Patericul secolului XX

Convorbire cu Mitropolitul Muntenegrului Amfilohie Radovici, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Belgrad

K.I.: Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, ne îndeamnă Apostolul neamurilor în Epistola sa către Coloseni. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă48(Col. 3, 2-4 [n.t.].).
Aceste cuvinte îmi vin în minte, pomenindu-i pe Sfinţii Părinţi, despre care Dumnezeu ne-a învrednicit pe noi, nevrednicii, să vorbim şi să scriem, spre slava Celui de Sus.
O altă mare personalitate duhovnicească a secolului nostru a fost şi Arhimandritul Filothei Zervakos, categumen la Mănăstirea chinovială Izvorul Tămăduirii, din Longovarda, insula Paros.
În legătură cu părintele Zervakos, avem o scurtă, dar importantă mărturie a preasfinţiei sale Amfilohie Radovici, Mitropolitului Muntenegrului.
A.R.: Părintele Filothei a fost un om deosebit şi un mare duhovnic.
M-am dus la el, la mănăstirea pe care a ridicat-o în Longovarda, în insula Paros. Îşi pregătise mormântul chiar în camera sa. De o parte a camerei era patul, iar de cealaltă, mormântul.
L-am întrebat de ce îşi făcuse mormântul, iar el mi-a răspuns:
– Toată viaţa mea am încercat să nu fiu povară nimănui. Acum, că am îmbătrânit, nu ştiu când mă va lua Dumnezeu. De aceea mi-am făcut singur mormântul, ca să fiu pus din pat direct în mormânt. Dacă aş şti ora morţii mele, nu m-aş mai aşeza în pat, ci în mormânt, ca să nu le mai fac greutăţi celor care vor rămâne în urma mea.
K.I.: Lucrurile pe care le auzim sunt deosebit de importante.
A.R.: Fără îndoială. Sfântul cere multe de la el însuşi, dar nu cere nimic de la alţii.
K.I.: Ei cer milă numai de la Dumnezeu, pe când noi cerem unul de la altul, în loc să oferim.
A.R.: Întocmai. Oamenii aceştia nu cer nimic. Numai oferă.
K.I.: Tocmai de aceea, ar trebui şi noi, pe tot parcursul vieţii noastre, să ne luptăm, fiecare după puterea sa, desigur, ca să fim aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos49(Efeseni 2, 19-20 [n.t.].).
A.R.: Odată m-am spovedit la părintele Filothei Zervakos şi i-am mărturisit un gând pe care îl aveam. M-a impresionat foarte mult felul duhovnicesc în care a abordat problema. Mi-a spus:
– Frate Amfilohie, semenul nostru este chipul lui Dumnezeu. Este îngăduit să păcătuim împotriva chipului lui Dumnezeu fie şi cu gândul?
K.I.: Extraordinar.
A.R.: Da. Niciodată nu m-aş fi gândit să abordez în felul acesta un gând păcătos împotriva cuiva. Îmi amintesc şi de ceea ce spunea părintele Justin Popovici: „La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blândeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu“.
K.I.: Ca Duhul Sfânt care a venit în chip de porumbel.
A.R.: Întocmai.
K.I.: În Evanghelia după Luca, Domnul le-a spus ucenicilor Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii50(Matei 10, 16 [n.t.].).
A.R.: Când mă aflam în Atena, prietenul şi sprijinul meu duhovnicesc era părintele Epifanie Theodoropoulos, la care mă spovedeam. S-a dus la el şi părintele Filothei, când era deja foarte bătrân, şi a vorbit oamenilor din biserică, după Liturghie. Cuvintele sale izvorau ca apa dintr-un izvor liniştit. Simţeai că ceea ce spunea nu provenea din gând, ci din suflet.
Când l-am văzut în Longovarda, la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, în timp ce ne vorbea, l-am simţit ca pe un patriarh al insulei. De atunci şi până acum, de fiecare dată când mă gândesc la el, am dinaintea ochilor imaginea patriarhului insulei Paros.
K.I.: Ce imagine frumoasă! A fost, cu adevărat, patriarhul Parosului. Doar a salvat de la moarte atâţia oameni. În Paros, oamenii au încă viu în minte acest fapt, care a fost pentru ei un motiv în plus să-l considere pe părintele Filothei un om sfânt. Iată cum s-au desfăşurat lucrurile:
În timpul ocupaţiei germane din Grecia, luptătorii din Rezistenţă au omorât pe cineva în Paros. Administratorul german al Cicladelor51(Grup de insule din care face parte şi Parosul [n.t.].), care s-a dus în Paros să facă investigaţii, a ordonat să fie aleşi o sută cincizeci de tineri, mai ales, care să fie executaţi.
Şi, cu adevărat, au fost adunaţi o sută cincizeci de oameni. Faptul era cu atât mai tragic, cu cât misiunea de a-i alege pe tineri fusese încredinţată celor care erau în fruntea comunităţilor. Să ne gândim la poziţia unui primar care trebuia să aleagă dintre oamenii din satul său pe cei ce urmau să fie omorâţi de germani. A fost nevoie să se tragă la sorţi.
Aşadar, au fost adunaţi cei o sută cincizeci, care au fost întemniţaţi de germani, aşteptându-şi peste câteva zile moartea. Desigur, s-au ridicat cu toţii – autorităţile, primarul, Biserica – să-l roage pe administratorul german să renunţe la execuţie. Dar acesta era de neînduplecat. Atunci s-au dus la părintele Filothei, care avea mulţi fii duhovniceşti printre cei destinaţi morţii.
Părintele Filothei l-a chemat pe administratorul german în vizită la mănăstirea sa. Germanul s-a dus acolo cu escorta. Au mâncat cu toţii laolaltă, au discutat despre monahism şi despre multe alte lucruri. Când germanul a început să se înmoaie oarecum, părintele Zervakos i-a spus: „Ştiţi, noi, ortodocşii, obişnuim ca atunci când avem vreun oaspete la mănăstire să ne ducem în biserică şi să ne rugăm pentru sănătatea lui şi a familiei sale. Dacă vreţi, daţi-mi numele membrilor familiei dvs. din Germania, ca să ne rugăm pentru ei“. Germanul i-a dat numele şi, cu adevărat, au mers în biserică şi s-au rugat.
Germanul a ieşit din biserică pe gânduri, iar când era pe punctul de a pleca, s-a întors şi a spus: „Vreau să vă răsplătesc pentru grija pe care aţi avut-o faţă de noi. Cereţi-mi, aşadar, ceva, iar eu o să vă împlinesc dorinţa. Dar cererea să nu fie legată de eliberarea prizonierilor. Aceştia vor fi omorâţi. O să împlinesc orice altceva îmi veţi solicita“. Atunci, părintele Zervakos a spus: „Înainte de a vă cere ceva, vreau să-mi daţi cuvântul dvs. de ostaş că veţi face ceea ce vă voi spune“. „Aveţi cuvântul meu de onoare“, a răspuns germanul. „Vreau să mă luaţi şi pe mine între cei o sută cincizeci şi să mă executaţi primul“.
Germanul s-a pomenit dintr-odată în faţa unei dileme. Se legase prin cuvântul său de onoare, aşa că trebuia fie să-l omoare şi pe părintele Filothei, fie să renunţe la execuţie, pentru că practic, indirect, asta ceruse părintele. Astfel, germanul s-a văzut nevoit să semneze actul de eliberare a celor o sută cincizeci de oameni.
De fiecare dată când îmi aduc aminte de această întâmplare, mă cutremur, căci părintele Filothei Zervakos a fost păstorul cel adevărat, despre care vorbeşte Evanghelia, ce îşi jertfeşte sufletul pentru oile sale.
Ziua eliberării celor o sută cincizeci este sărbătorită şi astăzi în Paros. Oamenii aceia trăiesc şi în prezent, au familii, nepoţi, strănepoţi, dar n-au uitat niciodată că îşi datorează viaţa şi fericirea părintelui Filothei Zervakos, care, cu adevărat, şi-a pus viaţa în joc pentru turma sa.
Ca o concluzie, aş dori să spun, pentru cei care nu ştiu, faptul că părintele Filothei a fost unul din cei mai mari scriitori bisericeşti din secolul nostru. A scris cărţi foarte frumoase, pe care se merită să le citim, pentru că sunt, cu adevărat, de suflet folositoare52(Prezentăm, în continuare, un fragment din excepţionala carte a părintelui Filothei Zervakos Călătorul – drumul de la patria pământească la Ierusalimul ceresc:
„La vreme de ispită, de tristeţe, de primejdie şi de supărare, să alergi la Dumnezeu prin rugăciune şi să-I ceri ajutorul. Poţi să ceri mijlocirea dinaintea lui Dumnezeu a Doamnei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor, căci aceştia au îndrăzneală către Cel Preaînalt şi pot să te ajute. Dar şi fraţii şi prietenii duhovniceşti pot să te mângâie şi să te ajute la vreme de ispită şi de tristeţe. Ca să înţelegi mai bine, îţi aduc dinainte cuvintele Înţeleptului Sirah, care spunea: Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare; prietenul credincios este leacul vieţii (Susana 6, 7; 16 – n.t.). În lucrarea iubirii, urmează-i pe sfinţi şi pe Însuşi Hristos, Care nu a venit în lume să fie slujit, ci ca să slujească, Care a primit să spele picioarele ucenicilor Săi, adică ale creaturilor Sale, Care este învăţătorul şi ziditorul a toate!!! Urmează-L pe drumeţul ceresc şi aşa cum El îi cercetează pe bolnavi şi se îngrijeşte de ei, la fel şi tu să-i iubeşti pe toţi oamenii, mai ales pe cei săraci şi nefericiţi, care nu pot să meargă la doctori, nici să-şi cumpere medicamente, nici să mănânce cum trebuie. Mai ales pe aceştia să-i cercetezi, să-i mângâi şi să-i ajuţi cu ceva dacă poţi. Dacă nu poţi, ajută-i duhovniceşte, prin cuvinte de folos. Îndeamnă-i aşadar să aibă curaj, credinţă, nădejde, demnitate şi răbdare în tristeţi şi boli, ca să dobândească multă răsplată în ceruri. Să-i îndemni să se mărturisească, să se împărtăşească cu sfintele Taine, să-şi aducă aminte de iad şi de moarte. Omul este făcut din două substanţe: din trupul material şi stricăcios şi din sufletul imaterial şi nestricăcios; trupul are nevoie de ajutor material, pe când sufletul, de ajutor duhovnicesc. Pe cât de diferit este trupul de suflet, pe atât este şi ajutorul material de cel duhovnicesc. Gândeşte-te, dar, fiule, ce lucru important este milostenia, pe care Domnul a fericit-o, spunând: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7 – n.t.). La cea de-a doua Sa venire, Domnul va spune celor drepţi, dar mai ales celor milostivi: «Milostenia pe care aţi făcut-o fraţilor Mei săraci, Mie Mi-aţi făcut-o. Toţi binele pe care l-aţi făcut lor, Mie Mi l-aţi făcut»“.
Dacă vrei, iubite drumeţ, să te cureţi de păcate, să mergi fără împiedicare pe calea cea strâmtă, ca să ajungi în Împărăţia Cerurilor. Dacă vrei să te apropii de Dumnezeu şi să fii asemenea Lui, nu înceta să faci milostenie materială, dacă eşti bogat, şi duhovnicească, dacă nu eşti bogat. Talantul pe care l-ai primit de la Dumnezeu, caută să-l înmulţeşti, prin iubire şi milostenie [n.a.].)