Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Arhimandritul Daniil Guvalis, teolog, scriitor

K.I.: Părintele Porfirie este un capitol inepuizabil, iar experienţele sale sunt fără număr.
În convorbirea de astăzi, vom căuta să analizăm anumite laturi mai puţin cunoscute ale părintelui Porfirie – acest vas al Duhului Sfânt şi dar minunat al lui Dumnezeu pentru noi. Părintele putea să vorbească pe teme legate de animale, de dietă şi chiar de filologie. Îi era accesibil orice domeniu, pentru că era inspirat de Duhul Sfânt.
De unde am putea să începem?
D.G.: Voiam să spun mai întâi că părintele avea anumite harisme rare. Citim în Vechiul Testament despre Solomon, care, atunci când a fost întrebat de Dumnezeu ce dar să-i ofere, a răspuns că nu vrea nici bogăţii, nici slavă. A cerut în schimb înţelepciune. Dumnezeu i-a dat o asemenea înţelepciune, încât nu exista lucru la care să nu aibă un răspuns. Cunoştea totul despre plante, despre animale, despre starea omului şi despre orice alt lucru. Era pregătit să ofere răspuns la orice. Când citesc cele scrise despre Înţeleptul Solomon, mă gândesc la faptul că un dar asemănător a primit şi părintele Porfirie.
K.I.: Şi la înfăţişare parcă semăna cu un profet al Vechiului Testament. Chipul său iradia de lumină.
D.G.: Duhul Sfânt nu lucrează numai în Biserica Creştină. Ştim de la Apostolului Pavel că El a vorbit prin Prooroci. Însă în Noul Testament, prezenţa Duhului Sfânt este permanentă, ceea ce nu se întâmpla în Vechiul Testament. Aşadar, Acelaşi Duh Sfânt, Care sălăşluia în Solomon, dăruindu-i înţelepciunea dumnezeiască, a sălăşluit şi în Sfinţii Părinţi, ca, de exemplu, în părintele Porfirie. Mi-aduc aminte, de-a lungul timpului, când vorbeam cu părintele Porfirie – fie venea vorba, fie îl întrebam eu anume, să zicem, ceva despre animale –, întotdeauna era uimitor. Odată i-am spus: „Părinte, acolo unde stau, în spatele bisericii Sfintei Parascheva, am o pisică. Uneori o văd cum se linge“. „Ştii de ce se linge?“, m-a întrebat el. „Să nu crezi că se linge ca să fie curată şi frumoasă. Linsul are importanţa lui. Dacă vei fi atent, vei observa că de fiecare dată când se schimbă timpul, se linge în alt fel. Îşi aranjează părul în aşa fel, încât să întâmpine timpul de afară (frig sau cald) pregătită corespunzător“.
K.I.: Cât de frumos şi vesel!
D.G.: Eu i-am spus: „Părinte, la asta nu m-am gândit. Am mai observat că pisica este foarte curată. De exemplu, îşi acoperă murdăria“. „Ştii de ce face astfel? Unele animale, mai ales cele sălbatice, nu vor să-şi trădeze prezenţa, care ar fi dezvăluită de mirosul excrementelor lor. Aşadar, le acoperă ca să se apere de duşmani“.
K.I.: Lucrul acesta îmi aminteşte de luptătorii din Cipru contra regimului englez, din 1955–1959, care îşi acopereau urmele, ca să nu fie descoperiţi de duşman.
D.G.: Da. O să vă povestesc acum o întâmplare. La căsuţa unde stau, am avut pentru o perioadă de timp doi câini, cărora li s-a mai adăugat unul, ce era, cum se spune, maidanez. Nu l-am vrut, ca să nu spună părinţii că adun toţi câinii, şi am căutat să-l alung. În fiecare seară îi lăsam pe cei doi câini ai mei liberi, iar dimineaţa devreme îi chemam să mănânce şi, în timp ce ei mâncau, eu îi legam. Dar cu ei venea şi cel de-al treilea. L-am alungat de mai multe ori, dar se ducea până mai încolo, după care se întorcea înapoi. Întâmpinam deja o mare problemă: cum să-l îndepărtez pe cel străin. Doar n-aveam să iau pietre să arunc în animal, ca să zică după aceea părinţii că omor câini. Într-o zi, când m-am dus la părintele Porfirie, i-am spus câteva chestiuni serioase, după care i-am cerut permisiunea să-i povestesc şi despre o temă mai „glumeaţă“. O fi fost ea „glumeaţă“, dar pentru mine era serioasă. I-am spus cum stăteau lucrurile: „A venit un al treilea câine, şi nu pot să-l alung. Ce să fac?“ „A, uite ce-o faci: poartă-te bine cu el, dă-i să mănânce, el o să te iubească şi veţi deveni prieteni, iar la sfârşit o să-l iei în maşină, o să-l duci la fabrici, dincolo de Teba şi-o să-l laşi acolo“. Şi astfel s-a rezolvat problema. La început, când am vrut să mă port bine cu el, a reacţionat destul de violent, dar încet-încet am devenit prieteni. După aceea, l-am pus în maşină, l-am dus la 20 km distanţă şi l-am lăsat acolo.
K.I.: N-a mai venit înapoi?
D.G.: Unde să se mai întoarcă… A găsit în locul acela alţi prieteni şi nu s-a mai gândit la noi.
K.I.: Se ştie că Părinţii au mult umor, iar părintele Porfirie se distingea în mod deosebit prin acest fapt. Putea să se ocupe de cele mai neînsemnate probleme. Avea înţelepciunea aceasta.
D.G.: De asemenea, atunci când era vorba despre sănătate sau dietă, spunea lucruri frumoase şi pline de înţelepciune.
K.I.: Să auzim câteva dintre acestea, părinte Daniil.
D.G.: Spre exemplu, zicea că, atunci când omul ia masa de prânz, e bine să nu bea apă imediat, ci abia după trei ore, pentru că altfel, sucurile gastrice nu pot digera cum trebuie hrana. Pentru o perioadă, a consumat el însuşi morcov cu orez sau praz cu orez, în care predomina morcovul, respectiv prazul. De ce mânca astfel? Pentru că stătea multe ore nemişcat, iar acest fel de mâncare ajuta intestinele să funcţioneze. Zicea: „Trebuie să mâncăm sfeclă roşie“.
K.I.: Mânca sfeclă roşie?
D.G.: Chiar multă. Întotdeauna punea uleiul şi lămâia la sfârşit. Nu voia ca uleiul să fiarbă, pentru ca să nu-şi piardă puterea.
K.I.: V-a zis de ce mânca sfeclă roşie?
D.G.: Pentru că are un efect binefăcător asupra sângelui. De asemenea, odată, mi-a spus unde pot găsi sfeclă roşie şi că sfecla albă conţine o substanţă unică, ce îi făcea foarte bine la sănătate.
K.I.: De la noi cerea mereu roşcove, iar noi îi trimiteam; cred că pentru sânge.
D.G.: Da.
K.I.: De multe ori mânca roşcovele cu sfeclă roşie.
D.G.: Toate observaţiile sale erau în conformitate cu regulile de sănătate. Spunea că seara nu trebuie să mâncăm cu câteva ore înainte de culcare, ca să nu adormim cu stomacul plin. Mai zicea să nu închidem niciodată uşile şi ferestrele când dormim. Îmi aduc aminte că m-am dus odată la el cu cineva care avea o anumită poziţie în societate şi o anumită educaţie. Cu harisma sa, părintele şi-a dat seama că omul acela dormea cu geamurile şi uşile încuiate. I-a explicat că trebuie să le lase întredeschise, pentru că în cameră se respiră, iar aerul respirat trebuie înlocuit cu altul proaspăt. Dădea foarte multe sfaturi bune în privinţa sănătăţii.
K.I.: Părinte Daniil, hai să vedem lucrurile mai de aproape. Mulţi se vor întreba, probabil, cum se poate ca părintele, care avea ca scop îndreptarea sufletelor pe drumul mântuirii, să se fi ocupat de subiecte atât de mărunte, ca, de exemplu, ce mănâncă oamenii, dacă ţin fereastra deschisă etc. Aş dori să comentăm puţin acest aspect.
D.G.: Da. Aceste teme au legătură cu cele duhovniceşti. Odată, părintele s-a dus într-un sat din Evvia, unde a stat o vreme. Oamenilor de acolo le-a spus să planteze meri, piersici şi caişi, indicându-le cum anume să-i îngrijească. Unii l-au întrebat de ce se ocupă cu asemenea lucruri, când ar trebui să-şi vadă de problemele bisericeşti. Dar el le-a răspuns că şi acestea sunt probleme ale Bisericii. Pentru că, dacă vecinul tău sădeşte caişi şi piersici şi tu nu sădeşti, îl forţezi pe copilul tău să devină un hoţ.
Aşadar, lucrurile mărunte ale vieţii sunt strâns legate de cele duhovniceşti. Acesta este duhul ortodox. Ortodoxia nu înseamnă monofizism. Monofizismul este o erezie. Ce înseamnă monofizism? Ca omul să se ocupe numai cu cele cereşti şi duhovniceşti. În Ortodoxie există un echilibru. La fel cum la Hristos, între firea dumnezeiască şi cea omenească este un echilibru perfect.
K.I.: În firea teantropică.
D.G.: La noi nu există monofizism. De aceea, vedeţi că Biserica se roagă pentru casă, atunci când se pune temelia ei, pentru cei care aruncă năvodul în mare, pentru cei care sapă fântâni, pentru ciobani, pentru cei care cultivă via şi aşa mai departe. Aşadar, spiritul căii drepte păstrează echilibrul între cele cereşti şi cele omeneşti.
De altfel, aşa spune şi dogma din Calcedonia: firea omenească şi cea dumnezeiască sunt împreună, neschimbat şi neamestecat.
K.I.: Este bine că ne-aţi oferit explicaţia dogmatică a acestui fapt. Să vedem în continuare şi alte cuvinte de folos ale părintelui Porfirie, legate de viaţa de zi cu zi.
D.G.: De multe ori se ducea undeva şi îşi dădea seama exact cum băteau vânturile în regiunea aceea. Spunea: „Din partea aceasta vin vânturile“. Ştia dacă locul era curat, sau ce fel de vânt bătea acolo, dacă era umezeală, ce curente subterane erau în regiune, ce izvoare. Aşadar, în orice zonă s-ar fi aflat, ştia totul, ca un meteorolog şi un geolog. De multe ori, spunea nişte lucruri, de rămâneai mut. Odată, ne-am dus la o stână de lângă Teba. Pe drum, erau munţi şi văi. La un moment dat, ne-a spus: „Uite, exact în locul acela este o apă subterană“.
K.I.: Vedea lucrurile acestea cu ochii duhovniceşti.
D.G.: De multe ori, când se întâmpla să ne ocupăm de anumite texte bisericeşti sau când venea la el vreun filolog, era sclipitor şi în probleme legate de filologie.
K.I.: Vă aduceţi aminte un asemenea moment?
D.G.: Îmi amintesc că aveam dinainte un dicţionar mare de greacă veche, bizantină şi neogreacă, iar când citeam vreun imn şi găseam un cuvânt greu, de exemplu „anafis“45(În limba greacă: αναφής [n.t.] ), ne uitam în dicţionar şi găseam: „anafis“ – „cel pe care nu-l poţi ajunge/prinde“. Iar când veneau pe la el filologi, le punea asemenea întrebări şi îi punea într-o poziţie dificilă!
K.I.: Şi făcuse numai patru clase.
D.G.: Da, dar în el sălăşluia Duhul Sfânt. Mai înainte, când am vorbit de animale, am uitat să vorbesc şi de interesul său pentru plante.
K.I.: Da. Este foarte interesant, pentru că plantele alcătuiesc o lume aparte, cu totul rafinată.
D.G.: Pentru că a crescut la Sfântul Ioan – un sat din Evvia, unde oamenii se ocupau mai ales cu pământul – putea să dea sfaturi foarte bune agricultorilor. Îl impresionau mai ales plantele aromate. S-a ocupat destulă vreme cu astfel de plante şi, unde auzea de vreo specie deosebită, se ducea să o caute. Sau, dacă nu era din Grecia, cerea să i se trimită.
K.I.: Plantele aromate au o semnificaţie deosebită. Mir vărsat este numele tău46(Cântarea Cântărilor 1, 2 [n.t.].). Aşadar, ele au legătură directă cu parcursul duhovnicesc al omului.
D.G.: Da, pentru că aroma simbolizează harismele Duhului Sfânt.
K.I.: Aşa este.
D.G.: În sfântul mir sunt 40-50 de substanţe aromatice, dacă nu mai multe. În Vechiul Testament, Moise a făcut mir, cu care l-a uns pe Aaron, ce a devenit astfel primul preot.
K.I.: Şi înainte de îngroparea Domnului, Trupul I-a fost uns cu mir. Iar unii dintre ucenici au fost nemulţumiţi de costul mirului.
D.G.: Îşi construise singur, după propria inspiraţie, un recipient în care ţinea parfumul unei plante aromate din Sumatra. Era impresionant. Dovedea o mare înţelepciune în orice. Odată i-am spus: „Părinte, dinaintea sfinţiei tale, mă pierd cu totul. Ne descoperi toate tainele cerului şi ale pământului“.
K.I.: Cum a reacţionat la aceste cuvinte?
D.G.: Câteodată, reacţiona ca un copil mic şi zâmbea. Era un prunc după Hristos. Să spunem câteva lucruri şi despre înţelepciunea pedagogică pe care o avea?
K.I.: Desigur, pentru că şi aceasta este o temă foarte importantă.
D.G.: Mi-aduc aminte că odată a venit la mine cineva şi mi-a cerut un sfat în legătură cu o anumită ocupaţie de-a sa, pe care nu ştia dacă să o continue sau nu. Era vorba de sport. Mie mi se părea că nu era un lucru tocmai bun pentru dezvoltarea duhovnicească, dar părintele mi-a spus: „Nu, nu-l opri. Nu acum. Lasă-l să se maturizeze“. De fiecare dată când dădea un sfat, făcea o observaţie sau mustra pe cineva, vedea mai întâi în ce măsură omul acela era în stare să recepteze şi să aplice ceea ce i se spunea.
K.I.: Pe fiecare în parte îl aborda în mod diferit, cu multă înţelepciune şi discernământ.
D.G.: Să zicem că observa la mine un punct unde trebuia să mă corectez. Dar înţelegea că, dacă mi-ar fi zis în momentul acela, nu aveam să suport. Aşa că aştepta momentul potrivit. Când îţi spunea ceva ce urma să ţi se întâmple sau îţi dădea vreun sfat, ştia dacă aveai să accepţi lucrul acela sau nu, fapt deosebit de important.
K.I.: Aşa este.
D.G.: De exemplu, putem spune cuiva: „Fă asta“. Dar nu ştim dacă omul în cauză este dispus în ceasul acela să facă ascultare, şi de aici încep să se işte probleme.
K.I.: Ştia să dea corect medicamentele sufleteşti. Avea un discernământ mai presus de puterea noastră de înţelegere.
D.G.: Îmi aduc aminte că odată voia să-mi spună să fiu atent într-o anumită chestiune. A ales un moment atât de sfânt, încât mi-a fost imposibil să mă opun. Era duminică, după sfânta Liturghie, iar eu îi adusesem sfintele Taine să se împărtăşească, pentru că nu putuse veni la biserică. După ce s-a împărtăşit şi a rostit şi câteva rugăciuni de mulţumire, imediat mi-a făcut observaţia cu pricina.
K.I.: Prin urmare, eraţi obligat să-l ascultaţi.
D.G.: În sinea mea m-am opus, zicând că ceea ce-mi spusese nu era drept, dar momentul era atât de sfânt, încât am primit vorbele lui, care până la urmă s-au dovedit extraordinar de folositoare.
Câteodată, omul se agaţă atât de mult de anumite situaţii, încât este foarte greu să-l desprinzi de ele. Părintele Porfirie îşi dădea seama dacă în spatele lor se ascundea vreun pericol.
K.I.: Părinte Daniil, ne-aţi spus că părintele Porfirie primea sfânta Împărtăşanie din mâinile sfinţiei voastre. Povestiţi-ne cum erau acele momente?
D.G.: Erau clipe cereşti. Odată mi-a dat de înţeles că simţea ceea ce creştinii simt foarte rar în asemenea împrejurări. Îmi aduc aminte că şi eu m-am simţit aşa odată, când Liturghia se desfăşurase într-un loc foarte sfânt. Am primit sfânta Împărtăşanie din mâna unui arhiereu şi atunci am simţit o mireasmă dumnezeiască. Mi se pare că părintele Porfirie simţea lucrul acesta de fiecare dată. Uneori, la spovedanie, oamenii îmi spun că atunci când se apropie de sfânta Împărtăşanie simt că biserica se umple de un miros venit din cealaltă lume. Şi se poate ca oamenii din jur să nu simtă nimic.
Îmi aduc aminte că atunci când se împărtăşea, lua sfântul Potir cu mâinile sale, îl ţinea strâns şi intona foarte rar şi clar cuvintele vreunui tropar. Era un moment de neuitat şi foarte emoţionant.
K.I.: Clipe tainice… Ce altceva putem să mai spunem despre părintele Porfirie? Văd că aveţi resurse inepuizabile.
D.G.: Să vorbim puţin şi despre cunoaşterea teologică pe care o avea.
K.I.: Neapărat.
D.G.: De multe ori, spunea anumite lucruri foarte profunde. Credeai că tocmai ai citit din Sfântul Grigorie Palama. În testamentul său a scris ceva ce mulţi au considerat că este o greşeală. Zicea că trebuie să încercăm să intrăm în Biserica nezidită a lui Hristos. Să vă explic cam ce a vrut să spună prin aceasta: într-un oraş sunt, de exemplu, o mie de creştini şi se poate ca în Biserica nezidită să fie doar câţiva, care s-au curăţit de patimi, iar în ei sălăşluieşte Duhul Sfânt. Şi pentru că Duhul Sfânt este nezidit, se creează o stare nezidită.
K.I.: Este ceea ce Apostolul Pavel numeşte nefăcut de mână47(II Cor. 5, 1 [n.t.].)?
D.G.: Nezidit, nefăcut de mână… e acelaşi lucru. Se poate, mai ales în cazul isihaştilor, ca ei să primească darul Duhului Sfânt şi, dacă sunt în stare să comunice cu Dumnezeu, ajung să trăiască experienţa nemărginirii. Ei pot simţi la un moment dat că se află în afara timpului şi a spaţiului, în Împărăţia nezidită a lui Dumnezeu. Trebuie făcută o analiză teologică profundă pentru a înţelege ce a vrut să spună părintele Porfirie.
K.I.: Cât de impresionant!… Părintele ne-a arătat, practic, drumul pe care să-l urmăm.
D.G.: Aşa este. Atunci când omul se curăţă de păcate, în el sălăşluieşte Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este nezidit, iar cei care sunt părtaşi nezidirii devin într-un fel nezidiţi. Astfel se creează Biserica nezidită a lui Hristos. Desigur, toate acestea sunt înţelesuri profunde. Este taina lui Melchisedec. Oamenii curăţiţi de păcate se simt fără început, fără sfârşit, în afara timpului şi a spaţiului.
K.I.: Ceea ce ne-aţi spus până acum este foarte important. Aţi putea să mai detaliaţi?
D.G.: Pe anumiţi oameni, părintele i-a îndrumat asupra felului cum să practice rugăciunea inimii. Le spunea că, prin această rugăciune, omul poate să-şi pună ordine în gânduri, iar când reuşeşte lucrul acesta, practic trăieşte în afara timpului.
Desigur, pentru a înainta pe această cale, omul trebuie să aibă alături de el un părinte înzestrat cu harisma străvederii, pentru că, altfel, poate cădea foarte uşor în rătăcire.
K.I.: Diavolul poartă cu noi războiul nevăzut.
D.G.: În toate problemele legate de cele înalte, de împărtăşirea din harul sfânt, părintele era îndrumător neînşelat. „Ia aminte, că aici eşti în primejdie. Trebuie s-o iei pe alt drum. Aşa trebuie să-ţi concentrezi gândul, aşa să spui rugăciunea; trebuie să existe şi virtute. Dacă nu ai în tine bunătate, dacă nu ai dragoste, răbdare şi blândeţe, oricât te-ai lupta să te concentrezi şi să spui rugăciunea, n-o să iasă nimic. Trebuie să te vadă Dumnezeu că eşti într-o stare duhovnicească bună, ca să îţi binecuvânteze strădaniile“.
K.I.: Şi să vină la tine.
D.G.: Şi să vină la tine… Lucrurile nu sunt cum pretind penticostalii, care spun, nici mai mult, nici mai puţin, că e musai ca Dumnezeu să coboare la întâlnirea lor, ca să le dea vorbirea în limbi, profeţii şi altele. Duhul Sfânt lucrează unde şi cum vrea El.
K.I.: Părinte Daniil, vă mulţumesc foarte mult pentru această mărturie. Ne-aţi spus, cu adevărat, lucruri uimitoare. Chiar dacă la început am vorbit despre aspecte simple, spre sfârşit ne-aţi purtat prin ceruri, acolo unde ar trebui să ajungem cu toţii. Ne-aţi oferit o imagine a felului cum părintele Porfirie putea să trăiască în acelaşi timp şi pe pământ şi în cer, din care nădăjduim să învăţăm şi să ne folosim cu adevărat.
D.G.: Fie ca rugăciunile sale dinaintea Domnului să ne însoţească mereu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul