă. Vorbesc cu toţii bulgăreşte (!). Dacă eliberarea acestor teritorii mai întârzia zece ani, cred că nu mai rămânea pe aici nici picior de grec. Ar fi fost bulgarizaţi cu totul. În jur este multă animozitate. Copiii cunosc greceşte, dar cei mari mai puţin, iar bătrânii deloc. Următoarele generaţii vor şti din ce în ce mai mult“.
K.I.: Cuvintele acestea despre Macedonia sunt foarte emoţionante. Un martor vizual descrie greutăţile acelei perioade. Sunt vrednici de laudă atât învăţătorii, cât şi ceilalţi factori care au lucrat împreună pentru ridicarea şi progresul Macedoniei. Această parte a ţării a trecut, cu adevărat, printr-un mare pericol etnic.
Să revenim, însă, la lucrarea pedagogică a părintelui Solomon Panagidis. Care era concepţia sa despre copil şi despre elev?
A.V.: Părintele Solomon s-a format din punct de vedere pedagogic în perioada în care a studiat la Şcoala de Teologie. Iată ce nota pe 8.10.1914, în legătură cu profesorul de pedagogie:
„Sunt entuziasmat de profesorul de pedagogie. Este un profesionist adevărat, adept al curentului modern“.
Câteva zile mai târziu, scria despre acelaşi profesor:
„Mă bucur pentru că profesorul nostru de pedagogie are aceleaşi idei pedagogice cu ale mele. Aşadar, este pentru libertatea elevului şi pentru învăţarea activă, pe baza observaţiilor asupra naturii. Acesta este drumul pe care îl voi urma“.
Pe 6.11.1914, formulează opinia sa în legătură cu libertatea elevului:
„Puţini sunt iubitori de libertate, aşa cum sunt eu. Cei mai mulţi nu sprijină libertatea elevului. Dar asta nu înseamnă că voiesc libertatea totală a minorului, ca să se apuce să facă lucruri care nu trebuie făcute“.
K.I.: Observaţiile sale pedagogice sunt, într-adevăr, deosebite. Am putea spune că ele constituie măsura succesului lucrării pedagogice din ziua de azi. Mai spuneţi-ne şi alte puncte de vedere ale părintelui Solomon.
A.V.: Cu plăcere. Era împotriva ironiei şi a violenţei, pentru că acestea constituie factori de inhibare. Pe 27.11.1913 scria:
„A i se spune mereu elevului care este defectul său nu e un lucru potrivit, pentru că, fără îndoială, îi otrăveşte respectul de sine şi îl duce treptat spre nesimţire. Pe cel care păcătuieşte trebuie să-l îndrumi, nu să-ţi exprimi repulsia faţă de el“.
Iată concluzia sa referitoare la violenţă (19.11.1914): „Prin violenţă, nu se obţine nici un lucru statornic“.
K.I.: Toate aceste idei pe care le-a avut părintele Solomon Panagidis au constituit baza reuşitei sale de mai târziu în domeniul pedagogic.
A.V.: Este întru totul adevărat. La acest succes a contribuit, însă, şi dragostea faţă de copii, care s-a manifestat pe tot parcursul vieţii sale. Iată ce scria despre copil, înainte de a-şi începe lucrarea pedagogică:
„Nu pot exprima ceea ce simt prin latura mea copilăroasă. Iubesc orice fiinţă care este copil, chiar fără să o cunosc, neavând importanţă dacă este urâtă şi prost îmbrăcată sau bolnavă. Idealul meu este să ajung directorul unei mari şcoli cu internat, unde să primesc copii, pe care să-i ajut să devină oameni cu trup călit, cu inimă deschisă şi cu putere de muncă“ (18.08.1916).
K.I.: Fără îndoială, iubirea este foarte importantă în activitatea oricărui pedagog. Solomon Panagidis a câştigat sufletele elevilor săi prin dragostea pe care a arătat-o fiecăruia dintre ei. Aţi mai avea ceva de adăugat în legătură cu opiniile sale pedagogice?
A.V.: O să mă refer la trei direcţii principale pe care le-a urmat ca învăţător. Sunt însemnate în jurnalul său din 1922. Consider că este vorba despre nişte elemente foarte importante.
,,a) Trebuie să pui multe întrebări elevilor;
b) Nu pleca din clasă înainte de a fi sigur că elevii au asimilat cel puţin 90% din lecţie;
c) Fii atent la procedeul learning by doing107(Învaţă făcând (engl.) [n.t.].). Aplică-l cât mai des cu putinţă“.
K.I.: Domnule Varnavas, anterior ne-aţi spus că părintele Solomon Panagidis a predat religia, botanica şi geografia la Gimnaziul Lanitio. A avut succes în predarea acestor trei obiecte?
A.V.: Desigur. Toţi elevii săi erau foarte mulţumiţi de felul cum preda. De altfel, un învăţător înzestrat pentru această meserie, aşa cum a fost părintele Solomon Panagidis, poate cu uşurinţă să le vorbească celor mici pe orice temă. Trebuie să mai adaug faptul că părintele Solomon folosea pentru fiecare obiect în parte o metodă diferită de predare, astfel încât să se facă plăcut elevilor. De exemplu, lecţiile de geografie erau o adevărată călătorie imaginară, cu ajutorul hărţilor. La ora de religie, îmbina cunoştinţele teoretice cu încercarea de a trezi în sufletele copiilor sentimentul religios. La botanică, era neîntrecut, pentru că iubea mult întreaga natură. Iubea pomii, florile, păsările, animalele şi insectele. Putea oferi informaţii despre orice. Această dragoste pentru natură i-a fost insuflată de profesorul său Mihail Zisimu, la a cărui casă de la ţară a lucrat în vacanţa de vară de la sfârşitul clasei a treia primare. Mai târziu, prin propriile sale strădanii, a dobândit cunoştinţe vaste în domeniu.
În Lemesos, avea o casă simplă, cu pământ împrejur, unde erau mulţi copaci, flori şi păsări. În jurnalele sale personale din anii 1924, 1926 şi 1928, există multe însemnări care se referă la muncile agricole, de exemplu, la vie, la creşterea albinelor, la sericicultură sau ecologie. S-a ocupat personal cu creşterea viermilor de mătase, obţinând cele mai bune ouă de viermi de mătase din tot Ciprul. A scris şi o foaie volantă cu titlul „Îndrumări pentru producţia cu succes a coconilor“.
Dragostea sa faţă de plante rezultă şi din faptul că a introdus în Cipru specii necunoscute, precum pătrunjelul creţ, vânăta neagră şi sparanghelul.
Grăitoare în acest sens este scrisoarea pe care Mihail Papaiakovou, Înalt Funcţionar în Ministerul Agriculturii din Cipru, i-a trimis-o pe data de 11.01.1946:
„Viceministrul Agriculturii m-a informat că aţi adus din Australia un soi de conopidă care a dus la obţinerea unei recolte remarcabile. Dacă aveţi sămânţă, aş fi bucuros să îmi trimiteţi şi mie puţină. V-aş rămâne îndatorat dacă mi-aţi da pentru câteva zile şi catalogul plantelor, ca să comand anumite legume şi nu numai. Ce alte plante aţi mai adus şi care sunt rezultatele obţinute în urma cultivării lor?“
Şi noi ne bucuram şi ne foloseam de cunoştinţele sale în domeniul botanicii, în timpul excursiilor pe care le făceam, precum şi în tabere. Ne răspundea la orice întrebare. În paralel, ne transmitea respectul pe care omul trebuie să-l aibă faţă de copaci, de flori, de păsări şi de toată Creaţia lui Dumnezeu. Şi aceasta făcea parte din educaţia pe care o oferea copiilor din Lemesos.
K.I.: Poziţia sa faţă de această temă este în total acord cu duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Mulţi alţi părinţi, cu o viaţă duhovnicească înaltă, au fost mari iubitori şi cunoscători ai naturii.
Să ne ocupăm în continuare de cariera părintelui Solomon ca om al Bisericii.
A.V.: Dorinţa sa de a deveni cleric şi de a se pune în slujba Bisericii s-a împlinit pe data de 29.01.1930, când a fost hirotonit diacon la biserica Izvorul Tămăduirii de Mitropolitul din Kitiou Nicodim Milonas. În ziua următoare, de sărbătoarea celor Trei Ierarhi, a fost hirotonit preot în Kalo Horio de către acelaşi Mitropolit. Hirotonia sa a fost prilej de bucurie şi în anii următori, căci de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, era felicitat cu regularitate de rude şi prieteni. A devenit duhovnic în ziua de 21.10.1934.
Ca duhovnic şi ca preot paroh la biserica Sfânta Treime din Lemesos era excepţional. Era un exemplu pentru ceilalţi preoţi, deoarece avea conştiinţa adâncă a misiunii sale. Evlavia şi curăţia sufletului său erau rezultatul nevoinţelor personale care au început încă din anii de adolescenţă. Pe data de 6.01.1913, când era elev la Şcoala de teologie, scria:
„Evită orice împrejurare periculoasă din punct de vedere moral! Toate puterile tale duhovniceşti să fie concentrate pe împlinirea înaltului tău ideal. Nu îngădui nici unui gând viclean să-ţi intre în minte. Să nu te intereseze lucrurile care îi privesc numai pe ceilalţi. Răul este întotdeauna rău, oricât de neînsemnat ar părea el. Scopul tău este slujirea lui Hristos, potrivit învăţăturilor evanghelice“.
Ceea ce a notat în jurnalul său a pus în practică pe tot parcursul vieţii sale.
Ca preot paroh la biserica Sfintei Treimi, săvârşea sfânta Liturghie cu multă emoţie, mai ales în momentul Euharistiei, iar starea sa de spirit era transmisă tuturor celor prezenţi în biserică.
În anul 1933, când a fost numit preot în Lemesos, a constatat că oamenii din parohia sa erau plini de superstiţii şi prejudecăţi. Lipsită de cele mai elementare mijloace de trai, populaţia se chinuia să supravieţuiască. Tinerii nu aveau o orientare bună în viaţă. Atunci, prin predici de după-amiază, prin lecţii de catehizare, prin spovedirea celor mici şi a celor mari şi prin activitatea OCTG, părintele Solomon a deşteptat în ei conştiinţa şi a reuşit astfel să schimbe radical situaţia din Lemesos.
K.I.: Lucrarea duhovnicească a părintelui Solomon a fost foarte dificilă, dar şi deosebit de importantă. Aţi putea să ne spuneţi mai multe despre părintele Solomon, în calitate de preot duhovnic?
A.V.: În predicile sale vorbea despre adevărurile Evangheliei cu multă simplitate şi coerenţă, fiind foarte convingător. Cunoştea problemele caracteristice tuturor vârstelor şi reuşea să facă legătura directă între subiectele creştine şi viaţa de zi cu zi. Prin predici, părintele Solomon îşi captiva auditoriul şi îl determina să se îndrepte spre o nouă direcţie în viaţă.
Ca preot duhovnic era neîntrecut. Pătrundea în adâncurile sufletului celui pe care îl spovedea, văzându-i slăbiciunile şi şovăielile, împărtăşindu-i suferinţa, lăcrimând pentru căderile sale, încurajându-l, sfătuindu-l şi arătându-i drumul spre cele înalte, după voia Domnului nostru Iisus Hristos. Cei care se spovedeau la el simţeau o eliberare sufletească deosebită şi luau hotărârea să-şi schimbe viaţa.
Acorda o mare atenţie îndrumării tinerilor, de la vârsta adolescenţei. Fiica sa, Hloe Ioannou, ne-a povestit un caz care ilustrează influenţa pozitivă pe care părintele o avea asupra celor pe care îi îndruma duhovniceşte:
„Într-o zi, preotul superior tatălui meu şi-a exprimat dorinţa să ne facă o vizită. Îmi aduc aminte că acest fapt ne-a nedumerit, pentru că nu ne dădeam seama de motivul unei asemenea vizite. Tatăl meu l-a aşteptat cu multă bucurie şi entuziasm. Când a venit, preotul acela l-a salutat pe tata cu o plecăciune până la pământ, după care i-a zis: «Într-o seară, treceam pe lângă biserica Sfânta Treime, când am văzut la uşă stând mai mulţi tineri. M-am uitat înăuntru şi am zărit, în lumina slabă a unei lămpi, un tânăr stând de vorbă cu un preot. Atunci, i-am întrebat pe tineri ce făceau acolo. Unul dintre ei mi-a spus că aşteptau la rând să se spovedească. Iată, a venit şi ziua să mă înclin dinaintea preotului care are o aşa influenţă asupra tinerilor»“.
Această întâmplare a fost publicată în cartea Viaţa şi faptele părintelui Solomon Panagidis, editată în 1993 de Fundaţia Solomon Panagidis, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea sa.
Din această carte, vă ofer mărturiile a doi foşti elevi de-ai săi, care sunt stabiliţi de mulţi ani în străinătate.
Domnul Viron Autonomos, chimist în Omaha, statul Nebraska, SUA, mărturiseşte:
„Influenţa pe care părintele Solomon Panagidis a avut-o în viaţa mea a fost şi este, fără nici o îndoială, foarte profundă, atât din punct de vedere religios, cât şi intelectual, psihologic şi naţional. El a fost cel care m-a ajutat să-mi formez personalitatea“.
Cea de-a doua mărturisire provine de la Protopresbiterul Tronului Ecumenic, Kiriakos Psalios, care se află în oraşul Adelaide, Australia:
„Părintele Solomon Panagidis a fost o personalitate duhovnicească pe care Ciprul o va cinsti pentru totdeauna, căci roadele dulci ale strădaniilor sale îşi vor păstra puterea peste generaţii şi generaţii.
Viaţa mi-a fost plină de momente deosebite, tocmai pentru faptul că, la un moment dat, sufletul meu a simţit influenţa profundă a acestui om inegalabil.
Chiar şi după treizeci şi cinci de ani de slujire a Bisericii, tot mai aplic învăţăturile sale. De fapt, pot să spun că, în întreaga mea existenţă, am urmat drumul trasat de el. Părintele Solomon Panagidis a fost pentru mine un model adevărat.
Hotărârea mea de a părăsi viaţa de dascăl şi de a intra în clerul Bisericii noastre de pe cel de-al cincilea continent îşi are rădăcina mai ales în influenţa pe care viaţa şi lucrarea părintelui Solomon Panagidis au avut-o asupra mea.
Mi-a fost foarte aproape atunci când treceam prin greutăţi şi suferinţe, mai ales legate de perioada gimnaziului.
Adevăratele valori umane, care sunt: interesul sincer pentru celălalt, dragostea, compasiunea, dreptatea şi sentimentul de responsabilitate faţă de poporul lui Dumnezeu, le-am cunoscut graţie exemplului său“.
Părintele Solomon nu a fost niciodată omul vorbelor mari, ci aplica în practică tot ceea ce zicea. El a fost dintre aceia despre care Domnul a spus: Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor108(Matei 5, 19 [n.t.].).
K.I.: Iată cea mai potrivită concluzie la ceea ce am povestit până acum. Ea este mărturisită de sufletele celor pe care părintele Solomon i-a îndrumat şi i-a vegheat.
Domnule Varnavas, v-aş ruga să ne mai spuneţi câteva cuvinte despre lucrarea sa de catehizare.
A.V.: În 1933, părintele Solomon a predat prima lecţie de catehism din viaţa sa. A strâns laolaltă copii din parohia Sfânta Treime, în biserica mică de pe vremea aceea, şi a început ceea ce mai târziu avea să devină o lucrare amplă şi complexă. Primii săi învăţăcei au rămas uimiţi de învăţătura lui şi vorbeau despre el cu entuziasm. Ca urmare, lecţiile sale au început să fie urmărite de un număr din ce în ce mai mare de copii.
În timp, ignoranţa şi prejudecăţile au fost eliminate. Materialismul a primit astfel o lovitură decisivă. Părintele Solomon a reuşit să trezească în sufletele celor mici trăirea creştină şi dragostea faţă de valorile evanghelice. Prin învăţăturile sale, a câştigat de partea sa un mare număr de copii şi tineri din Lemesos, între 9 şi 18 ani. Câteva sute dintre ei au ajuns să studieze catehismul de nivel avansat. Părintele Solomon îi învăţa pe toţi deopotrivă, fie că erau băieţi, fete sau dintre cei care munceau. Un indice al reuşitei sale pe această latură a fost faptul că în anul şcolar 1945-1946, s-au înscris la lecţiile de catehsim de la Sfânta Treime un număr de 423 de elevi şi eleve şi au încheiat anul cu bine 343.
Părintele îmbina învăţăturile obişnuite orelor de catehism cu citirea cărţilor de literatură educativă şi cu organizarea de festivităţi, excursii, tabere ş.a. De asemenea, împrumuta cărţi şi discuta personal cu elevii. Când fiii săi duhovniceşti se aflau departe, folosea corespondenţa. Toate eforturile sale aveau ca scop apropierea copiilor de Hristos. La acestea se adăuga mereu rugăciunea. El însuşi vorbeşte despre acest subiect în scrisorile adresate fiilor săi duhovniceşti. Unor studenţi din Atena le scrie: „Nu încetez să vă pomenesc la slujbe, dar şi în rugăciunile mele personale“.
Trebuie neapărat să mă refer şi la grija continuă a părintelui Solomon Panagidis de a le uşura situaţia elevilor care aveau nevoie de sprijin financiar. Cu ajutorul unor doamne şi domnişoare, a organizat un sistem eficient de activitate filantropică. Prin cotizaţiile lunare şi prin Bazarul filantropic organizat anual, se strângeau destui bani pentru a cumpăra haine şi încălţăminte pentru elevii săraci. Din aceleaşi fonduri, erau folosite sume mari de bani pentru plătirea taxelor de şcolarizare ale unor elevi şi eleve care urmau liceul. În felul acesta, mulţi elevi aveau posibilitatea să facă studii mai înalte şi să îşi găsească apoi o slujbă bună.
K.I.: Ideile şi faptele sale din atâtea domenii sunt admirabile, mai ales că toate acestea se întâmplau în ani deosebit de grei din istoria noastră.
Domnule Varnavas, anterior ne-aţi vorbit de faptul că părintele Solomon Panagidis organiza tabere creştine. Ne-ar plăcea să auzim mai multe amănunte despre acest subiect.
A.V.: Pentru mine este o mare bucurie să vorbesc despre taberele de cateheţi de la Sfânta Treime şi vă pot asigura de faptul că în aceste tabere am petrecut zile minunate, într-un cadru natural deosebit şi într-o atmosferă de adevărată iubire creştinească. Şi nu este numai părerea mea, ci a tuturor celor care au trăit aceste experienţe.
Părintele Solomon a fost cel care a dat tonul în Cipru, prin organizarea în 1937 a unei tabere creştine la Sfântul Teodor Pitsilias. În anii următori, au fost organizate şi alte tabere la Sfântul Teodor şi în pădurea Kakomalli. În 1948, din iniţiativa sa şi cu sprijinul Comisiei Cateheţilor, a fost construit pe pământul statului din Kakomalli un aşezământ special pentru organizarea de tabere şcolare destinate elevilor de la Sfânta Treime.
Părintele Solomon Panagidis acorda o importanţă specială acestor tabere, deoarece considera că o tabără echivalează cu un an întreg de lecţii de catehism. Programul taberei acoperea toate laturile vieţii personale şi de grup. Cuprindea rugăciune, studiul Sfintei Scripturi, studiu individual şi colectiv, participarea în comun la slujbele bisericeşti, spovedire şi împărtăşire, cântece vesele, glume inteligente, lucru în echipă, jocuri, mici piese de teatru, urcuş pe munte, răspunsuri la diferite întrebări, discuţii libere.
Aceste activităţi se desfăşurau sub supravegherea şi grija unui cleric ce oferea tuturor exemplul propriei vieţi. Toate mergeau ca pe roate. Prin entuziasm, prin muncă, prin spirit metodic şi apostolic, părintele Solomon a câştigat încrederea copiilor şi inimile lor, pe care le-a încredinţat Părintelui lumii. Cu emoţie îmi aduc aminte de predicile pe care le ţinea în bisericuţa modestă şi întunecoasă a Maicii Domnului, din Kakomallis. Într-una din aceste predici ne-a vorbit despre dragostea pe care trebuie să I-o purtăm lui Hristos. A folosit atunci cuvintele Sfântului Apostol Pavel: O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! (Gal. 4, 19), în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji.
Trebuie să mai spun că, în anii 1937-1946, taberele începeau pe 16 august, care era prima zi de concediu a părintelui Solomon din funcţiile de epitrop arhieresc al Mitropoliei din Lemesos şi de preşedinte al Tribunalului Bisericesc. El nu se folosea de această vacanţă pentru a se odihni şi nici pentru a sta împreună cu soţia şi cu copiii, ci îşi punea timpul liber la dispoziţia elevilor săi, pe care îi iubea la fel de mult ca pe odraslele sale. Dragostea pe care o manifesta faţă de fiii săi duhovniceşti era considerată iraţională de unii, care îi recomandau să-şi limiteze activităţile de genul acesta. Despre această chestiune, părintele Solomon i-a scris lui Emil Antoniadis, unul din fiii săi duhovniceşti, care studia chimia în California, S.U.A., următoarele cuvinte (4.04.1948):
„De câte ori nu m-au făcut prietenii «nebun», pentru că nu am mai multă grijă de mine şi de ai mei!… Ei nu pot să înţeleagă câtă bucurie îmi aduce munca mea. Cât timp sunt în tabără, parcă aş fi şi eu un copil. Orele în care vorbim, citim sau ne rugăm sub pini şi slujbele pe care le săvârşesc pentru copii nu le-aş da pentru nici o satisfacţie de ordin material, oricât de mare ar fi ea“.
K.I.: Ne povestiţi lucruri deosebit de grăitoare despre lumea părintelui Solomon. Ne descrieţi un exemplu demn de urmat pentru fiecare slujitor al Evangheliei. Lucrarea sa a fost nu numai complexă, ci şi de o mare calitate şi valoare. Cred, totuşi, că nu am vorbit îndeajuns despre activitatea sa din cadrul OCTG, pe care a întemeiat-o şi a condus-o.
A.V.: OCTG (Organizaţia Creştină a Tinerilor Greci) din Lemesos a fost întemeiată de părintele Solomon în anul 1939. A fost prima Organizaţie Creştină a Tinerilor Greci care a existat în Cipru. Ideea i-a venit părintelui Solomon pe vremea când se afla în tabăra de vară de la Sfântul Teodosie Pitsilias, luând în considerare faptul că o organizaţie creştină i-ar ţine pe tinerii absolvenţi ai Şcolii de Catehism departe de pericolele morale şi, în acelaşi timp, le-ar da posibilitatea să desfăşoare activităţi cu caracter creştin.
Activitatea OCTG în domeniile religios, social şi naţional a fost bogată. Aveau loc întruniri, discuţii, festivităţi, reprezentaţii teatrale, tabere şi iniţiative cu caracter filantropic.
În anul 1950, a fost organizată o tabără internaţională a tinerilor creştini, în stabilimentul de la Kakomallis, unde a venit şi Macarie, Mitropolitul de atunci din Kitiou, mai apoi Arhiepiscopul Ciprului, care a săvârşit împreună cu părintele Solomon o Liturghie sub cerul liber. Succesul taberei a fost ilustrat de însemnarea rusului Kyril Fotiev, rezident în Paris, care a participat şi el la această manifestare:
„Fericirea pe care am trăit-o zilele acestea a fost, cu adevărat, darul şi mila preaputernicului Dumnezeu, într-o perioadă în care lumea este plină de frică şi de ură, iar un nou război înfricoşător pare inevitabil. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze eforturile. Rugăciunile tinerilor creştini ortodocşi ruşi vor fi mereu cu domniile voastre“.
OCTG i-a sprijinit şi pe tinerii care munceau, prin organizarea unor cursuri gimnaziale la seral. La aceste cursuri predau gratuit membri ai OCTG şi însuşi părintele Solomon. Tinerii puteau acum în paralel să muncească, să înveţe carte şi să primească educaţie religioasă. În felul acesta, erau ajutaţi să treacă mult mai uşor peste problemele vieţii. Cifrele ne arată că în 1945 s-au înscris la aceste cursuri serale 70 de elevi, dintre care 50 veneau la ele cu regularitate.
K.I.: Această iniţiativă a părintelui Solomon de a-i ajuta pe tinerii care au cea mai multă nevoie de sprijin şi îndrumare este extrem de lăudabilă.
Din câte ştiu eu, părintele Solomon a avut o intensă activitate şi în privinţa elementului naţional.
A.V.: Aşa este. A fost un colaborator apropiat al Mitropolitului Nicodim Mylonas, care a fost exilat din Cipru în 1931 pentru activitatea sa cu caracter etnic. În timpul evenimentelor din octombrie 1931, părintele Solomon a rostit un necrolog entuziasmant despre Panayotis Dimitriu, care a fost împuşcat de către englezi. Atunci, guvernatorul Ciprului l-a mutat disciplinar timp de 15 luni în Kalo Horio din Lemesos. Această perioadă a fost foarte grea pentru el şi pentru familia sa din punct de vedere financiar. Mai târziu, în anul 1940, când armatele Italiei fasciste au invadat teritoriul grecesc, începând războiul greco-italian, cu prima ocazie, părintele Solomon a vorbit în biserica Sfintei Napa din Lemesos, îndemnându-i pe credincioşi să fie şi ei alături de cei care purtau lupta de eliberare naţională. Printre altele, a spus:
„A venit vremea să ne jertfim, fraţii mei! Mai întâi de toate, putem să ajutăm donând bani. La ce le folosesc banii bogaţilor, dacă vor fi subjugaţi de fascism şi de nazism? Oricum îşi vor pierde banii, şi nu vor avea nici o cinste. La ce foloseşte aurul şi argintul din candelele bisericilor? Dacă vine duşmanul asupra noastră, bisericile vor fi batjocorite, aşa cum numai în timpul stăpânirii francilor s-a mai întâmplat. Ce nevoie au femeile de inele de aur, de brăţări şi de ceasuri scumpe? Dacă nu le jertfim pe acestea, suntem în primejdie de a răscumpăra cu ele cinstea fiicelor noastre“.
Reacţia locuitorilor din Lemesos a fost deosebită. În timpul luptelor din 1940-1941, OCTG a adunat bani şi alte obiecte de preţ. Mai târziu, a luat parte la activitatea de ajutorare a refugiaţilor greci veniţi din insulele greceşti, mai ales din Chios.
Şi în timpul luptei de eliberare a Ciprului din 1955, părintele Solomon şi familia sa şi-au adus o contribuţie inestimabilă. De asemenea, mulţi membri ai OCTG au activat în Organizaţia Grecească de Eliberare a Ciprului.
Acestea sunt faptele pe care m-am simţit dator să le prezint, legate de părintele meu duhovnicesc, căruia îi datorez aproape totul.
K.I.: Ceea ce ne-aţi povestit, domnule Varnavas, este de o mare importanţă. Aţi zugrăvit personalitatea unui cleric şi a unui pedagog adevărat, care şi-a dedicat viaţa slujirii bisericeşti şi naţionale. Părintele Solomon a fost unul din cei mai de seamă lucrători ai Evangheliei.
A.V.: Aceasta este şi părerea tuturor fiilor săi duhovniceşti. De aceea, după moartea sa (1964), din iniţiativa unui grup de foşti elevi de-ai săi, a fost ridicat un bust al părintelui în curtea bisericii Sfintei Treimi. Acest gest este expresia recunoştinţei pentru tot ceea ce părintele Solomon a oferit, dar şi o recunoaştere a serviciilor aduse de el Bisericii, Educaţiei şi Patriei. Puţin mai târziu (1967), a fost înfiinţată în Lemesos Fundaţia Solomon Panagidis, care continuă activitatea părintelui în domeniile religios şi social. Principalul scop al fundaţiei este crearea unei conştiinţe creştine. Prin activităţile desfăşurate de fundaţie, ea strânge laolaltă oameni de toate vârstele. Principalele manifestări organizate sunt studiul Sfintei Scripturi, predicile şi slujbele care îi strâng laolaltă pe membrii săi. În cadrul fundaţiei, o activitate deosebită este desfăşurată de Asociaţia împotriva Cancerului. Recent, şi-a început activitatea şi un Club dedicat copiilor între 9 şi 12 ani, cărora li se oferă mijloace sănătoase de petrecere a timpului liber şi de cultivare a duhului. Dumnezeu binecuvântează activităţile fundaţiei.
K.I.: Domnule Varnavas, vă mulţumesc foarte mult pentru informaţiile pe care ni le-aţi oferit despre această personalitate a Bisericii Cipriote. Aş dori să încheiem discuţia noastră cu câteva cuvinte care să constituie o concluzie a ceea ce a reprezentat părintele Solomon Panagidis.
A.V.: Nu voi folosi propriile mele cuvinte, ci ale unuia dintre fiii săi duhovniceşti, pe nume Mihail E. Mihailidis, teolog – prieten de-al meu din copilărie. În cartea A trecut un militar, el a scris despre părintele Solomon Panagidis astfel:
„Niciodată nu s-a abătut de la ţelul său, care a fost să caute şi să ducă spre mântuire oaia cea rătăcită, să salveze suflete, să arunce colaci de salvare celor naufragiaţi, să creeze un viitor mai bun şi să-i îndrepteze pe oameni, prin pocăinţă, spre bucuria fără sfârşit a Raiului“.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul