Convorbire cu Arhimandritul Benedict Loizu, teolog

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Părinte Benedict, aţi avut anumite experienţe legate de părinţi din afara Ciprului.
B.L.: Desigur. La şi în , cu binecuvântarea lui .
La , în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit – această cetate a Ortodoxiei –, s-a întâmplat să-l cunosc pe călugărul Ioasaf, rus de origine. În chilia sa, nu avea deloc linişte. Nu dormea sau dormea foarte puţin. Nu avea pat. În loc de pat, pusese pe jos nişte paie (le-am văzut cu ochii mei şi pot mărturisi că acesta este adevărul). Se îndeletnicea fără încetare cu rugăciunea inimii.
De multe ori, fraţii îl auzeau cum se ruga cu lacrimi şi suspine. Era foarte evlavios, iar evlavia este, fără îndoială, darul Duhului Sfânt şi rodul curăţirii sufletului şi al rugăciunii inimii.
Părintele Ioasaf a fost chemat de Patriarhul de atunci să slujească la din . Condiţiile de acolo erau foarte diferite faţă de cele din . Când ceilalţi se odihneau, părintele Ioasaf se ducea în spatele sfintei Mese, îmbrăţişa lemnul Crucii şi simţea că era viu. Într-o seară, l-am văzut eu însumi astfel şi pot da mărturie despre acest lucru.
De asemenea, la , pe Muntele Măslinilor, am cunoscut o călugăriţă care a adormit în 1972. Era o principesă rusoaică, vară primară a reginei Olga a Greciei. a fost soţia regelui Gheorghe I. Principesa Tamara a lăsat slava lumească şi a îmbrăcat veşmintele monahale, dedicându-se nevoinţelor ascetice. Nu voia să stea într-o chilie, ca celelalte maici. A preferat o peşteră, care se găsea în apropierea Mănăstirii Înălţării, la Muntele Măslinilor.
K.I.: Părinte Benedict, v-aţi referit şi la . Acolo este chivotul Ortodoxiei, cu o tradiţie şi o experienţă de peste 1000 de ani. Comorile duhovniceşti sunt vii în persoanele marilor pustnici. Vorbiţi-ne despre asemenea persoane pe care le-aţi întâlnit acolo.
B.L.: Da. Desigur, Ortodoxia nu se limitează la graniţele strâmte ale peninsulei Aghioritice55( [n.t.].).
Ori de câte ori a rânduit să mă duc la , niciodată nu m-am gândit să ajung acolo ca să întâlnesc sfinţi. Atât am rugat-o pe , care este Sfânta Sfinţilor: să-mi dea dovezi palpabile ale nevredniciei mele, ca să pot ieşi din păcat şi să mă mântuiesc. Cel mai mult am rugat-o pe să mă ajute să-L cunosc pe Fiul ei.
În , Maica tuturor călugărilor a rânduit să-l cunosc şi pe , care a fost o figură extrem de importantă a monahismului aghioritic. Ceea ce-l caracteriza în mod deosebit era evlavia, însoţită de lacrimi de pocăinţă.
Când l-am cunoscut, era cam de 90 de ani. Niciodată nu a stat departe de sfintele slujbe ale Bisericii. Mai concret, mi-l aduc aminte mergând în cârje până la Paraclisul Maicii Domnului şi stând în picioare în strana sa, ţinându-şi faţa în palme şi plângând pentru întreaga lume, în timpul intonării Paraclisului Maicii Domnului. Părintele transmitea evlavia tuturor celor care se apropiau de el, mai ales la scaunul de spovedanie. Era un duhovnic desăvârşit.
K.I.: Vă mai amintiţi ceva din cuvintele sale de învăţătură?
B.L.: Mi-aduc aminte un lucru pe care n-o să-l uit toată viaţa mea. Mi-a spus: „Fiule, când o să ajungi preot şi duhovnic – şi o să ajungi de foarte tânăr –, la spovedanie, niciodată să nu cauţi să te amesteci în viaţa personală a celor pe care îi mărturiseşti. Fiecare om este fratele lui şi are valoarea şi personalitatea sa. Duhovnicului nu îi este îngăduit să intervină în personalitatea celui pe care îl spovedeşte“.
Aceste cuvinte mi s-au imprimat adânc în minte şi în inimă.
K.I.: A fost un mare îndrumător şi formator de suflete.
B.L.: Aşa este. Îndrăznesc să spun că noi, duhovnicii de astăzi, ne-am îndepărtat oarecum de scopul nostru. De multe ori, scopul devine o oportunitate. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi. Se impune ca duhovnicul să fie mereu echilibrat duhovniceşte. Trebuie să fie în acelaşi timp departe şi aproape de om.
K.I.: În privinţa temei discernământului, sunteţi mult mai în temă decât mine. Discernământul este acel ceva pe care îl au mai ales figurile ascetice, care îi aduce cu un pas mai aproape de .
B.L.: Trebuie să ne rugăm lui ca să ne mişte corzile inimii către echilibrul măsurii despre care ne învaţă .
K.I.: Mai aveţi ceva de adăugat în legătură cu tema asceţilor şi a drumului duhovnicesc urmat de aceştia?
B.L.: Aş dori să spun că, în epoca în care trăim, curăţirea sufletului şi rugăciunea sunt lucruri rare. Curăţirea sufletului este o lucrare interioară şi o virtute ce izvorăşte din durere. afirmă: „Vorbeşte cel care mai întâi învaţă despre cele sfinte şi apoi pătimeşte pentru ele. Din prea plinul inimii sale vorbeşte“. Curăţirea şi rugăciunea inimii nu sunt rufe pe care le punem pe sfoară la uscat. Ele sunt lucrări duhovniceşti, cultivate în pământul binecuvântat al inimii. Inima omului este, practic, Raiul. Acolo sălăşluieşte Dumnezeul Treimic, desigur, dacă terenul este cultivat cu smerenie, care, potrivit Sfântului Scărarul, este mama tuturor virtuţilor.
K.I.: a cerut de la toţi sărăcia cu duhul. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor56(Matei 5, 3 [n.t.].). Fără smerenie şi zdrobirea inimii, despre care Domnul ne-a învăţat pe parcursul şederii sale pe pământ, dar şi când Se afla pe , fără lepădare de sine, nu poate pogorî în noi şi, astfel, nu putem să avem parte de cunoaşterea tainelor sfinte pe care le-a gătit pentru cei care Îl iubesc pe El.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament