Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu monahia Kalista, stareţa Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Ahera

m.C: Am stat destul timp în preajma lui Moş Panais – cincisprezece ani încheiaţi. Eram adolescentă pe vremea când am aflat că Panais şi Vasile ţineau vecernii la biserică. Am început să ne ducem şi noi. Pentru că făceau aceste slujbe fără preot, neputând să lase să treacă o zi fără vecernie, nu băteau clopotul. De aceea, îi aşteptam să vină, ne duceam pe ascuns în biserică, stăteam la slujbă, iar la sfârşit, înainte să înceapă ei să se închine, plecam tot pe ascuns la casele noastre.
Într-o după amiază, Panais ne-a întrebat de ce plecam aşa în grabă. I-am explicat, iar el ne-a încurajat. De atunci, am început să mergem în fiecare seară la Vecernie. Când era vreo sărbătoare mare, după Vecernie, fericitul Panais ne citea viaţa sfântului sau a sfintei care se prăznuia. Noi plecam, iar ei continuau privegherea.
K.I.: Aşadar, viaţa lor avea ca punct central biserica.
m.C: Aşa este. Terminau privegherea la patru dimineaţa. Vasile pleca pentru ca să se îngrijească de animalele tatălui lor, iar Panais rămânea în biserică să pregătească sfânta Liturghie.
K.I.: Aşadar, Vecernie, priveghere şi sfânta Liturghie, fără oprire. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte120(Ps. 9, 2 [9.2.].), aşa cum spune Proorocul David.
m.C: Noi nu ştiam să cântăm la strană, dar moş Panais ne îndemna mereu să cântăm, până am învăţat.
K.I.: Credeţi cumva că îi datoraţi viaţa monahală lui moş Panais?
m.C: Cui altcuiva?
K.I.: Atât de mult v-a influenţat?
m.C: Da.
Moş Panais era un om dedicat rugăciunii. „Vrei să te rogi?“, mă întreba. „Atunci, trebuie să te rogi cu regularitate şi din tot sufletul. Numai astfel se aprinde în tine focul dumnezeiesc, care te face să urci până la cer“.
Astfel vedea el relaţia omului cu Dumnezeu. O compara cu legătura permanentă pe care o are un aparat cu sursa de curent electric. Atâta vreme cât este în priză, aparatul are lumină şi funcţionează. Zicea: „Tu să pui firele electrice şi becul, după care nu trebuie decât să apeşi pe buton“.
Câtă înţelepciune avea în el omul acesta!… Îmi aduc aminte că odată s-a dus la el un grup de tineri, iar moş Panais – cel puţin aşa li s-a părut lor – a arătat mai mult interes celui mai mic dintre ei. L-au întrebat de ce, iar el a răspuns: „Hristos a avut un ucenic şi trei şi doisprezece şi şaptezeci“.
K.I.: Foarte important răspuns, cu adevărat.
m.C: Când s-a îmbolnăvit, cu puţin înainte de a adormi, a trimis după mine, spunând că vrea să-mi zică ceva. M-am dus împreună cu părintele Gavriil şi cu mai multe surori de la mănăstire. Mi-a cerut să mă aşez pe scaun lângă el şi a început să-mi zică: „Când ai rostit cuvântarea de înscăunare ca stareţă, am auzit că ai spus că îmi datorezi mult şi că eu aş fi îndrumătorul tău. Şi mi-am zis că nu ai făcut bine să spui asemenea cuvinte despre persoana mea. După aceea, m-am mai gândit şi mi-am dat seama că nu am nici un drept să judec ce face şi ce spune o stareţă. Aşa că te-am chemat să-mi cer iertare pentru gândul acela al meu despre discursul pe care l-ai rostit la înscăunare“.
K.I.: Acesta era moş Panais! Iată curăţia inimii şi smerenia sa! Noi, oamenii din lume, nu suntem obişnuiţi cu o astfel de smerenie. Odată l-a întâmpinat pe un om de ştiinţă, pe care dorea să-l cunoască, prin următoarele cuvinte: Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?121(Luca 1, 43 [n.t.].) Aceasta se întâmpla în ultimii ani ai vieţii sale, când devenise foarte cunoscut şi când veneau la el chiar şi stareţi de pe la mănăstirile din Grecia.
m.C: Vasile îi dădea mereu ocazia lui Panais să se ocupe cu ce dorea inima sa cel mai mult. De exemplu, tatăl lor le spunea să facă o anume treabă. Atunci, Vasile îl îndemna pe Panais cu următoarele cuvinte: „Du-te tu la ale tale, că fac eu treaba“. Şi Panais se ducea la biserică.
Părinţii lor erau oameni cu frica lui Dumnezeu. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, a crescut preţul grâului. Un kilogram costa o liră. Tatăl lor îl vindea mai ieftin, dându-le cumpărătorilor rest de la o liră şi spunându-le: „Bănuţul acesta este pentru măcinat“.
Odată, unul dintre preoţii parohi din Lisi a vrut neapărat să descopere icoana Maicii Domnului, care până atunci era acoperită, văzându-se numai o parte din ea. A insistat foarte mult şi într-o zi ne-a pus să o descoperim.
Auzind că se făcuse una ca asta, oamenii din sat s-au supărat foarte tare. Nimeni nu voia ca icoana să fie descoperită, de frică să nu se abată răul asupra lor. Pentru că iubea foarte mult pe toată lumea, Panais nu a vrut să-l supere pe preot. Aşa că singura sa reacţie la această întâmplare a fost să se ducă dinaintea icoanei Maicii Domnului şi să cânte nenumărate imnuri de slavă. Se ferea ca de foc să-i judece pe ceilalţi şi îi îndemna pe oamenii din sat să-i urmeze exemplul. A făcut aşa până când au îmbrăcat din nou icoana.
Odată a citit în biserică din Apostolul Pavel despre faptul că femeile trebuie să se roage cu capul acoperit. După ce s-a terminat sfânta Liturghie, a stat şi ne-a explicat cuvintele Apostolului. La sfârşit, a spus: „Trebuie, fetelor, să purtaţi batic pe cap“. Nu a fost nevoie să ne spună de două ori. Toate fetele (cele mari purtau deja) s-au dus şi şi-au cumpărat batic, pe care îl puneau la biserică. Eu aveam pe atunci cincisprezece ani. Mă minunez şi acum câtă putere avea cuvântul lui moş Panais asupra oamenilor din sat – femei, bărbaţi şi copii. Nimănui nu îi trecea prin cap să nu se supună.
K.I.: Şi când te gândeşti că nu era preot, ci un simplu ţârcovnic.
m.C: Aşa este.
Datorită lui, în satul nostru nu a fost nici un divorţ.
K.I.: Nemaipomenit!
m.C: Când auzea că intrase dihonia într-o familie, se ducea mai întâi să vorbească cu unul, apoi cu celălalt. Mergea de la unul la altul până reuşea să aducă din nou armonia între ei. Iar în cazul în care soţul vinovat nu se îndrepta, ca de exemplu, bărbatul se îmbăta şi o bătea pe femeie, el îi spunea soţiei: „Nu se poate să divorţezi. Trebuie să avem răbdare şi vom primi cunună cerească“.
K.I.: Îmi aduc aminte că odată (eram mai multe persoane adunate acasă la el, în Larnaka) a făcut următoarea comparaţie, în legătură cu divorţurile: „Ca să scap de un coş, tai mâna, sau încerc să vindec coşul? Numai dacă sunt nebun îmi tai mâna“. Desigur mâna înseamnă soţul, iar coşul reprezintă patimile, neputinţa, defectele şi păcatele sale.
m.C: Era atât de respectat de oamenii din sat, încât nu s-a găsit nimeni care să i se opună sau să făptuiască ceva împotriva celor spuse de el. Cu toţii îl iubeau, îl respectau şi căutau să facă precum îi sfătuia el. Atâta putere avea de la Dumnezeu.
K.I.: Pe de altă parte, el însuşi făcea ascultare fără să crâcnească. Nu numai faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de oameni.
m.C: Niciodată nu a spus „nu“ nimănui. Nu făcea propria sa voinţă, ci a celorlalţi.
K.I.: Dintr-o sursă sigură, am aflat următoarea întâmplare: O persoană care îl respecta pe moş Panais foarte mult urma să ţină în Larnaka o conferinţă pe teme religioase. Fiindcă îl iubea nespus de tare, fără să gândească dacă era bine sau nu ce făcea, l-a anunţat pe moş Panais că prezenţa lui la acea conferinţă era absolut necesară. Pentru cei care nu l-au cunoscut, vorbim în acest moment despre un om bătrân şi bolnav, îmbrăcat în iţari, care ieşea din casă numai pentru a merge la biserică.
Spre marea surpriză a tuturor, moş Panais s-a dus la conferinţă, fapt din care ne dăm seama încă o dată de ascultarea sa deplină faţă de voinţa celuilalt. Cei care ştiau ce se întâmpla, văzându-l pe moş Panais intrând în sala de conferinţe, au mărturisit că acel fapt a reprezentat pentru ei o lecţie puternică despre ceea ce înseamnă tăierea propriei voiri, din care s-au folosit nespus de mult.
m.C: Iată cât de mare era smerenia sa. După cum ştiţi, în casa lui din Larnaka se adunau zilnic zeci de persoane, între care mulţi oameni de ştiinţă, clerici, călugări etc., cu toţii voind să-i asculte învăţăturile şi să se folosească.
În ultimii ani de viaţă, moş Panais spunea: „Aveam gura slobodă. Aşa că L-am rugat pe Dumnezeu să-mi taie răul acesta. Iar El ce credeţi că a făcut? Mi-a trimis surzenia, ca să nu aud. Iar când nu auzi, nu răspunzi. Astfel s-au împuţinat cuvintele mele“.
K.I.: Iată cât har avea în inimă! Cât de mult ne lipseşte prezenţa sa… Cu toate acestea, toţi cei care l-am cunoscut suntem siguri că are îndrăzneală dinaintea Domnului şi nădăjduim în rugăciunile sale pentru toată lumea.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul