Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Sotiria Nousis, jurist, teolog

K.I.: Aţi avut bucuria de a trăi aproape de cunoscuta Sihăstrie a părintelui Ieronim din Eghina, despre care aţi scris şi o carte. Am dori să cunoaştem această figură aparte a Bisericii şi prin intermediul experienţei dvs.
S.N.: L-am cunoscut în anul 1963, pe când avea optzeci de ani. Era foarte înalt şi avea o ţinută impunătoare. Cum m-a văzut, a început să-mi descrie membrii familiei – pe tata, pe mama şi pe fratele meu – în aşa fel, încât am înţeles că până în acel moment nu îi înţelesesem cu adevărat.
K.I.: Avea harisma străvederii?
S.N.: Foarte pronunţată, la fel ca şi cea a înainte-vederii. Aceste două harisme îl făceau să fie mereu prezent oriunde erau nevoi şi probleme duhovniceşti sau materiale, cu modalitatea corectă de a ajuta.
Pe vremea când l-am cunoscut, eram studentă. Am simţit imediat dorinţa de a fi mai des aproape de acest om sfânt, aşa că mă duceam la el la două-trei săptămâni.
Orice v-aş spune despre părintele Ieronim nu poate să creioneze adevărata sa personalitate. Cuvintele sunt prea sărace…
A fost înzestrat cu toate harismele Duhului Sfânt. I-a iubit din toată fiinţa lui pe Hristos, pe Maica Domnului şi pe sfinţi. Îşi modelase sufletul după duhul sfinţilor asceţi din Capadocia, fiind el însuşi un urmaş vrednic al acestora. Trăia şi respira în evlavie şi rugăciune.
Nu putea să rostească numele lui Hristos fără să-i şiroiască ochii de lacrimi. Odată, când nu putea să-şi oprească lacrimile, mi-a spus: „Ochii mei sunt mici, iar lacrimile multe şi nu mai încap. Mergi un pic afară să mă liniştesc“.
Adesea, în timp ce discuta cu unul sau cu altul, simţea dintr-odată nevoia să fie singur, dar nu ca să se „liniştească“, aşa cum spunea el, ci ca să se roage, să citească din iubita sa Psaltire sau să spună „Hristoase al meu, Domnul meu“ şi să lase să curgă în voie lacrimile pe care şi le reţinuse câtă vreme stătuse de vorbă.
Harisma înainte-vederii era atât de pronunţată, încât, în prezenţa lui, simţeai frică şi cutremur, dar şi ruşine pentru tine şi pentru păcatele tale. Nu era nevoie să-i vorbim noi de problemele pe care le aveam, despre slăbiciunile şi căderile noastre. Vorbea mereu cu discreţie, ca să nu impresioneze şi să nu dezvăluie puterea harismelor sale.
Era tot timpul vesel şi ne îndemna: „Să fiţi veseli şi să primiţi bucuria, iar deznădejdea să o respingeţi; să-i închideţi uşa sufletului vostru. Nu suntem singuri. Cu noi este Domnul Iisus Hristos, Care ne iubeşte şi vrea să ne ajute. Să nu vă fie teamă“.
S-a născut în anul 1883, în satul Gelver din Capadocia, Asia Mică. Aşa cum se ştie, locuitorii din Capadocia se disting prin cucernicia lor. Satul Gelver se numea cândva „Kelivara“, datorită multelor chilii în care vieţuiau pustnici. Aceste chilii erau scobite în stânci uriaşe. Aşa cum spunea părintele, chiar şi mirenii trăiau ca monahii – cu privegheri, rugăciuni, posturi şi foarte multă evlavie.
Numele său era pe atunci Vasile. A fost chemat spre sfinţenie chiar din pântecele mamei sale, care era un om al rugăciunii şi al lacrimilor, influenţându-l foarte mult pe micul Vasile. Voi reda în continuare cuvintele părintelui:
„De pe vremea când eram mic, mi-o aduc aminte pe mama cum stătea în genunchi ceasuri întregi, mai ales noaptea, şi plângea. Se ruga. Când eram la şcoală şi îmi aminteam de ea, în pauze nu ieşeam afară, ci îmi sprijineam capul pe mâini şi plângeam.
– Ce se întâmplă?, mă întreba învăţătorul. Ce te doare?
– Mă doare capul şi burta, îi răspundeam eu.
Lucrul acesta se întâmpla des. Într-o zi, învăţătorul s-a dus la mama mea şi i-a spus. Când m-am întors acasă, mama m-a întrebat de ce plângeam.
– Nu mă doare nimic, dar mă gândesc la tine cum plângi tot timpul şi nu mă pot abţine să nu plâng şi eu. Mamă, tu de ce plângi? Pentru sărăcia noastră?
– Copilul meu, eu nu plâng din cauza sărăciei. Plâng şi mă rog lui Dumnezeu pentru lumea întreagă. Dar cel mai mult plâng pentru tine. Văd la tine semne pe care nu le văd la alţi copii. Aşa că îl rog pe Dumnezeu să ajungi ceea ce te-a ales să fii şi să nu te părăsească niciodată. Să nu intri în lume, copile, ci să te faci călugăr. Lumea nu înseamnă nimic. Eu am cunoscut viaţa şi nu înseamnă nimic. Îmi dai cuvântul tău?
– Da, ţi-l dau, mamă.
– De acum, trebuie să fii cu mai multă băgare de seamă decât ceilalţi copii şi să asculţi ce-ţi spun“.
În felul acesta şi-a început micul Vasile viaţa închinată dragostei lui Hristos, trăgându-şi seva din lacrimile maicii sale. De multe ori îl pierdeau şi îl găseau fie dormind, fie rugându-se şi plângând pe sub sfintele Mese de prin bisericile vechi.
K.I.: Toate acestea ne arată că a fost chemat de sus.
S.N.: Fără îndoială. De asemenea, a fost influenţat în bine de doi oameni sfinţi – Misail şi Grigorie –, la care părintele Ieronim se referea foarte des. Ne-a povestit multe întâmplări legate de ei. O să vă redau numai două.
Despre părintele Grigorie din Gelber, care era paralizat, părintele Ieronim ne povestea că, de fiecare dată când i se cerea sfatul într-o problemă gravă, ruga să fie dus cu patul său pe vârful unui munte. Îl lăsau acolo, fără nimeni care să-l îngrijească, şi reveneau, aşa cum le cerea el, după opt ore, ca să-l ia. Când se întorceau la el, faţa îi strălucea atât de tare, încât nu puteau să-l privească, iar sfaturile pe care le dădea erau roade ale Duhului Sfânt.
Despre Misail din Gelber, care avea harisma lacrimilor şi a rugăciunii neîntrerupte, povestea că urca pe munte înainte de răsăritul soarelui, îşi ridica mâinile spre cer şi le cobora abia după apus.
Odată cu trecerea anilor, râvna lui Vasile creştea. A fost hirotonit diacon de Mitropolitul Antim din Amisos şi a slujit ca diacon timp de zece ani în satul său, apoi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol şi la Biserica Sfântului Grigorie Teologul.
S-a dus apoi la Locurile Sfinte, unde a stat o bună bucată de timp. Părintele spunea adesea: „Atunci când mă rog, mă aflu cu duhul pe Golgota, acolo unde L-au răstignit pe Hristos, la sfântul Său Mormânt, pe Muntele Măslinilor, în Bethleem…“.
În Grecia a venit odată cu schimbul de populaţii dintre Grecia şi Turcia din 1922. A fost apoi hirotonit preot şi arhimandrit de către Pantelimon, Mitropolitul Karistiei. De atunci şi până la moartea sa, în anul 1966, a stat în insula Eghina, sfinţindu-i munţii, cărările, drumurile şi falezele. Iubea foarte mult Eghina, pentru că acolo trăise Sfântul Nectarie. O vreme a fost părintele duhovnic al călugărilor de la Mănăstirea Adormirea Macii Domnului. Era îngerul şi sufletul Eghinei. Se ducea des la Sfântul Munte spre a se folosi duhovniceşte şi pentru a se spovedi.
Mai întâi, a fost preot la Spitalul din Eghina. Dar nu a stat acolo multă vreme, deoarece la patruzeci de zile de la hirotonisirea sa a avut o vedenie înfricoşătoare. În loc de pâine şi vin, L-a văzut pe Domnul Iisus Hristos pe sfânta Masă ca Prunc, şi n-a îndrăznit să taie din Trupul sfânt până nu s-a arătat din nou ca pâine şi vin.
La puţină vreme după aceea, s-a retras la Sihăstria Buna Vestire, pe care a ridicat-o el însuşi.
Arăta respect şi dragoste nesfârşită faţă de oricine venea la el. Sihăstria sa era, cu adevărat, o scăldătoare a Siloamului. Intrai la el cu griji şi supărări şi ieşeai un alt om. Şi chiar dacă nu înţelegeai cuvintele sale atunci când le rostea, venea vremea când îţi dădeai seama că ele erau adevărate şi inspirate de Dumnezeu. Am constatat acest lucru din multele scrisori pe care le-am primit după publicarea cărţii despre părintele Ieronim. Unii oameni povestesc faptul că, după trecerea multor ani – douăzeci de ani în cazul unui cleric –, s-a împlinit exact ce spusese părintele.
În perioada 1935-1940, părintele Ieronim se ducea la Atena, şi în zilele de duminică după-amiază, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Hrisostom al Atenei, predica în Biserica Mitropolitană. Mulţi dintre oamenii de prin locurile unde se născuse el ştiau acest lucru şi se duceau să-l asculte cu lacrimi în ochi, iar după aceea, vorbeau cu el despre problemele pe care le aveau. Mulţi dintre compatrioţii părintelui, datorită iubirii, grijii şi ajutorului său, au scăpat chiar şi de dorinţa de a se sinucide din cauza durerii şi suferinţei provocate de dezrădăcinare. Pe cei care nu veneau la biserică, se ducea şi-i descoperea singur cu ajutorul harismei străvederii, fie prin cocioabe, fie în prăvălioarele lor de prin Pireu şi Atena. Acolo unde era disperare, vedeai dintr-odată figura veselă şi plină de iubire a părintelui. Pe unde trecea el, toate se schimbau.
K.I.: Dinaintea unor asemenea părinţi, noi toţi suntem ca nişte cărţi deschise.
S.N.: Exact.
K.I.: Cum de aţi ajuns să scrieţi o carte despre părintele Ieronim?
S.N.: Când plecam de la el, îmi notam tot ce zicea despre mine şi despre alţii. În timp ce veneau la el diferiţi oameni, părintele îmi spunea: „Fiica mea, tu du-te înăuntru şi să nu scoţi un cuvânt“. „Înăuntru“ era chilia alăturată, de unde auzeam tot ce se vorbea, ca şi cum aş fi fost şi eu de faţă, aşa că imediat notam pe hârtie tot ce auzeam. Din aceste întâlniri au rezultat în jur de două sute de pagini.
Dacă fiecare om care venea la părintele ar fi scris ceea ce îi spunea el, s-ar fi putut alcătui nenumărate cărţi, cu mult mai bune, pentru că eu, cu neştiinţa mea şi cu imaturitatea vârstei de atunci, nu îl înţelegeam pe părintele atât cât trebuia şi nu aprofundam prea mult cuvintele sale. Totuşi, experienţele acestea mi-au folosit, iar cu binecuvântarea părintelui am trăit momente duhovniceşti irepetabile.
O singură privire era de-ajuns ca să îşi dea seama ce probleme aveai, după care dădea reţete duhovniceşti, diferite pentru fiecare caz în parte. Dacă nu avea timp, pentru că la el venea multă lume, rostea doar o frază ce concentra ceea ce trebuia să afle omul care era în faţa lui.
Odată l-a vizitat un arhimandrit pe care îl cunosc şi eu. S-au salutat, iar părintelui Ieronim l-a întrebat dacă el crede că Dumnezeu există. Arhimandritul s-a supărat foarte mult pentru această întrebare şi i-a spus părintelui:
– Pe mine mă întrebi, părinte? Eu sunt mai mare peste cinci preoţi şi doi diaconi. Ţin predici, fac catehizare şi am atâţia fii duhovniceşti.
Părintele Ieronim nu a răspuns. L-a luat înăuntru şi a avut cu el următorul dialog:
– De la „ale Tale dintru ale Tale“ şi până la „pentru rugăciunile“ eşti singur în biserică sau nu?
– De multe ori, sunt şi fiii mei duhovniceşti, părinte.
– Vorbeşti cu ei?
– Desigur. Când găsesc un pic de timp, le spun cuvinte de folos.
– Da, fiul meu, pentru că nu crezi că există Dumnezeu. Căci în cazul în care credeai, dinaintea Sfintelor Daruri, după prefacere, ţi-ai fi ţinut gura închisă.
Arhimandritul a rămas fără grai. A primit o învăţătură puternică şi a plecat îndreptat.
Odată a fost vizitat de un grup de cinci-şase oameni. În momentele în care se despărţeau de părintele şi fiecare îi săruta mâna, părintele i-a spus unei fete din grup: „Fisticul pe care l-ai văzut nu ne aparţine nouă. Este al vecinului, altfel ţi-aş fi dat mult“. Fata a rămas mută de uimire, pentru că la venire, a văzut arborii de fistic din afara Sihăstriei şi a gândit: „Ce bine-ar fi dacă ne-ar da şi nouă nişte fistic“.
Asemenea întâmplări sunt nenumărate, şi nu ar putea să încapă în volume întregi.
Clericilor le spunea: „Eşti un ac în mâna lui Dumnezeu. Să fii atent să nu fii un ac ruginit, ca Dumnezeu să poată să-Şi facă bine lucrarea cu tine“.
Odată s-a dus la părintele Ieronim cunoscutul editor Alexandros Papadimitriu, împreună cu medicul Alexandros Kalomiros, din Salonic. Kalomiros venea la părintele pentru prima dată; Papadimitriu, care mai fusese şi alte dăţi, îl lăuda pe părintele, spunând cât de sfânt era, că avea harismele înainte-vederii şi străvederii şi că vorbea foarte frumos despre Dumnezeu. Kalomiros scrisese pe o bucată de hârtie diferite lucruri – ce avea să-l întrebe pe părinte.
Cum au intrat la el, Papadimitriu a făcut prezentările:
– Părinte, acesta este domnul Kalomiros.
Părintele l-a privit zâmbind, după care i-a spus:
– Bine ai venit, Kakomiros. Stai jos.
Papadimitriu a îngheţat, pentru că voise ca părintele să fie mai politicos cu prietenul său. Au început să vorbească pe diferite teme. A venit timpul să plece, fără ca medicul Kalomiros să fi scos din buzunar hârtia pe care îşi făcuse însemnările.
Cum au ieşit afară, Papadimitriu a încercat să-i justifice lui Kalomiros purtarea părintelui.
– Să nu iei purtarea părintelui în nume de rău. Este un om simplu, dar are foarte multă dragoste în inima sa şi este cu adevărat un om sfânt.
Iar Kalomiros a răspuns:
– Lasă-mă şi tu, că nici acum nu mi-am revenit. Să ştii că numele meu este mai degrabă Kakomiros150(În limba greacă, Kakomiros (Κακόμοιρος), înseamnă cel care are o soartă rea, spre deosebire de numele său adevărat, Kalomiros (Kαλόμοιρος), care înseamnă cel care are o soartă bună [n.t.].). Dar pentru că nu suna bine, m-am numit Kalomiros. Nu a fost nevoie să scot hârtia, căci în timpul discuţiei, mi-a răspuns la toate întrebările pe care le aveam.
K.I.: Minunat!
S.N.: Cu adevărat.
O femeie avea un fiu de cincisprezece ani, care crea o mulţime de probleme acasă. Mama i-a spus plângând părintelui:
– Părinte, rugaţi-vă mult pentru fiu meu. Nu ştiu ce să mai facem. L-am educat ca pe un bun creştin, dar el nu ne-a ascultat.
Atunci, părintele i-a zis următoarele:
– Ascultă ce am să-ţi spun: ai o foarte mare responsabilitate faţă de acest copil. În cealaltă viaţă, Dumnezeu îţi va cere fie copilul mântuit, fie rănile de pe genunchii tăi. Încearcă să-l îndreptezi cu poveţe şi sfaturi. Dacă nu reuşeşti, să îngenunchezi şi să te rogi atât de mult, încât să apară răni pe genunchii tăi. Numai atunci vei putea să spui: „Doamne, am făcut tot ce-am putut, dar n-am reuşit să-mi mântuiesc copilul“.
K.I.: Cutremurător.
S.N.: În afară de îndemnurile şi sfaturile personale cu caracter general, părintele mai spunea:
„În toate să ai măsură. Numai în dragostea faţă de Hristos să nu ai măsură“.
„Dacă nu trăieşti tăcerea, nu poţi să-ţi dai seama de valoarea ei“.
„Să citiţi Evanghelia, Psaltirea, cuvintele ascetice şi Avva Isaac Sirul“.
Despre rugăciune spunea:
„Aşa cum mi-ai spus mie aceste cuvinte, la fel să le spui şi lui Hristos, dar cu multă durere în suflet“.
Despre studiul cărţilor sfinte:
„Atunci când citeşti şi te umpli de evlavie, lasă puţin cartea ca să plângi, adică să trăieşti evlavia. Să saluţi venirea harului“.
Despre lacrimi:
„Rugăciunea fără lacrimi este ca şi cum ai zidi fără apă. Nu mă refer la lacrimile cauzate de probleme, de boli şi de sărăcie, ci acelea care izvorăsc din iubire pentru Hristos. El ştie care sunt nevoile tale. Tu trebuie numai să-L iubeşti. Să zici: «Doamne, numai pe Tine Te am. Nu mă lăsa, că nu sunt nimic şi mă voi pierde. Doamne, vezi că nu mă rog cât trebuie, nu am lacrimi… nu una, nu cealaltă… Sunt neîndreptat. Doamne, ce-o să se aleagă de mine?» Aşa să te rogi, şi-ai să vezi cum vin lacrimile“.
Era foarte vesel şi pe toţi îi primea cu bunătate şi bucurie. Când vedea vreun om temător şi cu inima zdrobită, îi spunea: „Bine ai venit. M-am bucurat foarte mult să te cunosc. Să vii ori de câte ori poţi. Când vii, parcă văd un înger“.
Când primea ceva, dădea celor care aveau nevoie, fără ca oamenii să-i spună de problemele lor. Unei maici care era supărată cu nu plătise factura de curent electric, fără ca ea să-i zică nimic părintelui despre asta, el i-a spus: „Ia plicul acesta. Are bani în el. Să nu zici că nu. Vei avea nevoie de ei“. Măicuţa i-a luat vrând-nevrând. Când a ajuns acasă, a deschis plicul cu factura şi a constatat că părintele îi dăduse exact suma pe care o datora.
Unei alte măicuţe, care voia să se ducă de ziua Sfântului Nectarie să se închine la moaştele Sfântului, i-a spus: „Nu te amesteca cu lumea. Du-te în altă zi. Şi ai grijă de rasă. Să-ţi spun ceva ca să mă înţelegi: de multe ori, îl chem pe părintele Nectarie şi vine aici ca să discutăm. Dacă te rogi în linişte, te vei folosi duhovniceşte foarte mult. Ai grijă“.
În legătură cu părintele Ieronim, pot fi povestite întâmplări fără număr.
K.I.: Şi este păcat că întotdeauna suntem condiţionaţi de timp. Cu rugăciunile părintelui Ieronim, vom încheia aici.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul