Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Atanasie, Mitropolitul din Lemesos

M.A.: Să începem în ordine alfabetică, cu părintele Filothei Zervakos.
K.I.: Descrieţi-ne mai întâi personalitatea sa şi după aceea, vom vedea şi alte amănunte legate de el.
M.A.: În octombrie 1978, pe vremea când eram încă student, Dumnezeu m-a binecuvântat să ajung să-l cunosc pe părintele Filothei, ducându-mă în Paros, la Mănăstirea din Longovarda. Acolo, părintele Filothei a fost stareţ vreme de mulţi ani.
Era de ziua Sfântului Filothei – ziua numelui părintelui Filothei Zervakos, care ieşise să vorbească cu un grup de oameni. Printre acei oameni mă aflam şi eu. Era prima dată când îl vedeam, dar auzisem şi citisem despre el multe lucruri. Cum eram foarte tânăr, i-am pus o mulţime de întrebări, şi pot să afirm, fără urmă de îndoială, că cele ce s-au spus despre părintele Filothei sunt adevărate.
Am rămas mai multe zile la mănăstire, şi în timpul acesta, am avut posibilitatea să mă conving cu adevărat de sfinţenia şi de puterea sa duhovnicească. Am vorbit cu părintele câteva ore, m-am spovedit la el, iar la plecare, s-a întâmplat un lucru care m-a impresionat. Părintele a căutat cu insistenţă să-mi dea icoana Sfântului Nicon cel Pocăit. Dar pentru că nu o găsea, i-am zis: „Nu-i nimic, părinte. Daţi-mi altceva“. Îmi era milă de el, pentru că făcuse învălmăşeală printre lucrurile sale. Mi-a zis: „Nu. Trebuie să-ţi dau această icoană“. Când a găsit-o, mi-a dat-o şi mi-a spus: „Ia icoana aceasta şi să propovăduieşti mereu pocăinţa“. Eu i-am răspuns: „Părinte, nu sunt decât un călugăr la Sfântul Munte. Unde să propovăduiesc pocăinţa?“ Dar el a replicat: „O să-ţi aduci aminte de cuvintele mele“.
K.I.: Şi cu adevărat, aceasta faceţi fără încetare.
M.A.: Aşa este. Nu ştiu şi nu pot să vorbesc despre altceva. Cu adevărat, acum pot să afirm că spusele părintelui Filothei au fost pentru mine o piatră de hotar. Şi cred cu tărie că aceste cuvinte ale sale au fost de la Duhul Sfânt. Mi-a mai zis şi altele, pe care, însă, nu le pot face publice.
K.I.: Părinte Atanasie, înainte să înaintăm, aş dori să vă pun câteva întrebări. V-aţi referit la sfinţenia părintelui Filothei Zervakos. Daţi-ne, vă rog, exemple care să ilustreze spusele preasfinţiei voastre.
M.A.: Când l-am văzut, prezenţa harului în jurul fiinţei sale era cât se poate de evidentă. Transfigurarea de pe chipul său era atât de pronunţată, încât oricine îl vedea îşi dădea seama imediat că avea dinaintea sa un om ajuns la măsura sfinţeniei.
În ziua următoare (pe atunci eram un tânăr diacon), am săvârşit sfânta Liturghie împreună cu părintele Filothei. Se purta cu noi cu simplitate, smerenie şi evlavie, ca şi cum noi eram preoţii, iar el, diaconul care îl slujea pe preot. Lucrul acesta m-a impresionat în mod deosebit.
În aceeaşi zi, când m-am întâlnit din nou cu părintele Filothei, mi-a povestit multe întâmplări din viaţa sa, care dau mărturie despre calea duhovnicească urmată de el. Să vă spun două din aceste întâmplări, care mi s-au imprimat adânc în memorie.
În zilele acelea, părintele Filothei avea la frunte un mic pansament, şi ne-a spus zâmbind: „Ştii ce este acesta?“ „V-aţi lovit undeva“. „Da. Să vă spun cum s-a întâmplat. Săptămâna trecută, în fiecare seară, în timp ce mă rugam, venea diavolul la mine în chilie şi-mi zicea: «O să te omor. O să te omor». Eu îi răspundeam: «Dacă ai primit putere de la Dumnezeu să mă ucizi, nu te împiedică nimeni. Şi aşa sunt bătrân… Fă după cum ţi-e voia. Mai bine pentru mine, că plec mai devreme din viaţa aceasta». Într-una din zile, stând dinaintea chiliei mele, fără să-mi dau seama ce se întâmpla, s-a iscat dintr-odată o forţă care m-a împins, am căzut jos şi m-am lovit la frunte de o cărămidă“.
K.I.: Cutremurător.
M.A.: Da. Şi părintele a continuat, spunând: „Slavă lui Dumnezeu că nu a îngăduit diavolului să mă omoare“. Iată câtă furie manifesta diavolul împotriva lui.
K.I.: Voia să-l înghită, aşa cum spun scrierile sfinte.
M.A.: Da. Acesta este un fenomen obişnuit în rândul asceţilor. Adesea, diavolul îşi face apariţia şi luptă cu oamenii care se străduiesc să trăiască în Hristos.
K.I.: Întunericul luptă împotriva luminii.
M.A.: Aşa este.
K.I.: Părinte Atanasie, v-aţi referit şi la o a doua întâmplare pe care aţi dori să ne-o povestiţi.
M.A.: Da. A doua întâmplare este şi mai minunată. Părintele m-a întrebat unde studiam. Eu i-am răspuns: „În Salonic, părinte“. Atunci, m-a întrebat dacă îl iubesc pe Sfântul Dimitrie53(Moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir se află în oraşul Salonic din Nordul Greciei [n.t.].). „Desigur, părinte. Îi iubesc pe toţi sfinţii; şi pe Sfântul Dimitrie“. „Nu aşa. Să-l iubeşti mult. Să-ţi povestesc ce minune a făcut el cu mine“.
Pe vremea când părintele Filothei era adolescent şi încerca să plece la Sfântul Munte, l-au prins turcii din Salonic şi l-au închis în Turnul Alb. Acolo i-a fost foarte greu, mai ales pentru că aveau de gând să-l tortureze şi să-l omoare. Dar l-a salvat Sfântul Dimitrie, arătându-se turcilor în chip de ofiţer.
Drept mulţumire, părintele Filothei i-a făgăduit Sfântului Dimitrie că în fiecare an, de 26 octombrie, avea să meargă la Salonic ca să-i prăznuiască numele slujind în biserica sa. Într-un an – la vreo zece ani după ce făcuse făgăduinţa respectivă –, în Paros era vreme foarte rea şi nu pleca nici un vapor din port. Era cu neputinţă pentru părintele Filothei să se îmbarce pentru Pireu, de unde să ia alt vapor spre Salonic, ca să-şi împlinească promisiunea şi dorinţa de a fi de ziua Sfântului în biserica acestuia. Aşa că a rămas la mănăstire. Era foarte amărât. După Vecernie, părintele s-a întors la chilia lui cu o greutate în suflet, pentru că nu fusese în stare să împlinească promisiunea făcută Sfântului Dimitrie. Cum a ajuns în chilie, s-a aşezat pe scăunel şi a început să se roage spunând: „Sfinte Dimitrie, din păcate, n-am putut să-mi ţin făgăduinţa. Te rog, iartă-mă şi ajută-mă“. Atunci, dintr-odată, fără să-şi dea seama, s-a pomenit în biserica Sfântului Dimitrie din Salonic.
K.I.: A călătorit cu duhul sau cu trupul?
M.A.: Cu trupul. La Salonic, i-a salutat pe cei aflaţi acolo, fără să spună nimic nimănui. Cu toţii ştiau că venea în fiecare an la sărbătoarea Sfântului, aşa că prezenţa sa n-a mirat pe nimeni. A rămas peste noapte în Salonic, luând parte şi la slujba de a doua zi, şi abia după ce s-a terminat întreaga sărbătoare s-a întors înapoi la mănăstire.
La mănăstire, călugării erau neliniştiţi, pentru că uşa de la chilie era încuiată şi credeau că părintele murise înăuntru.
K.I.: Ce lucruri minunate!
M.A.: Da. După aceea îmi amintesc că l-am întrebat: „Şi cum v-aţi întors, părinte Filothei?“ Credeam că a venit înapoi în acelaşi fel. Dar el mi-a răspuns: „Fiule, am luat vaporul şi m-am întors. Prima dată, m-a dus Sfântul pe sus, dar la întoarcere am călătorit cu propriile mijloace“.
K.I.: Este o întâmplare extraordinară.
M.A.: Da. El însuşi mi-a povestit această întâmplare, confirmată de părinţii care erau de faţă şi care au spart uşa încuiată pe dinăuntru şi au găsit camera goală.
K.I.: M-am cutremurat, părinte Atanasie. Această minune mă îndreptăţeşte să vă pun o întrebare. V-aţi referit mai înainte la faptul că părintele v-a cerut să propovăduiţi pocăinţa după vârsta de treizeci de ani, lucru pe care l-aţi împlinit cu adevărat. Aţi afirmat că prin gura părintelui vorbise Duhul Sfânt. Aveţi şi alte dovezi ale unei astfel de prezenţe a Duhului Sfânt în cazul părintelui Filothei?
M.A.: Cum să nu… În părintele Filothei, ca şi în toţi Părinţii Bisericii, Duhul Sfânt lucra în funcţie de nevoile oamenilor care veneau la el şi de capacitatea lor de a recepta aceste daruri.
Au fost multe întâmplări deosebite legate de persoana părintelui Filothei, mai ales în perioada în care se afla în Salonic. Un număr mare de studenţi şi familii s-au apropiat sufleteşte de părintele Filothei, şi fiecare are de povestit lucruri minunate.
Eu însumi am cunoscut un militar, pe nume Kalkandis, care s-a vindecat cu rugăciunile părintelui Filothei către Sfântul Nectarie. Era de foarte mulţi ani paralizat, iar doctorii îl asiguraseră că nu mai exista nici o posibilitate să meargă vreodată. După ce s-a făcut bine, omul acesta i-a chemat în jurul său pe medici şi a mers pe propriile picioare până în biserica spitalului.
Odată, omul acesta m-a dus cu maşina într-un loc unde am făcut diferite lucruri împreună şi mi-a povestit ce anume i se întâmplase. Părintele Filothei l-a descoperit cu puterea Sfântului Duh, pe vremea când zăcea ţintuit la pat într-o casă. Părintele Filothei se afla afară, când a auzit o voce care i-a spus: „Intră în această casă şi vorbeşte cu omul cutare“. Iar părintele Filothei a întrebat: „Cum să intru pur şi simplu în această casă? Şi ce să spun? Cine se află înăuntru?“ Dar vocea insista, aşa că a intrat şi l-a întâlnit pe Kalkandis, după care s-au întâmplat multe lucruri care au dus spre vindecarea acestui om.
K.I.: Vindecarea s-a făcut prin Sfântul Nectarie.
M.A.: Da, pentru că Sfântul Nectarie a fost duhovnicul părintelui Filothei.
K.I.: Povestiţi-ne mai pe larg despre această legătură.
M.A.: Aşa cum mi-a povestit însuşi părintele Filothei, pe vremea când avea îndoieli în privinţa a ceea ce voia să facă în viaţa sa şi la ce mănăstire să meargă, a auzit de Sfântul Nectarie şi s-a dus în Eghina să-l întâlnească. Au vorbit mai multe ceasuri. De altfel, părintele Filothei s-a spovedit la Sfântul Nectarie în repetate rânduri. Sfântul Nectarie i-a spus să se ducă în Longovarda. Dar părintelui Filothei nu i-a plăcut ideea. Şi-a zis: „De ce să mă duc în Paros, care este o insulă… Mai bine mă duc la Sfântul Munte, unde este mai bine“.
Aşa că i-a spus Sfântului Nectarie: „Părinte, dă-mi, te rog, binecuvântarea să merg la Sfântul Munte, pentru că mai bine mă duc acolo decât în Longovarda“. Iar Sfântul Nectarie i-a răspuns: „Fă cum vrei. Dar dacă încerci să te duci la Sfântul Munte, nu o să reuşeşti şi o să te întorci înapoi“. Părintele Filothei nu a înţeles ce voia să spună Sfântul Nectarie. A încercat să se ducă la Sfântul Munte, dar nu a reuşit. A fost prins de turci şi închis în Turnul Alb, unde urma să fie omorât, până când a intervenit Sfântul Dimitrie şi l-a eliberat. Şi astfel, părintele Filothei s-a întors înapoi şi a fost nevoit să se supună cuvintelor Sfântului Nectarie. Şi s-a dovedit că Sfântul Nectarie avusese dreptate. Astfel, părintele Filothei a ajuns în Longovarda, devenind unul dintre cei mai mari duhovnici din Grecia.
K.I.: A scris şi cărţi uimitoare.
M.A.: Cu adevărat. Nu a avut o foarte mare pregătire intelectuală, dar avea pregătirea Duhului Sfânt.
K.I.: Cărţile sale sunt, cu adevărat, importante.
M.A.: Şi cărţile şi scrisorile.
Dacă tot am adus vorba de scrisori, părintele Filothei mi-a spus că odată îl îndemna un gând puternic să scrie o scrisoare Preşedintelui ţării şi să-i spună punctul lui de vedere, ca duhovnic, în legătură cu ce se întâmpla în Grecia. Şi-a zis: „O să scriu scrisoarea, dar cine să se ducă să o dea Preşedintelui ţării? Cum o să ajungă până acolo? O să o ia în considerare? Şi de unde să mă cunoască el pe mine…“ Dar Duhul Sfânt îl îndemna să scrie. În cele din urmă, şi-a ascultat gândul şi a scris. După aceea, a citit scrisoarea şi a râs: „Ce mai e şi asta? Cine sunt eu ca să ajungă cuvintele mele până la Preşedintele ţării?“ Dar chiar în ceasul acela a venit la el o monahie care i-a spus: „Părinte, este aici soţia Preşedintelui, cu fiul lor. Vor să vă vadă“. I-a primit de îndată şi le-a dat scrisoarea pentru Preşedinte. Iată cum a rezolvat Dumnezeu dilema părintelui în legătură cu felul în care avea să ajungă scrisoarea la Preşedinte. Preşedintele a primit scrisoarea şi a luat foarte în serios spusele părintelui, lucru care s-a văzut în deciziile şi luările sale de poziţie ulterioare.
K.I.: În ce an se întâmpla lucrul acesta?
M.A.: Înainte de 1978.
K.I.: Părinte Atanasie, sigur aţi auzit de episodul din timpul războiului, când părintele Filothei a salvat viaţa mai multor oameni din Paros.
M.A.: Da, da. Am auzit.
K.I.: S-a dus ca o oaie la junghiere, pentru viaţa turmei sale.
M.A.: În Paros era divinizat de-a dreptul. Oamenii îl considerau părintele lor şi un sfânt al lui Dumnezeu în viaţă.
K.I.: Ar mai fi ceva de adăugat?
M.A.: Părintele Filothei sublinia mereu importanţa pocăinţei şi a spovedaniei. Spunea că omul simte o mare nevoie de a trăi în Biserică şi de a fi părtaş la Spovedanie şi la sfânta Împărtăşanie. Mereu repeta aceste lucruri, pe care le cunoştea din proprie experienţă. Iată ce spunea: „Dacă omul trăieşte în lume prin pocăinţă şi prin sfânta Împărtăşanie, eu pot să garantez că va ajunge la măsura sfinţeniei“. Întreaga lucrare a părintelui Filothei a fost concentrată în jurul acestor elemente de bază ale vieţii creştine. Pe toţi oamenii pe care îi spovedea, îi îndrepta pe această direcţie.
Niciodată nu încuraja lucrurile care se făceau în afara Bisericii. Odată i-a spus unui cleric ce avea probleme cu episcopul său: „Orice-ar fi, să nu te întorci niciodată împotriva episcopului; să nu te întorci împotriva Bisericii. Ascultarea şi răbdarea îţi vor aduce pacea şi harul Duhului Sfânt, în Biserică nu trebuie să facem scandal, chiar de ar fi ca pentru moment, prin atitudinea noastră pasivă, temele duhovniceşti să fie prost abordate“.
K.I.: Aşa spunea şi părintele Porfirie.
M.A.: Da. Aş mai putea adăuga aici un aspect referitor la Cipru, legat de problema calendarului vechi. Deşi părintele Filothei era împotriva schimbării calendarului, nu a fost nici o clipă de acord cu zeloşii apărători ai vechiului calendar, pentru că aceştia s-au desprins de Biserică şi au spus că Biserica a rămas fără har din pricina acceptării noului calendar. Ne spunea că, prin poziţia lor, adepţii vechiului calendar au devenit schismatici şi s-au lipsit de har.
K.I.: Nu se poate ca fiecare să facă ce vrea. Ei nu mai sunt părtaşi ai sfântului Potir, fapt pentru care s-au desprins de Biserică.
M.A.: Părintele Filothei ne-a vorbit cam două ore pe tema aceasta. Ne-a explicat de ce adepţii vechiului calendar au devenit schismatici, chiar dacă, teoretic, ei ar avea dreptate.
K.I.: De ce au devenit schismatici?
M.A.: Pentru că s-au desprins din trupul Bisericii.
K.I.: Să continuăm discuţia cu părintele Iacov Tsalikis, de la mănăstirea Cuviosului David din Evvia. Cum l-aţi cunoscut pe acest mare părinte al Ortodoxiei?
M.A.: Pentru că părintele Iacov locuia în aceeaşi casă cu părintele Iosif, faima acestor mari oameni a ajuns până la noi. La părintele Iacov se spovedeau mulţi tineri ciprioţi, care veneau apoi şi povesteau întâmplări minunate legate de el, făcându-ne din ce în ce mai doritori să-l cunoaştem şi noi.
Odată am fost în Atena cu părintele meu. Pe drumul de întoarcere spre Salonic, de unde aveam să mergem spre Sfântul Munte, ne-am întâlnit cu un om care ne-a dus până la Cuviosul David, unde l-am cunoscut pe părintele Iacov.
Sentimentele pe care le-am încercat când m-am întâlnit cu el au fost amestecate: un respect deosebit, dar şi o bucurie extraordinară de a avea dinaintea mea un duhovnic cum puţini sunt.
K.I.: Un adevărat fiu al Împărăţiei Cerurilor.
M.A.: Da. Era un bărbat cu statură înaltă şi impunătoare, care vorbea cu simplitatea unui copil plin de harul Duhului Sfânt. Parcă totul era vesel în jurul lui.
K.I.: Avea în el bucuria, pacea şi dreptatea lui Dumnezeu.
M.A.: Da. Noi tocmai ne mutasem la Mănăstirea Vatopedu. Plecarea din atmosfera pustnicească de la Sfânta Ana la cea mai mare mănăstire din Sfântul Munte crease anumite probleme. Astfel că primul cuvânt pe care i l-am adresat părintelui Iacov a fost: „Părinte, faceţi rugăciuni pentru noi, să ne ajute Dumnezeu, acum că ne-am dus la mănăstire, pentru că nu suntem obişnuiţi cu multe greutăţi“. Atunci, părintele Iacov ne-a dus în biserică şi ne-a spus: „Cu plăcere. Să-i spunem problema Sfântul David“.
K.I.: Pur şi simplu?
M.A.: Da. Desigur, noi credeam că avea să facă vreun paraclis sau vreo altă rugăciune. Părintele Iacov s-a dus dinaintea icoanei Cuviosului David. Ne-am apropiat şi noi. Atunci, a făcut un fel de slujbă, cu atâta firesc, încât aproape că ne provoca râsul – în sensul bun al cuvântului –, după care a început să vorbească cu Sfântul. Mai întâi, ne-a prezentat, după care a început să-i spună Sfântului David, cu cea mai mare simplitate: „Sfinte David, au venit să te vadă părintele Iosif şi părintele Atanasie de la Sfântul Munte. Sunt doi oameni buni şi au nevoie de ajutorul tău. Trebuie să-i ajuţi, pentru că au făcut mult efort să ajungă până aici“. Noi stăteam şi ascultam această convorbire dintre părintele Iacov şi Cuviosul David, trăgeam cu ochiul unul la altul şi zâmbeam cu bucurie duhovnicească. În fine, părintele Iacov i-a spus multe Cuviosului David, l-a rugat să ne ajute, după care a venit vremea să ieşim din biserică, să ne luăm rămas bun şi să plecăm. Primul a ieşit părintele meu, după care am dat să ies şi eu. Atunci, părintele Iacov mi-a zis din urmă: „Hai că trebuie să vorbesc cu tine“. M-a tras înapoi, m-a dus într-un colţ al bisericii şi a început să-mi povestească diferite lucruri din trecutul meu, din prezent şi din viitor. Am rămas mut de uimire. Pot să spun că eu, personal, nu am mai văzut la nici un părinte harisma proorocirii atât de manifestă.
K.I.: Avea harismele străvederii şi înainte-vederii?
M.A.: Desigur. Mi-a spus atunci foarte multe lucruri care s-au împlinit întocmai, dar, din păcate, nu le pot povesti aici. A fost ceva extraordinar.
Aceasta a fost prima dată când l-am întâlnit. Ne-a povestit şi el multe intervenţii ale Cuviosului David în viaţa sa, dar şi o întâmplare concretă.
Cu câteva zile înainte să ne ducem noi acolo, au venit nişte oameni dintr-un sat şi l-au rugat să ia câteva părticele din moaştele Cuviosului David şi să meargă în sat la ei să facă o rugăciune. Când să plece spre sat, a venit la el o femeie din Canada. Era împreună cu o călugăriţă din Cipru. Femeia din Canada nu era credincioasă. Mai degrabă, era atee. Părintele le-a spus: „Acum trebuie să mă duc în sat şi nu ştiu dacă mă întorc prea devreme. Sper ca Sfântul David, care se află aici, la mănăstire, să vă informeze tainic de faptul că există sfinţi şi har, şi că există Dumnezeu, Care biruieşte legile naturale“. După aceea, părintele s-a dus la dulapul unde erau păstrate moaştele Cuviosului David, a luat o părticică şi a încuiat înapoi. Când s-a întors să plece, din dulapul închis, cu sticlă de jur-împrejur, a ieşit un miros sfânt, care a ajuns până la femeia din Canada, la maica ce o însoţea şi la părintele Iacov. Lucrul acesta a durat cam jumătate de oră. Atunci, părintele a spus cu naturaleţe: „Uite, Maria, această mireasmă este pentru tine. Ca să crezi că Sfântul David poate să lucreze şi deasupra legilor firii“.
K.I.: Ce lucru important, părinte Atanasie…
M.A.: După aceea, m-am dus la părintele Iacov în repetate rânduri. Am nimerit de vreo două ori la sfânta Liturghie oficiată de el, şi pot spune că atunci am văzut, cu adevărat, măreţia înduhovnicirii sale. Când slujea, era un adevărat înger trăitor pe pământ. Simţeai că nu este om, ci o fiinţă cerească, venită pe pământ pentru a săvârşi sfânta Liturghie.
Această imagine era întregită de statura impunătoare pe care o avea. Săvârşea Sfânta Liturghie cu foarte mare atenţie. Rostea cuvintele rar, unul câte unul, din adâncul fiinţei sale. Trăia la intensitate maximă toată ceremonia legată de Trupul şi de Sângele lui Hristos. Nu mai aveai nici cea mai mică îndoială că în acele momente Hristos era prezent în biserică, împreună cu îngerii, sfinţii şi cu întreaga Biserică. Aşa cum ne-a mărturisit el însuşi, L-a văzut de multe ori pe Hristos la sfânta Liturghie. De asemenea, în timpul Liturghiei, sfinţii îngeri veneau adesea şi stăteau în jurul sfintei Mese. În simplitatea sa, ne spunea că, atunci când trebuia să ia Cinstitele Daruri, le cerea îngerilor să-i facă loc să treacă.
K.I.: Foarte frumos…
M.A.: Aceasta era simplitatea care îl caracteriza.
K.I.: Oamenii ca părintele Iacov sau părintele Porfirie trăiesc în acelaşi timp în două lumi: pe pământ şi în cer.
M.A.: Pentru ei nu există o altă viaţă. Ei trăiesc într-o singură lume: aceea a Bisericii, în care sunt prezenţi atât cei vii, cât şi cei adormiţi.
K.I.: Între cele două lumi nu există un zid despărţitor.
M.A.: Aşa este. Pentru oamenii înduhovniciţi, acest zid nu mai există. Ei nu mai trăiesc frica şi simţământul morţii.
K.I.: Părinte Atanasie, pentru că aţi avut multe contacte cu părintele Iacov, poate vă amintiţi câteva din cuvintele sale de folos… Ar fi bine ca acestea să fie scrise sau înregistrate undeva, căci, aşa cum am zis şi mai înainte, părintele era conectat direct de cer, şi cuvintele sale erau cereşti.
M.A.: În ziua aceea în care ne-am dus la mănăstire era acolo o doamnă care avea o încercare în familia ei. Plângea dinaintea părintelui şi-i cerea să se roage pentru ea. Îmi aduc aminte exact ce cuvinte i-a spus părintele: „Nu plânge, Elena, pentru că atunci când plângem şi ne ducem să ne rugăm, de îndată ce ne uităm mai bine, Îl vedem pe Hristos pe Cruce. Şi dacă-L vedem pe Cruce, nu mai avem obraz să ne plângem, pentru că El a mers primul pe drumul suferinţei, ca să ne înarmeze pe noi cu sfânta Cruce. Aşa că locul tău şi al meu nu poate fi altundeva decât pe Cruce, tocmai pentru că acolo este locul lui Hristos“.
K.I.: Ce frumos…
M.A.: A bucurat-o foarte mult cu aceste cuvinte. Desigur, una este să le rostească părintele Iacov, în simplitatea sa, şi alta să le rostesc eu. Era un om foarte simplu şi cuvintele sale asemenea.
K.I.: Vă mai amintiţi vreun episod interesant?
M.A.: I-a spus femeii aceleia să nu plângă, să se roage şi să aibă nădejde în Dumnezeu.
Îmi aduc aminte că ne-a povestit următorul fapt: „Aici, la mănăstirea noastră, avem un prosop din 1905, pe care scrie că l-a cusut o oarecare doamnă Margareta. De fiecare dată când îl văd, zic: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-o pe roaba Ta, Margareta», care poate că nici nu mai trăieşte. Iată cât de mare lucru este să iubeşti biserica lui Dumnezeu şi să te îngrijeşti de ea. Chiar şi cea mai mică jertfă, cum ar fi acest prosop, rămâne, iar oamenii îl folosesc rugându-se şi dând slavă lui Dumnezeu. Prin jertfa ei, femeia aceea a vrut să-i îndemne pe oameni să iubească biserica, să o îngrijească şi să facă tot ce pot ei pentru ea. Eu mai degrabă suport un gunoi în ochiul meu decât în biserică“.
K.I.: Aşa este. În biserică trebuie să fie ordine desăvârşită şi curăţenie.
M.A.: Era foarte pedant în privinţa bisericii şi a mănăstirii. Atunci, ca şi acum, în biserică era o curăţenie desăvârşită.
K.I.: Se spune că era un om foarte milostiv.
M.A.: Da. Mi-a zis că după uşă avea un săculeţ în care punea banii pe care îi primea de la oameni. Şi mereu trimitea pe câte cineva la săculeţ, spunându-i: „Ia o mână de bani şi dă-o cutărui om“. Acest săculeţ nu se golea niciodată. Tot timpul avea bani înăuntru.
Părintele era un om foarte milostiv. Chiar şi nouă, când ne-am dus acolo, a insistat să ne dea alimente şi alte lucruri, căci, aşa cum ne-a spus, „Se poate să muriţi de foame pe drum“. Atât de simplă era gândirea sa, încât credea că aveam să murim de foame pe drum.
K.I.: El însuşi abia dacă mânca.
M.A.: Nu mânca aproape nimic. Era foarte reţinut în această privinţă. Gusta doar din pâine şi din mâncare.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul