Convorbire cu Arhimandritul Nicolae Nicolau, scriitor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

N.N.: M-am aflat lângă părintele timp de 5 luni şi jumătate. Tocmai venisem din America, după o perioadă de 8 ani de stat departe de . I-am spus cine sunt, cam ce voiam să fac – pentru că nu ştiam exact cum aş fi vrut să-mi folosesc chemarea –, iar el m-a primit pentru o vreme, până când aveam să îmi conturez mai bine drumul pe care urma să merg. Astfel, am avut ocazia să stau o vreme aproape de el. După aceea, m-am dus la Mănăstirea Sfântul .
K.I.: Spuneţi-ne câteva lucruri care v-au impresionat, referitoare la părintele .
N.N.: Vă voi povesti câteva întâmplări mai deosebite, care nu sunt foarte cunoscute. Mi-aduc aminte odată că am făcut împreună o plimbare. Era în luna martie şi timpul era destul de rece. Ne aflam la aproximativ 60 de metri de chilia părintelui, împreună cu încă un călugăr. Pe când ne apropiam de poarta chiliei, am văzut de acolo de unde eram ceva ce părea de culoare portocalie. Desigur, la o distanţă mai mare, nu se poate face diferenţa cu uşurinţă între portocaliu, roşu şi galben. Atunci, părintele a zis: „Măi! Au adus mandarine. Cine le-a adus?“ Dar de acolo de unde ne aflam, nu se putea distinge nimic. Eram prea departe ca să ne dăm seama dacă erau portocale sau mandarine. În fine, ne-am apropiat şi am văzut că era o sacoşă de mandarine. Le lăsase cineva acolo.
„Măi, să fie…“, a spus el. „Mandarine… Şi ce-mi mai plac… O să ţin trei pentru mine“. Şi cu adevărat, a luat trei mandarine din sacoşă. Mai era cu noi şi un alt călugăr, care trebuia să se ducă la schitul Cutlumuş. Aşa că i-a spus: „Ia tu mandarinele astea şi du-le părintelui . Părintele era un bătrânel de 103 ani. Până să le ia călugărul acela, a mai oprit încă două, zicând că are nevoie de ele. Şi din trei, a făcut cinci. Înainte să plece călugărul, i-a spus: „Uite, eu sunt un om lacom. Mai vreau două“. A mai luat două şi a făcut şapte. „Du-te acuma repede, că sunt aşa de lacom, încât o să ţi le iau pe toate.“ După aceea, călugărul a plecat şi am rămas doar noi doi.
Ne-am aşezat, iar după vreo 20 de minute, s-a auzit bătând la poartă. „Să mă duc să deschid?“, am întrebat eu. „Nu, mai bine lasă. Dacă e vreun curios care a venit să mă vadă, o să plece. Dar dacă are în el dor şi durere, va găsi răbdarea să nu plece şi să mai bată“. Aşa că nu m-am dus să deschid. Se vede faptul că omul care aştepta la poartă era foarte politicos şi discret. O vreme nu a mai bătut. După şase-şapte minute, a bătut din nou. Atunci, părintele mi-a spus să privesc printr-o perdea cine era la poartă, cu grijă, ca să nu mă vadă. M-am uitat, dar nu am văzut nimic. „Lasă, că o să bată din nou“. După vreo două minute, iarăşi a bătut. „O să deschid eu“, a spus atunci părintele. S-a ridicat şi a strigat din uşă:
– Hei, voinicilor! Veniţi înăuntru, să vedem şi câţi sunteţi, ca să vă cinstim cu ceva.
Au intrat în chilie. Erau exact şapte.
K.I.: I-a văzut venind!
N.N.: A intrat şi el înăuntru şi le-a dat cele şapte mandarine – câte una la fiecare.
Îmi amintesc de această întâmplare simplă, dar plină de duh, ca despre un lucru care nu m-a impresionat, pe cât mi-a oferit o stare de odihnă sufletească.
K.I.: Aţi văzut aplicate pe viu cuvintele care spun că trăieşte şi Se odihneşte întru sfinţii Săi.
N.N.: Sfânt este acela care, prin viaţa sa, ne face să-L slăvim pe .
K.I.: Aşa este.
N.N.: Un asemenea om ne îndreaptă spre . Alături de el, spunem: „Slavă Ţie, Doamne, că prin aceşti oameni exişti, trăieşti şi Te arăţi nouă. Slavă Ţie“.
K.I.: Însă, uneori, chiar şi cei care ne fac să suferim ne duc spre slăvirea lui .
N.N.: Fără îndoială.
K.I.: Mai spuneţi-ne ceva.
N.N.: Ce să vă mai spun? Se pare că aveţi lăcomie duhovnicească.
K.I.: Se poate…
N.N.: Odată a venit un băiat la Metocul Înălţării şi mi-a spus: „Părinte, vreau să vă vorbesc“. I-am răspuns: „Hai înăuntru“. „Eu sunt ateu“, a început el. „Am auzit că sunteţi învăţat şi am venit să-mi daţi vreo dovadă ştiinţifică a existenţei lui “. „Integrale ştii?“ „Nu, nu ştiu“. „Păcat, pentru că ştiam o dovadă cu integrale“. Integralele sunt un capitol din matematică. Nu a înţeles de ce i-am spus lucrul acesta. S-a înroşit puţin, iar eu i-am zis: „Ascultă ce-ţi spun: nu Se dovedeşte, nici nu Se descoperă. Se revelează. Ştiai lucrul acesta?“ „Nu, prima oară îl aud“. „Cum te cheamă?“ „Serafim“. „Uite măi! Ai un nume frumos. O să-ţi fac o propunere. Pentru că te preocupă atât tema aceasta, nu te du la oamenii învăţaţi. Du-te mai bine la un om al lui , care a lăsat cu adevărat lumea aceasta, ca să înţelegi prin el lumea cealaltă. Ai fost la ?“ „Nu, dar am de gând să mă duc“. „Să-ţi recomand eu pe cineva, ca să-ţi fie mai uşor“. „Mi s-a spus să mă duc la un părinte care se numeşte “. „Uite ce-ţi zic eu: du-te la el şi pune-i aceeaşi întrebare. Dar să nu-i ceri să-ţi dea dovezi ştiinţifice. Să-i zici aşa: «Părinte, eu sunt ateu. Vreau să cred, dar nu pot, iar lucrul acesta mă chinuieşte şi nu-mi dă pace. Am auzit că eşti un om important. Dovedeşte-mi că există »“. „Nu“, îmi zice, „nu pot să mă duc, pentru că mi-e cam frică de el“. „De ce ţi-e frică? Să nu fugă după tine? Şi dacă fuge după tine, fugi şi tu, că el e doar un bătrânel. Alergi puţin şi scapi de el“. „Nu pot, părinte“. „Nu te teme. Oamenii aceştia nu sunt aşa cum se crede“, şi i-am spus cam cum să-l abordeze ca să iasă totul bine.
Şi, cu adevărat, s-a dus la părintele . A ajuns la el într-o după-amiază. Înaintea lui, mai erau 4 persoane care aşteptau la rând. Părintele şedea mai într-o parte şi discuta cu un alt om. Aşa că a aşteptat împreună cu cei patru. Zece minute mai târziu, după cum mi-a povestit el însuşi, părintele a terminat convorbirea cu omul acela, l-a salutat, apoi s-a apropiat de ei şi a spus: „Ei, voinicilor, vreţi să vă servesc cu ceva? Cu ceva dulce? Cu puţină apă?“ „Nu e nevoie“, au răspuns ei, aşa cum este politicos să se răspundă în asemenea cazuri. După care, i-a făcut semn tânărului nostru şi i-a spus: „Hai încoace“. Aşa că Serafim s-a luat după părintele . „Ţine tu dulcele, că aduc eu cănile pentru apă. Vrei să-ţi zic ceva? Să fii ateu nu e un lucru rău, dar să ai un nume de înger şi să fii ateu… aşa ceva nu s-a mai întâmplat“.
K.I.: Extraordinar…
N.N.: Atunci, tânărul i-a spus: „Părinte, pot să vă zic ceva?“ „Uite, am mulţi oameni astăzi. Tu du-te la Cutlumuş, la mănăstire, ca să dormi, şi cam asta e. Du-te, că acuşi apune soarele, pentru că e iarnă…“. Tânărul a plecat, dar nu putea să se liniştească defel. De unde îi ştia numele? S-a uitat să vadă dacă sunt linii telefonice, gândindu-se că poate l-am sunt eu pe părintele şi i-am spus. A doua zi, era foarte tulburat şi şi-a zis să se ducă din nou la părintele. Cum s-au deschis porţile mănăstirii, a şi ieşit şi s-a dus direct la chilia părintelui . A bătut, a bătut, dar nici un răspuns. Şi-a zis: „O să mai aştept puţin şi, după aceea, o să bat iarăşi“. A bătut, până l-a auzit părintele, care era sus, pe munte. Părintele s-a apropiat şi l-a întrebat: „Ce faci, măi băiete, aşa dimineaţă?“ „Vreau să vorbim, părinte“. „De ce ai venit la ?“ Prin această întrebare, după cum mi-a mărturisit tânărul, părintele i-a pătruns în inimă. Cu adevărat, se dusese la ca să-L găsească pe . Pe chipul omului aceluia simplu îl văzuse pe . „Acum ce să fac?“ „Du-te şi-ţi găseşte un duhovnic bun şi fă o spovedanie generală, ca să începi o viaţă nouă“. Iar tânărul a ascultat şi s-a dus. Cred că şi acesta este un exemplu simplu, impresionant şi plin de har.

Cuvinte cheie, , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament