Convorbire cu Mitropolitul Muntenegrului Amfilohie Radovici, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Belgrad

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Preasfinţite, înainte de a vorbi despre marele nostru părinte, vă rog să spuneţi câteva cuvinte despre , în general.
A.R.: Existenţa Sfinţilor Părinţi în cadrul Bisericii Ortodoxe nu este un fapt întâmplător. Din punct de vedere teologic, acest fenomen se sprijină pe taina tradiţiei patristice seculare şi pe legătura dintre şi Părintele Său. De asemenea, se mai sprijină pe taina învăţătorilor şi îndrumătorilor în credinţă, aşa cum a fost, de exemplu, , care a spus: Să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos60(I Cor. 4, 16 [n.t.].).
Aici nu este vorba despre o urmare exterioară, ci despre transmiterea tradiţiei vii ca experienţă de viaţă. Lucrul acesta este de maximă importanţă pentru Biserică, deoarece existenţa ei se sprijină pe tradiţie. Cei care au asimilat tradiţia sunt adevăraţii mărturisitori ai Evangheliei. Aceştia au puterea de a-i lumina pe oameni.
Dintotdeauna am avut parte de asemenea oameni, indiferent dacă a fost vorba de episcopi, presbiteri, diaconi sau călugări. În toate epocile au existat oameni iluminaţi, care au fost tăria Bisericii şi a sufletelor ei. Oameni ca aceştia există şi în perioada în care trăim. Pentru că, în zilele noastre, viaţa s-a îndepărtat atât de mult de , avem foarte multă nevoie de asemenea oameni cu experienţa vieţii în Domnul, care să ne poată îndruma.
Una dintre aceste comori ale Ortodoxiei a fost şi părintele , un intelectual contemporan, care a studiat teologia şi filosofia. Era filosof prin firea lui. De altfel, a fost membru fondator al Societăţii Filosofice Sârbeşti, în 193661(În 1968, neuitatul profesor de la Universitatea din Atena, Ioannis N. Karmiris, în prefaţa cărţii părintelui Justin Omul şi – care a circulat şi în limba greacă (această carte a fost tradusă şi editată inclusiv în limba română – n.t.), editată în mod repetat de către Editura Aster, tradusă de Mitropolitul Herţegovinei, Ievtic, profesor la Facultatea de Teologie, Universitatea din Belgrad – a scris următoarele: Arhimandritul „s-a născut în 1894, a studiat teologia în Serbia, şi Anglia. În 1926 şi-a luat doctoratul în teologie la Universitatea din Atena, cu teza intitulată Problema personalităţii şi a cunoaşterii la Sfântul Macarie Egipteanul. În anul 1935 a devenit conferenţiar şi, mai apoi, profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Belgrad. În anul 1945, instalându-se în Iugoslavia guvernul comunist, a fost obligat să părăsească Universitatea şi să se retragă la mănăstire, ca duhovnic, unde a continuat, în condiţii foarte nefavorabile, lucrarea sa duhovnicească şi scriitoricească. A rămas până astăzi conştiinţa nevăzută a Bisericii Sârbeşti, dar şi a Ortodoxiei în general“.
În alt loc, în cadrul aceluiaşi cuvânt, profesorul Karmiris scrie următoarele: „El Îl identifică pe cu trupul Său teantropic şi cu Biserica, mai precis cu Biserica Ortodoxă. Drept urmare, îndepărtarea omului de Biserică şi înstrăinarea lui (Efes. 4, 18) de şi de vieţuirea în har constituie o adevărată tragedie. El accentuează faptul că, pe de o parte, este alfa şi omega omului, iar pe de altă parte, este om adevărat numai cel care trăieşte prin şi în , căci a te lupta pentru înseamnă a te lupta pentru tine însuţi“ [n.a.].).
Am putea spune că părintele s-a aflat în mijlocul evenimentelor postbelice care au afectat poporul sârb şi Biserica Ortodoxă. A fost un bărbat de valoare, un adevărat intelectual, teolog, filosof, poet, cunoscător al mai multor limbi străine, ce a avut un important rol în cercurile bisericeşti şi, în general, intelectuale. A lăsat în urma sa o uriaşă operă scriitoricească. Unele din cărţile sale au fost traduse şi în greceşte.
Părintele Justin şi-a îndreptat atenţia spre viaţa Bisericii, pe care a trăit-o el însuşi şi a studiat-o ca teolog şi ca intelectual. Dar, mai ales, s-a orientat către , către vieţile acestora şi către studierea Sfintei Scripturi. În legătură cu toate acestea, el nu a realizat studii academice, ci abordări practice şi trăitoare.
K.I.: L-aţi cunoscut pe părintele . Este o mare bucurie pentru noi, preasfinţite, că aţi avut bunăvoinţa de a ne vorbi despre această figură a sfinţeniei, care a fost, în acelaşi timp, şi un mare teolog ortodox62(Deja, în conştiinţa ortodoxă, el a rămas ca „părinte şi învăţător al Bisericii“ (categumenul G. Kapsanis), „învăţător neînşelat al Bisericii Ortodoxe soborniceşti“ (călugărul Teoclit Dionisiatul), „o mare figură patristică“ (Mitropolitul Hidrei, Ierotei), „teolog strălucit şi sfânt nevoitor“ (Gavriil Dionisiatul), „Sfânt al lui plin de har“ (Mitropolitul Ievtic), iar în conştiinţa plinirii Bisericii şi mai ales a poporului sârb, el este Sfânt al Bisericii lui [n.a.].)
A.R.: L-am cunoscut după război, pe vremea când era la mănăstire, după ce fusese alungat de la Universitatea din Belgrad. Venise la Belgrad, la înmormântarea unei doamne. Atunci l-am văzut pentru prima oară. La înmormântare erau şi episcopi, însă pe chipul înduhovnicit al părintelui vedeai preotul şi levitul lui , care se distingea de toţi ceilalţi prin înfăţişare şi prin puterea cuvântului. Iradia cu toată fiinţa sa.
În anul 1959 l-am întâlnit din nou pe părintele , la mănăstirea unde s-a făcut tunderea în monahism a actualului Mitropolit al Herţegovinei, Ievtic. De atunci, am rămas legaţi unul de altul până la ultima lui suflare.
K.I.: Aşadar, aţi fost în preajma sa timp de douăzeci de ani încheiaţi, de vreme ce părintele Popovici a murit în anul 1979.
A.R.: Da, dar timp de doisprezece ani, cât au durat studiile mele postuniversitare din , nu am stat în Serbia. Totuşi, şi în perioada aceea am ţinut legătura prin corespondenţă.
Am foarte multe amintiri cu părintele Justin. Nu pot fi cuprinse toate într-o singură conversaţie. Mă voi referi doar la câteva dintre ele.
Odată vorbeam cu părintele (era de faţă şi ieromonahul – acum Mitropolitul Ievtic) despre problemele lumii în care trăim, iar el ne-a spus:
– Şi eu, dacă nu aş fi fost binecuvântat să fiu primit de la sânul Său, aş fi rămas un filosof de tipul lui Nietzsche, disperat în acest Univers nesfârşit şi necunoscut.
Iată cât de profundă era trăirea sa în ! Şi, spunând aceste cuvinte, ochii săi s-au făcut două izvoare de lacrimi.
K.I.: Erau lacrimi duhovniceşti.
A.R.: Desigur. Îl vedeai, să zicem, la slujbă, absorbit cu totul de ceea ce se petrecea în jurul său, şi de multe ori plângea pe tot parcursul sfintei Liturghii – de la început, până la sfârşit. Desigur, lucrul acesta nu era lesne de observat, pentru că părintele era discret şi se ferea, ca să nu fie văzut de ceilalţi.
Momentul morţii sale a arătat pe deplin că avea har, pentru că omul care trăieşte ultimele clipe, când viaţa i se scurge din el, îşi pierde tăria trupului, şi abia atunci se vede cu adevărat dacă are harul şi ajutorul lui cu el.
Când am fost înştiinţat că părintele îşi trăia ultimele clipe, m-am dus la el şi l-am găsit în agonie, cu doctorii, surorile şi alte câteva persoane în jurul său. La un moment dat, pe chipul său am văzut o lumină, iar ochii au început să-i strălucească de bucurie şi de har. În viaţa mea nu am mai văzut o asemenea bucurie. Aveam în faţa mea un om de optzeci şi cinci de ani care purta în el reînnoirea şi tinereţea veşnică.
Era senin ca un copil. Cunoscutul scriitor şi poet sârb, Matia Becicovic, atunci când l-a văzut pe părintele Justin pentru prima oară – către sfârşitul vieţii acestuia pe pământ –, a spus că se aştepta să întâlnească un bătrânel, dar a găsit un părinte plin de viaţă, aşa cum este focul.
Îi plăcea să primească oaspeţi, să-i asculte pe îndelete, la fel ca un copil mic, iar la sfârşit, să-i petreacă, cu multă dragoste, până la poarta mănăstirii. Odată, când m-am întors din şi i-am povestit diferite lucruri despre , a început să plângă. Surprins, l-am întrebat de ce plânge, iar el a zis atunci:
– Ah, Justine, cum te-ai chinuit tu toată viaţa… Adevăraţii călugări sunt cei care trăiesc la .
După aceea, s-a întors spre mine şi m-a întrebat:
– Ce spui, părinte Amfilohie: există mântuire pentru mine? Să ştii că am o nădejde: pentru rugăciunile oamenilor sfinţi care trăiesc acolo, poate mă va mântui .
Aştepta de la mine să-i dau o speranţă de mântuire. Atât de mare era smerenia sa.
K.I.: celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har63(1 Iacov 4, 6 [n.t.].).
A.R.: Aşa este. Să ştiţi, domnule Ioannidis, că ceea ce mă impresionează este faptul că oamenii sfinţiţi seamănă între ei. E ca şi cum ar fi făcuţi de aceeaşi mamă. Lucrul acesta se vede pe chipul lor, din felul cum se comportă şi cum vorbesc.
K.I.: Au fost născuţi de sus.
A.R.: Fără nici o îndoială.
Părintele iubea foarte mult copiii şi florile. Spunea că la judecata de dinaintea lui vor da mărturie în favoarea noastră copiii şi florile.
K.I.: Ce frumos…
A.R.: Unui scriitor sârb care trăia la Paris şi venise să-l vadă, i-a spus în legătură cu florile pe care le plantase:
– Frate Comnene, ia în ochii tăi nişte frumuseţe din florile acestea, pentru că vei avea nevoie de ea acolo, la Paris.
Acel scriitor a rămas foarte impresionat, pentru că se aştepta să găsească un călugăr închis între zidurile chiliei sale şi ale unei anumite mentalităţi, pe când el a cunoscut un om cu o deosebită sensibilitate pentru taina naturii.
K.I.: Aceeaşi sensibilitate pentru natură o avea şi . El lua din natură numeroase exemple, pe care le folosea în lucrarea sa de păstorire. Unul din fiii săi duhovniceşti îşi aduce aminte că, odată, i-a arătat o floare şi i-a spus: „Floarea aceasta Îl slăveşte pe Domnul prin mirosul său“.
A.R.: Dacă astăzi mulţi dintre tinerii din Serbia s-au întors spre Biserică, lucrul acesta se datorează mai ales prezenţei părintelui . Tineri continuă să meargă şi acum la mormântul său. Lucrarea părintelui a fost deosebit de importantă şi, fără îndoială, ea va aduce de aici încolo roade chiar mai însemnate decât acelea din timpul vieţii sale pe pământ.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate