Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu arhimandritul Gavriil,duhovnic la Mănăstirea Kikku

K.I.: Aţi fost binecuvântat să-l cunoaşteţi pe părintele Ciprian Stavrovuniotul – un om a cărui inimă ardea cu flacără sfântă, dacă este să judec după privirea lui. Cred că era un suflet îndumnezeit. Avea în el beţia după Dumnezeu. Ce vă aduceţi aminte din primele contacte cu el şi când v-aţi cunoscut?
G.G.: Avem 15–16 ani când am mers pentru prima dată la Stavrovuni, cu intenţia să mă mărturisesc. Atunci mi s-a recomandat să merg la părintele Ciprian – un om cu harul lui Dumnezeu, care ducea o viaţă marcată de aspre nevoinţe. Cum îl vedeai, îţi dădeai seama că din el emana strălucirea harului lui Dumnezeu. Era un om simplu, îmbrăcat cu o rasă veche şi încălţat cu nişte sandale care trebuie să fi avut şi ele foarte mulţi ani. Era plin de iubire, fiind în stare să o dăruiască oricărui om. În timpul spovedaniei, era foarte înţelept.
Prima oară când m-am mărturisit la el, m-au impresionat înţelepciunea sa şi dragostea de care dădea dovadă. Desigur, de atunci, l-am văzut în mod repetat, dar mi-a rămas în memorie în mod deosebit un anumit moment. Când m-am dus odată la el, l-am găsit la treabă. Era un om foarte muncitor (nu lucra numai cu duhul). În ziua aceea, l-am găsit tăind, cred, cartofi pentru animale. L-am salutat, dar nu mi-a dat o importanţă prea mare. M-am aplecat şi i-am sărutat mâna, după care m-am aşezat lângă el şi l-am aşteptat să termine. Peste puţină vreme, şi-a ridicat privirea şi m-a săgetat cu ea. Îi citea pe oameni din ochi. Atunci, l-a strigat pe un părinte şi i-a cerut să aducă o carte religioasă. A adus-o şi părintele mi-a spus să citesc.
– Ce să citesc, părinte?
A deschis cartea şi mi-a arătat un loc anume. Am citit şi am găsit acolo exact răspunsul la problema pentru care venisem la părintele. Când am terminat, i-am zis:
– Părinte, răspunsul de care aveam nevoie se află aici, în carte.
Iar el mi-a răspuns:
– Fiul meu, acestea sunt flori ale înţelepciunii Sfinţilor Părinţi. Hai să-mi pun patrafirul să-ţi citesc o rugăciune, ca să te duci şi tu în treaba ta.
A fost un moment unic, ce m-a impresionat foarte mult. Avea un caracter extrem de pătrunzător.
K.I.: Acesta a fost primul contact cu el?
G.G.: Printre primele. Al treilea, cred. Mereu avea să-ţi spună şi să te înveţe ceva duhovnicesc.
K.I.: Înainte de a pleca de la el, vă oferea de fiecare dată câte un dar duhovnicesc.
G.G.: Mereu. Era un om foarte volubil. Şi nu numai la spovedanie, ci în general. Când găsea prilejul să spună câteva cuvinte duhovniceşti, mă duceam la el cu moş Panais şi cu moş Vasile (părinţi mireni, din satul meu) –, stătea sprijinit într-un băţ şi învăţa. I se înmuiau picioarele, dar tot nu se oprea. Era un mare nevoitor, iar nevoinţele îl oboseau foarte mult.
În timp ce vorbea, avea în el flacăra sfântă, iar când săvârşea sfânta Liturghie, lăcrima tot timpul. Slujea cu foarte multă evlavie.
K.I.: Părinţii aceia, Panais şi Vasile, ce credeau despre părintele Ciprian? Cum îl vedeau ei?
G.G.: Îl priveau în ochi ca şi cum ar fi voit să ia ceva din fiinţa lui. Iar el le vorbea cu multă dragoste. Auzind felul în care se nevoiau în lume, nu i-a îndemnat niciodată spre călugărie. Îi binecuvânta şi îi îmbărbăta mereu. Ştia că îi chemau pe oameni pe calea mântuirii şi niciodată nu l-am auzit spunându-le să-şi părăsească turma ca să se facă monahi, pentru că deja duceau o viaţă ascetică, închinată lui Dumnezeu.
Odată, voind să mă convingă de un anumit lucru, mi-a spus:
– Când am venit aici, la mănăstire, am întâlnit un om care se nevoise multă vreme. Timp de 16 ani a dormit pe jos.
Iar când i-am întrebat pe părinţi despre cine era vorba, mi-au răspuns că despre părintele Ciprian.
De multe ori, se retrăgea în pădure şi şedea sub un pin. Pe atunci, zona aceea unde se află mănăstirea era împădurită. Abia mai apoi a ars. Dispărea adesea în pădure şi se duceau după el să-l caute.
K.I.: Mergea să se roage.
G.G.: Se întorcea târâindu-şi picioarele, sprijinit de baston – parcă era un om ce venea din altă lume. Un sfânt. Se distingea de toţi ceilalţi părinţi. Părintele Ciprian era un om absolut deosebit.
Arhiepiscopul Leontie, pe vremea când era vicar al tronului arhiepiscopal, trecea adesea pe la mănăstirea unde se afla părintele Ciprian. Când se ducea spre Arhiepiscopia din Lefkosia103(Sau Nicosia. Capitala Ciprului, ţara unde s-a născut şi a trăit părintele Ciprian [n.t.].), trebuia să treacă şi pe la mănăstire, ca să îl vadă. Stăteau şi vorbeau câte o zi întreagă. Vicarul Leontie admira înţelepciunea părintelui Ciprian.
K.I.: Faptul că nu le-a spus lui moş Vasile şi lui moş Panais să se călugărească dovedeşte că avea discernământ şi înţelepciune.
G.G.: Părintele Ciprian era foarte discret, iar de multe ori profeţea. Te privea drept în ochi şi înţelegea foarte multe. Uneori, în timpul spovedaniei, îţi vorbea despre ceea ce se afla în inima ta, fără ca tu să fi apucat să-i mărturiseşti ce anume te preocupa.
K.I.: Îmi aduce aminte de părintele Porfirie în multe privinţe.
G.G.: Acum 50 de ani proorocea despre ce va fi în zilele noastre. Spunea că vor fi mulţi oameni vicleni. „Poate că eu nu voi mai trăi până atunci, dar voi veţi vedea aceste lucruri. Veţi vedea bărbaţi care sunt ca femeile şi femei care sunt ca bărbaţii“. Şi iată că ceea ce proorocea el se întâmplă în lumea în care trăim acum.
K.I.: Proorocea despre vremurile de pe urmă.
G.G.: Dădea şi amănunte: „Veţi vedea bărbaţi cu păr lung şi cu cercei, şi nu îi veţi mai deosebi de femei“.
K.I.: Am ajuns noi şi la mai rele…
G.G.: Impresionant este faptul că părintele le vedea pe toate acestea pe vremea când ele nu existau. De asemenea, ne mai spunea despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Procopie: „Sfântul Procopie a văzut nişte preoţi, călugări, dar şi mireni, care se aflau într-o prăpastie şi încercau să urce pe ea. Iar când Sfântul a întrebat «Cine sunt aceia care urcă?», i s-a răspuns că sunt evreii care încearcă să urce ca să ajungă la măsura noastră, dar nu pot pentru că le lipsesc modelele. Însă Dumnezeu, prin mila Sa, îi va răsplăti cu aceeaşi măsură ca pe oamenii de acum, pentru că au depus eforturi să dobândească virtuţile şi să ajungă la măsura desăvârşirii“.
Un alt moment care mi s-a imprimat adânc în memorie a fost acela când l-am vizitat pe părintele Ciprian înainte de moarte. Era foarte slăbit de boală şi nu mai putea vorbi.
K.I.: Ce boală avea?
G.G.: Cancer. Mi-aduc aminte că părintele care se îngrijea de el ne-a spus că nu mai putea să vorbească şi că nu aveam voie să-l vedem. Dar noi doream să-i sărutăm mâna şi să luăm binecuvântare. Părintele acela s-a dus la el şi i-a spus că suntem acolo. Părintele Ciprian ne-a transmis să intrăm, a cerut să fie ajutat să se ridice în şezut şi a început să vorbească.
Îmi aduc aminte că se adresa mai ales lui Panais şi lui Vasile: „Fiii mei, fiţi cuminţi. Să nu vă smintească problema calendarului“. Tema aceasta l-a chinuit multă vreme. Însă nu voia să se desprindă de trupul Bisericii. Nu voia să dezbine Biserica şi mănăstirea. Părintele Ciprian a continuat: „Şaizeci de ani m-am luptat să biruiesc carnea, iar acum carnea m-a biruit pe mine“. Se referea la faptul că nu a mâncat niciodată carne, însă în ultimele zile (pentru că aproape nu mai avea stomac, din cauza cancerului), i-au făcut un pic de zeamă de pui – nişte supă. El a primit, spunând că l-a biruit carnea.
K.I.: Părinte, Sfântul Nectarie, moş Panais şi părintele Ciprian au murit de cancer. De ce trebuie ca oamenii sfinţi să sufere de asemenea boli? Eu cred că prea multa iubire şi dăruire creează un dezechilibru, ce are consecinţe asupra sănătăţii. Poate că de aceea trebuie să menţinem o armonie în existenţa noastră. Aceştia se dăruiesc atât de mult lui Dumnezeu, încât trec peste anumite limite permise, lucru pe care firea omenească nu-l primeşte, de aceea, trupul se îmbolnăveşte.
G.G.: Nu cred.
K.I.: Aşa înţeleg eu lucrurile. Boala este urmarea vizitei harului sfânt. Dumnezeu îl curăţă pe om şi îl duce spre o stare mai subtilă şi mai profundă. Desigur, avem şi exemplele părinţilor Epifanie Theodoropoulos şi Paisie. Lucrul acesta arată că, prin durere, Dumnezeu îl sfinţeşte şi mai mult pe om.
G.G.: Aşa este. Îl sfinţeşte prin boli şi prin încercări.
K.I.: Mai aveţi şi alte lucruri să ne povestiţi despre părintele Ciprian?
G.G.: La ultima noastră vizită, atunci când s-a ridicat şi ne-a vorbit, în contextul discuţiei despre calendar, ne-a mărturisit: „Luptându-mă cu mine însumi şi încercând să-mi văd vina dinaintea lui Dumnezeu, dar şi să aflu de la El anumite lucruri, într-o seară am avut o vedenie. S-a întâmplat aici, la mănăstirea Sfintei Varvara (acolo stătea pe atunci). Era vreme de priveghere. Dar, fiind bolnav, n-am putut să mă duc în biserică. De acolo de unde mă aflam, urmăream slujba cu ochii sufletului. La un moment dat, a venit la mine un călugăr, ca să vadă dacă aveam nevoie de ceva. L-am întrebat: «Fiule, slujba a ajuns până în momentul cutare?» Şi era exact acolo“. În continuare, ne-a povestit că în biserică se aflau şi părinţi plecaţi din această viaţă, dar care veniseră la slujbă cu multă bucurie. Şi atunci, a tras concluzia că Biserica este unită.
K.I.: Vorbea despre Biserica triumfătoare.
G.G.: Despre Biserica triumfătoare şi despre cea luptătoare. Ne-a spus că morţii şi viii participă împreună la sărbători şi la slujbe. Şi sufletul i s-a umplut de bucurie.
K.I.: Ce lucru minunat! Aşadar, le vedea şi pe cele nevăzute.
G.G.: Da. Părintele Ciprian a continuat: „Dumnezeu mi-a descoperit lucrul acesta înainte de a pleca de pe pământ, ca să mă bucure. Eu plec de aici, dar să vă rugaţi Domnului să am îndrăzneală dinaintea Lui, ca să mijlocesc pentru voi“. Cu aceste cuvinte ne-am despărţit.
K.I.: Foarte emoţionant, părinte. Iată la ce măsură ajunsese! Avea dreptate Arhiepiscopul Leontie atunci când spunea despre el că a fost o comoară a înţelepciunii.
G.G.: Cu adevărat, a fost un părinte sfânt şi foarte înţelept. Când mă gândesc la el, îmi vin mereu în minte învăţăturile pe care le-a lăsat poporului credincios al lui Dumnezeu şi personalitatea sa deosebită.
K.I.: Aţi fost binecuvântat de Creator, pentru că aţi avut ocazia să îl cunoaşteţi pe părintele Ciprian. Câţi ani v-a fost duhovnic?
G.G.: Din anul 1938, până la moartea sa.
K.I.: Mai bine de 15 ani. Cum privea moş Panais toate aceste lucruri?
G.G.: Era ca vrăjit. A primit de la părintele Ciprian multe învăţături, pe care le păstra în sufletul său.
K.I.: Aceste învăţături au dat roade.
G.G.: Mi-l aduc aminte pe moş Panais, odată, când i-am mărturisit un păcat de-al meu. M-a privit aşa cum făcea părintele Ciprian şi mi-a zis: „Când cădem în vreun păcat, să nu ne apucăm să zicem că de aia şi de aia. Ne mărturisim şi se termină povestea. Altfel, e de la diavol“. Şi mai e un lucru pe care mi-l amintesc de la părintele Ciprian: atunci când ţii morţiş să-i judeci pe ceilalţi, vei avea război din partea trupului, pentru că te părăseşte Dumnezeu.
K.I.: Părinte Gavriil, vă mulţumesc din suflet pentru câte ne-aţi povestit. Am încredinţarea că părintele Ciprian şi-a aflat locul printre Sfinţii Părinţi ai insulei noastre104(Este vorba despre ţara-insulă Cipru. Personajele principale ale acestei povestiri, inclusiv autorul cărţii, sunt ciprioţi [n.t.].). Mereu îmi aduc aminte de fizionomia sa, cu ochii aceia arzători. Nu l-am cunoscut personal, dar l-am cunoscut acum, prin intermediul sfinţiei voastre.
G.G.: Este un părinte contemporan al Bisericii noastre, la fel ca părinţii Porfirie, Iacov sau Paisie. A fost un om sfânt, care a îndrumat multe suflete pe drumul mântuirii.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul