Convorbire cu Georgos Galitis, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, scriitor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Consider că una din cele mai importante zile ale vieţii mele din punct de vedere duhovnicesc a fost atunci când l-am întâlnit la Essex, în , pe marele părinte al secolului nostru, arhimandritul .
G.G.: Părintele a fost un corifeu duhovnicesc. Cei care l-au cunoscut i-au simţit sfinţenia sufletului, la fel ca şi în cazul părintelui Porfirie.
Părintele nu a fost un simplu sfânt, ci un sfânt intelectual. a fost un sfânt simplu, pe când a fost un sfânt învăţat. În Biserică există o diversitate de harisme, ca şi de vase primitoare ale Duhului Sfânt.
Părintele era un teolog şi un scriitor profund. Am avut binecuvântarea să îl ştiu vreme de douăzeci şi cinci de ani. Scrierile sale sunt foarte importante, atât din punct de vedere teologic şi ştiinţific, cât şi din punctul de vedere al experienţelor şi mijloacelor de expresie bisericeşti.
Părintele avea foarte multă experienţă duhovnicească. De obicei, oamenii ca el nu scriu despre trăirile lor legate de înduhovnicire şi îndumnezeire. Primul care a îndrăznit să vorbească pe această temă a fost Noul Teolog90( Noul Teolog a trăit între anii 949/950 şi 1022 d.Hr. Deşi nu era un om învăţat, prin puterea harului sfânt, a ajuns să alcătuiască o teologie unică şi irepetabilă, interpretând cuvântul sfânt în duh şi adevăr [n.a.].).
În ultima carte a părintelui , intitulată Îl vom vedea pe precum este, printre alte daruri pe care le face omului contemporan, el descrie şi astfel de experienţe.
K.I.: Cu adevărat, cartea aceasta este ca o mărturisire.
G.G.: Şi o oglindă a sufletului său.
Îmi aduc aminte că odată, pe când făceam o plimbare împreună cu părintele prin – în ciuda multelor decenii pe care le adunase pe umerii săi, părintele putea să meargă fără greutate –, i-am zis:
– Părinte, sfinţia voastră aţi fost atâţia ani pustnic la Muntele şi de multă vreme sunteţi duhovnic. Aţi scris despre lumina necreată şi despre experienţele duhovniceşti pe care le-aţi trăit. Aţi cunoscut oameni care au gustat şi ei din experienţa luminii necreate?
Răspunsul a fost:
– Şapte oameni.
În continuare, l-am întrebat dacă oamenii aceia ştiau ce este lumina necreată. Mi-a răspuns că numai doi dintre ei ştiau. Şi mi-a explicat:
– Mulţi ştiau ce este lumina necreată şi ce semnificaţie are îndumnezeirea. Aceştia veneau la mine şi-mi ziceau: „Am simţit aşa şi aşa. Am avut cutare experienţă. Să fie, oare, lumina necreată?“ „Nu“, le răspundeam eu. Însă alţii, care erau oameni simpli, îmi spuneau: „Am avut cutare experienţă cutremurătoare. Ce înseamnă lucrul acesta?“ Atunci le explicam despre ce era vorba.
Aşadar, pentru ca omul sfânt să poată distinge corect experienţele duhovniceşti, el trebuie să cunoască aceste fenomene atât teoretic, cât şi practic.
Părintele a fost, fără îndoială, marele teolog al epocii noastre. Nu mulţi sfinţi pot fi numiţi şi teologi. Mari teologi au fost Noul Teolog, Sfântul Teologul, Sfântul Teologul şi alţii. Desigur, nu este neapărată nevoie ca sfinţii să fie şi teologi – cu sensul pe care îl folosim aici –, pentru că prin rugăciunea neîntreruptă aceşti oameni sunt, de fapt, trători ai teologiei şi ai teognosiei91(Cunoaşterea de (gr.) [n.t.].).
K.I.: De altfel, cunoaşterea tainelor Dumnezeirii este scopul fiecărui om.
G.G.: Aşteptăm ca să ne dezvăluie tainele Sale, pentru că, fără harul lui , noi singuri nu putem face nimic. În Epistola către Filipeni, Sfântul Apostol spune: Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Iisus92(Filipeni 3, 12 [n.t.].).
Odată am avut un student care la rubrica „confesiune“ a răspuns „ateu“. Am discutat cu el şi mi-a spus: „M-am înscris la Facultatea de Teologie ca să-L găsesc pe . Pentru că nu L-am găsit încă, mă declar ateu“. Atunci, eu i-am răspuns: „Faptul că alergi ca să-L găseşti pe înseamnă că şi El aleargă după tine“. Avem impresia că noi îl căutăm pe , dar, de fapt, El ne caută pe noi. Însă trebuie să Îl lăsăm să ne găsească.
K.I.: Aceste paranteze sunt utile şi frumoase, pentru că ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce discutăm.
Întorcându-ne la părintele , doresc să insist asupra întâlnirii mele cu el, pentru că a fost una din cele mai importante şi emoţionante experienţe pe care le-am avut. În timpul cât am stat de vorbă la Essex cu părintele , ne ţineam unul pe celălalt de mâini, iar eu simţeam în permanenţă dorinţa de a-l săruta şi de a-l îmbrăţişa ca pe un copil.
G.G.: Şi au am avut de multe ori asemenea experienţe.
În concluzie, aş spune că sfinţii contemporani, ca şi cei care au trăit de-a lungul veacurilor, sunt oameni ca şi noi. Cine nu a avut posibilitatea să-i cunoască şi-i imaginează, poate, ca pe nişte oameni supărăcioşi, mohorâţi şi reci. Lucrul acesta nu este adevărat. Sfinţii sunt plini de har, iar prezenţa lor îţi aduce în suflet linişte, bucurie şi simţământul împlinirii.
Amintiţi-vă de ceea ce au spus Apostolii după ce L-au întâlnit pe Domnul pe drumul spre Emaus: Oare, nu ardea în noi inima noastră…93(Luca 24, 32 [n.t.].) Această ardere a inimii este semnul prezenţei lui . Şi prin simţim prezenţa lui .
K.I.: Un alt fapt demn de consemnat, în decursul întâlnirii noastre de o oră şi jumătate, a fost că părintele menţinea discuţia la nivelul problematicii ipostasului, adică la nivelul teologiei persoanei. Deşi de faţă mai erau încă patru oameni cu care mă dusesem la părintele şi care nu înţelegeau ceea ce vorbeam noi şi puneau mereu întrebări, părintele nu a coborât nivelul discuţiei.
G.G.: Cu adevărat, aceasta era o trăsătură caracteristică a părintelui . Vă voi povesti anumite experienţe pe care le-am avut, legate de ceea ce aţi spus.
M-am dus de multe ori la mănăstirea părintelui, în calitate de membru al comitetului de dialog cu anglicanii. Întrunirile se ţineau un an într-o ţară ortodoxă, iar în anul următor, în . Astfel că, cel puţin o dată la doi ani, aveam ocazia să-l vizitez pe părintele , şi înainte de întâlnirea cu anglicanii, şi după aceea.
De fiecare dată îmi cerea amănunte despre temele teologice discutate. Îi chema pe toţi călugării din mănăstire să fie prezenţi şi să ia cuvântul, dacă voiau. Mi-a rămas foarte bine imprimat în memorie nivelul înalt la care se desfăşurau aceste discuţii. Şi cu câtă bucurie discuta părintele despre teologia adevărului…
K.I:: Domnule Galitis, aţi vorbit cu el despre ?
G.G.: Desigur. a fost din totdeauna pentru el un exemplu de urmat. Mereu se raporta la el. Aşa cum noi ştim că ne datorăm existenţa biologică părintelui nostru după trup (şi mamei noastre, desigur), în privinţa existenţei sale duhovniceşti, părintele simţea că datorează totul Sfântului Siluan.
K.I.: Aşa cum scrie în cartea din , „în ultimii ani de viaţă ai părintelui“ (adică ai Sfântului Siluan), „din 1931 şi până în ultima sa zi pe acest pământ, 11/24 septembrie 1938, s-a întâmplat să fiu cea mai apropiată prezenţă din preajma sa“.
G.G.: Până ca Sfântul Siluan94(Pomenirea Sfântului Siluan (1866–1938) se săvârşeşte în ziua de 24 septembrie [n.a.].) să fie canonizat, în 1989, părintele spunea despre el că este sfânt. În biserica pe care a ridicat-o, l-a zugrăvit pe cu aură luminoasă. Când am văzut chipul Sfântului, l-am întrebat pe părintele : „Aţi pus aură strălucitoare pe capul părintelui Siluan?“ El a zâmbit şi nu mi-a răspuns. A prevăzut canonizarea părintelui Siluan.
K.I.: Părintele ne spunea că se ruga pentru „întreg neamul lui “. Aceasta era întocmai exprimarea lui95(Părintele vorbea şi în limba greacă [n.a.].). Ne-a spus că se ruga pentru toţi morţii, adică pentru oamenii care au trăit pe pământ de la facerea lumii, dar şi pentru toţi cei vii şi pentru cei care se vor naşte până la sfârşitul veacurilor. Domnule Galitis, cum se poate dobândi conştiinţa unităţii tuturor oamenilor şi cum trăiesc aceşti oameni sfinţi prin ?
G.G.: În , toate se sfinţesc. Unitatea zidirii este o trăsătură caracteristică a teologiei ortodoxe. Pentru a o simţi, nu trebuie nimic altceva decât să trăieşti în şi prin . Desigur, există diferite niveluri de simţire a acestor adevăruri. ne spune în Epistola sa către Romani: Făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu96(Romani 8, 19 [n.t.].). Prin căderea sa, a tras după sine căderea întregii Zidiri, care oftează şi suferă alături de om, iar acum Zidirea aşteaptă eliberarea copiilor lui , care se va petrece în viaţa cealaltă, unde toate sunt la superlativ, aşa cum au ieşit din mâna lui .
K.I.: În ce fel aţi dori să ne încheiem discuţia, domnule Galitis?
G.G.: Aş mai vrea să spun că trebuie să avem în permanenţă conştiinţa prezenţei vii a sfinţilor, să ne amintim mereu de ei şi să-i luăm drept exemple de urmat pe drumul nostru spre Ierusalimul cel de sus. În frunte cu şi cu toţi sfinţii, să contribuim şi noi la acel nor de mărturii97(Evrei 12, 1 [n.t.].) despre care vorbeşte Sfântul Apostol în Epistola sa către Evrei. Să păşim pe drumul pe care ei ni-l arată şi să le cerem neîncetat să se roage pentru noi.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament