Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Atanasie, Mitropolitul din Lemesos, protos al Sfântului Munte în perioada 1.06.1991–31.05.1992

K.I.: Sfântul Munte a oferit lumii numeroase exemple de sfinţenie – adevăraţi profesori ai ştiinţei pustiei.
Unul dintre aceştia a fost şi părintele Eustaţie din Cipru.
M.A.: Părintele Eustaţie a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în provincia Ammohostos din Cipru, unde a slujit ca duhovnic, arhimandrit şi epitrop. Mulţi din cei care s-au spovedit la el şi-l amintesc foarte bine, mărturisind cât au fost de impresionaţi şi de atraşi de personalitatea sa deosebită şi de blândeţea neobişnuită cu care le vorbea tuturor. Nu avea nevoie de nici o altă metodă în plus, în afară de blândeţea sa, pentru a-i dezarma pe cei care vorbeau cu el în contradictoriu şi pe cei care nu voiau să facă ascultare sau să meargă pe calea Evangheliei şi a lui Hristos.
Ceea ce doresc să subliniez este faptul că părintele Eustaţie a fost una din cele mai mari personalităţi ale Bisericii Ciprului, fiind cunoscut în întreaga ţară. Era un cleric foarte serios. Prezenţa sa şi părerile pe care le exprima influenţau în mod hotărâtor atmosfera diferitelor manifestări organizate de Biserica Cipriotă.
În provincia Ammohostos, a slujit ca episcop, datorită faptului că Arhiepiscopul Macarie al treilea avea foarte multe obligaţii şi nu apuca să viziteze des acea regiune. Aşadar, din punct de vedere ecleziastic, provincia Ammohostos era administrată de părintele Eustaţie. El se ocupa şi de problemele duhovniceşti, ca reprezentant al Arhiepiscopului şi al Arhiepiscopiei. Întotdeauna rezolva problemele care se iveau cu multă înţelepciune şi blândeţe.
Eram elev pe vremea când l-am cunoscut pe părintele Eustaţie, la Mănăstirea Stavrovuni, unde m-am dus să mă spovedesc. Când am ieşit din chilia duhovnicului meu, l-am văzut pe părintele Eustaţie, despre care auzisem multe lucruri.
Mai târziu, după ce m-am dus la Universitate şi am avut posibilitatea să ajung şi în Sfântul Munte, Dumnezeu a aranjat astfel lucrurile, încât mi s-a dat ocazia să-l cunosc mai bine pe părintele Eustaţie. Când pe tronul arhiepiscopal al Ciprului a urcat înalt preasfinţia sa Hrisostom, m-am dus şi eu la Arhiepiscopie, unde am stat o perioadă. Pe vremea aceea, începea să se cristalizeze în inima părintelui Eustaţie dorinţa de a se retrage din lume, pentru a trăi o viaţă pustnicească. Atunci, a venit la mine, deşi aveam doar douăzeci de ani şi nici un fel de experienţă duhovnicească, şi m-a întrebat, de parcă ar fi fost un simplu începător sau un elev la cursurile de catehism, cum era la Sfântul Munte, cum trăiau părinţii de acolo, cum se rugau, ce haine purtau, ce mâncau, când mâncau, când dormeau, cât dormeau. M-a copleşit cu asemenea întrebări, de parcă era un copil mic ce auzise prima dată de Sfântul Munte şi avea dorinţa să afle cât mai multe despre el. Iar eu, cu entuziasmul şi simplitatea unui adolescent, îi răspundeam la întrebările pe care mi le punea şi îi descriam cum era viaţa în Athos. După cum mi-a mărturisit părintele Eustaţie mai târziu, ceea ce i-am spus eu atunci a fost pentru el de o foarte mare importanţă în luarea deciziei de a merge în Athos.
Şi, cu adevărat, nu mult după aceea, a lăsat totul şi s-a retras în pustie, în vreme ce, dacă mai rămânea în Cipru, ar fi fost numit episcop şi ar fi jucat un rol important în conducerea bisericească.
Pe atunci, deşi eram student, aproape că mă stabilisem şi eu în Sfântul Munte. În felul acesta, am avut ocazia să stau de vorbă foarte des cu părintele Eustaţie. Şi pentru că între noi era o prietenie strânsă, îmi povestea toate secretele vieţii sale şi ale luptelor duhovniceşti pe care le purta la Nea Skiti.
Caracteristic pentru părintele Eustaţie – ce s-a dus în Sfântul Munte ca ucenic al părintelui Elpidie, despre care am vorbit anterior – era lupta susţinută pe care o purta pentru practicarea rugăciunii inimii. Când auzea că într-un anumit loc din Sfântul Munte exista un călugăr care se nevoia cu această rugăciune, se ducea acolo şi încerca să înveţe toate tainele ei. Petrecea în rugăciune ore întregi, mai ales seara. Se nevoia mult în felul acesta.
Descoperirea rugăciunii inimii a fost pentru părintele Eustaţie un moment de cotitură, pentru că era omul virtuţii şi al rugăciunii, cu totul dedicat slujirii lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, metodele rugăciunii inimii nu erau cunoscute decât de foarte puţini. Oamenii evlavioşi se rugau cum credeau de cuviinţă. De aceea, atunci când părintele Eustaţie a aflat despre metodele de practicare a rugăciunii inimii păstrate în mănăstiri, a fost deosebit de entuziasmat. Şi pentru că era un om foarte simplu, cu suflet curat, se exprima printr-un entuziasm ce se întâlneşte numai la copii.
Atunci când îi vorbeam despre vreo problemă pe care o aveam, întotdeauna ne spunea: „Problema aceasta se rezolvă prin rugăciune. Trebuie să ne rugăm. Dacă ne rugăm, se rezolvă şi problema noastră“. Odată, la Nea Skiti, în timpul unei întâlniri dintre părinţi, se ivise o problemă foarte serioasă şi nu ştiau cum s-o rezolve. La un moment dat, s-au întors cu toţii spre părintele Eustaţie, care îl reprezenta pe părintele Elpidie, şi i-au cerut părerea. Atunci, el a răspuns cu seriozitate: „Această problemă se va rezolva dacă ne rugăm cu toţii“.
Părinţii aşteptau un răspuns cu totul diferit. Voiau o soluţie practică, dar el le-a arătat care era cea mai bună cale posibilă, căci cine se roagă capătă pacea sufletului, iar Dumnezeu îl poate lumina pe acesta ca să găsească cea mai bună soluţie la problemele concrete cu care se confruntă.
K.I.: Câtă vreme a stat părintele Eustaţie la Sfântul Munte?
M.A.: Numai patru ani. La cincizeci şi şase, cincizeci şi opt de ani, Dumnezeu l-a luat la El, după complicarea bolii de care suferea; avea diabet. A căzut dintr-odată în comă, iar după câteva ore a murit, în august, 1981.
K.I.: Ce altceva vă mai amintiţi despre părintele Eustaţie?
M.A.: Într-o zi a venit la mine şi a început să-mi povestească despre luptele duhovniceşti pe care le purta. În timpul acesta, mă întreba pe mine, care puteam să-i fiu nepot, dacă era bine ceea ce făcea. Parcă era un copilaş.
Odată mi-a zis: „În ultima vreme, când mă rog în chilia mea“ – care era un subsol întunecos aflat sub biserică –, „nu ştiu ce se întâmplă – poate îmi spui tu –, că se umple toată încăperea de mireasmă, iar uneori şi de o lumină foarte plăcută şi liniştitoare. Dar îmi este frică să nu fie vreo înşelare. Te rog să-l întrebi pe părinte dacă nu cumva este vreo cursă diavolească“. Atunci când i-am povestit părintelui, acesta mi-a răspuns: „Bine ar fi ca toţi să fim înşelaţi în felul acesta“.
K.I.: „Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu duce pe pământ o viaţă îngerească“, aşa cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
M.A.: Întâmplarea pe care o voi povesti în continuare a devenit cunoscută în tot Nea Skiti. Într-o zi, pe vremea când părintele Eustaţie era preot la Nea Skiti, s-a întâmplat un lucru minunat. Aşa cum este obiceiul acolo, înainte să înceapă sfânta Liturghie, preotul slujitor se duce şi bate un clopot mic ce se numeşte „clopotul celui drept“. Clopotul este auzit de cel drept, adică de responsabilul bisericii, care vine şi deschide lăcaşul. Intră înăuntru mai întâi preotul, iar în timp ce acesta pregăteşte sfânta Liturghie, cel drept pregăteşte şi el biserica pentru ca să vină părinţii şi să înceapă slujba.
Aşa cum poate ştiţi, la Sfântul Munte, bisericile au uşi uriaşe şi grele, cu chei foarte mari şi, pentru a fi învârtite în încuietoare, se depune foarte mult efort. Câteodată este nevoie de doi oameni pentru a deschide uşa bisericii. Sunt nişte încuietori foarte vechi. O asemenea încuietoare există şi la biserica de la Nea Skiti.
Aşadar, părintele Eustaţie s-a dus şi a bătut clopotul. Cel drept a coborât, dar nu l-a văzut pe părinte. S-a gândit că poate se dusese undeva, aşa că a deschis biserica. Din ziua anterioară, uşa bisericii fusese încuiată de două ori. Dar, descuind, cel drept l-a văzut pe părintele Eustaţie înăuntru, purtând patrafir şi rugându-se dinaintea icoanei Maicii Domnului Glykofilusa111(Dulcea sărutare [n.t.].), care se află la Nea Skiti.
Cel drept a rămas uimit. Chiar s-a speriat la început. Când şi-a revenit oarecum, a avut cu părintele Eustaţie următorul dialog:
– Părinte Eustaţie, cum aţi intrat în biserică?
– Am bătut clopotul, am văzut uşa bisericii deschisă, am intrat înăuntru şi mi-am zis să mă rog până să vii.
– Era deschisă uşa bisericii?
– Da.
– Când am venit, uşa bisericii era închisă şi a trebuit să răsucesc cheia de două ori ca să se deschidă. Sfinţia voastră cum de aţi găsit uşa deschisă?
– Erau deschise amândouă uşile, iar de afară, vedeam tot ce era înăuntru.
Când s-a terminat sfânta Liturghie, iar părinţii s-au strâns cu toţii laolaltă, cel drept le-a spus:
– Astăzi s-a întâmplat un fapt deosebit de important la Nea Skiti şi vreau să vi-l împărtăşesc. Dar ce vă voi spune, nu trebuie să fie aflat de părintele Eustaţie. Pentru că este începător în ale vieţii pustniceşti şi a stat mulţi ani în lume, nu trebuie să audă. Drept aceea, să plece.
Cuvintele acestea au fost rostite de cel drept pe un ton aspru, aşa că părintele Estaţie şi-a cerut mii de scuze şi a plecat.
K.I.: De unde să fi ştiut părintele Eustaţie ce se întâmplase cu adevărat…
M.A.: Aşa este. După ce părintele Eustaţie a plecat, cel drept, care era neuitatul părinte Haralambie, le-a povestit părinţilor minunea.
Aşa cum ştim din vieţile sfinţilor, au existat multe asemenea episoade de intrări în biserică fără să fie deschise uşile.
K.I.: Această întâmplare ne aminteşte şi de Hristos, Care, după Înviere, a intrat în camera unde erau strânşi laolaltă ucenicii Săi prin uşile închise.
M.A.: La Nea Skiti, părintele Eustaţie era şi secretar în timpul întrunirilor dintre părinţi. În cei patru ani cât a fost secretar, niciodată nu a consemnat vreo dispută din acelea care mai aveau loc atunci când se ivea câte o problemă mai deosebită. Era atât de împăciuitor, plin de har şi de blândeţe, încât, în prezenţa sa, oricine renunţa la luările de poziţie contrare. Prin felul său de a fi, reuşea să aducă pacea în orice adunare.
Atunci când a murit părintele Eustaţie, a fost întrebat un părinte:
– Ce aveţi să ne spuneţi despre părintele Eustaţie? A fost arhimandrit în lume şi a stat apoi la Sfântul Munte numai patru ani. Ce părere aveţi despre lucrul acesta?
Iată ce a răspuns părintele:
– Părintele Eustaţie a pus în practică şi a trăit fericirea descrisă de Hristos: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema112(Matei 5, 9 [n.t.]).
Părintele Eustaţie a fost, cu adevărat, un fiu al lui Dumnezeu, prin multa pace pe care a avut-o în sufletul său.
Doresc, în final, să vă mai povestesc un episod din care eu, personal, am învăţat foarte multe şi care m-a emoţionat în mod deosebit. Aşa cum v-am mai spus, eu l-am cunoscut pe părintele Eustaţie încă de pe vremea când era arhimandrit în Cipru, când avea putere şi privilegii. Ducându-mă la Nea Skiti, care este cel mai pustiu loc din Sfântul Munte, l-am întâlnit din nou pe părintele Eustaţie, îmbrăcat de această dată în nişte haine vechi – adevărate zdrenţe –, pline toate de bălegar de oi, pentru că purta pe umeri saci cu îngrăşământ pentru grădină. Era murdar de pământ şi transpirat din cauza efortului.
Cum l-am văzut, m-am supărat şi nu ştiam ce să fac, pentru că îmi închipuiam că părintele Eustaţie nu se va simţi bine să-l văd în halul acela, ştiind hainele frumoase şi îngrijite pe care le purta înainte şi că odată avea la dispoziţia sa maşini, birouri şi funcţionari. Am rămas pe loc, pentru că eram încurcat şi nu ştiam ce să fac. Atunci, părintele Eustaţie m-a văzut, a venit către mine şi mi-a spus:
– Ce-ai păţit de te uiţi aşa? Hainele pe care le vezi acum pe mine valorează mult mai mult decât podoabele de aur şi veşmintele pe care le purtam în Ammohostos.
Şi a început să râdă. După aceea, a înşfăcat un sac cu îngrăşământ, l-a pus pe umăr şi am urcat împreună până la chilia sa, aflată cam la şapte sute de trepte de la nivelul mării – douăzeci de minute de mers pe jos. Imaginaţi-vă că eu am obosit, deşi eram tânăr şi nu duceam nimic pe umăr. Părintele Eustaţie a ajuns sus lac de sudoare. Iată de ce era în stare un om care nu numai că nu mai făcuse în viaţa lui asemenea munci, dar nici măcar nu avusese ocazia să vadă aşa ceva.
Însă dragostea lui Dumnezeu ardea atât de puternic în inima sa, încât în foarte puţin timp a ajuns să fie un trăitor adevărat din Sfântul Munte. Numele său este acum pomenit în tot Athosul. El este printre puţinii oameni despre care părinţii de la Sfântul Munte spun că a fost sfânt. Nimeni nu are nici cea mai mică îndoială în legătură cu acest fapt.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul