Convorbire cu Gheorgos Dimitriu

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: De-a lungul veacurilor, Ortodoxia a avut parte de numeroşi oameni sfinţi: părinţi, mărturisitori ai credinţei, cuvioşi, mucenici şi alţii asemenea, care au ridicat spiritul Ortodoxiei până la cer. Părintele a fost o personalitate unică în acest sens, la fel ca şi . Avem onoarea de a vorbi astăzi cu un compatriot, pe nume Gheorgos Dimitriu, ce ne va oferi mărturia sa în legătură cu părintele , care prin cărţile scrise de el şi prin strălucirea sufletului său a oferit lumii occidentale trăirea adevărată a legăturii cu . Cărţile sale i-au ajutat pe mulţi oameni din Occident să se apropie de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.
G.D.: Pe părintele l-am cunoscut prin duhovnicul meu, , care a ctitorit , de la Oropos Attikis. Cei doi erau prieteni. Au stat împreună până când părintele s-a retras de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon în pustie, unde a slujit ca duhovnic. Pentru că mergeam des la Londra, răposatul părinte Heruvim mi-a spus: „Domnule Dimitriu, nu vreţi să vă duceţi şi pe la părintele , ca să luaţi binecuvântare şi să-l cunoaşteţi?“ Eu tocmai citisem cartea , care fusese tradusă în limba greacă. După ce m-am înţeles cu părintele la telefon, m-am dus la Essex. Am fost primit într-un birou foarte simplu şi decent. Pereţii biroului fuseseră pictaţi de părintele , care era un pictor desăvârşit.
K.I.: Aşa este. A debutat în Franţa.
G.D.: Am stat şi am vorbit cu el timp de o oră. Fiind recomandat de fratele său duhovnicesc, mi-am deschis sufletul dinaintea lui. Mi-a vorbit destul de mult şi m-am folosit cu adevărat din cuvintele sale. Am avut după aceea binecuvântarea să îl văd din nou cu câţiva ani în urmă. M-am dus la el împreună cu unul din fiii duhovniceşti ai părintelui Porfirie. Atunci mi-am amintit o povestire pe care mi-a spus-o despre acest om sfânt, iluminat de . Scrierile sale sunt pline de revelaţii pentru cel care le citeşte cu evlavie.
K.I.: Sunt de la şi îţi luminează mintea.
G.D.: Omul care le citeşte simte că nu au fost scrise de mână omenească.
K.I.: Aceste lucrări ne amintesc de ceea ce s-a întâmplat în între şi ucenicii Săi: Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile88(Luca 24, 45 [n.t.].). Când citesc cărţile părintelui , simt că prin ele îmi vorbeşte .
G.D.: Îţi dai imediat seama că nu este vorba despre nişte scrieri obişnuite.
K.I.: Aşa este.
G.D.: Îmi amintesc ceva ce nu voia să îmi dezvăluie decât pe patul de moarte.
K.I.: Ce anume?
G.D.: Că părintele se ruga cu rugăciunea „Tatăl nostru“. Seara, se îndrepta cu faţa spre Răsărit şi ridica mâinile la cer. Rostea fiecare cuvânt atât de rar, încât să poată conştientiza legătura vie cu Tatăl. Rămânea nemişcat în până la ziuă.
K.I.: Cu mâinile ridicate?
G.D.: Cu mâinile ridicate spre cer. Le cobora abia dimineaţă.
K.I.: Extraordinar.
G.D.: Şi emoţionant. Părintele meu mi-a povestit un lucru foarte frumos despre părintele . Iar a doua oară când m-am dus la el, i-am spus: „Părinte, am auzit că aţi dăruit săracilor tot ce aveaţi şi v-a rămas să vă bucuraţi numai de o flanelă găurită. Apoi, aţi dăruit-o şi pe aceasta unui cerşetor rătăcitor prin “. „Da, frate, bine ţi-a spus răposatul părinte. Dar nu ţi-a povestit şi urmarea. În dimineaţa următoare, am găsit din nou flaneaua, pentru că omului aceluia îi era ruşine să o poarte şi a aruncat-o“. Părintele era caracterizat de atâta simplitate şi înţelepciune… Am aflat că se afla în contact duhovnicesc cu . Se întâlneau duhovniceşte, în , fără să meargă unul la celălalt cu trupul. Îşi uneau forţele ca să-i ajute pe oameni.
K.I.: Cum anume ştim că cei doi se întâlneau în ? Întrebarea aceasta are caracter raţional, dar este de datoria mea să privesc lucrurile şi astfel.
G.D.: Aşa este. S-au invitat reciproc să vină să se vadă. Se pare că aveau multe să-şi spună. Au ajuns să se întâlnească în mediul duhovnicesc, acolo unde nu există nici timp, nici spaţiu. În felul acesta s-au cunoscut şi şi-au împărtăşit unul altuia problemele, fără ca între ei să existe un translator sau alt mijloc de comunicare.
K.I.: Personal, am avut şi eu ocazia să vorbesc odată cu părintele . Mereu conducea discuţia spre înălţimile teologiei persoanei. Nu voi uita niciodată un lucru pe care mi l-a spus despre . Nu se ruga numai pentru vii, ci şi pentru cei adormiţi – pentru întregul neam omenesc. Voia ca toţi urmaşii lui să se mântuiască. Impresia pe care mi-a lăsat-o părintele este zugrăvită de cuvintele lui referitoare la copii: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor89(Matei 19, 14 [n.t.].). Chiar dacă avea 96 de ani, aveai impresia că dinaintea ta se afla un prunc al lui . Timp de 1–2 ore cât am stat de vorbă cu el, i-am ţinut mâinile în ale mele, aşa cum ai ţine mâinile unui copil. Simţeam nevoia să-l îmbrăţişez şi să îl sărut ca pe copilul sau pe nepotul meu. Aveam dinaintea mea un copil al Împărăţiei Cerurilor.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate