Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Atanasie, Mitropolitul din Lemesos, protos al Sfântului Munte în perioada 1.06.1991–31.05.1992

K.I.: Sfântul Munte este avanpostul Ortodoxiei, unde au trăit mari figuri ascetice, care au ajuns la înălţimile sfinţeniei.
Una dintre aceste personalităţi a fost şi părintele Elpidie.
M.A.: Am fost binecuvântat să-l cunosc pe vremea când stăteam la Nea Skiti şi pot să vă spun că la Sfântul Munte se vorbea că era un om sfânt.
Părintele Elpidie era fratele geamăn al arhimandritului mucenic Filumen, stareţul Mănăstirii de la Fântâna lui Iacov, ce a fost omorât în Ierusalim şi cu care semăna deosebit de mult la înfăţişare.
Când erau de paisprezece ani, cei doi fraţi au citit viaţa Sfântului Ioan Kapsokalivitul, de care au rămas atât de impresionaţi, încât au hotărât să plece pe ascuns la Mănăstirea Stavrovuni.
K.I.: Aşa s-a întâmplat şi cu părintele Porfirie, care a citit viaţa aceluiaşi Sfânt, iar apoi a plecat, la fel, pe ascuns, şi s-a dus la Sfântul Munte.
M.A.: Întocmai.
Mănăstirea Stavrovuni, şi atunci, la fel ca şi acum, se distingea printr-o viaţă ascetică deosebită şi prin păstrarea tradiţiei pustniceşti preluate din Sfântul Munte. Acolo, cei doi fraţi, care primiseră între timp şi acordul părinţilor, au făcut primii paşi în viaţa monahală, alături de preasfântul părinte Ciprian, care a fost una din cele mai însemnate figuri ale Ortodoxiei contemporane.
După aproximativ şase ani, Elpidie şi Filumen au început să aibă probleme de sănătate, din cauza mediului aspru de la mănăstire, fapt pentru care au hotărât să plece la Ierusalim, unde ar fi putut să-şi continue viaţa monahală într-un mediu mai blând, având în acelaşi timp posibilitatea să facă şcoală.
La Ierusalim, au terminat gimnaziul şi liceul. În 1937, părintele Elpidie a fost hirotonit diacon în biserica Învierii, unde a rămas aproximativ 10 ani. De altfel, în acelaşi loc s-a şi preoţit.
În continuare, cei doi fraţi se despart. Părintele Filumen rămâne la Ierusalim, pe când părintele Elpidie se duce la Patriarhia Alexandriei. Este trimis mai întâi în Mozambic, apoi în Grecia, unde studiază teologia, la Universitatea din Atena. În 1959, se duce la Londra, la Colegiul Regal, unde urmează cursurile de istorie ecleziastică şi de interpretare a Noului Testament.
Apoi, merge la Odessa ca exarh al Patriarhiei Alexandriei. În vremea aceea, situaţia creştinilor din Rusia era foarte dificilă din cauza prigoanei regimului comunist. Părintele Elpidie a rămas totuşi acolo, dovedind mult curaj şi jertfă de sine. I-a sprijinit pe creştini, devenind pentru ei un adevărat far călăuzitor.
După această perioadă, a fost preot la Mitropolia din insula Pafos, apoi stareţul Mănăstirii Maheras. Câţiva ani mai târziu, se întoarce în Atena, unde termină Facultatea de Drept, timp în care este şi preot paroh la Spitalul Crucii Roşii.
La vârsta de şaizeci – şaizeci şi doi de ani reuşeşte, în sfârşit, să-şi îndeplinească dorinţa de o viaţă, stabilindu-se la Nea Skiti, din Sfântul Munte, în coliba zidită de marele nostru părinte Iosif Spileotul. Părintele Iosif şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului în aceeaşi chilie.
În această perioadă de aspră nevoinţă l-am cunoscut şi eu. De altfel, am avut ocazia să am grijă de el până la sfârşitul vieţii sale, din anul 1983.
K.I.: Aşadar, părintele Elpidie a dus o viaţă care s-a desfăşurat pe mai multe planuri. Având atâtea demnităţi bisericeşti şi călătorind atât de des, cum de a mai putut să se roage şi să ducă o viaţă isihastă?
M.A.: Am făcut o scurtă descriere a „carierei“ sale – iată, folosesc un termen lumesc – ca să ajung în punctul în care să spun că în ciuda faptului că a fost atât de învăţat, că a călătorit în atâtea ţări şi a avut atâtea propuneri de a face carieră, chiar pe linie ecleziastică, el, dar şi sfântul său frate au păstrat neatinse până la ultima suflare învăţăturile primite de la părinţii nevoitori ai Mănăstirii Stavrovuni. Amândoi au dus o viaţă ascetică, concentrată în jurul rugăciunii.
Părintele Elpidie nu vorbea mult şi era foarte smerit. În inima sa ardea flacăra nestinsă a iubirii pentru Hristos. Era omul rugăciunii. Nu lăsa nici un minut să treacă în van. Se ruga şi studia în continuu.
K.I.: Ce studia, părinte Atanasie?
M.A.: Mai ales Sfânta Evanghelie, Psalmii şi Vieţile Sfinţilor. Dar cel mai mult îi plăcea să citească rugăciuni.
Când mă duceam să discut cu el, după două-trei minute îmi spunea să plec, pentru că voia să se roage. Sau îmi zicea să stau lângă el, îmi dădea o carte – Psaltirea sau Evanghelia – şi mă punea să citesc. Făcea în aşa fel încât să tac din gură.
Când pleca în vreo călătorie şi nu avea timp să citească rugăciunile obişnuite, ne punea pe noi toţi să citim în locul lui: „Tu o să citeşti asta, tu cealaltă…“ Altui frate îi spunea: „Tu o să faci cu atâtea metanii mai multe, pentru că eu nu pot să mi le fac pe toate ale mele“.
Când săvârşeam sfânta Liturghie, ne punea să citim zeci de tropare, îi pomeneam pe toţi sfinţii prin ale căror parohii trecuse sau slujise. Desigur, în felul acesta, slujbele deveneau mult mai lungi. De exemplu, dacă un paraclis durează o oră, la părintele Elpidie dura două ore, căci citea tot timpul tropare şi mărimuri. Nu ne îngăduia să sărim nici măcar peste un „Doamne, miluieşte“.
Odată, eram împreună în sfântul Altar. Părintele Elpidie stătea în picioare într-un colţ, ţinea în mână nişte mătănii mari, îşi făcea cruce fără încetare şi spunea rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“. Eu şedeam pe un taburet şi spuneam aceeaşi rugăciune fără să fac cruce. La un moment dat, părintele s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Ia zi, fiule, atunci când stăm jos şi nu facem semnul crucii, e bine?“ Iar eu i-am răspuns: „Nu este nevoie să stăm în picioare şi să ne facem cruce. Putem să spunem rugăciunea şi stând jos, fără să facem semnul crucii. Stai jos şi sfinţia ta, părinte, pentru că eşti bolnav şi te doare piciorul“. „Bine“, a răspuns el şi s-a aşezat.
Însă cinci minute mai târziu, s-a ridicat în picioare şi mi-a spus:
– Eu simt o mare bucurie atunci când stau în picioare şi fac semnul crucii, în timp ce rostesc rugăciunea. Nu pot să stau jos şi să fac cruce.
Şi a rămas în picioare.
K.I.: Ce episod frumos…
M.A.: Există multe mărturii despre fapte minunate petrecute în timpul cât trăia părintele Elpidie.
Pe vremea când era la Spitalul Crucii Roşii din Atena, vindeca bolnavi prin puterea rugăciunii sale. Odată l-a vindecat pe un profesor de la Facultatea de Medicină, care suferise o leziune ireversibilă la ochi. Aşa cum îi spuseseră doctorii care l-au examinat şi cum ştia şi el însuşi, nu exista nici o posibilitate de vindecare. Atunci, părintele Elpidie s-a apropiat de el şi i-a zis: „Văd că oamenii nu sunt în stare să te vindece, dar dacă ne rugăm, se poate ca Dumnezeu să te facă bine şi să nu-ţi pierzi lumina ochilor“. Şi cu adevărat, părintele Elpidie s-a rugat foarte mult pentru omul acela. Aşa cum a mărturisit însuşi profesorul, în câteva săptămâni, s-a vindecat complet.
Mulţi copii îl vedeau pe părintele Elpidie cum se ridica cu trupul de la pământ în timpul sfintei Liturghii şi cum stătea în lumină. În alte împrejurări, avea în jurul capului o coroană de lumină.
Vă voi povesti în continuare un fapt care arată cum lucra harul lui Dumnezeu în acest om sfânt. Odată, era într-un taxi, în Atena, împreună cu sora sa. La un moment dat, fiind nervos, şoferul taxiului a început să înjure. Atunci, părintele Elpidie l-a lovit pe umăr şi i-a spus:
– De ce înjuri, Kostas?
Uimit, şoferul s-a întors spre el şi l-a întrebat:
– De unde mă cunoaşteţi?
– Nu eşti din cutare insulă, fiul lui cutare?
– De unde mă ştiţi, părinte?
– Nu are importanţă de unde ştiu, ci să nu mai înjuri de cele sfinte. Astfel l-a povăţuit pe şoferul acela, care, desigur, nu şi-a dat seama de faptul că părintele care se afla în taxiul său avea harisma străvederii.
Dar şi noi, la Nea Skiti, am avut prilejul de multe ori să vedem lucrarea harului sfânt în şi prin persoana sa.
K.I.: Cum a reacţionat atunci când a aflat că fratele său, Filumen, a fost omorât?
M.A.: Nu a fost nevoie să vină cineva să-i dea vestea. În noaptea aceea, în care stareţul Filumen a fost înjunghiat la Fântâna lui Iacov – pe trupul său au fost găsite 72 de urme de cuţit –, în timp ce se ruga, părintele Elpidie auzea fără încetare vocea părintelui Filumen: „Frate, mă omoară!“
Părintele Elpidie a înţeles că, în acele momente, fratele său era ucis şi a început să se roage cu mai multă intensitate. Astfel, a fost aproape de fratele său în clipa morţii prin foarte multă rugăciune.
S-a întristat, fără îndoială, pentru felul în care a sfârşit cel de un sânge cu el, dar a avut certitudinea faptului că prin moartea de mucenic fusese primit în rândul sfinţilor Bisericii. A trimis pe cineva să-i aducă sânge de pe locul martiriului şi diferite obiecte ce aparţinuseră părintelui Filumen, care se păstrează până astăzi şi sunt cinstite ca sfinte moaşte şi ca obiectele unui sfânt.
K.I.: Părintele Filumen a fost, cu adevărat, un mucenic, pentru că a murit pentru Hristos şi pentru menţinerea Ortodoxiei în Ţara Sfântă.
M.A.: A fost mucenic, fără nici o îndoială.
K.I.: Aţi mai dori, părinte Atanasie, să ne mai povestiţi vreo întâmplare care să ilustreze sfinţenia părintelui Elpidie?
M.A.: Când ne-am dus prima dată la Nea Skiti şi l-am găsit pe părintele Elpidie în chiliuţa sa, eram atât de săraci, încât nu aveam bani nici de mâncare. Părintele Elpidie, datorită slujirii sale preoţeşti în lume, avea o mică pensie, din care ne întreţineam toţi cu multă greutate.
Într-o zi, a venit un mirean care cerea milostenie. L-a rugat pe părintele Elpidie să-i dea 1000 de drahme. Pe vremea aceea, o mie de drahme era o sumă mare, mai ales pentru noi, care trăiam în pustie. Aşadar, părintele s-a dus şi i-a adus o mie de drahme. Atunci, m-am dus repede la părintele Elpidie, căci ştiam că omul acela era cunoscut pentru faptul că cerea bani de la pustnici şi de la călugări fără să aibă nevoie cu adevărat. Umbla cu înşelăciunea. Aşa că i-am explicat părintelui Elpidie cu cine avea de-a face şi i-am spus să nu-i dea banii pe care îi ceruse.
– Părinte, omul acesta este cerşetor de meserie. Face bani pe spinarea călugărilor, iar noi n-avem ce mânca. Dă-i două sau trei sute, chiar cinci sute, dar nu-i da o mie.
Părintele m-a ascultat şi mi-a dat numai cinci sute să-i dau omului aceluia, care a plecat, iar noi am considerat episodul încheiat.
Seara, însă, după Vecernie, părintele m-a chemat în chilie şi mi-a spus:
– Nu mi-a plăcut ce-ai făcut azi.
– Ce-am făcut, părinte?
– Este posibil să vii după mine şi să mă împiedici să-i dau omului aceluia câţi bani mi-a cerut? Uite că nu mă pot odihni. Cum vei lua parte mâine la sfânta Liturghie şi cum o să ne mai împărtăşim? Ia o mie de drahme şi du-te să-l cauţi pe omul acela.
– Dar unde să-l găsesc acum, părinte? Cine ştie pe unde se află…
– Nu ştiu nici eu, dar dacă nu-l găseşti, mâine nu o să săvârşim sfânta Liturghie. Nu se poate să slujim dacă suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu.
K.I.: Este o întâmplare deosebită.
M.A.: Aşadar, am mers pe jos vreo oră, până la Mănăstirea Dionisie. Între timp, s-a întunecat. L-am găsit pe omul acela şi m-am întors înapoi din nou pe jos, încă o oră de mers. Ce puteam să fac? Altfel, nu m-ar fi lăsat să săvârşesc sfânta Liturghie, şi nu numai eu, dar şi ceilalţi părinţi ar fi fost lipsiţi de ea. În plus, ar fi trebuit ca toată ziua să alergăm ca să-l găsim pe acel om. Vedeţi câtă virtute avea părintele Elpidie?
K.I.: Este, cu adevărat, o întâmplare foarte frumoasă.
M.A.: Când a ajuns la Nea Skiti, părintele Elpidie nu cunoştea foarte bine tipicul schitului. Aşa cum cred că ştiţi, la Sfântul Munte, de cele mai multe ori, stilul de viaţă şi regulile sunt mult mai aspre. La o priveghere, nu mai era Sfântă Împărtăşanie, drept care părinţii nu se puteau împărtăşi. Dar părintele Elpidie, având o mare râvnă către cele sfinte şi dorind să primească des Sfintele Taine, a intrat în Altar, ca să se împărtăşească împreună cu preoţii.
Atunci, unul din fraţi, care nu avea discernământ, i-a spus într-un stil mai dur: „Astăzi nu ne împărtăşim, aşa că nici tu nu poţi să faci altcumva decât noi. Regulile acestea pe care le ştii, să le aplici în Atena, nu în locul acesta. Aici este Sfântul Munte; este un schit, iar tu trebuie să te supui şi să faci ascultare la ceea ce îţi spunem noi“.
I-a vorbit părintelui Elpidie cu multă impertinenţă, deşi era mai tânăr decât el şi nici măcar nu era preot. Atunci, fără să se tulbure deloc, părintele Elpidie i-a răspuns: „Iertaţi, părinte“, şi a rămas în picioare până s-a terminat slujba de priveghere – în Sfântul Munte, privegherile durează zece-unsprezece ore.
Când s-a terminat Liturghia, părintele Elpidie a luat cu el doi pustnici şi s-au dus împreună în chilia sa. Acolo, după unsprezece ore de priveghere, au săvârşit din nou sfânta Liturghie, ca să se poată împărtăşi. Şi toate acestea, fără să-l fi judecat în vreun fel pe fratele acela care îi vorbise într-un mod atât de necuviincios.
Părintele Elpidie nu ne îngăduia niciodată nici cel mai mic comentariu despre nimeni.
K.I.: Aşadar, nu permitea judecarea aproapelui. Lucrul acesta arată că era un om sfânt, sporit duhovniceşte.
M.A.: Ceea ce v-am spus despre părintele Elpidie nu ilustrează decât un crâmpei din valoarea sa.
Adormirea părintelui Elpidie a fost încă o mărturie a sfinţeniei sale. Timp de o săptămână a stat în comă la Spitalul Crucii Roşii din Atena. Era supravegheat în permanenţă, fiind conectat la tot felul de aparate. Avea chipul senin, cu o expresie veselă. În mână, ţinea mătăniile, pe care le învârtea încet, bob cu bob, aşa cum obişnuia să facă atunci când se ruga.
L-am întrebat pe doctor dacă părintele era conştient, dar el mi-a răspuns că nu avea nici cea mai mică percepţie a mediului în care se afla. Atunci, l-am întrebat cum era cu putinţă să învârtă încă bobiţele mătăniilor. Doctorul mi-a spus că era o mişcare automată, deprinsă în foarte mulţi ani de rugăciune neîntreruptă.
Am primit, desigur, explicaţia doctorului şi m-am hotărât să-i iau mătăniile ca binecuvântare şi să i le pun în loc pe ale mele. Aşa că am tras uşor de mătăniile părintelui. Atunci, a deschis ochii, m-a văzut, mi-a smuls mătăniile din mână şi a continuat să se roage ca şi mai înainte.
Doctorul a rămas mut de uimire. Atunci noi – eram împreună cu un alt frate – ne-am gândit să facem ceva bun, care să-i fie pe plac. Înainte, când făceam un lucru pe care el îl aprecia, ne spunea: „Aplecaţi-vă să vă binecuvântez“. Aşa că i-am zis: „Părinte, am venit de la Sfântul Munte. Toţi părinţii îţi urează sănătate. Vrei să ne binecuvântezi?“ El a dat din cap în semn că vrea. Atunci, ne-am luat scufiile de pe cap, ne-am aplecat, iar el ne-a pus mâna pe creştet şi ne-a dat binecuvântarea preoţească. Toate acestea s-au petrecut în prezenţa doctorului.
Apoi, şi-a ridicat mâinile în rugăciune.
După ce a murit, i se putea citi pe faţă expresia unui om care biruise în marea bătălie. Bucuria şi mulţumirea îi erau atât de puternic impregnate pe chip, încât nimeni din cei care l-au văzut mort nu a avut nici cea mai mică îndoială că primise cununa nestricăcioasă a sfinţeniei, care este făgăduită de Dumnezeu tuturor celor care îl urmează până la moarte.
Tuturor părinţilor de la Nea Skiti, părintele Elpidie le-a lăsat în suflete credinţa nezdruncinată că a fost sfânt, pentru că întreaga sa viaţă a fost a unui călugăr dedicat, a unui om al rugăciunii, care a lăsat tot ce avea pentru a-L urma pe Hristos, deşi i se oferiseră multe oportunităţi de-a lungul existenţei sale pe pământ.
K.I.: În felul acesta, Biserica a mai dobândit un Sfânt, care stă în slavă alături de Dumnezeu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul