Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Nikos Zias, profesor universitar în Atena

K.I.: Părintelui Porfirie i-am dedicat multe convorbiri, însă niciodată ele nu sunt de ajuns, pentru că acest om luminat al Bisericii şi stâlp luminos al lui Hristos în lume a reuşit să ajungă la o asemenea înălţime a sfinţeniei, încât darurile pe care le-a oferit Bisericii sunt nenumărate.
De fiecare dată când întâlnim pe cineva care l-a cunoscut cu adevărat pe părintele Porfirie şi a ştiut care erau darurile şi harismele Duhului Sfânt pe care le avea (părintele ajunsese la curăţia inimii şi la multe alte înălţimi, pe care noi, cei de rând, nu putem să le înţelegem), aşadar, de fiecare dată când întâlnim un om care a avut această binecuvântare, nu putem să nu profităm de ocazie pentru a strânge laolaltă cât mai multe mărturii despre acest mare părinte, spre folosul şi spre mângâierea tuturor.
Astăzi vom vorbi cu profesorul universitar, istoric al Artei şi arheolog, domnul Nikos Zias, care l-a cunoscut pe părintele Porfirie destul de bine.
Să începem cu prima dată când l-aţi văzut pe părintele şi cum a decurs convorbirea cu el. Ce a însemnat pentru dvs. părintele Porfirie de atunci înainte?
N.Z.: Vă mulţumesc foarte mult că mi-aţi oferit ocazia de a vorbi despre părintele Porfirie, care a fost, cu adevărat, un punct de referinţă, un mare ajutor şi o binecuvântare pentru familia mea. Aş vrea să precizez mai întâi că experienţa mea legată de părintele Porfirie se încadrează în timp şi spaţiu în perioada în care părintele stătea la Kallisia, la biserica Sfântul Nicolae, ce era metocul Mănăstirii Pendelis, pe vremea când maşinile nu puteau ajunge până acolo. Se ajungea numai pe jos. Din anumite motive, contactele mele cu părintele Porfirie au fost mai rare în perioada în care s-a dus la Milesi. Începând de atunci, la el venea mai multă lume, avea probleme de sănătate mai serioase şi se putea mai greu purta o convorbire pe îndelete cu el, aşa cum era la Kallisia.
Pe părintele Porfirie mi l-a recomandat un stareţ aghiorit, pe nume Gheorgos Kapsanis, de la Mănăstirea Sfântul Grigorie. Recunosc faptul că, atunci când mi-a vorbit de el, nu m-a entuziasmat ideea de a merge să-l vizitez. M-am dus, dar cu reţinere, mai ales ca să fac ascultare, decât ca urmare a voinţei mele liber exprimate.
Drumul până acolo te ajuta oarecum să te pregăteşti sufleteşte, pentru că trebuia să-ţi laşi maşina la o distanţă de aproximativ 20-25 minute, de unde porneai pe o cărare plină cu ciclame foarte frumoase în perioada lor de înflorire. Înaintai o vreme, după care ajungeai într-o pădurice de pini, apoi treceai pe lângă nişte ruine şi, în fine, ajungeai la bisericuţa Sfântului Nicolae, care nu era foarte bine întreţinută, având în jurul ei câteva chilii.
În fine, m-am dus cu soţia mea în locul acela, unde am văzut destul de mulţi tineri, care mi s-a părut că sunt oameni cu preocupări interesante. Am aşteptat şi noi, am intrat în vorbă cu unii dintre ei; am întâlnit chiar şi un tânăr foarte bun în dialectică, ce ne-a impresionat. Am aşteptat până ne-a venit rândul şi nouă să vorbim cu părintele Porfirie. Era un om scund, cu barbă albă. De obicei, avea pe cap o scufie de lână. Era un om foarte dulce, care te vrăjea din momentul în care dădeai ochii cu el. De la prima întâlnire, îţi lua mâna şi o strângea, aducându-ţi în suflet o pace şi o linişte care nu pot fi descrise în cuvinte. Ne-am înţeles, practic, de prima oară când ne-am văzut.
Părerea noastră despre el s-a schimbat radical. Cuvintele sale au fost pentru noi ca un balsam ce ne-a pătruns în suflete. Aici, trebuie să fac o paranteză. Ceea ce eu cred şi îmi imaginez nu este valabil numai pentru mine, ci şi pentru ceilalţi, iar ceea ce este mai important nu constă în mărturiile şi descrierile noastre, ci în simţămintele din adâncul sufletului fiecăruia.
K.I.: Aşa este.
N.Z.: După părerea mea, simţămintele nu pot fi exprimate şi nici nu trebuie să le exprimăm. De aceea, faptele pe care vi le voi povesti în continuare nu reprezintă decât faţa exterioară a ceea ce contează cu adevărat.
K.I.: Lucrurile tainice nu pot fi spuse. Tot la fel, nici evlavia. Ele nu pot fi cuprinse cu înţelegerea noastră.
N.Z.: Aici se naşte un pericol chiar pentru imaginea părintelui. Cel puţin din propria mea experienţă, am impresia că activitatea de păstorire a părintelui era foarte personalizată.
K.I.: Aşa este.
N.Z.: De aceea, generalizările pot denatura faptele. Desigur, anumite lucruri le spunea tuturor, încontinuu. Unul dintre acestea era necesitatea rugăciunii inimii, pe care el însuşi a practicat-o întreaga viaţă. Însă răspunsurile la întrebările personale erau întotdeauna în funcţie de om şi de circumstanţe. Prin harisma străvederii, pătrundea în adâncul sufletului, unde se află rădăcina faptelor şi a gândurilor fiecăruia.
K.I.: În felul acesta, el punea în aplicare medicina duhovnicească. Prin harismele sale, ajungea la originea problemelor, punea diagnosticul corect şi apoi începea tratamentul.
N.Z.: Îţi pătrundea în suflet şi, după ce-şi dădea seama de intenţiile tale şi de problemele prin care treceai, îţi spunea cele mai potrivite cuvinte.
Imaginea care mi-a rămas în inimă, după aproximativ douăzeci de ani, a fost aceea a unui părinte blând, care folosea cu multă îndemânare arta de a vorbi. Nu mi-l aduc aminte să fi fost vreodată dur sau să mă certe.
K.I.: Era un părinte al iubirii.
N.Z.: Spunea ce avea de spus fără asprime. Tuturor le zicea: „Ce bine…“ sau „Ce bun…“ Între el şi interlocutorul său se crea întotdeauna o atmosferă destinsă.
K.I.: De altfel, nu spunea el: „Hristos este prietenul vostru, vă iubeşte şi nu ţine iadul ca să vă înspăimânte“?…
N.Z.: Vorbea mereu despre importanţa spovedaniei. Zicea: „Câtă vreme te afli în Biserica lui Hristos, nu este loc de deznădejde, orice ai fi făcut sau orice ai fi suferit. Deznădejde nu există. Supărare, se poate, dar deznădejde, nu“. Spunea, de asemenea, cât de importantă este mâna preotului în taina Spovedaniei. Este ca şi cum ar ieşi prin ea harul sfânt. Şi continua: „Prin spovedanie, Dumnezeu te ajută să depăşeşti acele rele care ar fi putut să te aducă în pragul deznădejdii“. De multe ori se întâmpla să petreacă o noapte întreagă cu oameni care se aflau în pragul sinuciderii sau în alte situaţii disperate legate de sănătate, de starea psihică sau duhovnicească. Făcea nopţi albe şi îi ajuta pe oameni prin puterea iubirii sale şi a rugăciunii.
K.I.: Să nu ne îndepărtăm de tema deznădejdii, domnule Zias. Îmi aduc aminte de ceea ce i-a spus Hristos Sfântului Siluan Athonitul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“. „În oricât de grea, de dureroasă şi de potrivnică situaţie te-ai afla, Dumnezeu intervine“, spunea părintele Epifanie Theodoropoulos. Când ne aflăm la greu, Domnul nu ne lasă. În celelalte situaţii, ne descurcăm şi singuri.
N.Z.: Niciodată n-am înţeles pe deplin cuvintele „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“. Cu toate acestea, ele i-au ajutat pe mulţi oameni. Cunosc eu însumi persoane care, prin această frază, au ieşit din situaţii grele din viaţa lor.
Generalizând tema, cred că cel mai important fapt este că Biserica nu reprezintă numai un sistem de ceremonii, de reguli morale care educă şi ţin societatea unită, ci, referindu-ne în principal la Sfinţii Părinţi, ea înseamnă, mai ales, pătrunderea în adâncimile unde sunt înfipte rădăcinile vieţii. Acest lucru nu poate fi măsurat cu nici o măsură omenească. Fraza despre care discutăm aparţine limitelor escatologice ale existenţei, acolo unde omul pluteşte în haos şi viaţă.
K.I.: Atunci când te afli pe buza prăpastiei, dinaintea abisului, Hristos te smulge din ghearele morţii şi te duce spre Înviere, adică spre începutul noii vieţi. Domnul ne-a adus de la moarte la viaţă. Această nouă viaţă putea fi simţită din plin în preajma părintelui Porfirie. Avea harul de a-ţi reînnoi sufletul. Intrai la el mort şi ieşeai viu.
N.Z.: Şi aceasta, fără vreun gest de falsă seriozitate…
K.I.: Când plecai de la el, parcă zburai. Cel puţin, eu aşa simţeam.
N.Z.: Iubea foarte mult natura, mai ales plantele. Una din cele mai frumoase imagini pe care le port în memorie, ca pe o mângâiere pentru clipele grele, constă într-un episod întâmplat într-o zi călduroasă, când am urcat cu soţia la Kallisia, după ce am încheiat lucrul. La o distanţă de aproximativ 500 de metri de mănăstire, părintele transformase o bucată de pământ drept în ogor. Cultivase pe el căpşuni. L-am găsit printre căpşuni, curăţindu-le şi jucându-se ca un copil. Ne-am oprit aproape de el. „Bine aţi venit“, ne-a spus. Şi a continuat să se ocupe de căpşuni, vorbindu-ne în acelaşi timp despre ele. A trecut aşa multă vreme, fără să discutăm despre nimic altceva, în afară de căpşuni.
Părintele vedea practic viaţa în ansamblul ei, fără urmă de…
K.L: De dualism41(Concepţie potrivit căreia la baza existenţei ar sta două principii opuse şi ireductibile, cel material şi cel spiritual [n.t.].) sau maniheism42(filosofie dualistă, ce divizează lumea între principiul binelui şi cel al răului şi consideră materia esenţialmente rea, iar spiritul esenţialmente bun. Această teorie a fost combătută de Biserica Ortodoxă [n.t.].)…
N.Z.: Vedea în căpşuni viaţa în ansamblul ei. Aşa, plin de praf şi de pământ, ne-a însoţit până la biserică. Îi plăcea foarte mult să se plimbe. Când se simţea bine (sănătatea i-a fost şubredă aproape toată viaţa) şi avea dispoziţie, cea mai mare bucurie a sa era să facă o plimbare. Mergea cu noi în diferite locuri din regiunea Pendelis, la muntele Amomon. Acolo ne spunea fiecăruia câte ceva care să ne ajute în problemele noastre (ne adunam în jur de 100 de oameni), sau ne vorbea în general despre lucruri duhovniceşti.
Îmi aduc aminte că în una din aceste plimbări ne-am aşezat jos şi a început să ne explice importanţa metaniilor.
Făcea el însuşi metanii, chiar dacă era bătrân. Trupul său avea o elasticitate deosebită. A început prin a ne explica ce înseamnă metanie. Noi, având parte de o educaţie practic teoretică, fie ea şi religioasă, nu dădeam metaniei o importanţă atât de mare. Ca să nu mai vorbim de cea mai mare parte a plinirii Bisericii, care a eliminat mătăniile, considerându-le doar o manifestare exterioară.
K.L: Ce spunea despre mătănii?
N.Z.: Spunea că ele reprezintă participarea trupului la lucrarea duhului. Când te apleci şi te ridici, intri în contact direct cu pământul şi cu cerul. Întotdeauna ne dădea „instrucţiuni“ cu foarte multă atenţie. Nouă, celor care nu eram avansaţi în vreo metodă de rugăciune, ne vorbea despre metaniile obişnuite, făcute până la pământ, şi ne explica cât de important este să participi la rugăciune cu întreaga fiinţă, aplecându-te spre pământ şi înălţându-te spre cer. Insista pe metanii şi pe post, fără a exagera în vreun fel.
K.I.: Părintele Porfirie nu a ţinut niciodată predici. Ceea ce spunea izvora din experienţa sa de viaţă, despre care vorbea cu atâta simplitate, încât îţi amintea de începuturile Bisericii. Consider că părintele avea în sine vechea Biserică, alături de legătura directă cu Hristos. De fiecare dată simţeam lucrul acesta. Îmi aducea aminte de Apostoli, de simplitatea primelor zile ale creştinismului, ca şi cum m-aş fi aflat în momentele de după Cincizecime. Simţeam cum inima îmi ardea. Parcă zburam după fiecare vizită pe care i-o făceam.
N.Z.: Lucrul acesta era general valabil. Plecai de la el cu inima împăcată. Îmi aduc aminte cât de clar făcea diferenţa între complex şi smerenie. Zicea: „Smerenia este starea omului sănătos. Nu trebuie să o confundăm cu distrugerea de sine şi cu auto-culpabilizarea, care sunt stări specifice omului bolnav duhovniceşte. Atinge-l puţin şi-ai să vezi cum îşi dă arama pe faţă. Omul smerit primeşte răul, pentru că adâncul fiinţei sale este sănătos şi în bună stare de funcţionare. Dar atunci când omul este bolnav cu duhul, lucrurile stau cu totul diferit. Foarte mare atenţie, să nu încurcaţi lucrurile“.
Aţi pomenit de Cincizecime. Să ştiţi că se temea foarte mult să nu fie luat drept ceva ce nu era. Unii l-au considerat medium şi tot veneau la el şi-l oboseau. Mă feresc să vă povestesc asemenea întâmplări şi mă limitez la a preciza că părintele nu era altceva decât un vas curat, primitor al Duhului Sfânt, ce transmitea harul mai departe. Dacă-mi aduc bine aminte, un teolog a spus odată: „Îl iubesc pe Dumnezeu şi îl văd în părintele Porfirie“. Lucrul acesta putea fi observat chiar şi de omul neavizat. S-a întâmplat să cunosc nişte oameni care s-au dus la el din curiozitate, având în mintea lor gânduri diferite de cele ale creştinilor de rând. Impresia lor generală a fost că au aflat un om cu totul aparte, un om din care izvora harul lui Dumnezeu şi care transmitea acest har şi celor din jurul său. Iată o mărturie foarte importantă. Şi chiar dacă oamenii aceia nu au fost capabili să se lepede de concepţiile lor, copiii lor s-au schimbat. Vorbesc în cunoştinţă de cauză despre fapte care nu trebuie relatate aici.
K.I.: Oamenii şi părintele se acceptau reciproc din primul moment. Frica şi mustrarea nu-şi aveau locul.
N.Z.: Cu adevărat, te accepta aşa cum erai. Prin lucrul acesta te uimea şi părintele Paisie. Spre exemplu, a vorbit timp de 12 ore cu un tânăr, care a plecat de la el vindecat.
Una dintre cele mai importante trăsături ale părintelui Porfirie era faptul că avea inima deschisă. Puteai să intri în ea – în locul acela cald şi plin de har – şi să te odihneşti.
K.I.: Dar după aceea, puţin câte puţin, lua bisturiul şi îţi îndepărta răul din suflet.
N.Z.: Niciodată nu făcea rabat de la nimic.
K.I.: Niciodată.
N.Z.: Nu te linguşea. Şi am mai constatat ceva: unora le spunea „Acesta este cuvântul lui Dumnezeu“, iar altora, „Fă ce doreşti“.
Îmi amintesc de un inginer care a mărturisit că alături de părintele Porfirie a învăţat că „sfinţenia nu se identifică cu prostia“! Atât pot să spun despre el: era înzestrat cu multe daruri.
K.I.: Aşa este.
N.Z.: Era un om foarte inteligent.
K.I.: Şi, pe lângă aceasta, avea informaţii de sus – cunoştinţe pentru care ar trebui să faci ani întregi de studii şi specializări (în domeniul medicinii, teologiei etc). Pe toate le ştia ca un specialist.
N.Z.: Şi nu făcuse decât patru clase!
K.I.: A fost ca pescarii din Galileea.
N.Z.: Avea şi o sensibilitate deosebită.
K.I.: Da. Am discutat cu el despre poezie.
N.Z.: Şi despre muzică… despre orice. Era un om ce putea să abordeze orice domeniu care era pentru tine familiar. Putea să călătorească cu interlocutorul său unde voia, ajungând întotdeauna acolo unde este viaţa Bisericii. Vorbea foarte mult despre Biserică şi despre Hristos. Şi cu toate că a fost deosebit de iubit de cei din jurul său, niciodată nu s-a ajuns la cultul personalităţii.
K.I.: Fără îndoială.
N.Z.: Lucrul acesta este important.
K.I.: Vă mulţumesc foarte mult. Nu mai am nimic de adăugat. Simt, practic, prezenţa părintelui Porfirie printre noi. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, cu rugăciunile părintelui.
N.Z.: Sper ca prin cele spuse de noi să nu fi denaturat ceea ce a fost părintele Porfirie.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul