Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Constantin Muratidis, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena

K.I.: Una din marile figuri bisericeşti ale Ortodoxiei greceşti contemporane a fost şi părintele Epifanie Theodoropoulos. El a constituit un exemplu de trăire duhovnicească pe tot parcursul vieţii sale de pe pământ. Nu a trăit mult. A murit la 58 de ani. Despre părintele Epifanie, ne vorbeşte profesorul Constantin Muratidis, pe care îl rugăm să ne prezinte dimensiunea înduhovnicirii şi activităţii ecleziastice a acestui mare părinte, pe care l-a cunoscut şi cu care a fost prieten timp de mulţi ani.
C.M.: Domnule Ioannidis, doresc să îmi exprim bucuria pentru această discuţie pe care o purtăm şi să vă spun că l-am cunoscut pe fericitul părinte Epifanie în urmă cu aproximativ 20 de ani, pe vremea când eram internat la spitalul Buna Vestire. La un moment dat, a intrat în salonul în care mă aflam un cleric tânăr, cu prezenţă plăcută, iar atunci când am aflat că era părintele Epifanie Theodoropoulos, m-am bucurat foarte mult, pentru că nu-l cunoşteam, dar auzisem destule despre el. De atunci, ne-am apropiat unul de celălalt. A devenit părintele meu duhovnic. Cu el am colaborat în multe probleme cu caracter bisericesc, fiind pentru mine cea mai fericită şi binecuvântată întâlnire din viaţa mea.
A fost, cu adevărat, o figură bisericească de marcă, o figură patristică contemporană, cunoscută şi în afara spaţiului grecesc. Strălucitul ierarh Amfilohie Radovici, Mitropolitul sârb al Muntenegrului, a spus despre părintele Epifanie că este comoară nu numai a Bisericii Greciei, ci şi a întregii Ortodoxii. Oameni ca părintele Epifanie nu aparţin unei anume ţări, ci fac parte din poporul lui Dumnezeu.
K.I.: Foarte frumos spus.
CM.: Această exprimare plastică zugrăveşte cel mai bine personalitatea excepţională a părintelui Epifanie, dar şi lucrarea săvârşită de el. Pe vremea când studia teologia în Grecia, Mitropolitul Amfilohie Radovici se mărturisea la părintele Epifanie Theodoropoulos. Înţelegeţi, aşadar, ce personalităţi au trecut pe la smeritul său scaun de spovedanie.
K.I.: Pentru că am fost şi eu binecuvântat să-l cunosc pe acest strălucit părinte, sunt întru totul de acord cu spusele dvs. şi cu cele ale Mitropolitului Amfilohie Radovici în legătură cu personalitatea sa. Atunci când vorbeam cu el, aveam impresia că am dinaintea mea o sabie a duhului. Un fapt de-a dreptul excepţional a fost că omul acesta, cu o activitate ecleziastică atât de complexă, putea în acelaşi timp să trăiască în lumea rugăciunii şi a vieţii interioare. Cum de reuşea să le îmbine?
CM.: Cu adevărat, părintele Epifanie se distingea prin acest lucru minunat. În viaţa mea, am cunoscut mulţi clerici deosebiţi, însă de părintele Epifanie m-am apropiat tocmai datorită darului acestuia pe care îl avea. Pe de o parte, trăia cuvintele Apostolului Pavel, care spunea: N-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi66(Fapte 20, 31 [n.t.].) şi, pe de altă parte, făcea faţă cu brio problemelor cu care s-a confruntat Biserica în ultimele decenii.
Părintele Epifanie a fost foarte înzestrat din punct de vedere intelectual şi duhovnicesc. Era omul care îmbina sfinţenia cu teognosia67(Cunoaşterea lui Dumnezeu [n.t].) şi ortodoxia cu ortopraxia.
K.I.: Aşa este.
CM.: Avea o memorie extraordinară. Aceste daruri ale sale le aducea, cu toată dragostea, ca jertfă înainte lui Dumnezeu şi a fraţilor săi. Iubirea sa faţă de semeni era desăvârşită.
Vreau să vă spun un lucru care arată ce fel de om era şi cât de mult se dedica lucrării sale. Citea şi studia toată Sfânta Scriptură de patru ori pe an. De asemenea, ştia pe de rost Noul Testament, cea mai mare parte a Teologiei Patristice şi a Pidalionului, care îi era îndrumător în viaţă. După părerea mea, a fost cel mai mare canonist ortodox al vremurilor de mai dincoace, după Sfântul Nicodim Aghioritul. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea, dat fiind faptul că, aşa cum ştiţi, mă ocup cu Dreptul Bisericesc.
K.I.: Desigur. Este specialitatea dumneavoastră.
Domnule Muratidis, am citit în ultima vreme cartea Sfaturi de viaţă, editată de Mănăstirea din Poros (sau Paros? Că există două mănăstiri), acolo unde stătea părintele Epifanie. Este o colecţie de cuvinte de învăţătură ale părintelui, ce exprimă poziţia sa faţă de diferite probleme, din care se poate vedea limpede faptul că omul acesta avea în el harul Duhului Sfânt. Toate răspunsurile şi luările de poziţie dezvăluie integritatea trăsăturilor sale sufleteşti. Şi chiar dacă vorbea despre lucruri efemere, ajungea întotdeauna la esenţa lucrurilor.
CM.: Da. Aş vrea să mai notez faptul că trăsăturile cele mai pregnante ale personalităţii sale şi ale urcuşului său duhovnicesc erau rugăciunea neîntreruptă şi încercarea de a fi mereu în legătură şi în împărtăşire cu harismele Duhului Sfânt. Pentru părintele Epifanie, rugăciunea era o atitudine şi un mod de viaţă. De fapt, era chiar viaţa lui – o viaţă închinată, în tot ce presupunea ea, slujirii lui Hristos şi iubirii faţă de aproapele. Aş dori să subliniez lucrul acesta în mod deosebit. În afară de cele câteva ore de somn – 2-3 ore din 24 –, restul timpului vieţii sale era o continuă jertfă a iubirii. Se transforma în rugăciune şi slujire. Iar lucrul acesta are o mare importanţă, pentru că, aşa cum poate ştiţi, părintele avea o sănătate şubredă. Cu toate slăbiciunile sale trupeşti, a respectat tipicul bisericesc al sfintelor slujbe cu cea mai mare stricteţe, chiar şi atunci când povara muncii şi problemele urgente ale fiilor săi duhovniceşti, care îl căutau ziua şi noaptea, îl obligau să amâne slujbele sau să le săvârşească până noaptea târziu.
Înţelegeţi ce înseamnă pentru noi, credincioşii, comuniunea cu Dumnezeul Treimic. Cred că în cazul părintelui Epifanie, se aplicau întru totul cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, care spunea: „Adu-ţi aminte de Dumnezeu sau respiră-L“. Amintirea lui Iisus se unise la părintele Epifanie cu respiraţia, aşa cum ne spune şi Sfântul Ioan Scărarul: „Amintirea lui Iisus să se unească cu respiraţia ta“.
Cred că numai în felul acesta a reuşit să îndrume pe calea cea dreaptă sute de fii duhovniceşti şi, în acelaşi timp, să aducă jertfa sa bineplăcută lui Dumnezeu. N-au fost mulţi cei care au reuşit să pregătească duhovniceşte aproximativ 150 de clerici şi monahi, ocupându-se de fiecare în parte. Tuturor acestora le-a insuflat râvna sfântă, care i-a transformat în modele de trăire ortodoxă. Oamenii pe care i-a format el constituie în timpurile grele în care trăim adevărate comori ale Bisericii noastre.
K.I.: Ceea ce am constatat, domnule Muratidis, este că părintele Epifanie nu făcea compromisuri cu nimeni, nici cu cei mici, nici cu cei mari. El era expresia adevărului Bisericii şi al Evangheliei lui Hristos. Nu era omul care să facă rabat de la credinţa sa.
CM.: Lucrul acesta este întru totul adevărat. Părintele Epifanie simţea mereu nevoia să fie liber de orice abordare lumească a îndatoririlor bisericeşti. Îşi asumase absolut liber rolul pe care îl juca, excluzând în mod categoric demnitatea de mitropolit. Nu cred că a existat vreun alt caz în care cineva să fi suferit atâtea presiuni ca să devină mitropolit, ca părintele Epifanie – din păcate, în ziua de astăzi, mulţi clerici şi-au făcut un scop în sine din urcarea pe scaunul episcopal, desigur, cu excepţia unor oameni luminaţi; tocmai de aceea, instituţia aceasta a decăzut. Cu toate presiunile, părintele Epifanie a rămas de nezdruncinat. Era un om care nu depindea de nimeni, fapt pentru care avea libertatea să îşi ducă cu bine până la capăt misiunea de slujire a Bisericii lui Hristos.
Gândiţi-vă, domnule Ioannidis, că în ziua de astăzi există clerici şi chiar arhierei care nu-şi fac datoria pentru că undeva se află nişte dosare cu care pot fi oricând ameninţaţi şi şantajaţi…
K.I.: Lucrul acesta este deosebit de regretabil. Din păcate, unii arhierei păgubesc Biserica lui Hristos. Ar fi cazul ca poziţiile lor să fie revăzute, pentru că în Biserică nu-şi găsesc locul minciunile şi falsurile.
C.M.: Din punctul acesta de vedere, atitudinea părintelui Epifanie a fost extrem de preţioasă. El a dat un exemplu de cum trebuie să fie un adevărat slujitor al Celui de Sus, însutind talanţii încredinţaţi lui de Dumnezeu.
K.I.: Aşa este. Domnule Muratidis, din câte am înţeles, îi veţi dedica o carte fericitului părinte Epifanie…
C.M.: Da. Voi scrie o carte. Adică deja am scris una, ce-i drept, cam scurtă. Este vorba despre biografia sa. Dacă mă ajută Dumnezeu, vreau să o completez. În ultima vreme, ispitele şi diferitele treburi cu care a trebuit să mă ocup m-au împiedicat să împlinesc această dorinţă a mea. Însă dacă vrea Domnul şi dacă mai trăiesc, am de gând să dedic anul 1994 părintelui Epifanie.
K.I.: Domnule Muratidis, să vedem în continuare şi alte laturi ale activităţii părintelui Epifanie. A scris cărţi foarte importante, diferite articole şi studii pe o serie întreagă de teme. Activitatea sa scriitoricească este deosebită.
CM.: Tot ceea ce a scris părintele Epifanie este de cea mai bună calitate. Textele sale sunt, practic, scrieri patristice contemporane. Cunoştea ca nimeni altul limba greacă. Scria atât în limba neogreacă, cât şi în limba patristică.
K.I.: Aşa este.
C.M.: Putea să scrie fără greşeală în limba Sfinţilor Părinţi. Era, repet, o personalitate complexă şi plină de harisme. Pe mine mai ales, dar şi pe alţii i-a impresionat contribuţia sa la Dreptul canonic. La aceasta, se adaugă studiile sale despre averea bisericească, despre iubirea sfântă, despre relaţiile trupeşti de dinainte de căsătorie, despre Masonerie, despre schimbarea episcopilor şi multe altele. Dacă părintele Epifanie şi-ar fi dedicat întreg timpul său şi şi-ar fi concentrat toate capacităţile pentru a scrie, cu siguranţă că ar fi fost unul dintre cei mai prolifici scriitori, nu numai cantitativ, dar şi în ceea ce priveşte calitatea.
K.I.: Mai ales în privinţa calităţii.
C.M.: Aici aş vrea să mai amintesc un lucru, care ilustrează îmbinarea, în cazul părintelui Epifanie, a sfinţeniei cu teognosia.
După operaţia de cancer la stomac pe care a suferit-o, organismul său, care era bolnăvicios de la natură, a slăbit şi mai mult. Atunci, cu părintele Epifanie s-a petrecut ceea ce mărturisea Apostolul Pavel despre el însuşi: Când sunt slab, atunci sunt tare68(II Cor. 12, 10 [n.t.]). În anul 1987 a izbucnit războiul împotriva Bisericii, declanşat de guvernul de atunci, prin aplicarea legii nr. 1700, care punea în discuţie autonomia Bisericii noastre şi răpea, practic, averile bisericeşti şi mănăstireşti. Ştiţi cine a fost în fruntea rezistenţei? Părintele Epifanie.
K.I.: Acţiona tacit, din umbră?
C.M.: Da. Totuşi, a scris şi texte, ca acela despre secularizare, sau scrisoarea-document trimisă de sfântul Sinod Parlamentului, prin care parlamentarii erau îndemnaţi să se ridice la înălţimea misiunii lor şi să reprezinte în mod corect tradiţia ortodoxă grecească. Acest document memorabil a fost redactat de părintele Epifanie.
K.I.: Nu ştiam lucrul acesta. De aici se vede şi mai clar bărbăţia acestui om.
CM.: Atunci când venea acasă la mine, aveam impresia că îmi trecea pragul un sfânt. Prin prezenţa sa, sfinţea totul în jur.
K.I.: Cred că a avut în el şi o putere profetică. Nu în sensul că ar fi prevăzut viitorul, ci în acela că avea îndrăzneala şi curajul proorocilor Vechiului Testament dinaintea situaţiilor grele şi neplăcute.
CM.: Să vă povestesc ceva care demonstrează faptul că a avut harisma străvederii?
K.I.: Vă rog.
C.M.: Aşa cum v-am mai spus, prezenţa lui era pentru mine ca prezenţa lui Dumnezeu, iar cuvintele sale erau cuvintele lui Dumnezeu. Atât de mult îl cinsteam şi îl iubeam. Într-o seară, pe la ora opt, m-a sunat şi m-a rugat să cobor în stradă, pentru că avea să treacă prin faţa casei mele în jumătate de oră şi se grăbea. Trebuia să-mi spună ceva urgent. Şi, cu adevărat, am coborât, iar el mi-a spus: „Trebuie să mergeţi la un alt demnitar din Guvern şi să-i spuneţi anumite lucruri“ – lucruri legate de relaţia dintre Biserică şi Stat. Dar eu i-am răspuns: „Părinte Epifanie, totul este deja hotărât“. Totuşi, m-am dus, m-am întâlnit cu demnitarul acela şi am vorbit cu el pe larg, timp de aproximativ o oră şi jumătate. Am încercat să-i ofer o cât mai completă imagine diacronică în ceea ce priveşte relaţia dintre Biserică şi Stat, rolul Ortodoxiei în menţinerea elenismului etc., şi, într-adevăr, rezultatul la care s-a ajuns a arătat că părintele Epifanie avea dreptate, într-un moment în care eu ziceam că totul era în zadar.
K.I.: Domnule Muratidis, aş vrea să mai adăugăm nişte lucruri. Despre rugăciune am discutat. Hai să ne referim puţin şi la caracterul părintelui Epifanie de om milostiv, aşa cum cred că a fost. Era valabilă şi pentru el zicerea: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui69(Matei 5, 7 [n.t.])?
CM.: Din punctul acesta de vedere, era un om incredibil. Şi voi depune mărturia mea personală în legătură cu acest fapt. Desigur, eu nu aveam nevoie de ajutor economic. În anul 1979, doctorii mi-au spus că trebuie să mă duc neapărat la Houston, în America, pentru a face o intervenţie numită by-pass. Părintele Epifanie venea tot timpul la mine, la spitalul Buna Vestire. În perioada aceea, mă aflam într-o situaţie foarte grea. Nimeni nu putea să ştie care ar fi urmările unei asemenea intervenţii, pentru că aveam diabet şi hipertensiune. Părintele Epifanie era pentru mine o prezenţă deosebit de încurajatoare. În ziua de dinaintea plecării, a venit la mine şi mi-a adus un plic închis, spunându-mi: „Acesta nu este un împrumut. Este un dar. Când vă va învrednici Dumnezeu să puteţi să mi-i daţi înapoi, să-i dăruiţi şi dvs. cui veţi vrea“. Când am deschis plicul, în el era o sumă mare, care acoperea două treimi din cheltuieli.
K.I.: O sumă foarte mare…
C.M.: Trebuie să vă mai spun că niciodată nu am vorbit cu părintele Epifanie despre cheltuieli sau despre faptul că aveam sau nu aveam mijloace financiare. Gestul său m-a emoţionat profund.
K.I.: Era un om foarte sensibil.
C.M.: Dragostea şi sensibilitatea părintelui Epifanie erau deosebite. Desigur, eu îmi doream să mă învrednicească Dumnezeu să mă întorc şi să dau îndoit banii aceia oamenilor care aveau nevoie.
K.I.: Lucrul acesta arată ce înseamnă a avea în tine conştiinţă duhovnicească şi dragoste pentru Dumnezeu.
C.M.: Vedeţi cât valorează în asemenea momente prezenţa unui om cu har? După aceea, am ajuns în America, mi-au făcut cateterism şi nu mi-au găsit nici o arteră obturată, aşa că nu mi-au mai făcut nimic. Cum m-am dus, aşa m-am şi întors.
K.I.: Dumnezeu v-a ajutat.
Şi părintele Porfirie îl iubea în mod deosebit pe părintele Epifanie. Ştiu lucrul acesta, pentru că l-am cunoscut bine pe părintele Porfirie şi am văzut cât de mult ţinea la acest mare Părinte al Ortodoxiei noastre, care îşi împlinea îndatoririle bisericeşti ca nimeni altul.
C.M.: Ştiţi ce a spus fericitul Porfirie despre părintele Epifanie, pe când acesta din urmă se afla aproape de moarte, atunci când a fost întrebat ce se va întâmpla cu el?
K.I.: Spuneţi-ne şi nouă.
C.M.: A rostit doar două cuvinte: „S-a sfinţit şi pleacă“. Iată încă o mărturie a personalităţii excepţionale a părintelui Epifanie.
Vizitându-l cu puţin înainte de sfârşit, părintele Gheorgos Kapsanis a spus: „Apune în lumea aceasta un astru strălucitor al Bisericii, ca să răsară mai luminos în ceruri“.
K.I.: Foarte frumos. Ce aţi mai dori să adăugaţi în chip de concluzie?
C.M.: Simt că-l nedreptăţesc pe părintele Epifanie prin cuvintele mele neputincioase. Aş vrea să închei, parafrazându-l pe Sfântul Grigorie, care vorbea despre Sfântul Atanasie cel Mare: Dacă-l lăudăm pe Epifanie, lăudăm virtutea.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul