Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Panayiotis Tsestos, preot

K.I.: Părinte Panayotis, să începem cu felul în care l-aţi cunoscut pe moş Panais.
p.P.T.: Când am intrat pentru prima dată în biserica din Lisi, din Altar, am văzut un om care stătea în genunchi şi făcea mătănii. Avea pe el iţarii tradiţionali. Se ruga la Maica Domnului ca să nu plec, pentru că mai înainte existaseră nişte conflicte.
K.I.: Aşadar, voia să rămâneţi.
p.P.T.: Voia să rămân şi se ruga Maicii Domnului ca să mă ajute. Panais stătea dinaintea câte unei icoane ore în şir fără să se mişte; chiar şi 5-10 ore. Când nu era Liturghie, intra pe ascuns în biserică şi se ruga încontinuu. Într-o zi, mi-a spus: „Părinte, să ştii că nu e frumos să tragi cu urechea“.
K.I.: De unde ştia el că trăgeaţi cu urechea?
p.P.T.: Habar n-am. Poate îmi spuneţi dumneavoastră. Uşa bisericii era închisă. Eu intram pe la sfântul Altar. Aveam încălţări uşoare şi nu se auzea când păşeam. Se ruga pentru toată lumea. Auzeam: „Cristina cu fiii, Vasile cu fiii…“
K.I.: Dinaintea icoanei Maicii Domnului?
p.P.T.: Stătea în genunchi dinaintea icoanei.
K.I.: Multă vreme?
p.P.T.: Două-trei ore.
K.I.: Lucrul acesta se întâmpla des?
p.P.T.: În timpul când nu se săvârşea nici o slujbă în biserică. Adică foarte dimineaţă sau după-amiaza, pe la 5-5:30. Încuia biserica pe dinăuntru, fără să ştie că eu mă ascundeam în Altar ca să văd ce se întâmpla.
K.I.: Pomenea numele oamenilor cu voce tare?
p.P.T.: În şoaptă.
K.I.: Cam ce spunea?
p.P.T.: „Kostas cu fiii…“
K.I.: Lucrul acesta îmi aminteşte de Sfântul Nicolae Planas, care se ruga pentru oameni după sfânta Liturghie, până la trei după-amiază.
p.P.T.: La sfârşit spunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, şi robul tău Panayotis“, adică eu. Se ruga să mă apere Dumnezeu. Se ruga şi pentru ceilalţi preoţi, pentru bătrâni…
K.I.: Părinte, odată mi-aţi spus ceva legat de nişte orz.
p.P.T.: Era o vreme de mare sărăcie. Oamenii lucrau pământul. Luau 8 lire pe lună. Era foarte greu. Am făcut un coteţ mare pentru găini, ca să nu cumpărăm carne. Într-o zi, cum s-a întunecat, am auzit un zgomot. I-am spus nevestei mele: „Să ştii că este om“. Am deschis uşa din dos, ca să văd. Era întuneric. Am văzut totuşi un sac mare de vreo sută de kilograme. Îl adusese Panais pe ascuns.
K.I.: Cum putuse, oare, să-l care? Era un om foarte slab. De unde îl adusese?
p.P.T.: De acasă de la el. L-a adus cu un căruţ şi l-a răsturnat peste zid (casa mea avea zid de jur-împrejur). La puţină vreme după aceea, m-am întâlnit cu Gheorghe Siokouros, actualul Arhimandrit şi duhovnic de la Mănăstirea Kikku, pe nume Gavriil, şi i-am spus: „Gheorghe, uite aşa şi aşa“. A zâmbit şi mi-a răspuns „Vreun prieten de-al tău“. Dar nu mi-a zis cine. După aceea, a apărut nişte grâu. Lucrul acesta a început să devină un obicei. Cei doi fraţi erau buni agricultori. Ţineau pentru ei numai ceea ce mâncau. Restul îl dădeau săracilor. Ouăle şi găinile din gospodăria lor le dădeau oamenilor bolnavi.
K.I.: Panais nu mânca aproape deloc.
p.P.T.: Vasile şi sora lor mâncau carne. Însă Panais nu mânca niciodată.
K.I.: Vă aducea des lucruri?
p.P.T.: Da. Îmi aducea şi brânză.
K.I.: Nu i-aţi spus niciodată nimic?
p.P.T.: L-am întrebat: „Ce înseamnă toate acestea?“ Dar nu mi-a răspuns. Atunci nu i-am mai zis nimic, ca să nu-l supăr.
K.I.: Să nu ştie stânga ce face dreapta.
p.P.T.: Într-o zi, i-am spus: „În ce lume nebună trăim… Mi-au lăsat afară nişte brânză… ca să o mănânce mâţele“. Atunci, el mi-a răspuns zâmbind: „Să o mănânce copiii, nu mâţele“. „Dar cine, oare, să o fi adus?“ „O fi vreun prieten. Sau poate un om la care ai făcut sfinţire“.
Nu îmi dădea numai mie. Laptele de la toate oile sale îl dădea celor bolnavi. Nimeni nu ar fi crezut dacă nu ar fi văzut cu ochii lui.
K.I.: Am auzit că după ce se însera, moş Panais se ducea în sat. Ce făcea mai exact?
p.P.T.: Lua ce avea prin casă şi pornea la drum. Le oferea oamenilor poveţe şi daruri (zahăr, macaroane, cafea şi altele). De asemenea, se ducea pe la bătrânii săraci ca să le ţină de urât.
K.I.: Toată noaptea umbla astfel. Lăcrimaţi de fiecare dată când vorbiţi despre moş Panais. De ce?
p.P.T.: Iată motivul: eram bolnav de reumatism şi nu puteam să păşesc. El m-a luat de mână şi mi-a zis: „Hai să facem o plimbare“. Unde credeţi că m-a dus? La biserica Sfântului Efimian, din afara satului. L-am întrebat: „De ce m-ai adus aici?“, iar el mi-a răspuns poruncitor: „Ca să te vindeci“. Nici nu ştiu cum s-a întâmplat, dar, după ce m-am închinat Sfântului Efimian, m-am făcut sănătos.
K.I.: Cred, totuşi, că aveţi şi alte motive pentru care vă emoţionează pomenirea lui.
p.P.T.: Omul acesta îmi încălzea sufletul. Într-o zi – era înaintea Crăciunului – ploua foarte tare. Mai jos, era o maşină pe care a luat-o apa.
K.I.: Atât de tare ploua…
p.P.T.: Parcă se rupseseră baierele cerului. Atunci, Panais mi-a spus: „Ceilalţi părinţi sunt bătrâni. În sat sunt vreo patruzeci de oameni în vârstă, pe care nu i-au adus copiii lor ca să se împărtăşească. Haide să mergem să-i împărtăşim noi“. Dar eu i-am răspuns: „Doamne fereşte, cum să mergem pe o aşa vreme?“ Atunci, el s-a întors spre mine şi mi-a zis: „Nu ne încurcă apa. O să se oprească. Ia-ţi patrafirul şi hai să plecăm“. Iar în clipa aceea – Doamne sfinte! – ploaia s-a oprit şi s-a arătat soarele.
K.I.: Doamne, miluieşte!
p.P.T.: Ne-am dus, am împărtăşit 47 de persoane şi ne-am întors la două şi jumătate după-amiază. Plecasem la ora zece.
K.I.: Şi în tot timpul acesta nu a plouat?
p.P.T.: Nu. I-am împărtăşit pe toţi bătrânii. Când am ajuns la biserică, Panais mi-a spus: „Hai repede, că o să se apuce din nou să toarne“. Şi, cu adevărat, de la biserică până acasă, m-am făcut leoarcă. În felul acesta, mi-am dat seama că a prevăzut ce avea să se întâmple.
K.I.: Avea harisma înainte-vederii.
p.P.T.: Când mi-a zis să alerg ca să nu mă prindă ploaia, l-am întrebat: „Tu râzi de mine?“, dar el a răspuns: „Oare nu a fost adevărat când ţi-am spus că putem merge fără probleme să împărtăşim lumea?“
V-am povestit întâmplarea cu privegherea?
K.I.: Nu. Spuneţi-o.
p.P.T.: Odată am stat şi l-am omenit acasă la mine pe doctorul Kozakos. Coincidenţa făcea ca soţia lui să fie plecată de acasă în Lemesos, iar a mea la Platres – satul de unde ne tragem noi. Doctorul m-a întrebat: „Ce mâncăm în seara asta, părinte?“ Eu i-am răspuns: „Ştiu şi eu…“ „Să te iau la Angastrina ca să mâncăm porumbei“. I-am zis: „Bine“. Între timp, de dimineaţă, Panais îmi spusese că vom face priveghere ca să se împărtăşească fetele şi bătrânii. Eu i-am spus: „Bine, Panais, o să fac priveghere în seara aceasta“.
K.I.: La ce oră a început privegherea?
p.P.T.: La 7:30-8:00 seara. Din păcate, eu am uitat şi m-am dus cu doctorul Kozakos.
K.I.: V-aţi dus să mâncaţi porumbei la Angastrina.
p.P.T.: Da. Ne-am întors pe la 11:30. Trecând prin faţa bisericii, am văzut că era lumină înăuntru.
K.I.: Vă aşteptau?
p.P.T.: Cântau. M-am dus, am deschis uşa bisericii ca să văd ce se întâmpla şi m-a văzut Panais. S-a îndreptat spre mine supărat şi mi-a zis: „Au venit oamenii flămânzi ca să se împărtăşească şi…“ Eu i-am răspuns repede: „Am avut treabă“. „Las’ că ştiu eu ce treabă ai avut“. „Ce treabă am avut?“ „Ai fost dincolo de râu şi te-ai distrat“. Şi, cu adevărat, domnule Klitos, fusesem chiar în locul pe care îl indicase Panais. Cum de ne-a văzut?
K.I.: Avea harisma străvederii. Să continuăm.
p.P.T.: „Să fac slujbă?“, am întrebat eu. „Să faci“. Şi am împărtăşit 600 de suflete.
K.I.: Cândva mi-aţi spus (eu şi părintele Tsestos ne cunoaştem de mulţi ani) că nu voiaţi să vă împărtăşiţi pentru că mâncaserăţi ceva.
p.P.T.: Da. Nu voiam să slujesc. Şi nu puteam să-i împărtăşesc pe oameni fără să fac sfânta Liturghie. Dar Panais a insistat: „Nu se murdăresc cele sfinte pentru că ai îmbucat ceva“.
K.I.: Ştia ce mâncaserăţi?
p.P.T.: Da.
K.I.: Altădată mi-aţi spus că vă era frică de Panais. De ce?
p.P.T.: Pentru că îmi vedea defectele şi îmi spunea să le corectez.
K.I.: Vă făcea observaţii. Îl ascultaţi?
p.P.T.: Aveam foarte mare grijă la felul cum trăiam, pentru că ştiam că Panais înţelegea tot ce se întâmpla. Îşi dădea seama chiar şi când spuneam o minciună, cât de mică.
K.I.: Era ochiul lui Dumnezeu.
p.P.T.: Îmi făcea totuşi observaţii cu blândeţe şi prin cuvinte frumoase. Venea să-mi sărute mâna, iar eu nu voiam. Atunci îmi spunea: „Ştii, câteodată mai cădem în greşeli, dar trebuie să fim cu luare aminte“.
K.I.: Poate vă mai amintiţi şi alte întâmplări legate de viaţa acestui om sfânt.
p.P.T.: Într-o zi, l-am văzut ce mânca. Avea într-o batistuţă 9 măsline. Nici 8, nici 10. Nouă, după numărul tagmelor îngereşti. Într-o zi, am adăugat şi eu două.
K.I.: S-au făcut 11.
p.P.T.: A mâncat 9 şi două le-a lăsat. M-am dus lângă el, am luat o bucată de pâine şi am mâncat cele două măsline. Panais mi-a spus atunci: „Eh, ispita…“ Eu l-am întrebat: „Ce ai frate?“ „Zic pentru că nu ştiu cine mi-a pus două măsline între ale mele. Să fi fost ispita… Eu mănânc 9 măsline. De unde au mai apărut, oare, două?“ Atunci i-am spus: „Eu le-am pus“.
K.I.: Vă plăcea să faceţi glume?
p.P.T.: Voiam să văd cât de puternic era şi cât de mare era capacitatea lui de a se abţine. Se sătura cu 9 măsline. Aşa a mâncat ani de-a rândul. Nu mânca nici roşii, nici castraveţi, nici ceapă. Numai pâine şi măsline.
K.I.: Era un pustnic în lume.
p.P.T.: Nu orice fel de pustnic, ci unul foarte strict, ca cei de la Sfântul Munte.
K.I.: Părinte Panayiotis, din câte am auzit, oamenii din Lisi îl respectau foarte mult. Chiar şi cei de stânga.
p.P.T.: Pentru că era plin de bunătate. Dacă se îmbolnăvea vreun copil de-al lor, mergea să-l vadă. Dacă existau probleme în vreun cuplu, se ducea să-i împace. Panais a împăcat nenumărate familii. Nici preotul nu a făcut atâtea câte a făcut el.
K.I.: Intervenea atunci când se iveau probleme familiale în sat?
p.P.T.: Da. Mă lua cu el, dar nu mă lăsa să vorbesc. El se ocupa de tot.
K.I.: Şi ce le spunea oamenilor, părinte Panayotis?
p.P.T.: Le spunea cuvinte despre iubire şi despre familie.
K.I.: Îmi aduc aminte că zicea: „Dacă te doare mâna, o tai?“ Vroia să spună că bărbatul şi femeia sunt un trup. Chiar dacă greşeau ambii soţi sau numai unul dintre ei, dorea ca între cei doi să fie deplină unitate. De aceea, vorbea despre capacitatea de iertare dintre soţi.
p.P.T.: Cu cei care nu făceau copii era sever.
K.I.: Cum adică? Explicaţi-ne.
p.P.T.: O rudă de-a sa avea doi copii, cu toate că, în mod normal, într-o familie erau 6, 7 sau 8. Zicea: „Ecaterina, ai numai două odrasle, deşi la slujba de căsătorie ai fost binecuvântată să faci mulţi copii. De ce nu ai făcut ascultare?“ „Dar avem copii“, răspundea ea. Iar el zicea: „Este lucrarea lui Dumnezeu. Oare noi, care am fost 8-10 copii, am murit de foame?“
K.I.: Credea cu totul în Cel Preaînalt şi urma întocmai învăţăturile Sale.
p.P.T.: Da. Pentru că era neîntinat cu femei. Să vă mai spun ceva. A impresionat cândva şi ca actor.
K.I.: Adică?
p.P.T.: Pe vremea când era de 12-14 ani, aşa cum mi-a spus psaltul de atunci, se puneau în scenă piese de teatru, cum ar fi Alexandru cel Mare a lui Katsandonis.
K.I.: Piese patriotice.
p.P.T.: Da. Panais era cel mai bun actor. După aceea, a descoperit Biserica. Marea minune pentru Panais şi Vasile a fost când le-am dat un Nou Testament. Până atunci, citeau doar pericopele evanghelice. Nu aveau Noul Testament în întregime. Când erau întrebaţi ce carte era aceea, ei răspundeau: „Este ceea ce ne-am dorit“. Cât de mare era bucuria lor… Drept mulţumire, mi-au adus doi saci de cartofi, trei găini şi brânză. S-au bucurat ca nişte copii…
K.I.: Oare nu erau ei copii ai Împărăţiei Cerurilor?…
p.P.T.: Cine nu crede ceea ce spun despre Panais să meargă să-l vadă pe Vasile şi va crede. Să vadă cum trăiesc Vasile şi Trifonia, şi vor înţelege deîndată.
K.I.: Când eraţi refugiaţi, i-aţi văzut?
p.P.T.: Desigur. Mă duceam des pe la ei.
K.I.: Cum priveau ei ceea ce se întâmpla pe atunci?
p.P.T.: Lor nu le păsa de aşa ceva. Ar fi îndurat şi cele mai grele închisori, pentru că nu trăiau pe pământ, ci în ceruri.
K.I.: Ceea ce ne spuneţi este foarte frumos. Oriunde s-ar fi aflat, pentru ei cerul era aproape.
p.P.T.: Nimic altceva nu-i interesa.
K.I.: O femeie din Lisi mi-a spus că moş Panais a prevăzut ocuparea satului de către turci.
p.P.T.: Şi eu am aflat de lucrul acesta. Când eram arestat, între 1955 şi 1959, Panais îmi trimitea vorbă să citesc anumite pasaje despre Iosif Pangalos. Îmi scria: „Frate, chiar dacă eşti în închisoare, să nu te nelinişteşti. Caută Împărăţia cerurilor. Nimic altceva“. Astfel mă mângâia. Din păcate, nu mai am scrisorile de la el. Le-au găsit englezii şi le-au distrus.
K.I.: Scrisorile sale ar fi fost astăzi mărturii preţioase ale acelei perioade dureroase. Ar fi fost dovezi istorice.
p.P.T.: Din păcate, nu le mai am. Englezii ne-au făcut odată percheziţie şi le-au găsit.
K.I.: L-aţi visat vreodată?
p.P.T.: Nu. Poate că sunt nevrednic.
K.I.: Cum să fiţi nevrednic, dacă îl iubiţi atât de mult…
p.P.T.: Panais reprezintă un capitol important al vieţii mele. Dacă nu era el, aş fi murit din cauza chinurilor pe care le-am îndurat. Mă ţinea în viaţă. Ce bine ar fi dacă, măcar la vârsta înaintată la care mă aflu, aş putea să fiu şi eu ca el. Dacă nu am putut fi în tinereţe, măcar acum mi-aş fi dorit să fiu…

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul