Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Arhimandritul Atanasie Simonopetritis, teolog

K.I.: Astăzi îl avem alături de noi pe părintele Atanasie, care a cunoscut mulţi mari părinţi ai Bisericii noastre, între care părintele Porfirie şi părintele Paisie. Vom vorbi cu sfinţia sa despre experienţele pe care le-a trăit alături de aceste figuri sfinte ale Ortodoxiei greceşti.
Bine aţi venit, părinte Atanasie. Să începem cu felul în care l-aţi cunoscut pe părintele Porfirie.
A.A.: Vă mulţumesc, domnule Klitos, pentru această invitaţie. Înainte să intrăm în subiect, aş dori să spun ceva. În ultima vreme am auzit (de la oamenii veniţi de la Sfântul Munte, dar şi din Cipru) că, în ziua de azi, credincioşii sunt acuzaţi că sunt purtaţi de un curent de cult al personalităţii părinţilor. Lucrul acesta m-a rănit foarte mult. Aşa cum am înţeles, acuzaţia provine de la nişte penticostali, pentru care Părinţii nu au nici o valoare. Pentru noi, credincioşii, Părinţii nu sunt altceva decât Evanghelia pusă în lucrare şi arătarea puterii lui Dumnezeu în lume.
Dau slavă lui Dumnezeu că am fost învrednicit să-i cunosc pe aproape toţi marii părinţi din ultima perioadă de timp. Pe părintele Porfirie l-am văzut prima oară în anul 1987, când m-am dus la sihăstria unde stătea el. Deşi se simţea foarte rău (aşa cum îmi spusese cu o zi înainte, când am stabilit întâlnirea prin telefon) şi nu putea primi lume, în cele din urmă mi-a zis „Hai să vorbim două minute“, pentru ca la sfârşit să nu mă mai lase să plec. Am stat atunci de vorbă cu el timp de două ore. Mi-a spus foarte multe lucruri, care au rămas încrustate în inima mea şi pe care aş dori să le împărtăşesc fraţilor mei creştini, spre folosul sufletului lor.
K.I.: Să începem de la ceva concret. Cred că într-o mai veche discuţie pe care aţi avut-o cu părintele, aţi atins problema lui 666, adică numărul fiarei.
A.A.: Da.
K.I.: Aşadar, ce spunea părintele despre 666?
A.A.: Mi-a zis: „Părinte Atanasie (mă prinsese de mână şi mă ţinea strâns), eu acum sunt orb. Ochii mei trupeşti nu funcţionează, pentru că am cancer la hipofiză. Dar am ochi duhovniceşti şi văd. Înainte să pleci, vreau să-mi spui ce ţi-a zis părintele Emilian despre 666 şi despre antihrist“. Era pe vremea când avusese loc explozia de la Cernobâl. Oamenii erau tulburaţi. Se duceau cu zecile mai ales la părintele Porfirie, care stătea aproape de Atena, şi îl întrebau: „Ce o să se întâmple? O să vină antihristul şi o să ne însemneze cu 666?“
Aşadar, părintele Porfirie m-a întrebat: „Ce ţi-a zis părintele Emilian despre 666 şi despre antihrist?“ Eu i-am răspuns: „Ne-a spus, la întâlnirea care a avut loc ieri, să nu ne neliniştim. Să ne preocupăm numai de a avea o legătură vie cu Hristos şi să nu-i dăm prea multă importanţă antihristului, ca să nu devină el centrul vieţii noastre, în locul lui Hristos“. Atunci, el a bătut din palme şi a spus: „Ce zici? Slavă Domnului că există şi un duhovnic de acord cu mine! Duhovnicii au făcut un mare rău. I-au neliniştit pe oameni şi au creat o mulţime de probleme familiale şi psihologice cu 666; nu mai pot oamenii să doarmă şi au început să ia antidepresive şi somnifere. Ce-i asta? Hristos nu vrea să se întâmple aşa ceva. Şi să-ţi mai spun un lucru“. „Ce, părinte?“ „Pentru noi, creştinii, atunci când trăim după Hristos, nu există antihrist. Ia zi-mi: aici unde stau eu, în pat, poţi sta şi tu în acelaşi timp?“ „Nu, părinte“. „De ce?“ „Pentru că, dacă stau peste sfinţia voastră, vă strivesc“. „Dar când poţi să şezi aici?“ „Când plecaţi sfinţia voastră“. „Ei, vezi, la fel se întâmplă şi cu sufletul nostru. Când îl avem în noi pe Hristos, mai poate veni antihristul? Poate să intre în noi vreo fiinţă potrivnică sufletului nostru? Ştii de ce ne neliniştim? Pentru că nu-L avem pe Hristos în noi. Dar când îl avem pe Hristos în noi, totul se transformă în Paradis. Hristos este totul şi cu El, nu ne temem nici de om, nici de antihrist. Dacă ar veni acum antihrist cu aparatul cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. Mă vei întreba: «Dar nu este semnul lui antihrist?» Da, dar şi mii de 666 dacă ar scrie pe mine cu raze laser, eu tot aş primi. De ce? Pentru că pe primii mucenici i-au dat la fiare, dar ei îşi făceau semnul crucii, şi fiarele se transformau în mieluşei; i-au aruncat în mare, dar ei îşi făceau semnul crucii şi apa se transforma în pământ uscat pe care păşeau; îi aruncau în foc, ei îşi făceau cruce şi focul se transforma în răcoare. Binecuvântatule, de ce trăim noi astăzi? Credem în Hristos şi în Crucea Sa? De ce a venit Domnul pe pământ? Nu pentru a ne întări atunci când suntem slabi? Aşa să le spui oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii“. Cuvintele acestea m-au impresionat în mod deosebit. Şi a adăugat: „Vrei să-ţi mai zic ceva?“ „Spuneţi, părinte“. „Cum a venit Patriarhul Dimitrie43(Este vorba despre Patriarhul de la Constantinopol [n.t.].) în Atena?“ „Cu avionul“. „Ei, asta-i bună. Ştiu că a venit cu avionul. Doar n-a venit înot. Cu ce document a venit?“ „Cu paşaportul“. „Grecesc sau turcesc?“ „Nu ştiu“. „Şi mai faci pe înţeleptul… Cu paşaport turcesc. Şi care este însemnul naţional al Turciei, ştii?“ „Nu ştiu, părinte“. „Ei, aici eşti prea de tot. Nu ştii una, nu ştii cealaltă; atunci ce ştii? Să-ţi spun eu care este însemnul Turciei: semiluna. Şi ştii cum a fost numită semiluna de Sfinţii Părinţi, după ce a apărut Mohamed?“ „Nu, părinte“. „Ei… am să-ţi iau diploma aia şi-am s-o rup. Ce fel de teolog mai eşti?“ Îmi spunea toate lucrurile acestea în glumă, bineînţeles.
K.I.: Ne redaţi convorbirea foarte frumos. E ca şi cum l-aş vedea pe părintele Porfirie dinaintea ochilor mei.
A.A.: Şi eu îl am dinaintea mea. Se află în inimă. De aceea vă povestesc astfel. Şi părintele a continuat: „Semiluna este semnul antihristului. Dacă semiluna este semnul antihristului, iar Patriarhul nostru îl are pe paşaport (ca să nu mai vorbim de ştampilele turceşti de pe paşaport…), înseamnă că Patriarhul este antihrist? Nu, nu, să nu limităm atât de mult mesajul Evangheliei. Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi. Aşa să spui oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666“.
Cuvintele acestea m-au impresionat foarte mult, domnule Ioannidis, şi m-au liniştit. De aceea, le transmit şi eu mai departe semenilor mei.
K.I.: Foarte bine faceţi, părinte Atanasie. Cu adevărat, a existat o psihoză „duhovnicească“. Atunci când au loc anumite evenimente cosmogonice, oamenii îşi amintesc de Sfintele Scripturi şi de multe ori fac interpretări exagerate. Mulţi au transformat Sfânta Scriptură în buletin de ştiri!
Odată l-am rugat să-mi spună un cuvânt de folos. Răspunsul său a fost: „Hristos este totul“, prin urmare, nu avem nici o problemă. Vă aduceţi aminte ceva din convorbirile pe care le-aţi avut cu el?
A.A.: Mi-aduc aminte foarte multe. Le-am scris pe hârtie. Să vă spun altceva, legat de satul meu. Vărul meu primar, părintele Ieronim, s-a dus pentru prima oară la părintele Porfirie. Când l-a văzut, părintele Porfirie i-a făcut metanie şi i-a sărutat mâna, pe care a ţinut-o strâns în mâinile sale. I-a luat pulsul. Iată ce i-a spus: „Fiule, ai 27 de ani şi te cheamă Ieronim“. „Da, părinte. De unde mă cunoaşteţi?“ „Ei, am atâţia ani şi vrei să nu te cunosc? Te cunosc, te cunosc. Ia zi-mi: de unde eşti?“. „De la Simonos Petra“. „Ei, nu mi-ai spus nimic nou. Spune-mi de unde te tragi“. „Din Trikala“. „Din ce sat?“ „Din Dendrohori“. „A, din Dendrohori“. A închis ochii şi a spus: „A, gata, văd. Să mergem puţin pe drumul de intrare în sat. Iată, trecem de platani (cu adevărat, până să ajungi în sat la noi, este un alt sat cu pădure de platani, pe unde trece un râu, peste care este un pod mare), iar la podul de ciment, cum intrăm, pe dreapta, la aproximativ 300 de metri, sunt trei copaci mari. Ce fel de copaci sunt?“ „Bătrânii spun că pe la acei copaci, care acum sunt foarte bătrâni, a trecut Sfântul Cosma Etolul, ce a adunat oamenii din toate satele din zonă şi le-a vorbit. Au încrustat nişte cruci pe copaci, care de atunci se numesc «copaci sfinţi». Când trecem pe acolo, ne facem semnul crucii“. Iar părintele a întrebat: „Ce cimitir este acela dintre copaci şi pod?“ „Cimitirul nu este acolo, ci mai jos, la biserica veche, care este în afara satului“. „Adică bisericuţa aceea albă, cu pini de jur-împrejurul ei, închinată Maicii Domnului? Ba nu“, a continuat părintele, „aceea e la intersecţia de la intrare în sat“. De la Oropos, părintele Porfirie vedea la Trikala, care este la 400 km distanţă de Atena.
K.I.: Îşi trimitea acolo „televizorul“ şi vedea.
A.A.: Aşa este. Prindea totul cu antena sa duhovnicească. „Nu cimitirul acela, măi, ci celălalt, care este în capăt, la râu“. „Părinte, acolo este via satului. Nu este nici un cimitir“. „Haide, bre, chiar crezi că mă înşel? Greşeşte Hristos? Eu îţi spun ce văd. Acolo este un cimitir micenian“. „Dar nu e nici un cimitir acolo“. „Dacă insişti, nu este. Dar o să vezi că este“. A înaintat şi a început să vadă casele, zicând: „Casa aceasta este frumoasă. Cealaltă e şi mai frumoasă. Dar aceea nouă… ce frumoasă e!“ Şi a început să descrie casele din sat. A ajuns în centrul satului, unde este o răscruce de drumuri. „Hai să nu mergem la dreapta, ci la stânga. Am ajuns afară din sat. Acolo este un deluşor. La poalele lui se află o bisericuţă. Ce bisericuţă este aceea?“ „A Sfântului Gheorghe“. „Şi cine a zidit-o?“, a întrebat părintele. „Mătuşa mea“ – adică mama mea. „De ce a fost ridicată?“ „Pentru că pe locul acela a fost omorât, în 1944, un unchi de-al meu, pe care-l chema Gheorghe“. Iar părintele i-a spus: „Să-i zici mătuşii dumitale că nu în locul acela l-au omorât, ci la pârâiaşul acela mic, iar de acolo l-au târât ca pe un porc până unde şi-a dat duhul“.
K.I.: Extraordinar.
A.A.: Cum să nu fie, domnule Klitos, dacă în 1989 povestea ce se întâmplase în anul 1944… Părintele a mai spus: „L-au târât până acolo şi a murit bietul om ca un câine“. Şi cu adevărat, mătuşa mea mi-a zis mai apoi: „A, de aceea era iarba călcată de la pârâu, până acolo, cu urme de sânge pe ea“. Înainte, nu putuseră să înţeleagă, deşi găsiseră urme.
Mai apoi, când părintele Ieronim s-a dus în sat, le-a spus preoţilor (avem trei preoţi): „Să ştiţi că un părinte mi-a spus că jos, la vie, este un cimitir“. „Poveşti“, a răspuns unul dintre ei. Dar părintele Pavel a zis: „Şi totuşi, acolo este un cimitir. În 1955, când Serviciul Topografic a făcut împărţirea pământului, am săpat în zona aceea, unde am găsit morminte şi nişte oase de om. Mormintele erau de două ori mai mari ca ale noastre. Am găsit înăuntru şi două căni pictate“. Iar eu l-am întrebat: „Şi ce-ai făcut cu toate acestea?“ „Le-am stricat“. „Vai, binecuvântate, erau miceniene…“ În felul acesta, doresc să vă arăt înduhovnicirea părintelui Porfirie.
K.I.: Unul din fiii duhovniceşti ai părintelui mi-a spus că, mergând în excursie, părintele le-a făcut o radiografie arheologică a unor regiuni în care nimeni nu şi-ar fi imaginat că există vestigii arheologice şi unde, cu adevărat, s-au făcut mai târziu descoperiri.
A.A.: Iată ce mi-a spus mie: „Arheologii îşi închipuie că au găsit mari comori. Dar n-au găsit nimic. Ştii mormântul acela de la Bela veche? Habar n-ai ce-ar găsi dac-ar săpa acolo“. Acum, au început, cu adevărat, săpăturile şi în acea regiune. „Să nu spui nimănui nimic, ca să nu mă ia drept hoţ de vestigii arheologice“, şi râdea.
Odată, la mănăstirea noastră, am avut probleme cu apa. Părintele Elisei s-a dus la Institutul Geologic din Atena ca să aducă un specialist care să cerceteze rocile, să vadă dacă exista un loc bun pentru a fora, în speranţa de a găsi apă. S-a dus şi la părintele Porfirie. Înainte ca părintele Elisei să-i spună care era problema, părintele Porfirie i-a zis: „Aveţi probleme cu apa la mănăstire“. „Cu adevărat, părinte, avem o mare problemă“. „Nu vă neliniştiţi. Ia să vedem…“ A închis ochii şi a văzut muntele unde se află mănăstirea. „Ia zi-mi, este o bisericuţă în pădure?“ „Da, părinte“. „Să mergem tot înainte 500 de metri, până la bradul acela ars de fulger, unde încep trei drumuri. Unul merge la Karies, altul spre Sfântul Filothei, şi al treilea spre Dafni“. „Da, părinte“. „Aşadar, înaintăm 300 de metri spre stânga, unde sunt nişte cărămizi sparte; ce este acolo?“ Părintele Elisei i-a răspuns: „Este un vechi cuptor, unde a fost făcută cărămida cu care a fost zidită mănăstirea noastră, în secolul al XIV-lea“. „Dacă săpaţi acolo, veţi da de granit. La 16 metri este atât de multă apă, încât s-ar putea alimenta din locul acela întreaga provincie Halkidiki. Vă va fi cam greu. Dar hai să mai vedem ce este prin jur. Să mergem acolo unde se învecinează mănăstirile Sfântului Filothei, Simonos Petra şi Sfântul Grigorie. Văd un izvor cu un cap de porc. Ce este acolo?“ „Este Bustum“. „Bustum“ e un cuvânt turcesc ce înseamnă „apă foarte rece“. „Dacă foraţi acolo, la 30 de metri veţi găsi apă. Şi ştii de unde vine? Din Alpi. E multă apă acolo, fiule“.
Părintele Elisei s-a întors, am discutat despre ceea ce spusese părintele Porfirie şi am hotărât să urmăm indicaţiile sale. Am luat un om priceput în perforarea scoarţei, cu echipamentul necesar, şi am urcat pe munte. Când am ajuns sus, am găsit granit. În fiecare zi înaintam cu 20 de cm, iar granitul era de opt metri. Ca să ducem munca până la capăt, ar fi trebuit să cheltuim întreg bugetul mănăstirii, ceea ce nu renta. Ne-am dus să încercăm în celălalt loc pe care ni l-a indicat părintele. Şi acolo am găsit granit. Nu puteam înainta. A fost aşa cum ne-a spus părintele.
K.I.: Ştiu că părintele putea chiar să guste apa şi să vadă dacă era sărată!
A.A.: Da, am auzit şi eu. De asemenea, după moartea sa, a fost sunat de mai mulţi oameni, cărora le-a spus la telefon: „Nu mă mai sunaţi. Eu mă aflu acum în cer, lângă Hristos“.
A fost, cu adevărat, un om pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu toate darurile.
K.I.: Trăia în acelaşi timp şi pe pământ, şi în cer. De aceea, în momentul în care a plecat, el nu s-a despărţit de lumea de aici.
A.A.: Pentru sfinţi nu există aici şi acolo. Viaţa este unită. Noi, păcătoşii, ne separăm viaţa în două.
K.I.: Tocmai de aceea sfinţii au asemenea harisme şi pot înfăptui lucruri peste fire.
A.A.: Hristos le oferă toate aceste daruri, pentru că ei sunt uniţi cu Dumnezeu.
K.I.: La ceea ce am spus până acum, am mai putea adăuga câteva fapte deosebite legate de părintele Porfirie?
A.A.: Cu siguranţă.
O să vă povestesc felul cum s-a dus să se călugărească, din ce mi-a relatat el însuşi. Iată ce-mi spunea: „Fiule, eu am fost un copil foarte sărac, iar tatăl meu s-a dus în America să muncească. Nu i-a mers bine şi nu s-a mai întors în sat. Aveam 18 oi şi urcam sus pe munte, acolo în Evvia, de unde mă trag, ca să le pasc. Nu ştiam prea multă carte. Prima viaţă de sfânt pe care am citit-o, cu multă greutate, de altfel, a fost a Sfântului Ioan Colibaşul, care m-a impresionat atât de mult, încât mi-am zis că vreau şi eu să devin sfânt! Şi am strigat la Dumnezeu: «Doamne, Doamne, învredniceşte-mă să mă fac sfânt!» Pe atunci eram de opt ani. Şi Dumnezeu mi-a dat darul de a avea barbă. La zece ani aveam barbă şi nu aveam brici ca să mă rad, aşa că ascuţeam cuţitul şi o tăiam cum puteam, fără să o înmoi cu nimic. Cu toţii mă strigau: călugăraşul nostru, călugăraşul nostru, iar la vârsta de 12 ani, m-am îndreptat spre Sfântul Munte. M-am îmbarcat pe vapor fără să am la mine nici măcar o coajă de pâine şi fără să spun nimic nimănui. Am ajuns cu mult chin la Dafni şi, după alte încercări, l-am găsit pe părintele Ioanichie, care era un om sfânt“.
Părintele Ioanichie l-a luat lângă el şi l-a prezentat la vamă44(Deşi Sfântul Munte (Athosul) se află în Grecia, intrarea în Munte se face prin trecerea unei graniţe, care îl desparte de restul ţării. Această graniţă a fost impusă mai ales din raţiuni bisericeşti, pentru controlul accesului bărbaţilor şi pentru interzicerea intrării femeilor [n.t.].) ca pe nepotul său. Astfel, părintele acela a spus o minciună salutară, fără de care Biserica nu l-ar fi avut acum pe marele părinte Porfirie, pe care îl cunoaştem cu toţii.
„După câteva zile – eram de 12 ani – am început să citesc: A…a…a… Iar părintele mi-a spus: «Ajunge deocamdată să citeşti bine psalmii, şi abia după aceea să te străduieşti pentru mai mult». Cuvintele acestea m-au făcut să mă ambiţionez şi am ajuns să citesc atât de bine, de parcă fusesem la Universitate. Mă rugam foarte mult. Atunci am învăţat pe de rost epistolele Sfântului Ioan. Îl iubeam foarte mult pe Sfântul Ioan.
Când eram copil, părinţii se duceau afară, în grădină, iar eu rămâneam înăuntru şi găteam. Lăsam mâncarea în oală să fiarbă şi mă duceam la biserică. Acolo mă aşezam pe jos în aşa fel încât păream mort. Aveam pomenirea morţii. După aceea, citind epistolele Sfântul Ioan, în care se spune că iubirea scoate frica afară din suflet, mi-am zis că nu-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. De atunci, relaţia mea cu Dumnezeu s-a schimbat şi inima mea a început să ardă de dor sfânt.
Odată, părinţii mei s-au dus să slujească în altă parte. Era Postul Mare. Eu m-am dus la biserică. Am ajuns acolo cu mult mai devreme, înainte să înceapă slujba. Am deschis uşa şi m-am aşezat în una din strane, într-un colţ, şi am început să mă rog. Puţin mai târziu, a intrat înăuntru părintele Dima, care fusese cândva ofiţer în armata Ţarului. Era un om masiv, de 96 de ani, dar cu un trup foarte elastic. A intrat înăuntru, a făcut trei mătănii până la pământ, după care a început să se roage. În momentul acela, am văzut o lumină care îl înconjura şi m-am speriat foarte tare. Părintele Dima a continuat rugăciunea cu mâinile ridicate. Pentru mine era prima experienţă legată de lumina necreată. Evlavia părintelui aceluia mi s-a transmis în inimă şi din ziua aceea am început să plâng fără încetare. A fost prima dată când am simţit cu adevărat harul lui Dumnezeu şi de atunci plângeam ori de câte ori voiam. Aveam în mine evlavia harului sfânt“.
K.I.: Dumnezeu l-a trimis Bisericii pe părintele Porfirie ca pe un dar.
A.A.: Aşa este. Iată ce mai povestea părintele: „După aceea, când m-am îmbolnăvit şi eram aproape să mor de tuberculoză (pe atunci era mare sărăcie la Sfântul Munte), părinţii m-au trimis în sat să mănânc nişte lapte şi nişte unt, ca să mă întremez. În vremea aceea, a venit la mănăstire răposatul Arhiepiscop Porfirie şi a vrut să stăm de vorbă. Ne-am dus să ne plimbăm prin pădure şi acolo Dumnezeu mi-a dat harisma străvederii. Atunci, i-am spus: «Preasfinţite, în momentul acesta, în Sinai, doi călugări tulbură apele. S-au certat şi au pricinuit probleme serioase». «De unde ştii, fiule?» Iar eu i-am zis: «Domnul mi-a dezvăluit lucrurile acestea»“. Arhiepiscopul a rămas fără grai, pentru că i-am descris toată regiunea Sinaiului şi înfăţişarea acelor doi călugări, spunându-i şi numele lor. A doua zi, mi-a spus că vrea să mă facă diacon. M-am dus la stareţ şi m-au făcut diacon. După încă o zi, m-au făcut preot şi duhovnic. Eu nu voiam. El a fost primul care s-a mărturisit la mine. Mi-a spus: «Fiule, Dumnezeu ţi-a dat mult har. Să-l foloseşti spre binele Bisericii». Astfel a fost prima mea întâlnire cu harul şi cu harisma străvederii“.
K.I.: Darurile pe care ni le-aţi adus din cer, de la părintele Porfirie, sunt foarte frumoase, părinte Atanasie. Vă mulţumesc. Dumnezeu să vă dea putere în nevoinţă. Să vă rugaţi pentru noi, ca şi pentru lumea întreagă.
A.A.: Ne rugăm şi dorim ca, prin rugăciunile părintelui Porfirie, Dumnezeu să vă dăruiască şi dumneavoastră personal binecuvântare, pentru că aduceţi dinaintea poporului credincios figuri de mari personalităţi ale Bisericii noastre.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul