Convorbire cu moş Vasile, Trifonia, Stavros Pieridis, Stavrula, Eleni, Cristina

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Cine era tânărul acela cu mama sa pe care l-ai întâlnit, ?
V.: Un străin. Să fi fost om?.. Înger?… Într-o zi, când zideam ceva, a venit la noi, împreună cu mama sa – de la , aşa cum ne-au spus. Străinul acela a rămas în aria noastră 2-3 zile, mi se pare… „Un moment să-i duc farfuria…“
T.: Era sărbătoarea Maicii Domnului, iar cu Vasile s-au dus să se plimbe. Străinul acela i-a întrebat: „Unde vă duceţi?“. „Să facem o plimbare“. „Merg şi eu“. „Haide“. S-a dus cu ei şi a început să le spună despre şi despre ce se întâmplă în lume. Au mers o vreme, după care s-au întors. Apoi, fraţii mei şi-au zis să-i dea ceva de mâncare străinului aceluia, pentru că trebuia să plece. Mama lui nu era cu el. Răposatul s-a dus să-i aducă ceva din casă, iar Vasile a rămas cu el.
Tânărul i-a spus lui Vasile: „Mă duc să-i duc bătrânei de alături o farfurie cu mâncare“ (o femeie în vârstă care i-a dat cândva să mănânce). Mă duc până la ea şi mă întorc. Dar a intrat pe uşă şi s-a făcut nevăzut.
K.I.: Nu l-aţi mai văzut niciodată?
V.: Ne-am dus să-i ducem darurile la aşternutul lui din arie, dar nici aşternut nu mai era, nici pe el nu l-am mai văzut vreodată.
T.: S-a făcut nevăzut cu tot cu haine.
V.: S-a dus la uşa bătrânei ca să-i ducă farfuria şi, după aceea, trebuia să se întoarcă. Dar nu l-am mai văzut de atunci. Am fost la arie, dar acolo nu mai era nimic. De unde a venit şi unde s-a dus… ştie.
K.I.: Să fi fost o vizită din cer?
V.: Cred că a fost un înger adevărat.
K.I.: Era frumos?
V.: Nespus de frumos. Şi cum mai vorbea…
K.I.: Vă simţeaţi bine cu el?
V.: Cum să nu…
K.I.: V-a povestit ce se întâmpla prin alte locuri?
V.: Am vorbit numai despre lucruri religioase. Despre .
K.I.: Spune-mi, , când aţi ieşit să vă plimbaţi, aţi făcut Vecernie?
V.: Am făcut. Pe drum am vorbit de cele sfinte. Despre ce citise fiecare.
K.I.: Fiecare a vorbit despre ce citise el?
V.: Da.
K.I.: Vrei să ne spui vreun cuvânt de-al fratelui dumitale?
V.: Viaţa lui a fost, cu adevărat, creştină. Era trup şi suflet pentru Biserică.
K.I.: Dar şi dumneata ai fost la fel.
V.: Eh, el era cel dintâi.
Odată, mergeam cu el pe drum şi eram urmaţi de curcubeu. mi-a spus: „Mergi tu înainte, ca să vedem ce se întâmplă“.
K.I.: Vedeaţi curcubeul fără să fie ploaie?
V.: Da. Venea după noi.
K.I.: Fără ploaie şi fără soare… S-a deschis cerul, . Harul sfânt… Câte ore pe zi vă rugaţi?
V.: Fără încetare. Gândul nostru era mereu lipit de .
K.I.: Nu mică v-a fost bucuria când aţi cumpărat Sfânta Scriptură. Unde aţi găsit-o?
V.: A fost odată o sărbătoare, la care se vindeau Sfinte Scripturi. Era unul care striga: „Vând Sfinte Scripturi!“, şi eu l-am auzit. Pe atunci aveam cărţi sfinte, dar nu şi Sfânta Scriptură. După aceea, n-am mai citit nimic altceva decât cuvântul lui din Cartea Sfântă…
K.I.: Citeaţi şi din ?
V.: Da. Şi .
(cumătrul, aşa cum îi zicea ), mulţi ani după ce a terminat şcoala, până când ne-am dus din Lisi, aprindea mereu candelele la biserică. El nu voia să plece. Zicea: „Unde să ne ducem şi să lăsăm biserica?“ Dar eu i-am spus: „Lumea a plecat. O să rămâi numai tu?“
K.I.: A plâns când a plecat?
V.: Tare s-a mai întristat.
T.: Odată, preotul i-a spus: „Hai să-i împărtăşim pe oameni“. Au mers prin tot satul. Nu le-a ajuns o singură zi. S-au dus şi a doua zi. Rudelor celor bolnavi le spunea: „Pregătiţi-i, şi mâine venim să-i împărtăşim“. Erau atât de bucuroşi când se ducea la ei… „A venit , a venit !“ Îi ziceau: „Stai jos să te cinstim cu ceva“. „Nu, că mă grăbesc“, şi pleca. După aceea, a prins curaj şi le spunea: „Faceţi-mi o cafea“. Ce se mai bucurau oamenii aceia… A doua zi, se duceau din nou pe la ei. ţinea felinarul. Îi avea pe toţi scrişi pe o foaie mare de hârtie.
S.P.: Cam câţi împărtăşeau?
T.: Tot satul.
K.I.: Şi bătrânii şi bolnavii…
S.P.: Aceştia erau vreo treizeci.
T.: Mai mulţi… Mai bine de cincizeci.
S.P.: După ce venea acasă, voia să mănânce numai anafura. Dacă nu l-ar fi bătut la cap, n-ar fi mâncat nimic. „N-am poftă. Vreau să rămân numai cu “, răspundea el.
V.: Avea multă râvnă. Din şcoala generală copia cărţi religioase.
S.P.: Odată, când m-am dus la el, l-am găsit meşterind ceva la cuvertura lui. L-am întrebat: „Ce faci, moş ?“ „Ce să fac, Stavros… Mătănii. Doamne Iisuse Hristoase…“
Despre boli îmi zicea: „Nu te teme, Stavros. Şi asta este dragostea lui . S-a revărsat toată asupra ta…“
T.: La adunarea religioasă, era preşedintele. De o parte stăteau femeile şi de cealaltă parte, bărbaţii, iar stătea în mijloc şi le citea să audă cu toţii. Când citea el, se aduna lumea ca la bâlci.
K.I.: Ce anume citea?
V.: Erminia Sfintei Evanghelii.
K.I.: Cât timp citea? 1-2 ore?
V.: Da. Şi lumea stătea şi asculta. Datorită lui, oamenii se întorceau la biserică. Lumea era liniştită. Pe atunci, oamenii trăiau în pace şi cu frica lui . Trăiam printre sfinţi.
S.P.: Până şi cinematograful din sat s-a închis, pentru că oamenii se duceau la moş să-l asculte.
K.I.: Nemaipomenit! De mulţi oameni ca moş am avea nevoie astăzi…
T.: Au venit nişte străini care au făcut cinematograf, dar nu se ducea nimeni acolo.
S.P.: Tanti Trifonia, este adevărat că acasă nu venea mai deloc? Toată ziua şi toată noaptea stătea la biserică şi priveghea.
T.: Da. Noaptea priveghea.
K.I.: În fiecare noapte?
S.P.: Nu chiar. Numai de sărbători.
T.: La fiecare sărbătoare, la fiecare sfânt, priveghea, citea din şi din Apostol.
S.P.: , cine a fost primul duhovnic al dumitale?
V.: Primul duhovnic a fost părintele Ciprian.
S.P.: Vă duceaţi la Stavrovuni?
V.: Cu regularitate.
S.P.: V-aţi dus vreodată pe jos?
V.: Ne mai urcam pe măgar… Făceam cu schimbul.
K.I.: Câte mile130(Unitate de măsură a lungimii egală cu 1 609, 5 metri. Mila a fost introdusă în Cipru ca urmare a ocupaţiei britanice [n. t.].) aveaţi de mers?
V.: 12 mile131(19, 314km [n.t.].).
S.P.: După părintele Ciprian, cine v-a mai fost duhovnic?
T.: Părintele .
S.P.: La cât timp vă spovedeaţi?
V.: Depinde.
K.I.: La cincisprezece zile? La douăzeci?
V.: Da.
T.: Mai erau şi alţii care voiau să se spovedească.
V.: Ne duceam mai mulţi.
K.I.: Cam câţi?
V.: Cinci-zece.
K.I.: Făceaţi expediţie duhovnicească.
S.P.: Moş spunea: „Să nu dormiţi înainte de douăsprezece noaptea. Lăsaţi să treacă miezul nopţii şi după aceea…“
K.I.: De ce spunea aşa ceva?
S.P.: Ca să se roage. Când trebuiau să se împărtăşească, se rugau mult în noaptea de dinainte. Privegheau şi se rugau amândoi.
K.I.: Spune-ne, , după ce terminaţi rugăciunea, nu vă era frică de cel rău?
V.: Îl rugam pe să ne păzească.
K.I.: Stavrula, spune-ne ceva din cuvintele de învăţătură ale lui moş .
S.: Moş mă iubea tare mult. Mă duceam la el şi-i spuneam tot ce aveam pe suflet. Mă mărturiseam la el. De multe ori, îi ziceam de băiatul meu care era foarte obraznic, iar el mă mângâia: „Nu te întrista şi o să aibă grijă“.
După aceea, Moş s-a îmbolnăvit, iar băiatul meu a avut accidentul cu motocicleta şi era la spital. El s-a interesat tot timpul de fiul meu şi cred că a aflat că a murit.
T.: Noi nu i-am spus.
S.: Când moş era bolnav, m-am dus pe la el. Nu mai avea mult de trăit. Cum m-a văzut, s-a emoţionat şi mi-a spus: „Maicile, maicile…“ S-a uitat la mine cu nişte ochi atât de trişti… Şi nu mi-a mai spus nimic.
K.I.: Ce voia să spună prin „maicile“?
S.: Nu ştiu. A repetat cuvântul acesta de trei ori.
K.I.: Ai rămas singură132(În limba greacă, cuvântul maică (cu sensul de călugăriţă) înseamnă în acelaşi timp şi femeie singură [n.t.].), Stavrula.
V.: Fiul ei nu mai este. A rămas singură.
K.I.: Şi acum eşti singură?
S.: Nu. Am o fiică.
K.I.: Moş suferea alături de oameni? Plângea?
V.: Mult.
K.I.: Atunci când suferea altcineva?
V.: Da, da.
K.I.: Suferea şi el până la lacrimi.
V.: Da.
K.I.: Da, Eleni. Văd că vrei să spui ceva.
E.: Şi eu sunt din Lisi.
K.I.: Stavrula, dumneata de unde te tragi?
S.: Din Dromoloxià.
K.I.: Dumneata, Stavros?
S.P.: De la Sfântul Memnon din Ammohostos şi stau în Meneù.
E.: Mulţumesc lui că am avut cinstea să-l cunosc pe moş . De când eram mică, mi-l aduc aminte purtând „nădragi“, şi având cheia aceea mare în mână. Cine se ducea la biserică îl vedea mereu cu zâmbetul pe buze.
C: Când eram copil, aveam părul lung. Moş îmi zicea: „Tare mult îmi place că ai păr lung. Să nu-l tunzi“. Acum, şi fata mea are părul lung.
S.: Chiar dacă eram văduvă, nu puneam batic pe cap. După ce mi-a murit băiatul, tot n-am pus batic. Numai în biserică purtam. Într-o zi, moş mi-a spus: „Să ştii că eu te iubesc şi fără batic pe cap. Dar parcă-ţi lipseşte ceva“. De atunci, nu mi-am mai scos baticul de pe cap.
K.I.: Bravo, Stavrula.
S.: Nu l-am pus pe cap nici pentru bărbat, nici pentru fiul meu, dar de când mi-a spus moş , am ascultat.
V.: Cinstea femeii…
E.: Iubea foarte mult copiii.
K.I.: Şi el era un copil al Împărăţiei Cerurilor.
E.: Era plin de iubire şi de veselie.
K.I.: Cristina…
C.: Eram bolnavă. Aveam cancer la tiroidă, trebuia să-mi fac tomografie şi mă temeam foarte tare. Când am intrat în încăperea unde era tomograful, l-am văzut lângă mine pe moş . Era după moartea sa. Mi-a spus: „Nu te teme“. Era îmbrăcat în negru şi a stat tot timpul alături de mine. Vreme de jumătate de oră a fost lângă mine şi nu-mi era frică deloc. Dimpotrivă, eram foarte liniştită.
K.I.: L-ai văzut?
C: Viu.
S.P.: Trebuie să mai spunem că citea în fiecare dimineaţă. Cafeaua sa era întotdeauna uşoară. Nu voia să fie concentrată, pentru că veneau mulţi în vizită şi trebuia să bea cafea cu fiecare dintre ei. Îi spunea mătuşii Trifonia: „Trifonie, Trifonie, o să ajungi în Rai la cât ne serveşti pe toţi“.
T.: În fiecare noapte, când mă duceam să-l învelesc, îmi zicea aşa.
S.: Odată m-am dus la moş , iar el citea rugăciunea de mulţumire după . L-am întrebat: „Te-ai împărtăşit?“, iar el mi-a răspuns: „Nu numai când ne împărtăşim trebuie să-I mulţumim lui . Să citeşti în fiecare zi rugăciunea de mulţumire. Să-I mulţumeşti lui că te-a învrednicit să te apropii de Trupul şi de Sângele Său“. De atunci, Îi mulţumesc lui în fiecare zi, fie că mă împărtăşesc sau nu.
S.P.: Şi eu fac la fel. Uneori citesc rugăciunea de mulţumire de două-trei ori pe zi. Pentru că părintele ne-a dat o asemenea binecuvântare, noi o păstrăm cu sfinţenie.
K.I.: ! Odată, moş mi-a spus mai în gumă, mai în serios: „Iată cum este omul: se învârte tot timpul în jurul unei gropi, până cade în ea“. Să fi fost aceasta pomenirea morţii?
V.: Cu siguranţă.
K.I.: Şi amintirea lui , în acelaşi timp.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Trupuri imateriale - reprezentari bizantine ale ingerilor