Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Presbiterul Hristodul Dimitriu

K.I.: Pe părintele Iacov a avut binecuvântarea să-l cunoască şi compatriotul nostru, părintele Hristodul Dimitriu, originar din satul Ammohostos, care a fost ocupat de turci, ceea ce l-a obligat să se refugieze în satul Avgoru.
pr.H.D.: Părintele Iacov s-a născut pe 5 noiembrie 1920 în satul Livisi, din regiunea Makris, în Asia Mică. În timpul Catastrofei micro-asiatice, avea doar doi ani şi împreună cu mama sa, Teodora, şi cu cei doi fraţi, Gheorghe şi Anastasia, a trăit experienţa părăsirii locurilor de baştină. Tatăl său a rămas prizonier în mâna turcilor.
Au debarcat în Pireu şi de acolo au pornit în necunoscut, spre satul Sfântul Gheorghe. În 1925, se aflau în satul Farakla din Evvia, unde, potrivit povestirilor părintelui, pe care am avut cinstea să le aud chiar din gura sa, trăiau într-o cocioabă. „Pe atunci, eram ca ţiganii“, mărturisea el.
În 1927, tatăl său este eliberat din prizonierat şi se duce să îşi caute familia. De meserie, construia case, iar părintele Iacov îl însoţea la lucru întotdeauna. Deşi era foarte inteligent, părintele nu a terminat decât şcoala primară, pentru trebuia să meargă să muncească alături de tatăl său. A muncit astfel până la douăzeci şi opt de ani, deşi încă de mic, aşa cum ne spunea el însuşi, avea chemare către monahism. Din povestirile părintelui Iacov, putem să ne dăm seama că a fost menit încă din pântecele mamei sale să devină sfânt.
Mama sa era o femeie foarte evlavioasă. Îşi învăţase copiii să ţină posturile şi să meargă la biserică. După cum ne-a povestit părintele, odată, când s-a arătat nemulţumit pentru că ploua, mama i-a făcut lui Iacovaco, aşa cum îl striga ea, următoarea observaţie: „Doar e Dumnezeu; face ce vrea. Noi ce-avem de spus? Doar ne rugăm“.
Când era mic, se ducea pe ascuns la o bisericuţă în ruine cu hramul Sfintei Parascheva. În locul acela, i s-a arătat într-o noapte însăşi Sfânta, care i-a zis că era gata să-i împlinească orice dorinţă. Părintele Iacov, care asculta mereu de mama sa, i-a spus Sfintei Parascheva: „Trebuie să o întreb pe mama. Nu se poate mai întâi să o întreb pe ea şi după aceea să-ţi spun?“
Şi, cu adevărat, a întrebat-o pe mama sa, iar ea i-a răspuns: „Copile, să-ţi dea Sfânta Parascheva o viaţă bună“. Şi astfel, în seara următoare, i-a cerut Sfintei o viaţă bună. Iar Sfânta i-a spus: „O să-ţi dau o viaţă pe care o vor invidia împăraţii, patriarhii şi stăpânitorii pământului“.
K.I.: Aşa s-a şi întâmplat.
pr.H.D.: Desigur. Dar părintele, cu marea lui smerenie, privea lucrurile diferit. Într-o zi, a spus.: „Oare Sfânta Parascheva nu mi-a dat ceea ce mi-a promis? Iată: mi-a dăruit preoţia şi harul de a mă afla în acest loc sfânt, alături de Cuviosul David“.
La douăzeci şi opt de ani, părintele Iacov s-a dus să-şi facă stagiul militar. Ceilalţi soldaţi îşi foloseau permisiile spre pierzanie, aşa cum ne povestea el însuşi, în vreme ce părintele Iacov alerga la cea mai apropiată biserică ca să asculte sfânta Liturghie, să cânte la strană şi să vorbească cu preoţii.
După stagiul militar, mai avea o singură obligaţie de împlinit, până să-şi urmeze marele vis de a deveni călugăr. Înainte de a muri, mama sa l-a rugat să nu se ducă la mănăstire fără să o mărite mai întâi pe sora sa. După ce a împlinit şi acest lucru, a pornit spre aflarea vieţii îngereşti.
Într-una din peregrinările sale, a trecut pe la Mănăstirea Cuviosului David. Iar, după cum vom vedea în continuare, n-a ajuns acolo întâmplător, pentru că i se dăduse de sus să intre în acea mănăstire şi să rămână acolo până la sfârşitul vieţii.
Aşadar ne aflăm în anul 1952, când părintele Iacov s-a dus să se închine la Mănăstirea Cuviosului David, care era pe atunci aproape în ruine. I-a deschis poarta un călugăr. Părintele Iacov a intrat înăuntru, s-a închinat, s-a rugat şi a dat să plece. Dar s-a gândit mai întâi să-i mulţumească acelui călugăr care îi deschisese poarta. A căutat, dar n-a găsit pe nimeni. Atunci a văzut o icoană a Cuviosului David, în care l-a recunoscut pe călugărul acela pe care îl căuta.
K.I.: Aşadar, i-a deschis Cuviosul David.
pr.H.D.: Da. L-a văzut cu ochii săi pe Cuviosul David, care i-a spus: „Dacă rămâi aici, îţi păstrezi fecioria şi trăieşti în sărăcie şi ascultare, vei sta în această mănăstire până la sfârşitul vieţii. Prin mâinile tale vor trece foarte mulţi bani, din care tu nu vei lua nimic, şi te vor cinsti patriarhii, arhiereii şi stăpânii pământului“.
Aşa s-a şi întâmplat. Dar şi părintele Iacov, la rândul lui, nu numai că a cultivat virtuţile pe care i le ceruse Cuviosul David, dar a dobândit multe altele, printre care şi smerenia desăvârşită.
În acest moment, înainte să continui povestirea, aş dori să fac o mică paranteză şi să vă spun că am cunoscut o doamnă din Limni, regiunea Evvia, care şi-l aducea aminte pe părintele Iacov cum zidea şi vopsea mănăstirea singur-singurel.
K.I.: Aşa cum mărturisesc cei care l-au cunoscut, părintele Iacov avea harisma străvederii. Cum aţi văzut sfinţia voastră manifestându-se această harismă?
pr.H.D.: Cum te vedea, îşi dădea seama de problema pe care o aveai, înainte să apuci tu să-i vorbeşti. Te făcea să înţelegi anumite lucruri într-o manieră foarte discretă. De obicei, povestea o întâmplare, fie din viaţa sa, fie din cea a mamei sale sau a altui om. Povestea în aşa fel încât cel care trebuia să fie mustrat să înţeleagă că despre el era vorba. Povestirile sale erau întotdeauna vesele, fiind presărate cu vorba „iertaţi-mă“, pe care o rostea cu atâta politeţe şi blândeţe în glas, încât era dulce ca mierea.
Părintele Iacov îşi ascundea harisma străvederii. Tocmai de aceea vorbea în pilde. O să vă povestesc o întâmplare legată de acest lucru.
Odată m-am dus la părintele Iacov cu un student. Pe drum, tânărul acela a privit cu viclenie o anumită scenă. Desigur, eu nu îmi dădusem seama. Era ceva ce ştia numai el însuşi. Mai târziu, în timp ce vorbeam cu părintele Iacov, acesta s-a întors către student şi i-a spus:
– Fiule, ochiul meu este foarte viclean. Îi place să privească lucruri necuviincioase. De multe ori mă rog la Cuviosul David să îndepărteze de la ochiul meu această viclenie şi să îmi dăruiască smerenie.
Atunci, l-am văzut pe student cum se ridică – în vreme ce noi, ceilalţi, nu înţelesesem nimic – şi se duce la părintele (eram la trapeză când a avut loc această întâmplare). I-a luat mâna, i-a sărutat-o şi i-a spus: „Iartă-mă, părinte Iacov, pentru ce-am făcut. Iartă-mă“. Iar părintele Iacov i-a răspuns: „Fiule, Dumnezeu, cu rugăciunile Cuviosului David, te iartă. Să fii mai atent“. Şi a început să-l povăţuiască despre cum să-şi păzească privirea.
K.I.: Foarte frumoasă întâmplare…
pr.H.D.: Ceea ce vă voi povesti în continuare mi s-a întâmplat chiar mie. Pentru mine, părintele Iacov era ca un tată. Astfel, de două ori l-am rugat să scoatem împreună o fotografie, ca amintire. Dar de fiecare dată mi-a spus, datorită smereniei sale: „Ce să faci cu fotografia? Cine sunt eu, ca să ai o fotografie cu mine?“ A treia oară când l-am rugat acelaşi lucru – eram în grădina mănăstirii, pe care o iubea nespus de mult -, mi-a spus iarăşi: „Fiule, cine sunt eu, nevrednicul, de vrei să mă ai în fotografie? Acum sunt şi obosit. Lasă că o să facem odată o fotografie“.
Să vă spun drept, eu m-am întristat foarte tare. Şi am gândit astfel: „Cine eşti tu, ca să faci fotografie cu un sfânt? Cine eşti tu, care poate că o să te lauzi cândva că te-ai fotografiat cu un sfânt?“ Astfel am gândit şi eram, cu adevărat, atât de mâhnit, încât am lăcrimat.
Atunci, părintele Iacov, care deja începuse să urce scările spre chilie, s-a întors şi mi-a spus:
– „Părinte Hristodul, nu gândeşti bine. Hai să facem o fotografie, ca să nu te întorci amărât în Cipru şi să spui că părintele Iacov nu te iubeşte. Şi n-o să facem numai una. Ci două-trei“.
Şi astfel am făcut fotografiile, care sunt pentru mine o adevărată binecuvântare.
K.I.: Aşa cum se ştie, părintele Iacov avea multă îndrăzneală la Cuviosul David. Aţi putea să ne povestiţi ceva legat de acest lucru?
pr.H.D.: Da. Avea o foarte mare îndrăzneală la Cuviosul David, cu care vorbea faţă către faţă22(Ieşirea 33, 11 [n.t.].), după cunoscuta exprimare din Sfânta Scriptură. Era ca şi cum ar fi vorbit fratelui său sau unui prieten. Grăitor pentru această familiaritate este episodul pe care vi-l voi povesti în continuare.
Părintele Iacov fusese chemat într-un sat, să facă o litanie cu moaştele Cuviosului David, pentru ploaie. Înainte să plece spre sat, părintele s-a dus dinaintea icoanei Cuviosului Iacov şi i-a spus următoarele:
– Acum că mergem în sat, te rog să tuni. Nu mă face de ruşine! Atât de mare era îndrăzneala sa, încât ne zicea: „Eu îi spun la ureche Cuviosului David, iar el îmi deschide linie directă cu Dumnezeu“.
K.I.: Ce lucru minunat!
pr.H.D.: Măreţia duhovnicească a părintele Iacov se putea vedea mai ales la sfânta Liturghie şi în timpul tainei Spovedaniei. Când slujea, era ca un înger. Când spovedea, era un adevărat părinte, care îşi iubea copiii mai presus decât pe el însuşi. Niciodată nu jignea pe nimeni şi niciodată, subliniez, niciodată nu mâhnea pe nimeni. Nu degeaba i se spunea „părintele Iacov cel dulce“.
K.I.: Una din cele mai cunoscute virtuţi ale sale era milostenia, după cuvintele Mântuitorul nostru, Care spunea: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui23(Matei 5, 7 [n.t.].).
pr.H.D.: Părintele Iacov distingea care dintre oamenii ce veneau la mănăstire aveau probleme cu banii. Îi chema aparte, le dădea bani şi le cerea să nu spună nimănui. Nu voia niciodată ca milosteniile sale să fie cunoscute de oameni.
K.I.: Pentru că era foarte smerit.
pr.H.D.: Odată, pe când ne povestea chinurile îndurate de el din cauza bolilor, unul din cei care se aflau de faţă – un tânăr – a gândit astfel: „Părintele are multă îndrăzneală dinaintea Cuviosului David, care săvârşeşte nenumărate minuni. Atunci cum se face că suferă de atâtea boli? De ce nu-l vindecă Sfântul?“
Având darul străvederii, părintele Iacov i-a citit pe dată gândul şi i-a spus: „Fiule, Dumnezeu îngăduie să se chinuie carnea mea, pe care o port de mai bine de şaptezeci de ani, dintr-un singur motiv: ca să mă smeresc“.
Iată cine vorbea despre smerenie! Cel smerit. La vreme de boală, spunea mereu: „Domnul Dumnezeul meu trăieşte“.
Sfinţii văd cu mult înainte lucruri necunoscute pentru noi. Tot astfel şi-a văzut părintele Iacov şi sfârşitul.
Era pe 21 noiembrie 1991, ziua pomenirii Intrării Maicii Domnului în Biserică. Pentru că nu se simţea bine, părintele Iacov nu a săvârşit sfânta Liturghie. Totuşi, a cântat la strană şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. După Liturghie, a început să spovedească.
În acea zi se făcea hirotonia unui frate din mănăstire, iar părintele Iacov a aşteptat cu bucurie să afle veşti despre evenimentul respectiv.
După ce a spovedit o vreme, a simţit nevoia să se odihnească. Ultimul pe care l-a mărturisit a fost un călugăr aghiorit, care după ce se spovedea, urma să plece de la Mănăstire. Părintele Iacov i-a spus:
– Rămâi, te rog, pentru că am nevoie de tine după-amiază. Trebuie să mă înlocuieşti şi să mă pregăteşti.
La patru după-amiază, exact în momentul în care călugării ce se duseseră la hirotonie intrau pe poarta mănăstirii, părintele Iacov şi-a dat sufletul în mâna Domnului. A ajuns în sânul lui Avraam, de unde se roagă lui Dumnezeu pentru fiii săi duhovniceşti şi pentru toată lumea – lucru de care sunt absolut siguri toţi cei care l-au cunoscut.
Este cunoscut faptul că, încă de pe vremea când se afla pe pământ, părintele Iacov săvârşea minuni prin puterea rugăciunilor sale. Dar şi imediat după ce a adormit în Domnul, minunile au continuat.
În ziua morţii părintelui Iacov, părintele Porfirie, celălalt gigant al Ortodoxiei secolului XX, spunea: „A adormit părintele Iacov, unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului nostru. A avut harismele străvederii şi înainte-vederii, pe care le-a ascuns cât de mult a putut, ca să nu fie slăvit de oameni“.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul