Convorbire cu pr. Stavros Papagathanghelu, scriitor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Părinte Stavros, puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre figura sfântă a monahismului din zilele noastre care a fost părintele , stareţul de la Stavrovuni?
pr.S.P.: Părintele a fost un om foarte harnic, atât la muncile manuale, cât şi la lucrarea duhovnicească. Era cunoscut pentru dragostea pe care o arăta tuturor, iar câtă vreme a fost stareţ, la a domnit pacea şi înţelegerea. Când călugării se supun stareţului, mănăstirea progresează. Ziua se îndeletnicea cu munca pământului, iar seara se ducea la Vecernie. După Vecernie, urma Miezonoptica. Respecta cu sfinţenie rânduiala călugărească, şi toţi îl iubeau nespus de mult şi îl respectau.
K.I.: Părinte Stavros, atunci când spuneţi că respecta rânduiala călugărească, la ce vă referiţi mai precis?
pr.S.P.: Respecta regulile care există în mod obişnuit în mănăstiri; canoanele adică. Era un om consecvent.
La mănăstire, fiecare călugăr are ascultarea sa. Unii se ocupă cu oile, alţii cu bucătăria… Părintele cultiva pământul. Cu el lucra şi fericitul părinte Ciprian, un alt om sfânt. Cât era ziua de lungă, semăna, secera… făcea tot ce era nevoie. Şi fără încetare, rostea rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase…“
K.I.: Aşadar, în timp ce muncea cu mâinile, lucra şi asupra sufletului său.
pr.S.P.: Da.
K.I.: Aceasta este lucrul cu propria persoană?
pr.S.P.: Desigur. La rugăciunea inimii se adaugă şi celelalte rugăciuni şi slujbe rânduite de Biserică. Părintele era în legătură permanentă cu , iar această legătură se strângea mereu prin .
K.I.: Înseamnă că părintele era un om practic, dar şi un om al rugăciunii. Pentru că l-aţi cunoscut personal, spuneţi-ne cum se comporta în general.
pr.S.P.: Cu mult respect. Vorbea cu oricine.
K.I.: Prin urmare, era un om smerit.
pr.S.P.: Da. Foarte smerit. Smerenia este condiţia cea mai importantă pentru urcuşul duhovnicesc.
K.I.: S-a deşertat pe sine.
pr.S.P.: Aşa este.
K.I.: Sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre118(Matei 11, 29 [n.t.].). Părintele lucra pentru fraţii săi? Se dedica oamenilor? Spovedea?
pr.S.P.: Da, da. A fost preot duhovnic.
K.I.: A lăsat în urma sa un nume mare. Ştiţi dacă părintele avea harisme?
pr.S.P.: Cele mai mari harisme ale sale erau smerenia şi dorinţa de a-I plăcea lui , dar şi aceea de a-i ajuta pe oameni.
K.I.: Să ne amintim puţin şi de părintele Eustaţie, care a primit cununa dumnezeiască la . Ce ne puteţi spune despre el?
pr.S.P.: Îmi aduc aminte că venise în Lefkosia, la Arhiepiscopie. Trebuia să dea examene pentru gimnaziu. Între timp, s-a călugărit. Pe atunci, eram la Arhiepiscopie şi la biserica arhiepiscopală Sfântul .
K.I.: La începutul celui de-al doilea Război Mondial?
pr.S.P.: Da. Exarhul mă desemnase să-i predau anumite cursuri. Era foarte studios. Se păzea de rele şi se arăta gata oricând să-i slujească pe ceilalţi. Eram mândru de el. Sârguinţa sa de a împlini totul cum se cuvenea era rodul smereniei. Venea de la ţară şi voia să se aleagă ceva din el. De aceea, arăta ascultare şi respect tuturor. După ce a terminat gimnaziul, s-a dus în Atena, la Facultatea de Teologie, şi a intrat la Internatul Slujirii Apostolice. M-a impresionat faptul că purta pantofi maro. Nu avea alţii.
Era un om plin de smerenie. Nu îl interesa propria persoană. Când şi-a început lucrarea de epitrop în provincia Ammohostos, a dovedit că a rămas un tânăr muncitor şi smerit.
K.I.: Smerenia era trăsătura de bază a părintelui Eustaţie.
pr.S.P.: Cine nu se smereşte nu se poate înălţa. Egoismul este cel care ne ucide pe toţi.
K.I.: La fel ca într-o familie, în care te dăruieşti, înveţi, te jertfeşti…
pr.S.P.: Şi te smereşti. Pot, de exemplu, să fiu îngăduitor cu copiii şi cu soţia?
K.I.: În vreme ce omul necăsătorit are o altă .
pr.S.P.: Şi părintele Eustaţie a avut crucea sa. La un moment dat, deşi slujea cu multă cinste aici, în Cipru, a plecat la . Am auzit că acolo purta pe umeri până sus, la mănăstire, saci plini cu pâine. Lucrul acesta dovedeşte că era un om smerit. La s-a dus ca să trăiască o viaţă pustnicească.
K.I.: S-a lepădat cu totul de sine.
pr.S.P.: Aşa este. Iar l-a umplut de har.
K.I.: Pe părintele l-aţi cunoscut?
pr.S.P.: Desigur.
K.I.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre el.
pr.S.P.: L-am cunoscut la Spitalul Crucii Roşii. Am fost acolo în 1953, când preoteasa mea s-a operat la mână. După operaţie, au apărut complicaţii şi soţia mea a ajuns aproape de moarte. Atunci, părintele a fost trup şi suflet alături de noi, ca un frate. Şi după aceea, ca stareţ la Mahera şi în , a dovedit multă smerenie şi râvnă spre cele sfinte.
K.I.: L-aţi cunoscut şi pe fratele său, Filumen?
pr.S.P.: Desigur.
K.I.: Ce fel de om era?
pr.S.P.: Îi strălucea faţa de bunătate. L-am văzut în 1972, la . Acolo s-a arătat măreţia şi credinţa sa. Atunci când coloniştii evrei i-au cerut cu insistenţă să îndepărteze sfânta de la , părintele Filumen a spus: „Nu pot să cobor Crucea, pentru că este simbolul Creştinismului“. Atunci l-au lovit cu securea.
K.I.: Credeţi că a fost omorât de fanatici religioşi?
pr.S.P.: Desigur. Evreii nu suportă Crucea Domnului.
K.I.: Aşadar, părintele Filumen este un mucenic sfânt al lui .
pr.S.P.: Este, cum să nu… Din diferite cauze, nu a fost canonizat încă, dar o va împlini şi pe asta.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate