Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Penelopa Iliadou

K.I.: Sunteţi vară dreaptă cu fraţii Elpidie şi Filumen. Aţi avut ocazia să-i cunoaşteţi îndeaproape. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre fiecare dintre ei.
P.I.: Am crescut împreună până la 14 ani. Eu eram cu 6 ani mai mică decât ei.
K.I.: Numele lor erau Alexandru şi Sofocle.
P.I.: Da. Aveam o bunică ce era trup şi suflet pentru cele sfinte. Datorită ei, toată familia citea cărţi religioase. Seara ne punea pe fiecare în parte să citim sinaxarul zilei. Asupra lui Elpidie şi a lui Filumen, bunica a avut o mai mare influenţă. Cei doi o ascultau mai mult şi erau mai cuminţi. Poate pentru că erau mai mari… Nu ştiu.
K.I.: Doamnă Penelopa, cum se numea bunica dumneavoastră?
P.I.: Alexandra.
K.I.: Alexandru se numea şi viitorul Elpidie.
P.I.: Da. Aşadar, îi punea să citească. Şi din atâta citit, le-a intrat în cap ideea că lumea aceasta este păcătoasă. Noi, cei mai mici, credeam că a-ţi dori ceva este un păcat.
Cei doi veri ai mei făceau parte dintr-o familie numeroasă. Trei copii au murit, dar au mai rămas zece.
K.I.: Aşadar, mama lor a avut treisprezece copii, dintre care zece au rămas în viaţă.
P.I.: Da. Elpidie şi Filumen erau la mijloc. De aceea, nu au avut parte de foarte multă atenţie. Într-o zi, au plecat pe ascuns la Mănăstirea Stavrovuni. Aveau 14 ani. Am auzit, aşadar, că Alecu şi Sofocle fugiseră la mănăstire. Dar părinţii lor erau oameni ai lui Dumnezeu şi au acceptat uşor hotărârea acestora.
K.I.: Cum o chema pe mătuşa dvs.?
P.I.: Magdalena. Iar pe unchiul – Gheorghe. Când au auzit ce făcuseră, s-au gândit că era păcat să-i aducă înapoi dacă se dăruiseră lui Dumnezeu. În plus, gemenii au refuzat să se întoarcă. Credeau că lumea era plină de păcate.
La un moment dat, pe unul dintre cei doi îl dureau ochii şi a trebuit să se ducă acasă. Stareţul le-a spus: „Trebuie să plecaţi la Lefkosia“. Atunci au venit amândoi şi i-am văzut. Eu eram pe atunci la şcoala generală. Aveam 13 ani. Îi vedeam pentru prima dată după mai mulţi ani. Aveau barbă. Erau doi călugări. Au rămas acasă doar câteva zile. După aceea, s-au dus la Stavrovuni. Pe vremea aceea, nu existau telefoane. Părinţii lor ştiau că-i dăduseră definitiv lui Dumnezeu.
K.I.: Se împăcaseră cu gândul.
P.I.: Nu au făcut nimic să-i aducă acasă. Şi chiar dacă ar fi făcut, tot nu s-ar fi întors înapoi. După aceea, au venit în Cipru nişte călugări de la Ierusalim. Îmi aduc aminte că unul dintre ei se numea Timotei. Aceştia i-au văzut pe cei doi şi i-au ascultat. Aveau voce frumoasă. Cântau ca nişte îngeri. Le-au spus că vor să-i ia cu ei, ca să înveţe şcoală. Era prin 1933-1934. Când ne-am dus să ne luăm rămas bun de la ei, l-am găsit pe Elpidie întins în pat. Atunci i-am spus că vreau să mă aşez şi eu în pat cu el. Dar el mi-a răspuns: „Nu primesc diavol viclean“. Eu eram mai obrăznicuţă. Nu voia să vină în contact cu femei.
K.I.: Câţi ani aveaţi pe atunci?
P.I.: 14 ani, iar el, 20. Dintre cei doi, cel mai bun era Filumen.
K.I.: Când spuneţi bun, la ce vă referiţi?
P.I.: Era mai simplu. Elpidie era întotdeauna cel intelectual. De altfel, lucrul acesta s-a văzut mai târziu în viaţa sa. Aşadar, s-au dus la Ierusalim şi au terminat acolo gimnaziul. Amândoi şi-au exprimat dorinţa de a face studii teologice. Dar Patriarhul a spus: „Nu. Ajunge cât aţi învăţat“. Atunci, Elpidie a fugit în Cipru. Apoi, prin intermediul Patriarhiei Alexandriei, a plecat în Africa. S-a dus ca să strângă bani şi să-şi continue studiile. Gândul acesta al său s-a împlinit. După aceea, s-a dus în Rusia şi în Anglia. În continuare, a mers în Atena, unde a fost preot paroh, la biserica Spitalului Crucii Roşii.
K.I.: A făcut mai întâi Teologia, şi apoi Dreptul, în Grecia.
P.I.: Filumen a rămas în Palestina – „Când o să vină?“, o întreba Filumen pe mama, care s-a dus acolo împreună cu mătuşa mea de 5-6 ori, unde a stat destulă vreme. „Spune-i Penelopei şi bărbatului ei (îl îndrăgise pe bărbatul meu) să vină, că îi găzduiesc eu“. Am remuşcări, pentru că nu am putut să mă duc.
Amândoi au avut o viaţă sfântă. Pe vremea când era preot la Mahera, Elpidie era plin de vise legate Biserică. Atunci când venea acasă la noi, nu îl auzeam niciodată să se plângă, nici să judece pe cineva sau să spună ceva rău. În 1952, când i-am văzut la Mănăstirea Înaintemergătorului Ioan, mi-am dat seama cât de legaţi erau unul de celălalt, atât duhovniceşte, cât şi sufleteşte. Erau nişte copii curaţi ai Împărăţiei cerurilor.
Filumen a primit moarte mucenicească de ziua sa onomastică, pe 29 noiembrie 1979.
K.I.: Aţi auzit de ceea ce a simţit părintele Elpidie în clipele în care fratele său era ucis de către evrei?
P.I.: Da. În acele momente, părintele Elpidie a simţit că se rupea ceva în el.
K.I.: Simţea cum fratele său era înjunghiat.
P.I.: Da.
K.I.: Ce vă mai amintiţi despre ei?
P.I.: Toată viaţa lor a fost închinată lui Dumnezeu. Aşa cum am aflat, călugărul care l-a înlocuit pe Filumen la Fântâna lui Iacov a spus că într-o noapte, într-un moment de primejdie, a venit la el părintele Filumen şi i-a spus: „Scoală-te“. S-a trezit şi l-a văzut pe părintele Filumen dinaintea sa.
Şi ziarele au scris despre această întâmplare. Când i-au deschis sicriul, trupul său mirosea a agheasmă.
K.I.: S-a sfinţit prin moarte mucenicească.
P.I.: Face minuni.
K.I.: Vă mai amintiţi vreun fapt deosebit?
P.I.: Când ne era greu, mereu ne spuneau: „Dumnezeu!“
K.I.: Adică deplină încredere în Dumnezeu.
P.I.: Le invidiam credinţa. A avea credinţă este un lucru minunat. Fericiţi cei săraci cu duhul115(Matei 5, 3 [n.t.].). Amândoi aveau sufletele senine. Nu i-am văzut niciodată nervoşi, nici să se certe între ei. Spuneau mereu „Frate, frate“. Pe sora lor, care era văduvă, au ajutat-o foarte mult.
K.I.: Au ajutat pe toată lumea, atât cât au putut.
P.I.: Nu aveau nimic altceva decât rasa pe care o purtau. Trebuie ca moaştele părintelui Elpidie să fie duse la Sfântul Munte. Acolo este locul lor.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul