K.I.: Împărtăşindu-se din slava şi din lumina lui Dumnezeu, sfinţii Bisericii noastre devin moştenitori ai împărăţiei cerurilor, alături de Hristos. În discuţia pe care am avut-o cu profesorul universitar de la Universitatea din Tesalonic, domnul Stylianos Papadopoulos, acesta îl caracteriza pe părintele Amfilohie Makris ca pe un „om al lui Dumnezeu, sfânt şi plin de harisme“.
A.R.: Este o descriere foarte corectă.
Când m-am dus prima dată în Grecia, prin 1966-67, am fost şi în Patmos, unde l-am întâlnit pe părintele Amfilohie Makris. Lucrul acesta a constituit pentru mine o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. De aici a pornit părintele Justin Popovici atunci când mi-a dat numele de Amfilohie. Astfel, aş putea spune că sunt, practic, legat de părintele Amfilohie Makris.
K.I.: Cum era părintele Amfilohie?
A.R.: Era un om înalt, cu fizionomie plăcută, blând şi plin de foarte multă dragoste. Iubirea era lucrul care îl caracteriza în mod deosebit. M-am mărturisit o dată lui, iar această mărturisire a rămas pentru mine o amintire de neuitat.
Aveam pe suflet o mulţime de răni adânci, pe care le adunasem în lume. Deja îmi îndreptasem atenţia spre monahism, dar nu luasem încă o hotărâre definitivă, şi de aceea aveam nevoie de un om care să mă ajute să îmi dau seama exact de chemarea mea.
M-am apropiat de el cu oarecare şovăială. De altfel, încă nu cunoşteam foarte bine limba greacă. Şi totuşi, din primul moment al mărturisirii, am simţit că aş fi putut să-i spun orice omului aceluia. Prezenţa lui şi felul în care mă aborda îndepărtau de la mine toată îndoiala.
După ce i-am spus tot ce-aveam să-i spun, în timp ce aşteptam să-mi dea vreun canon, el m-a îmbrăţişat, m-a chemat pe numele meu de botez şi mi-a zis:
– Frate Hristos70(Numele de mirean al Mitropolitului Amfilohie Radovic [n.t.].), ne împărtăşim mâine?
Mă aşteptam la orice, dar la asta nu. Atâta iubire avea în el… M-a îmbrăţişat din toată inima pe mine, care venisem la el ca un smerit. Prin dragostea lui, înţelegeai ce înseamnă duhul Bisericii şi al Tradiţiei patristice. Eu, un străin, un necunoscut, să mă duc într-un loc străin, la un om necunoscut şi să mă simt ca şi cum omul acela m-ar fi ştiut din copilărie. Simţeam că mă iubeşte atât de mult, ca şi cum m-ar fi născut el însuşi.
K.I.: Era omul Bisericii, care te primea în casa Părintelui ceresc.
A.R.: Exact.
Şi nu numai atât. Practic, părintele Amfilohie s-a mărturisit mie, care eram doar un tânăr mirean, şi mi-a spus:
– Ce zici, frate Hristos? Eu cred că am ceva. Tu ce crezi? Să fie oare patimă? Iubesc foarte mult copacii. Am plantat chiparoşi în jurul mănăstirii. Într-o zi, au venit să construiască o nouă aripă a mănăstirii şi a fost nevoie să taie câţiva chiparoşi. Pe mine m-a durut lucrul acesta. Când au început să-i taie, a fost ca şi cum ar fi tăiat bucăţi din carnea mea. Ce spui, frate Hristos? O fi vreo pornire pătimaşă? Că dacă e aşa, atunci înseamnă că am păcătuit.
Atunci, eu m-am gândit: „De-ar fi şi păcatele mele ca acestea…“
K.I.: Părintele Amfilohie Makris era foarte legat de Sfântul Nectarie.
A.R.: Da. Era prieten cu Sfântul Nectarie şi se mărturisea lui, fiind fiul său duhovnicesc.
Odată, la destui ani de la moartea Sfântului Nectarie, i-au trimis părintelui Amfilohie Makris o părticică din moaştele Sfântului. Părintele Amfilohie avea o rană la picior, care îl durea. Atunci, aşa cum povesteşte el însuşi, a luat bucata din cinstitele moaşte, a aşezat-o pe picior şi a spus: „Sfinte Nectarie! Oare nu suntem noi prieteni?… Fă şi cu mine o minune, că vezi cât mă chinuiesc“.
Peste puţin timp s-a vindecat, iar rana i s-a închis de tot.
Această îndrăzneală dinaintea sfinţilor şi comunicarea directă cu Hristos şi cu sfinţii sunt caracteristici ale Sfinţilor Părinţi, între care a fost şi părintele Amfilohie Makris, în a cărui mijlocire dinaintea lui Hristos nădăjduim cu toţii.
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
