Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Dafnis Panagidis, fiul părintelui Solomon Panagidis

K.I.: Părintele Solomon Panagidis a fost o personalitate luminoasă a Bisericii Cipriote din secolul nostru. A trăit şi a activat în Lemesos, aducându-şi o contribuţie importantă la viaţa religioasă, socială şi naţională a Ciprului. Nu cred să existe în oraşul şi în provincia Lemesos om care să fi crescut în sânul Bisericii şi care să nu fi fost influenţat de părintele Solomon Panagidis. El a oferit hrană duhovnicească pentru mii şi mii de oameni, fiind un far luminos pe drumul multor tineri, care până astăzi îi sunt recunoscători şi îl fericesc cu multă dragoste şi respect.
Vom discuta astăzi cu Dafnis Panagidis, unul din cei trei copii ai părintelui Solomon Panagidis. Dafnis mai are o soră, care se numeşte Hloe, şi un frate – Stahis. Părintele Solomon iubea în mod deosebit natura şi a lucrat pentru ea. De altfel, natura este zidirea lui Dumnezeu. În ea descoperim frumuseţea Creatorului. Părintele Solomon îi învăţa pe copii să iubească natura, iar această dragoste o canaliza mai apoi spre Dumnezeu. De la zidire, ajungea la Ziditor.
Dragul meu Dafnis, l-ai cunoscut pe părintele Solomon altfel decât l-au cunoscut ceilalţi copii şi tineri. Fiind copilul lui, o parte din sinele său îţi aparţinea în exclusivitate. Poţi să ne dezvălui anumite laturi mai puţin cunoscute ale personalităţii acestui mare lucrător al viei Domnului?
D.P.: Mai întâi de toate, doresc să vă mulţumesc, domnule Ioannidis, pentru această convorbire. Trebuie să spun că nu îmi este uşor să vorbesc despre tatăl meu. Prefer mai degrabă să vorbească alţii. Ca fiu al său, pot spune că simt povara numelui Panagidis şi responsabilitatea moştenirii pe care ne-a lăsat-o.
Iată un episod grăitor în acest sens. Atunci când un prieten de-al său din Lemesos, care era foarte bogat şi îi împrumuta mereu bani, pentru că ştia situaţia financiară grea a tatălui meu, i-a spus odată: „Ai copii şi va trebui cândva să le faci o situaţie, să-i dai să înveţe şi să-i căsătoreşti“, tata i-a răspuns: „Cumetre, eu o să le las copiilor numele meu“.
K.I.: Foarte frumos.
D.P.: Aceasta este o responsabilitate înspăimântătoare pentru noi, cei trei copii ai săi, pe care eu personal, cel puţin, o simt pe tot parcursul evoluţiei carierei mele.
K.I.: Te înţeleg foarte bine. Vă este oarecum limitată posibilitatea de alegere, pentru că trebuie să urmaţi căile desţelenite deja de tatăl vostru. Aceasta este greutatea pe care o simţiţi sau e vorba despre altceva?
D.P.: Aşa este. Se mai adaugă şi principiile morale cu care ne-a crescut.
Desigur, niciodată nu a făcut deosebire între copiii naturali, aşa cum ne numea, şi copiii duhovniceşti. Pot să spun că noi, copiii naturali, eram în anumite situaţii chiar dezavantajaţi. Nu ne acorda timpul pe care aveam nevoie să-l petrecem cu el. Cel mai mult stătea cu fiii săi duhovniceşti, în chilioara de la biserica Sfintei Treimi. Acolo primea copii şi tineri, pe care îi spovedea şi cărora le dădea diferite sfaturi. Când am mai crescut şi am început să am discernământ, îmi spunea: „Nu te aştepta să fii tratat diferit în tabere şi excursii doar pentru că eşti fiul meu“.
La un moment dat, a avut loc un episod legat de Stahis, fratele meu mai mic, care era elev la gimnaziul Lanitio, unde tata preda geografia.
K.I.: Povesteşte-ne.
D.P.: Stahis era cel mai vioi din familie. Făcea parte din Organizaţia Grecească de Eliberare a Ciprului, împreună cu alţi elevi de gimnaziu. Era curajos din fire. Într-o zi, s-a dus în biroul domnului Ydreos, directorul de atunci al Gimnaziului, şi i-a spus…
K.I.: Părintele Solomon era pe atunci profesor la Lanitio?
D.P.: Da, da. Preda discipline opţionale. Aşadar, iată ce i-a spus Stahis directorului: „Domnule Ydreos, am o problemă cu unul dintre profesori“.
K.I.: Domnul Ydreos era sever.
D.P.: Foarte sever. Domnul Ydreos l-a întrebat: „Cu care profesor?“ „Cu profesorul Solomon Panagidis“. „Dar, bine, părintele Solomon nu este tatăl tău? De ce nu te duci direct la el să-i spui ce ai pe suflet?“ „Mi-a pus 17109(În sistemul de notare de la 1 la 20 [n.t.].) la geografie!“ La celelalte obiecte avea peste 18. Stahis a fost un elev foarte bun.
K.I.: Aşadar, Stahis l-a spus directorului.
D.P.: Da. Fiul l-a spus directorului pe tatăl său pentru că i-a pus 17. Tata se purta astfel, nu pentru că Stahis nu merita 18 sau 19, ci pentru că nu voia să se spună că îşi avantajează copiii în vreun fel.
K.I.: Din acest comportament ne putem da foarte bine seama de caracterul său.
Acasă era sever? Ai spus că nu vă dedica suficient timp din cauza muncii. Aş vrea să ne descrii cum decurgea o zi obişnuită din viaţa sa. Din câte ştiu, avea un program foarte încărcat.
D.P.: Avea, într-adevăr, un program încărcat. Unul dintre lucrurile care ne-au impresionat în mod deosebit, pe care l-am moştenit şi noi, a fost ataşamentul său faţă de cărţi. Era mereu înconjurat de foarte multe cărţi. Citea şi îşi făcea însemnări, pe baza cărora îşi alcătuia predicile, articolele şi conferinţele.
K.I.: Vorbea o limbă greacă foarte curată. Pe mine personal, mă impresiona cum vorbea.
D.P.: În plus, a învăţat de unul singur şi limba engleză. A fost autodidact.
K.I.: Bine ar fi ca şi oamenii de astăzi să vorbească limba greacă la fel de corect ca el.
D.P.: A învăţat după textele patristice. Iubea, desigur, şi greaca veche. În biroul său, lângă icoana lui Hristos, avea scrierea lui Socrate despre nemurirea sufletului. Îmi amintesc foarte bine această imagine.
Tata era omul principiilor şi al disciplinei. Credea foarte tare în disciplină. Trebuia să ne trezim mereu la aceeaşi oră, să studiem la timp, să luăm masa la timp. Voia să aibă o familie organizată.
Nu era omul reţetelor, adică să faci asta sau să nu faci aceea, ci omul iubirii şi al exemplului. El era primul care dădea exemple de comportament şi cred că aceasta a fost filosofia pedagogică pe care a urmat-o ca învăţător, ca profesor de catehism şi ca preot duhovnic. Am stat de vorbă cu mulţi dintre foştii săi elevi. Tata reuşea să le deschidă sufletele. Se duceau la el cu frica de a nu primi pedepse severe şi de a nu fi certaţi, însă el le arăta dragoste şi înţelegere.
Întâmplător, am întâlnit în Kalo Horio un om în vârstă, care i-a fost elev în clasa a patra primară. El şi-a amintit următorul episod: În timpul Postului Mare, tata l-a pus să citească în biserică la Vecernie. O singură dată nu s-a dus la biserică. A doua zi, la şcoală, tremura de frică. Se temea să nu-l cheme ca să-l certe. Dar tata l-a chemat şi, în loc să-l certe, i-a spus: „Am văzut, Hristofor, că nu ai venit ieri la biserică. Precis că s-a întâmplat ceva. Să vii astă seară să citeşti şi o să te pun să citeşti şi Crezul mâine, la Liturghie.
K.I.: L-a recompensat.
D.P.: Atât de mult l-a impresionat acest fapt, încât şi-l aduce aminte şi astăzi. El se temea că l-a supărat, dar a primit în schimb dragoste şi înţelegere.
K.I.: Această întâmplare îmi aduce aminte de un alt episod pe care mi l-a povestit sora ta, Hloe. Era vorba despre un elev care a fost scos în faţă, la lecţie, iar el nu a ştiut să răspundă. Potrivit obiceiului acelei epoci, când profesorii erau foarte severi, copilul acela urma să mănânce bătaie. Tatăl tău, însă, nu i-a spus nimic, iar la pauză l-a chemat şi l-a întrebat dacă a mâncat. Copilul a răspuns: „N-am mâncat pentru că nu am avut nimic de mâncare“. Atunci, părintele i-a spus să-i zică mamei sale să se ducă la băcanul Herodot şi să cumpere ce are nevoie în contul părintelui Solomon Panagidis. Episodul acesta m-a cutremurat. Aceasta este iubirea adevărată. Aceasta este iubirea transformată în faptă.
D.P.: S-au întâmplat multe asemenea episoade. Pe unele le-am aflat, pe altele nu.
K.I.: De aceea şi preoteasa, mama voastră, se întreba mereu…
D.P.: „Cum de mâncarea costă atât de mult în fiecare lună?…“
Nu putea înţelege de ce aveam mereu datorii la băcan, pentru că ea nu cumpăra foarte multe lucruri.
K.I.: Vreau să te întreb un lucru. Tatăl tău a avut o activitate intensă. A primit vreodată ameninţări? A deranjat pe cineva? Pentru că nu se limita la acţiuni cu caracter religios, ci a sprijinit mereu şi lupta naţională.
D.P.: Întrebarea dumneavoastră este foarte interesantă. A fost un om animat de cele mai curate idealuri creştine, dar şi socialiste.
K.I.: S-a dus şi în Grecia.
D.P.: Da. A fost în Grecia. Mai precis, în Macedonia. Într-un sat din apropierea graniţei cu Bulgaria, unde erau pe vremea aceea comiţi. A lucrat acolo ca învăţător timp de un an, contribuind la renaşterea elenismului. Practic, tata s-a dus în Grecia din două motive. Mai întâi, pentru că dorea foarte mult să vadă Grecia, să viziteze Partenonul şi să calce pe pământ grecesc. În al doilea rând, pentru că voia să facă muncă de voluntariat. Pe atunci, Eleftherios Venizelos a făcut apel la voluntari, iar el a fost printre primii. Era adeptul lui Venizelos.
K.I.: De aceea era şi democrat.
D.P.: Era democrat. A fost ameninţat într-o cafenea. Aşa cum mi-a povestit el însuşi, i-au pus pistolul la cap şi i-au spus: „Zi «Trăiască Kotsios»“. A spus cu buzele, dar nu cu inima. Îl iubea atât de mult pe Venizelos, încât prima sală de lectură, pe care a înfiinţat-o la Kalo Horio (la Biblioteca comunală, în 1920), unde era învăţător, a primit de la el numele Sala de Lectură Venizelos.
Acolo, în sat, un unchi de-al meu a botezat un copil pe care l-au numit Venizelos.
În timpul stăpânirii engleze, tata a fost mutat în Kalo Horio, interzicându-i-se să părăsească localitatea.
K.I.: La fel ca şi altor dascăli şi luptători din acea vreme.
D.P.: Da. A fost ameninţat la propriu cu moartea, din cauza activităţii sale creştine, dar şi politice, din perioada 1943–1945, când diferitele ideologii începeau să capete o anumită influenţă, având loc primele alegeri locale pe baza pluralismului politic. A manifestat interes faţă de copiii săraci, care în acea vreme erau folosiţi în diverse scopuri. Eforturile sale au dat roade, însă a lezat anumite cercuri de interese, încât a fost ameninţat. Îmi aduc aminte că într-un an, în timpul Săptămânii Mari, venea acasă după slujbă însoţit de elevii săi. Mulţi dintre ei rămâneau afară noaptea întreagă şi supravegheau casa.
K.I.: Atât de gravă era situaţia?
D.P.: Da. Se organizaseră în grupuri. Şi încă ceva. Atunci când tata a aflat că unul din cei care îl păzeau avea pistol, s-a supărat foarte tare şi i-a spus: „Te-ai dus la slujbele din Săptămâna Mare şi nu ai auzit ce i-a spus Iisus lui Petru? Bagă cuţitul în teacă!“
K.I.: După părerea ta, cărui fapt se datora dragostea pe care i-o purtau elevii săi? Tu ai avut posibilitatea să-l cunoşti din foarte multe puncte de vedere.
D.P.: Cred că această iubire era atrasă de harul lui Dumnezeu care se afla în el. Tata s-a ridicat, prin iubirea creştinească de care a dat dovadă, din păturile sărace ale societăţii. A fost părăsit de tatăl său, iar mama sa era spălătoreasă.
A fost un om care a simţit ce înseamnă sărăcia. Avea în el omenie. Era foarte uman în relaţiile cu ceilalţi. Cred că iubirea creştinească pe care o nutrea a fost şi secretul succesului său.
K.I.: Adică harul lui Dumnezeu.
D.P.: Iubea copiii, iubea tinerii. Nu făcea diferenţă între copiii săi şi copiii altora sau discriminări legate de culoare, religie şi naţionalitate; un fel de internaţionalism creştin, răspuns la lozinca comunistă „Fără hotare, fără ţări“.
K.I.: Ortodoxia este deasupra popoarelor. Îmi amintesc, dragă Dafnis, că mi-ai povestit odată despre nişte englezi care s-au stabilit aproape de casa voastră. Ce era cu aceşti englezi?
D.P.: Pentru noi, copiii, prezenţa lor a fost o experienţă cel puţin tulburătoare. Se întâmpla pe vremea când eu tocmai terminasem gimnaziul, iar sora mea era încă elevă la gimnaziu. A venit atunci un grup de 12 englezi care aparţineau de Biserica Creştin Ortodoxă a Apusului.
Cum au ajuns, au cumpărat o casă care se afla exact lângă a noastră; apoi ne-au invitat să-i cunoaştem. Iată ce ne-au spus: „Pe noi ne îndrumă un înger al Domnului. De la el primim instrucţiuni despre ce trebuie să facem. Când eram în Anglia, am avut o viziune în care ni s-a spus: «Luaţi-vă şi vă duceţi în oraşul Lemesos din Cipru. Să vă stabiliţi lângă proprietatea lui father Solomon Panagidis»“.
K.I.: Cutremurător.
D.P.: Au venit şi s-au stabilit acolo. După aceea, şi-au exprimat dorinţa să-l cunoască pe părintele Solomon Panagidis, ca să-i iniţieze în Ortodoxie.
Am petrecut cu aceşti englezi zile şi nopţi la rândul. Au mers la slujbele din Săptămâna Mare şi de duminica. De asemenea, au tradus texte sfinte în engleză.
K.I.: Erau botezaţi?
D.P.: Erau. Spuneau că au fost botezaţi de Patriarhul Antiohiei. Ne-au arătat şi un certificat care dovedea că erau, cu adevărat, ortodocşi.
Un alt fapt ciudat a fost acela că în 1945 a venit îngerul Domnului şi le-a spus că în Cipru avea să se işte o mare furtună, avertizându-i să plece cât mai curând posibil din insulă. Atunci, au vândut tot ce aveau şi au plecat în Africa de Est. Câteva luni mai târziu, a început lupta Organizaţiei Greceşti de Eliberare a Ciprului.
K.I.: Ca preşedinte al Tribunalului Bisericesc şi ca epitrop arhieresc, părintele Solomon Panagidis trebuie să fi avut multă posibilitate de mişcare.
D.P.: A avut posibilitate de mişcare, dar şi multe presiuni.
K.I.: Îmi închipui.
D.P.: Mulţi au încercat să-l mituiască. Atât de generoase erau aceste oferte, încât dacă le-ar fi acceptat, alta ar fi fost acum situaţia noastră.
K.I.: Cu siguranţă.
D.P.: Îi dăduse instrucţiuni precise răposatei mele mame să nu primească nimic. Nici ouă, nici purcei… absolut nimic.
A fost la un moment dat un caz de divorţ, iar una din părţi era dintr-o familie puternică din Lemesos. Un om influent s-a dus la tata şi i-a întins o carte de-a sa în care se afla o sumă de bani, voind neapărat să iasă divorţul. Desigur, tata s-a mâniat, însă omul acela bogat i-a spus: „Nu ajung banii?“ Şi i-a dat exemplul unui mare comerciant care a primit nişte bani, în 1914, în timpul Primului Război Mondial, de la un om simplu, care nu îi dăduse, însă, destul. Şi a adăugat: „Dacă-mi dau seama care este preţul tău, o să te cumpăr şi pe tine“. Atunci, tata i-a deschis Noul Testament şi a citit: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?110(Matei 16, 26 [n.t.].)
K.I.: Iată duhul acestui mare slujitor al lui Dumnezeu. Acesta a fost părintele Solomon Panagidis.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul