Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu monahul Nicodim Bilalis (Aghioritul), teolog, jurist, scriitor

K.I.: Părintele Nicodim l-a cunoscut pe părintele Paisie timp de 32 de ani încheiaţi. Pentru noi, este o ocazie unică să avem mărturia părintelui Nicodim despre acest mare părinte.
Părinte Nicodim, vom începe cu momentul în care l-aţi cunoscut. Cum aţi perceput această mare personalitate a Ortodoxiei greceşti?
N.M.: Sunt cutremurat, pentru că nu ştiu dacă sunt eu cel vrednic să vorbesc despre părintele Paisie. Mulţi spun că părintele a fost îndrumătorul lor duhovnicesc, dar eu nu pot afirma acest lucru, pentru că oficial nu a fost părintele meu.
Desigur, aşa cum aţi spus, Dumnezeu m-a învrednicit să-l cunosc pe părintele Paisie timp de 32 de ani, fără întrerupere. Dacă sunt călugăr aghiorit, datorez lucrul acesta părintelui Paisie. Şi dacă ar fi vrut Dumnezeu, aş fi fost ucenicul său. Dar s-a îmbolnăvit – a făcut hemoptizie. Avea un singur plămân.
Pe vremea când l-am cunoscut, eram încă mirean în localitatea Konitsa. Şi el se trăgea dintr-o familie cu mulţi copii. Părintele m-a îndrumat în ceea ce priveşte anumite aspecte legate de problemele familiilor cu mulţi copii, în calitate de fondator al Uniunii Panelene a Prietenilor Familiilor cu mulţi copii. Părintele Paisie era principalul meu îndrumător în cadrul acestei asociaţii.
În primii ani, stăteam şi discutam 3, 4, 5 ore, şi chiar până la 8 ore pe zi.
K.I.: Despre ce discutaţi?
N.M.: Despre chestiuni teologice, duhovniceşti şi personale. Părintele Paisie era un pustnic contemporan cu o mare conştiinţă ascetică, ce se nevoia cu multă smerenie şi hotărâre. Era un om harismatic. Se spune că atunci când s-a născut şi a fost botezat, în preajma sa s-a aflat şi cuviosul Arsenie.
Numele de mirean al părintelui Paisie a fost Arsenie. Tatăl lui ar fi spus: „O să-i punem numele Hrìstos“, dar Sfântul Arsenie a replicat: „Şi pe mine cine-o să mă înlocuiască?“
K.I.: Extraordinar…
N.M.: Despre lucrul acesta nu s-a scris nimic. Este prima oară când iese la lumină. Mi l-a povestit părintele mie personal. Nu vreau ca mărturia mea să pară mai deosebită decât a altora, însă relaţia mea cu părintele a fost oarecum specială.
K.I.: Şi îndelungată.
N.M.: Într-una dintre revistele Uniunii Prietenilor Familiilor cu mulţi copii, am scris despre părintele Paisie. De altfel, i-am publicat toate cărţile.
K.I.: Scrierile sale sunt ca apa limpede de izvor.
N.M.: Mai ales scrisorile. Sunt pline de duh. A fost un om luminat, ancorat în problemele contemporane.
K.I.: Şi tot ce spunea şi scria era de la Dumnezeu.
N.M.: Da. Depăşise măsura firii omeneşti. Însă, în acelaşi timp, era foarte uman, înţelegător şi natural. Îţi inspira frica lui Dumnezeu, simplitate şi mult firesc. Aşa cum vorbeşti cu tatăl sau cu mama ta, la fel puteai să vorbeşti şi cu părintele Paisie. Făcea glume şi avea un umor frumos.
K.I.: Aceşti oameni sunt veseli şi prin firea lor, şi prin harul sfânt pe care îl primesc.
Părinte Nicodim, din discuţiile prelungite pe care le-aţi avut cu părintele Paisie, aţi putut să vă daţi seama de starea sa interioară. Cum simţeaţi că era acea stare? Spre exemplu, eu l-am cunoscut pe părintele Porfirie, iar când plecam de la el, parcă zburam, nu păşeam. Îmi ardea inima de bucurie. În acest context, spuneţi-ne şi nouă cum vă simţeaţi în preajma acestui om sfânt.
N.M.: Desigur, şi eu simţeam că plutesc de bucurie. În preajma lui aveai sentimentul de siguranţă. Dar existau momente în care plecam de la el preocupat de anumite probleme sau cu mustrări de conştiinţă şi chiar trist la gândul stării sufleteşti jalnice în care mă aflam şi la cât de greu era de ajuns la măsurile duhovniceşti înalte.
K.I.: Cu alte cuvinte, vă comparaţi cu el.
N.M.: Fără discuţie. Cu toţii se înghesuiau să ajungă în preajma sa. Iar el era ca Hristos sau ca sfânta Biserică: nu alegea, ci îi primea pe toţi. Stătea şi le acorda timp tuturora. Părintele Paisie vedea în sufletul fiecărui om, a fiecărei făpturi a lui Dumnezeu. Pe toţi îi primea la el cu multă dragoste.
Părintele Paisie credea în ascultarea desăvârşită. Alături de feciorie şi de sărăcie, ascultarea era pentru el esenţială. El spunea că, dacă acestea lipsesc, celelalte nu au nici o valoare. Cuvântul său era puternic şi, cu adevărat, teologic.
Atunci când nu voia să spună ceva în mod direct, avea capacitatea de a-ţi sugera, astfel încât să înţelegi în mod indirect. Din acel moment înainte, era problema ta cum aveai să reacţionezi. Niciodată nu te făcea să te simţi prost. Avea tact duhovnicesc.
Atunci când a terminat şcoala primară, tatăl său voia să-l facă fierar. Aşa că l-a dus să fie ucenic la un meseriaş. A stat acolo 2-3 zile şi, după aceea, la fierărie nu s-a mai ştiut nimic despre el. Acasă nu a spus nimic… vedeţi, nu vreau să mă fac fierar sau nu mă duc acolo. Nici atunci când tatăl lui i-a spus: „o să te duci la fierar“, nu a zis nici că vrea, nici că nu vrea să se facă fierar sau altceva. Când s-a întâlnit tatăl său cu fierarul cu pricina şi l-a întrebat cum se descurcă copilul, acesta i-a răspuns: „Păi nu vine pe-aici“. Atunci, tatăl lui s-a dus acasă, l-a luat şi i-a tras o mamă de bătaie, după care l-a trimis din nou la fierar. Iarăşi a stat acolo 2-3 zile, după care a fugit la un atelier de tâmplărie. Din nou a aflat tatăl lui şi iar l-a trimis la fierar. Între timp, copilul nu îl contrazicea deloc pe tatăl său. Părintele Paisie spunea: „Nu puteam să-l contrazic pe tatăl meu şi nici să-i spun ceva“; dar nu de frică. Totuşi, voia să facă tâmplărie. De ce? Pentru că era un teslar smerit. Şi aşa a devenit un tâmplar atât de bun, cum puţini sunt.
K.I.: Făcea şi sculptură în lemn?
N.M.: Adevărate capodopere… Mie mi-a dăruit o sculptură care reprezintă Muntele Sinai, pe care este un drum, iar în vârful muntelui se vede mâna lui Dumnezeu cum îi dă lui Moise tablele Legii, iar acesta le primeşte în mâinile sale.
Ca imaginaţie şi execuţie, este un obiect foarte frumos. Mi-a mai dăruit o cruciuliţă şi multe altele… Când era în Konitsa, oamenii voiau să-şi facă mobila cu ajutorul său. Avea braţe puternice. Când era tânăr, era un bărbat viguros. Plângea şi se nevoia pentru că flămânzeau oamenii din pricina lui, căci peste tot clienţii îl preferau pe el. Ceilalţi n-aveau de lucru. Le lua el toate comenzile.
Făcea şi cruciuliţe. Singur concepea negativele. Nu ştiu dacă ştiţi cum sunt stampele101(Imagini imprimate după plăci gravate [n.t.].). Se pregăteşte lemnul ca să fie moale, după care se pune sub presă, ca să se imprime modelul pe el. După aceea, se pune într-un cuptor, unde se arde, şi astfel se formează ca un basorelief. Pentru aceasta, trebuie să ai un negativ, o formă. Ei bine, el făcea formele. Tot el a făcut şi modelul de pe cingătoarea pe care o port.
K.I.: În armată a fost la transmisiuni.
N.M.: Da. Era extrem de intuitiv. De mic, a dovedit că avea un caracter aparte. Era foarte înzestrat sufleteşte. Nu mânca miercurea şi vinerea şi nu mânca din oala în care se gătea. Trebuia să-i pună în alt vas.
K.I.: Cam la ce vârstă?
N.M.: La 6-7 ani.
K.I.: Foarte mic.
N.M.: Da. Pe atunci, se ducea în pădure şi făcea mătănii din conuri de brad. Se rătăcea adesea. Lucrurile acestea le ştiu din discuţiile cu el.
Mai este un lucru despre care nu s-a mai scris. Auzise că la 16 ani putea să devină călugăr. Când a împlinit 16 ani, n-a spus nimănui nimic şi s-a dus la Mitropolia de la Ioannina ca să întrebe cum putea să ajungă la Sfântul Munte. S-a înfăţişat acolo şi a spus cu simplitate: „Vreau să mă duc la Sfântul Munte să mă călugăresc“. Dar cei de acolo i-au răspuns: „Vrei să pleci la Sfântul Munte, ai? Las’ că anunţăm imediat poliţia“. Şi au început să râdă de el: „Taică-tu ştie?“ „Nu“. L-au ameninţat chiar, iar el a crezut cu simplitate în ameninţarea lor. Dar aşa a rânduit Dumnezeu ca să treacă mai întâi de o anumită vârstă. Altfel a plănuit Domnul lucrurile pentru el. S-a întors acasă şi a aşteptat să mai crească.
După ce a împlinit 21 de ani, i s-a spus: „Du-te mai întâi la armată, şi după aceea…“ Era pe vremea războiului de partizani, iar trei dintre fraţii săi erau mobilizaţi. El era cel mai mic, aşa că nu l-au luat. A rămas să se îngrijească de familie şi de surorile sale. Abia când i s-au întors fraţii, a plecat şi el militar. Imediat după armată, n-a zis nimănui nimic şi a plecat pe ascuns la Sfântul Munte.
Mi-a mai spus că atunci când s-a dus prima dată la Mănăstirea Esfigmenu (acolo s-a dus mai întâi) l-au pus la un atelier de tâmplărie. Ştia să bată scânduri în cuie, dar nu făcea mobilă. Meşterul de acolo îl necăjea ca să vadă dacă se supără şi se ridică să plece.
K.I.: Voia să-l încerce…
N.M.: „Ai stricat lemnul. Lasă-l jos. Aşa ţi-am spus eu să faci?“ Dar părintele Paisie ştia că meşterul nu avea dreptate şi nu înţelegea motivul pentru care se purta în felul acesta cu el. Aşa că s-a dus la stareţ, care i-a spus: „Ai răbdare, fiul meu, că dacă-ţi spune aşa, ştie el ce ştie…“. Uneori, plângea şi se supăra…
…Până într-o zi, când s-au dus la clopotniţă să repare ceva şi meşterul i-a spus: „Fă asta“, el a răspuns: „Binecuvântaţi“. Se rugase mai înainte şi a făcut lucrarea aceea din toată inima lui. Atunci, meşterul i-a dat uneltele şi i-a zis: „Ei, asta vroiam să văd. De acum înainte, fă ce pofteşti“.
Şi părintele acela şi-a schimbat ascultarea, iar pe el l-au lăsat mai mare peste atelierul de tâmplărie.
Şi încă o întâmplare din mănăstire. Mânca linte cu brânză. Şi ca să nu mănânce brânza, o scufunda în linte. Aşa cum ne spunea adesea, omul se poate nevoi fără ca ceilalţi să prindă de veste.
K.I.: Spuneţi-ne câteva cuvinte ale părintelui Paisie care v-au rămas în memorie în mod deosebit.
N.M.: Ne zicea că rugăciunea trebuie făcută cu smerenie şi bărbăţie. Voia să fim sinceri dinaintea lui Dumnezeu.
K.I.: Adică cinstiţi.
N.M.: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept102(Psalmii 50, 11 [n.t.].). Avea în el cu adevărat acest duh drept. Nu era nicidecum şiret şi diplomat. Era un spirit curat şi direct. Şi pe noi ne-a învăţat să fim direcţi şi sinceri.
K.I.: Părinte Nicodim, lucrurile pe care ni le-aţi povestit despre părintele Paisie ne-au bucurat foarte mult. Ne-aţi adus apă limpede din cer.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul