Convorbire cu Panayotis Sotirios, jurnalist, scriitor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Domnul Sotirios a avut încă o dată amabilitatea de a oferi câteva crâmpeie din experienţa sa legată de marii Părinţi ai Bisericii, cărora le-a dedicat câteva din cărţile pe care le-a scris.
Pentru început, să spunem, domnule Sotirios, ce sunt Părinţii – aceste fiinţe duhovniceşti care se disting în mod deosebit în viaţa Bisericii noastre Ortodoxe.
P.S.: Cuvântul „părinte“ este un termen duhovnicesc şi se referă la responsabilitatea duhovnicească, deoarece părintele este avangarda sufletelor, lucrătorul mântuirii şi îndrumătorul în . Să ne aducem aminte că primul părinte şi îndrumător al tuturor oamenilor a fost Însuşi domnul nostru .
Instituţia Sfinţilor Părinţi este temelia Tradiţiei noastre ortodoxe. Dintotdeauna, Biserica a avut şi are sfinţi şi părinţi îndrumători.
K.I.: Să vorbim acum despre părintele . Aşteptăm cu emoţie să ne povestiţi câteva întâmplări legate de el.
P.S.: Când a fost întrebat odată cum se poate trăi duhovniceşte în lume, părintele a răspuns:
– Împrăştierea gândurilor în lucruri zadarnice duce la împrăştierea sufletului. De aceea, omul care trăieşte în lume trebuie să-şi îndrepte atenţia spre interior, spre via nelucrată a sufletului, de unde să dezrădăcineze toţi spinii răului şi să planteze în locul lor virtuţile. Este nevoie de multă atenţie, fiindcă lucrarea aceasta nu este deloc uşoară. Dimpotrivă, este anevoioasă şi cere răbdare. Omul care merge pe acest drum va întâmpina multe greutăţi. Dar îi vor fi de foarte mult folos cărţile patristice, care, din fericire, în zilele noastre circulă cu miile. În ele se găseşte orice doreşte omul şi orice are el nevoie. Ele ne îndrumă ca să mergem în siguranţă pe calea duhovnicească. Numai să fie citite cu smerenie şi .
K.I.: Înseamnă că omul trebuie să-şi transforme existenţa într-o viaţă teantropocentrică.
P.S.: Exact.
K.I.: Şi să pună capăt antropocentrismului nestăpânit care îl domină.
P.S.: Cineva l-a rugat pe părintele să spună ceva despre . Iar el i-a răspuns:
– Am putea vorbi la nesfârşit despre , căci rugăciunea nu se termină niciodată.
Aceste cuvinte ale părintelui au caracter existenţial, deoarece înseamnă că atâta timp cât existăm avem în permanenţă o legătură directă cu -Tatăl. Această legătură dialectică, chiar dacă nu este exprimată altfel decât prin trăirea simplă, este o stare de . E de-ajuns să existe memorie şi trăire, adică să ne simţim slăbiciunea, păcatele, nevoile şi să le raportăm pe toate la . Acesta este cuvântul nesfârşit al rugăciunii.
Şi părintele a continuat astfel:
– Rugăciunea este o convorbire cu . Nu pot să vă spun ce simte omul care se roagă. Însă trebuie să ştiţi următorul lucru: sufletul creştinului doreşte să se roage încontinuu.
K.I.: De altfel, şi Sfântul Apostol ne îndeamnă prin cuvintele: Rugaţi-vă neîncetat100(I Tes. 5, 17[n.t.].).
P.S.: Ceea ce aş dori să vă spun în continuare este legat de drepturile omului – acest fenomen al zilelor noastre, despre care s-au formulat atâtea şi atâtea teorii. Iată ce ne-a spus părintele :
– Cu cât omul este mai înduhovnicit, cu atât are mai puţine drepturi în această viaţă. Un om duhovnicesc nu are nici un drept pe pământ. El este obligat să aibă răbdare şi să primească nedreptatea. Drepturile sale sunt păstrate de pentru cealaltă viaţă.
Aşa cum spune părintele, de multe ori cerem să fim îndreptăţiţi aici. Totuşi, pentru un om înduhovnicit, dreptatea omenească nu înseamnă nimic. Ea este doar o frână pentru oamenii nedrepţi.
K.I.: Iată cât de profund vedea lucrurile părintele .
P.S.: Da. Pentru că el trecuse dincolo de limitele raţiunii acestei lumi.
Altădată, fericitul părinte a mai spus:
– Cu cât omul crede mai mult în , în şi în viaţa de dincolo, cu atât vede mai clar că această viaţă este zadarnică şi că are rostul numai de a-şi pregăti în ea paşaportul pentru cealaltă lume. Iar dacă cineva îl nedreptăţeşte, el se bucură, pentru că, în felul acesta, a agonisit ceva pentru viaţa cerească. Cu cât omul este mai nedreptăţit în această viaţă, cu atât mai multă răsplată va primi în viaţa de dincolo.
Despre supărări, părintele spunea că ele îl curăţă pe om şi că nu este nimic mai presus decât supărările, care au o valoare mai mare chiar şi decât rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“, adică decât rugăciunea inimii.
Câtă putere au aceste cuvinte! În continuare, părintele amintea spusele părintelui – un călugăr cu sufletul curat, venit din la , ce adormise în Domnul cu destulă vreme în urmă şi care spunea: „Doamne Iisuse Hristoase: o sută de drahme; slavă lui : o mie de drahme“. În acest fel, voia să sublinieze faptul că doxologia adusă lui are o mai mare valoare atunci când omul suferă. Iar acest lucru, fireşte, nu este uşor.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament