Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu părintele Hristodul Dimitriu

K.I.: Cine vrea să vorbească despre Părinţi, trebuie mai întâi de toate să-şi facă semnul sfânt al crucii, pentru că pătrunde în spaţiul sfinţeniei. Sfinţii Părinţi au ajuns să cunoască tainele Împărăţiei Cerurilor, au păstorit şi păstoresc poporul lui Dumnezeu, fiind îndrumători neînşelaţi pe drumul spre mântuire. Prin aspra lor nevoinţă personală, ei au reuşit să se curăţe de cădere şi de stricăciune, după care au primit iluminarea dumnezeiască, devenind ei înşişi luminători ai oamenilor. Ei sunt oameni plini de har – adevărate exemple de urmat pentru cei care se nevoiesc pe drumul greu al desăvârşirii.
Astăzi vom vorbi despre un alt mare părinte, trăitor în Ţara Sfântă, pe nume Teodosie Makkos, de la Mănăstirea Martei şi Mariei.
Părintele Teodosie Makkos – un om plin de iubire sfântă – a fost pomenit de mulţi contemporani, dar mai ales de maica Gavrilia, care a trăit alături de el (ea însăşi fiind o mare figură a Ortodoxiei greceşti).
Părintele Hristodul a avut binecuvântarea de a-l cunoaşte pe părintele Teodosie. El ne va oferi mărturia sa în legătură cu acest mare părinte, spre folosul sufletelor noastre.
Părinte Hristodul, înainte să ne referim la biografia părintelui Teodosie, împărtăşiţi-ne câteva gânduri în chip de introducere.
pr.H.: Aş dori mai întâi să vă mulţumesc, domnule Klitos, pentru această invitaţie. Ceea ce oferiţi dumneavoastră lumii ortodoxe este de o valoare nepreţuită. Atât prin mijloacele de informare în masă, cât şi prin cuvântul scris, prezentaţi lumii vieţile marilor părinţi contemporani, cum ar fi părintele Porfirie, părintele Iacov Tsalikis şi părintele Teodosie Makkos, cunoscut şi sub numele de Părintele (Bătrânul) din Betania.
Fie ca Domnul să binecuvânteze şi să întărească lucrarea pe care cu atâta trudă o înfăptuiţi.
Cu adevărat, cel care îndrăzneşte să vorbească despre părinţi, trebuie să-şi facă semnul crucii, pentru că are pe buzele sale numele sfinte ale unor oameni care au trăit pe pământ şi ne-au arătat cum să ajungem la cer.
K.I.: Vă rog să ne prezentaţi câteva elemente biografice ale părintelui Teodosie.
pr.H.: Părintele Teodosie s-a născut în Asia Mică, în oraşul Smirna, pe 7 ianuarie 1913.
Părinţii săi se numeau Constantin şi Angela. La botez s-a întâmplat un fapt minunat care a fost ca o prevestire a ceea ce copilul avea să devină mai târziu. În apa în care a fost botezat şi pe spatele său a apărut semnul crucii. Atunci, preotul a spus: „E cu noroc, pentru că acest copil va deveni preot“. Şi aşa a fost. A avut o copilărie foarte grea, pentru că ambii părinţii i-au murit când era de numai patru ani.
L-a luat să-l crească sora tatălui său. Şi ea se numea tot Angela. După schimbul de populaţie dintre Grecia şi Turcia, l-a adus în Atena, în condiţii dramatice.
De mic citea Vieţile Sfinţilor, interesându-l mai ales vieţile pustnicilor.
Ajuns la adolescenţă, s-a dus la Mănăstirea Sfântul Marcu din Chios, dar rudele sale s-au opus cu vehemenţă, reuşind să-l aducă din nou la Atena. Dar el nu a încetat să aibă în suflet şi în inimă dorul pentru viaţa monahală. De această dată, şi-a plănuit să se ducă la Locurile Sfinte, la Ierusalim.
După multe greutăţi, a ajuns la Ierusalim şi a intrat în Frăţia Sfântului Mormânt. Acolo, călugării se numesc păzitori ai Sfântului Mormânt.
Părintele Teodosie (pe numele de botez, Ioan), a fost hirotonit diacon în 1937 şi presbiter în 1942. Timp de patru ani a fost păzitor la Sfântul Mormânt. Evlavia şi dăruirea sa l-au determinat pe Patriarhul de atunci, Timotei, să-l hirotonească arhimandrit, dându-i misiunea să păzească locurile de închinăciune din Betania.
Aşa cum ştiţi, în Betania se află mormântul lui Lazăr. Este un loc de închinăciune foarte important (acolo L-au întâmpinat Marta şi Maria pe Hristos, cu puţin înainte de învierea lui Lazăr). În locul acela exista doar o biserică. Însă părintele Teodosie a reuşit să înalţe o mănăstire, pe care a înconjurat-o cu ziduri ca de cetate. Este important să spunem că la ridicarea mănăstirii a contribuit şi regele Hussein al Iordaniei.
K.I.: Există un motiv pentru care regele Hussein a participat la construcţia mănăstirii. Nu ştiu dacă îl cunoaşteţi.
pr.H.: Mi l-a spus însuşi părintele, care considera că era o cinste ca palatele regelui să fie mereu deschise pentru el. Părintele mi-a povestit că odată a fost invitat la o întrunire oficială, unde se afla şi regele de atunci al Iordaniei, tatăl lui Hussein. La un moment dat, au intrat înăuntru oameni înarmaţi care au început să tragă la întâmplare, ţinta fiind, desigur, familia regală. S-a creat panică… Puteţi să vă daţi seama de tragismul acelor momente.
K.I.: Iadul pe pământ…
pr.H.: Un adevărat iad. Părintele Teodosie, care se întâmplase să fie aproape de rege, şi-a apucat rasa, l-a acoperit cu ea şi a reuşit să-l scoată de acolo în confuzia generală.
K.I.: Pe fostul rege Hussein.
pr.H.: Da. Apoi, între succesorul său şi părintele Teodosie s-a dezvoltat o dragoste deosebită, ca între tată şi fiu.
K.I.: Această întâmplare este deosebită. Cred că în războiul din 1967, regele a avut din nou un motiv să-i fie recunoscător părintelui Teodosie.
pr.H.: Ceea ce spuneţi este adevărat. Tragic a fost faptul că teritoriul pe care se află mănăstirea a revenit Israelului, iar legătura dintre ei a fost afectată. Regele a fost de multe ori pe la mănăstire.
K.I.: Pe vremea când mănăstirea era pe teritoriu iordanian.
pr.H.: Da. Aparţinea Iordaniei. Este important să spunem că părintele Teodosie îi dăruise regelui o cruciuliţă mică de aur, pe care acesta o ţinea tot timpul la el, chiar dacă era musulman, pentru că îl respecta pe părintele Teodosie şi îi recunoştea sfinţenia.
Toate acestea mi-au fost povestite de însuşi părintele Teodosie, aşa că nu încape îndoială despre veridicitatea lor.
Părintele Teodosie a fost până la sfârşitul vieţii sale o persoană atât de impunătoare, încât inducea o anumită frică sfântă în sufletul tuturor celor care intrau în contact cu el.
K.I.: Foarte frumos. Prezenţa sfinţeniei îţi produce o cutremurare sufletească. Cine intră în Sfânta Sfintelor simte acest lucru din plin.
pr.H.: Da. Aceasta era una din trăsăturile părintelui Teodosie: îţi transmitea şi ţie harul său.
K.I.: Lucrul acesta l-aţi simţit şi la părintele Iacov Tsalikis, aşa cum mi-aţi mărturisit, dacă vă aduceţi aminte.
pr.H.: Da. Aceşti părinţi mi-au dăruit momente unice, care nu pot fi descrise în cuvinte. Noi, cei care am cunoscut asemenea oameni, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu dacă nu le vom urma exemplul, după puterea noastră, fireşte.
K.I.: Şi eu şi sfinţia voastră am cunoscut mulţi asemenea părinţi. Numai Dumnezeu ştie cât ne-a obligat lucrul acesta dinaintea Sa.
pr.H.: Pentru noi, criteriile după care vom fi judecaţi vor fi mai aspre.
K.I.: Fără îndoială.
pr.H.: Îmi doresc ca în cealaltă viaţă să-i văd pe aceşti părinţi fie şi de departe. Cred că ar fi o mare bucurie.
K.I.: Aşa este. Pentru a înainta cu discuţia, vă rog să ne prezentaţi caracterul părintelui şi să ne vorbiţi de întâlnirile pe care le aveaţi cu el.
pr.H.: Părintele Teodosie era un om simplu. Deşi era o prezenţă impunătoare, care te determina să-l respecţi, simplitatea şi dragostea care izvorau din adâncurile fiinţei sale te făceau să doreşti să stai cât mai mult în preajma sa. Lângă el te simţeai în siguranţă.
O să vă mai spun un lucru ce ilustrează caracterul său. Îi iubea foarte mult pe oameni, şi în special pe bieţii arabi. Ştim faptul că regiunea aceea este locuită de arabi, cei mai mulţi de religie musulmană. Dar atât arabii creştini, cât şi cei musulmani aflau la el dragoste şi înţelegere.
Odată, câţiva arabi au fost arestaţi de către evrei. Atunci, nişte conaţionali de-ai celor întemniţaţi au venit la părintele Teodosie ca să-i ceară să se roage la Dumnezeu pentru ei, dar şi să intervină personal pe lângă autorităţi. Părintele impunea respect, iar cuvântul său avea trecere.
K.I.: Chiar şi dinaintea evreilor?
pr.H.: Da. Să fi văzut cum se adunau arabii la el cu diferite cereri. Şi pe toţi aceştia îi ajuta după cum ştia el mai bine.
K.I.: Dacă nu mai aveţi nimic de adăugat la acest subiect, spuneţi-ne cum erau întâlnirile sfinţiei voastre cu el?…
pr.H.: Ce mai poate fi spus în legătură cu caracterul său?… Era un om simplu şi un părinte sfânt.
K.I.: Aceste cuvinte spun totul. Am auzit că avea foarte mult discernământ în tot ce spunea.
pr.H.: Aşa este. Avea multe daruri de la Dumnezeu. Când trăieşti în preajma unui asemenea om, te simţi foarte mic şi plin de lipsuri.
K.I.: Cu siguranţă simţi prezenţa harului, manifestată prin atracţia faţă de persoana părintelui şi prin umplerea inimii de dor dumnezeiesc. Fiinţa ta se umple de trăire sfântă şi nu mai vrei să te desprinzi de Dumnezeu. De asemenea, prezenţa harului umple inima de bucurie. În faţa unor asemenea oameni, noi ne simţim grosolani şi nepricepuţi. Nu avem limpezimea gândirii, curăţia sufletului, lumina şi fineţea spiritului. Oamenii aceştia sunt îngeri trăitori pe pământ.
pr.H.: Aţi descris întocmai ceea ce omul de rând simte atunci când se află în preajma acestor părinţi îndumnezeiţi. Chiar şi modul în care se mişcă şi păşesc este diferit de al muritorilor de rând.
K.I.: Şi felul cum vorbesc… În fine, să vorbim acum despre întâlnirile pe care le-aţi avut cu el.
pr.H.: Pe părintele Teodosie l-am cunoscut în 1972, când mă aflam la Ierusalim.
Am stat acolo aproximativ o lună şi am cunoscut mai mulţi părinţi, printre care şi pe cel ce avea să devină mucenicul lui Hristos Filumen. Am avut fericirea să-l întâlnesc. Părinţii mă îndemnau să merg şi în Betania, la părintele Teodosie. Dorind foarte mult să cunosc asemenea oameni, m-am dus, cu adevărat, în Betania, şi ceea ce am aflat a fost mult peste aşteptările mele.
K.I.: Comori cereşti…
pr.H.: Adevărate comori… Să ştiţi că prezenţa harului de care am vorbit mai înainte nu se simte numai în preajma oamenilor sfinţiţi, ci şi a lucrurilor făcute de ei, ca de exemplu, mănăstirile. Mănăstirea din Betania nu are bogăţii materiale, dar are ceva aparte, care te odihneşte sufleteşte. Când intri pe poarta mănăstirii, ai senzaţia că ai intrat într-un mic rai.
K.I.: Mănăstirea este poarta cerului, după cum spunea părintele Iacov.
pr.H.: Întocmai. De departe, mănăstirea seamănă cu o adevărată cetate. Când părintele Teodosie a ajuns acolo, nu exista decât biserica. Arabii intrau şi ieşeau în voie, deranjându-i pe ortodocşi. Însă sfinţenia părintelui Teodosie i-a dezarmat, practic.
După impresia extraordinară pe care mi-a făcut-o mănăstirea, întâlnirea cu părintele Teodosie m-a copleşit de-a dreptul: era un om înalt, robust, foarte cuviincios şi impunător în acelaşi timp.
După ce m-am aplecat să-i sărut mâna, el m-a îmbrăţişat cu dragoste părintească şi m-a condus imediat spre arhondaric. A început apoi să-mi vorbească cu entuziasm despre istoricul mănăstirii, arătându-mi în acelaşi timp fotografii cu regele Hussein. Dar nu ca să se laude, ci ca să-mi demonstreze că şi cei de altă religie se pleacă dinaintea sfinţeniei Ortodoxiei, atunci când o cunosc. Ceea ce am observat în timpul discuţiei noastre a fost că era cuprins de nelinişte în legătură cu soarta Locurilor Sfinte.
K.I.: A locurilor sfinte de închinăciune.
pr.H.: Da. Această nelinişte era adânc întipărită pe chipul său. Ca o soluţie, se străduia să crească mereu numărul de monahi.
Vă spun sincer că plângea atunci când auzea că un călugăr pleca de la mănăstire. Mulţi se duceau acolo ca novici, iar unii îşi dădeau seama că viaţa aceea era peste puterile lor. Dar când plecau, părintele plângea şi alerga după ei să-i aducă înapoi.
Părintele avea şi harisma proorocirii. Vedea acum 25-30 de ani unde avea să ajungă societatea de azi şi pe ce cale aveau să se îndrepte tinerii.
K.I.: Păzitorii Sfintelor Locuri îşi continuă lucrarea şi în prezent, chiar şi cu preţul vieţii, ca în cazul compatriotului nostru, mucenicul Filumen.
În discuţiile pe care le-aţi avut, aţi vorbit şi despre drumul duhovnicesc al omului? Aţi simţit puterea cuvintelor sale?
pr.H.: Când te afli lângă un asemenea om, treci prin fel şi fel de stări şi trăiri. De fiecare dată când deschidea gura, spunea lucruri care te zideau sufleteşte. Chiar şi simpla lui prezenţă era de ajuns pentru a învăţa multe. Părintele Teodosie era un foarte bun duhovnic. Avea discernământ, blândeţe, seninătate, nu era niciodată greoi sau împovărător… ce să vă mai spun… te simţeai atât de bine în preajma sa, încât scoteai din sufletul tău şi cele mai ascunse lucruri. Te atrăgea. Nu cred că pot exprima mai precis ceea ce voiesc să spun.
K.I.: Îţi umplea inima de duh.
pr.H.: Cu adevărat. După 1972, m-am dus din nou la el, împreună cu preoteasa mea. În toţi anii aceştia, am menţinut legătura prin scrisori.
K.I.: Capitolul Părintele Teodosie nu poate fi uşor epuizat. Până acum ne-am format o idee despre personalitatea sa, despre întâlnirile pe care le-aţi avut cu el şi despre lucrarea sa legată de mănăstire, care aminteşte de vremurile apostolice. Să continuăm.
pr.H.: A doua întâlnire cu părintele Teodosie a avut loc în anul 1991. M-am dus la el cu bucuria amintirii primei întâlniri, dar l-am regăsit într-o situaţie grea. Se simţea foarte rău. Concret, era vorba despre un episod cunoscut, dezbătut şi în presă, care l-a îmbolnăvit practic şi l-a ţintuit la pat. De aici i s-a tras şi moartea. Părintele se afla într-o fază a vieţii sale în care avea multe de oferit. Poate că Dumnezeu a vrut să-l ia la El în felul acesta.
Aşa cum vă amintiţi, prin 1990, evreii au pus mâna ilegal pe arhondaricul Patriarhiei Ierusalimului. Au avut loc diferite proteste, pentru a-i scoate afară. Toată lupta aceasta l-a epuizat.
K.I.: Cred că arhondaricul acela purta numele ucenicului iubit al lui Hristos.
pr.H.: Da.
K.I.: Se numea Sfântul Evanghelist Ioan.
pr.H.: Părintele Teodosie a fost dintre cei care s-au opus cel mai vehement. Se ducea zilnic la faţa locului, deşi era un om blând şi împăciuitor. Acolo protesta şi revendica cu putere ceea ce aparţinea ortodocşilor. Îl durea sufletul pentru fiecare piatră din locurile sfinţite de Hristos.
K.I.: Cât timp a stat acolo?
pr.H.: 59 de ani.
K.I.: Şi-a petrecut la Locurile Sfinte aproape întreaga viaţă. A fost făcut pentru a trăi acolo.
pr.H.: S-a dus în Betania la 19 ani.
K.I.: Cred că avea 77-78 de ani când a murit.
pr.H.: Da. Coloniştii evrei îl aveau mereu în vizor.
K.I.: Ca şi pe părintele Filumen.
pr.H.: Da. Şi n-au pierdut ocazia. Odată, când se afla în uşa arhondaricului, l-au împins, l-au doborât la pământ şi au început să-l lovească cu picioarele. Acest episod a avut grave consecinţe asupra sănătăţii sale, culminând cu un atac de cord care l-a dus în mormânt.
Trebuia să fie atent la fiecare mişcare pe care o făcea.
K.I.: Cred că s-a supărat foarte tare.
pr.H.: S-a mâhnit atât de mult, încât i-a cedat inima. Nu i s-a tras numai de la loviturile primite. Sufletul i s-a umplut de durere văzându-i pe evrei venind şi cerând locurile sfinte ale Ortodoxiei.
K.I.: Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu părintele Filumen, la Fântâna lui Iacov. Evreii considerau că Fântâna lui Iacov le aparţinea lor. Ştim însă că în acel loc Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dezvăluit identitatea dinaintea femeii samaritence. Acolo a afirmat că era Mesia. Din păcate, pentru mărturia sa, părintele Filumen a fost înjunghiat.
pr.H.: La mănăstire se trăia ca în vremurile biblice. La trapeză, maicile se purtau cu părintele ca fiicele cu tatăl lor. Se îngrijeau să-i dea la timp medicamentele de inimă şi îi pregăteau hrana în aşa fel încât să nu slăbească. Nu voiau să-l piardă pe părintele lor.
K.I.: El era sprijinul lor.
pr.H.: Cu adevărat, era sprijinul lor. Era sufletul întregii mănăstiri. Îi primea pe străini cu aceeaşi dragoste cu care o făcea odinioară Avraam. În fiecare zi, în modesta lor sală de mese, avea loc repetarea Cinei celei de Taină. Ultima dată când am fost acolo şi am stat numai două zile, trăirile au fost mult mai profunde. Se pare că părintele ştia deja când avea să fie sfârşitul său şi rostea cuvinte profetice.
K.I.: Cuvinte venite din altă lume…
pr.H.: Aşa este. Prin ceea ce spunea, încerca să le pregătească pe maici pentru sfârşitul său.
Eram de faţă când l-a sunat sora sa, care locuieşte în Atena. Îi spunea să vină la ea ca să-l vadă şi să-l îngrijească. Părintele i-a răspuns: „O să mă vezi când ai să vii în cer. Eu o să plec în curând“.
În aceeaşi zi, l-a sunat din Paris o principesă rusoaică, care era pe patul de moarte. Avea o problemă serioasă de sănătate. Cancer, dacă nu mă înşel. Fiţi atenţi la ce vă voi spune acum (cei cărora le lipseşte buna voinţă nu mă vor crede): părintele vorbea cu ea în limba rusă.
K.I.: Fără să fi învăţat vreodată ruseşte.
pr.H.: Nu voi uita niciodată momentele acelea. Maica Eupraxia mi-a zis atunci: „Vedeţi? Vorbeşte ruseşte. Şi nu cunoaşte limba rusă“. După ce a închis telefonul, părintele s-a întors spre noi cu nevinovăţie şi ne-a spus: „Doamna asta vorbea ruseşte. De unde să ştiu eu limba rusă ca să vorbesc cu ea…“ Şi luaţi aminte că tocmai vorbise în ruseşte. Iată câtă smerenie avea în sufletul său. Nu recunoştea că tocmai vorbise în limba rusă. Ne-a explicat după aceea că doamna de la Paris îi ceruse să se roage pentru ea.
K.I.: Cutremurător.
pr.H.: Pot da oricând mărturie despre această întâmplare.
K.I.: Este vorba despre prezenţa Duhului Sfânt, ca în ziua Cincizecimii. Apostolul Pavel vorbea în limba sa, iar cei care se adunaseră să-l asculte, veniţi din diferite colţuri ale pământului, îl auzeau fiecare în limba lui. Şi cu părintele Porfirie s-a întâmplat ceva asemănător, în timp ce vorbea cu o franţuzoaică. Femeia a intrat la el, i-a spus pe franţuzeşte ce problemă avea şi a ieşit de la el zburând de fericire. Numai Dumnezeu ştie cum anume se împlineşte lucrul acesta.
pr.H.: Dacă tot am ajuns la acest subiect foarte important, să vă povestesc un fapt minunat care s-a petrecut mai de mult, aşa cum povestesc părinţii de la Sfântul Munte.
K.I.: Vă rog.
pr.H.: Este vorba despre Sfântul Sava. În semn de bunăvoinţă, papa le-a dat ortodocşilor moaştele Sfântului Sava, care se aflau la catolici.
K.I.: Cumva papa Paul al VI-lea?
pr.H.: Da, da.
K.I.: Când s-a întâlnit cu Atenagoras?
pr.H.: Da. Papa a dăruit moaştele Sfântului Sava unei delegaţii din care făcea parte şi părintele Teodosie. Au existat atunci suspiciuni că moaştele n-ar fi autentice. Totuşi, părinţii ortodocşi au preluat moaştele, care erau îmbrăcate în veşminte catolice.
Bineînţeles, următorul pas era să-i scoată acele veşminte, dar le-a fost imposibil, deoarece Sfântul avea mâinile rigide şi poziţionate astfel, încât împiedicau orice manevră. Au început să-şi facă probleme, pentru că nu ştiau cum să procedeze. Atunci, spre surpriza tuturor, părintele Teodosie şi-a plecat fruntea şi a început să se roage Sfântului Sava: „Ajută-ne, Sfinte, să te putem îmbrăca cu veşminte ortodoxe“. Şi atunci, trupul său a devenit atât de elastic, încât au putut să-i scoată hainele catolice şi să pună pe el veşmintele şi odăjdiile ortodoxe care şi astăzi se află pe trupul Sfântului. De atunci, deşi era încă tânăr, părintele Tedosie a început să fie privit cu respect în comunitatea ortodoxă de la Ierusalim. Se vorbea chiar despre faptul că era un om sfânt.
K.I.: Avea îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu.
pr.H.: Fără îndoială. Nu este un lucru obişnuit să primeşti de la un sfânt un răspuns atât de evident.
K.I.: Da. Mai este şi cazul maicii Gavrilia, care a îmbrăţişat monahismul după ce s-a întors din India.
pr.H.: Cât timp a stat în India (cinci ani), nu a fost călugăriţă. Abia după aceea a îmbrăţişat viaţa monahală.
K.I.: Din iubire.
pr.H.: A fost voia Domnului ca ea să ajungă la mănăstirea din Betania. Însuşi Dumnezeu a îndrumat-o printr-un catolic, care i-a spus să se ducă acolo.
K.I.: Nu are importanţă că era catolic.
pr.H.: După ce a mers el însuşi la mănăstirea din Betania, i-a spus: „Tu, ca ortodoxă, acolo să te duci“. Ea a luat aceste cuvinte ca pe voia lui Dumnezeu.
K.I.: A fost chemată de sus.
pr.H.: Această călugăriţă a avut duh, aşa cum puţini au pe lumea aceasta.
K.I.: Vorbea pe limba Evangheliei.
pr.H.: Nu mulţi sunt cei care pot înţelege modul ei de gândire.
Când s-a dus în Betania, părintele Teodosie a avut anumite îndoieli în privinţa ei. Dar nu a respins-o. A chemat la el un arhimandrit şi i-a spus care era situaţia, iar acela şi-a asumat responsabilitatea de a o primi.
Arhimandritul i-a pus maicii Gavrilia câteva întrebări şi şi-a dat seama că era ortodoxă până în adâncul fiinţei sale şi că purta marca sfinţeniei.
K.I.: Era foarte sporită.
pr.H.: Într-adevăr. Arhimandritul a adus-o la părintele Teodosie şi i-a spus că totul este în regulă. Părintele Teodosie, care aştepta în poarta mănăstirii cu emoţie, când a auzit că totul era în ordine, a luat-o pe maica Gavrilia şi i-a mărturisit cu umilinţă ce gânduri avusese despre ea.
Smerenia este cununa sfinţeniei.
K.I.: Este vehiculul care ne poartă spre cer. Fără smerenia înălţătoare, cum vom putea vreodată să devenim noi înşine, să înviem şi să ne întoarcem la Tatăl, ca fiul risipitor? Cu toţii suntem fii risipitori.
pr.H.: Aşa este. Cum spuneam, ultima dată când am fost în Betania, m-am bucurat de multă mângâiere sufletească.
K.I.: Nu voiaţi să mai plecaţi de acolo.
pr.H.: Întocmai. De atunci nu l-am mai văzut. Desigur, atunci, nu ştiam lucrul acesta. După ce ne-am întors în Cipru, la o săptămână, am aflat că părintele Teodosie adormise în Domnul. Era pe 27 august 1991.
Părintele Teodosie a lăsat în urma sa amintirea unui sfânt. Cu toţii l-am plâns. Noi, care l-am cunoscut şi am primit binecuvântările şi poveţele sale, spunem: „Ieromonahule Teodosie, pomeneşte-ne pe noi în împărăţia lui Dumnezeu, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin“.
K.I.: M-aţi emoţionat foarte mult, părinte Hristodul, mai ales prin aceste ultime cuvinte. Părinţii sunt nădejdea lumii. Ei merg dinaintea noastră şi ne arată calea pe care suntem cu toţii chemaţi să purcedem. Să ne lepădăm de patimi şi de tot ce este rău în noi, cerând mila lui Dumnezeu, la fel ca vameşul cel smerit, care cu lacrimi cerea ispăşirea păcatelor sale. Iar Domnul, Care voieşte mântuirea tuturor oamenilor, ne va izbăvi din robia patimilor şi ne va dărui libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul