Patericul secolului XX

Convorbire cu Nitsa Muktarudi, teolog

K.I.: Compatrioata noastră, doamna Nitsa Muktarudi, profesoară de teologie şi soţia cunoscutului teolog şi profesor Pavlos Muktarudis, a avut binecuvântarea să-l cunoască personal pe părintele Amfilohie Makris din Patmos.
N.M.: Era în anul 1968. Mă aflam în Atena cu un prieten de familie care-l cunoştea foarte bine pe părintele Amfilohie. Acesta ne-a recomandat să mergem în Patmos, ca să-l vedem înainte să adoarmă în Domnul, căci era deja destul de bătrân.
Şi, cu adevărat, ne-am dus în Patmos. Părintele Amfilohie ridicase acolo o mănăstire de maici, cu hramul Bunei Vestiri, unde trăiau pe atunci aproximativ şaizeci de călugăriţe. Părintele acesta sfânt strânsese o mulţime de lume în jurul său, pentru că era o mare personalitate duhovnicească şi un urmaş adevărat al Sfântului Nectarie. Aşa cum este cunoscut, părintele Amfilohie Makris a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Nectarie.
Principala sa trăsătură de caracter era o nesfârşită dragoste. M-a impresionat deosebit de mult felul cum se comporta cu maicile şi cu stareţa. Era ca un părinte iubitor, care le dădea, în acelaşi timp, învăţături prin modul său de a se purta.
Chilia în care stătea a numit-o „Hristos“. O să vă dau în continuare un exemplu grăitor despre felul de a fi al părintelui.
Când ne-am dus la el, ne-a spus să mergem să ne închinăm şi „la Hristos“. Stareţa a zis unei maici să ne însoţească până acolo. Dar măicuţa aceea era începătoare şi nu intrase încă în duhul mănăstiresc. Fără să-şi dea seama, se pare, a răspuns că nu ne poate duce acolo în momentul acela, pentru că pregătea ceva.
Stareţa i-a explicat că nu este corect cum a procedat, deoarece primise poruncă, aşa că trebuia să se supună. Atunci am avut prilejul să constatăm deplina smerenie şi simplitate a părintelui Amfilohie, care, deşi abia putea să se târâie pe picioare, a spus:
– Nu-i nimic. Mă duc eu cu ei.
K.I.: La început, aţi vorbit despre iubire ca despre trăsătura principală a părintelui Amfilohie. Cum se exprima această iubire?
N.M.: În primul rând, ea nu se manifesta numai faţă de oameni, ci şi faţă de animale şi plante.
Aşa cum se ştie, Sfinţii Părinţi refac în jurul lor starea paradisiacă a comuniunii cu Dumnezeu şi a armoniei depline cu animalele, cu plantele şi cu întreaga Creaţie. Lucrul acesta era valabil în cazul părintelui Amfilohie mai ales în privinţa pomilor. El a fost primul care a adus pini şi i-a plantat pe insula uscată care este Patmosul. Şi pe fiii săi duhovniceşti, care se mărturiseau la el, îi sfătuia să planteze fiecare câte un pom. În felul acesta, părintele Amfilohie a înverzit insula.
El însuşi plantase un pin în faţa chiliei sale şi spunea cu drag despre el: „Acesta este primul meu fiu, şi i-am pus ca decoraţie o cruce“. Iată şi un lucru deosebit: în 1970, după moartea părintelui Amfilohie, pinul s-a uscat şi a căzut. În 1986, când am vizitat din nou Patmosul, am văzut copacul acela la pământ, dinaintea chiliei părintelui. L-au lăsat aşa cum a căzut.
K.I.: Este foarte impresionant.
N.M. Iubea foarte mult şi păsările. Când am fost la el pentru prima dată, ne-a spus:
– Aici, iarna avem orfelinat.
Şi ne-a arătat stâncile din jur. Maicile ne-au explicat că toată iarna părintele Amfilohie avea la el un săculeţ cu grâu şi se ducea printre stânci ca să pună păsărilor de mâncare. Vara ţinea o cană cu apă, iar unde găsea, printre stânci, un loc potrivit, punea apă ca să bea păsările.
K.I.: Lucrurile acestea arată blândeţea părintelui şi legătura sa strânsă cu Creaţia.
N.M.: Părintele Amfilohie îi primea cu aceeaşi iubire atât pe ortodocşi, cât şi pe cei de alte credinţe, fără ca lucrul acesta să însemne, desigur, că făcea vreun compromis în privinţa adevărului şi trăirii Tradiţiei ortodoxe. Cei de alte religii îngenuncheau dinaintea lui, iar destui se îndreptau spre Ortodoxie. Să vă dau un exemplu grăitor. În 1969 ne-am dus din nou în Patmos. Acolo era o englezoaică, profesoară universitară, care-l cunoscuse mai înainte pe părintele şi datorită lui devenise ortodoxă. Când am întrebat-o ce a îndemnat-o să vină la ortodoxie, ne-a spus chiar aşa: „E grea întrebarea dvs. Dar dacă insistaţi să vă răspund, vă spun că pentru mine Ortodoxia este părintele“.
Episcopul Kallistos Ware, profesor la Universitatea din Oxford şi cunoscut scriitor, într-o carte despre viaţa spirituală din Grecia, a afirmat că părintele Amfilohie Makris a fost cel mai mare duhovnic al Greciei din secolul XX.
K.I.: Cât de important este ca asemenea cuvinte să fie rostite de o personalitate de un asemenea nivel duhovnicesc, cum este cel al părintelui Kallistos Ware.