Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Stavros Balogiannis, profesor de psihologie şi teologie la Universitatea din Salonic

K.I.: Sfinţii Părinţi sunt acele spirite luminoase ale Ortodoxiei, care au fost dăruite de Dumnezeu cu numeroase harisme, în urma unei îndelungate lupte de curăţire. Au primit iluminarea sfântă, pe care o folosesc spre binele Bisericii, prin păstorirea poporului lui Dumnezeu, pe care îl îndrumă spre mântuire. Ei reprezintă pentru noi toţi exemple de urmat pe calea desăvârşirii.
Domnule Balogiannis, oferiţi-ne mărturia dumneavoastră referitoare la părinţii pe care i-aţi cunoscut.
S.B.: Aşa cum deja aţi spus, Părinţii sunt manifestarea iubirii vii a lui Hristos pe pământ. Ei sunt icoane a ceea ce poate omul ajunge prin harul lui Dumnezeu. Prin ei, putem să înţelegem că omul are posibilitatea de a gusta veşnicia încă din această viaţă şi de a trăi în lumina şi în slava lui Dumnezeu.
Cu adevărat, am fost binecuvântat să cunosc mai mulţi părinţi sfinţiţi, printre care părintele Porfirie, părintele Iacov şi părintele Paisie de la Sfântul Munte.
K.I.: Părinţi deosebit de importanţi…
S.B.: Aşa este. Cred că pentru noi toţi a fost o mare binecuvântare să avem parte în timpurile noastre de asemenea părinţi.
K.I.: Fără îndoială. Să începem cu părintele Porfirie. Ce amintiri vă leagă de el?
S.B.: Părintele Porfirie avea marele dar al cunoaşterii inimilor. Vedea în inima şi în sufletul fiecăruia. Omul era pentru el o carte deschisă sau un vas transparent. Putea să distingă orice ascunziş al sufletului.
În paralel, avea şi cunoaşterea omenească. Putea, de exemplu, vorbi despre medicină ca un profesor universitar. Cunoştea cele mai subtile funcţii ale organismului omenesc. De asemenea, putea să analizeze psihicul omului ca cel mai mare dintre psihiatri. În plus, vedea şi citea paginile unor cărţi pe care nu pusese niciodată mâna.
K.I.: Deşi nu era şcolit.
S.B.: Avea înţelepciunea şi ştiinţa dumnezeiască. Am avut posibilitatea să văd lucrul acesta cu ochii mei. Cunoştea şi analiza lucrurile din toate punctele de vedere.
K.I.: Se asemăna cu Apostolii, după ce a pogorât Duhul Sfânt asupra lor.
S.B.: Întocmai. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost cunoaşterea profunzimilor sufletului.
K.I.: Să explicăm puţin lucrul acesta, domnule Balogiannis.
S.B.: Ştia tot ce se petrecea în inimile oamenilor.
K.I.: Ce anume? Evenimente din trecut, prezent şi viitor?
S.B.: Putea să vadă viaţa oamenilor de până atunci. Îmi aduc aminte de cazul unui tânăr bolnav de diabet, care a cerut binecuvântarea părintelui. M-a impresionat mult felul cum părintele a început să-i povestească tânărului întâmplări din viaţa lui, pe care el nu putea să le accepte. Mult mai târziu, însă, a trecut pe la cabinetul meu şi mi-a spus: „Ştiţi, ceea ce-mi zicea odată părintele Porfirie s-a dovedit că era adevărat“.
De asemenea, odată s-a întâmplat un lucru pe care, dacă nu îl trăieşti tu însuţi, sigur nu-l poţi accepta, din pricina raţiunii.
Era vorba despre un om din America ce a venit la părintele Porfirie şi i-a spus că a ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu. Părintele Porfirie nu a avut o reacţie de opoziţie. A spus doar: „Ai cumpărat de curând o proprietate în California, nu-i aşa?“ „Da. Este adevărat“. „Când o să te întorci în America, să cauţi în partea de est a terenului, acolo unde este izvorul, şi la 11/2 – 2m vei găsi nişte monede spaniole de aur şi un vas de lut. Du-te mai întâi şi fă ce ţi-am spus, iar după aceea, să vii să mai discutăm despre Dumnezeu“. Omul acela s-a întors în America. La puţină vreme, şi-a adus aminte de cuvintele părintelui Porfirie şi a săpat în locul indicat, găsind monezile. Numărul şi cronologia lor erau exact aşa cum îi spusese părintele Porfirie. S-a cutremurat.
K.I.: Şi noi ne cutremurăm când auzim asemenea lucruri.
S.B.: În vara următoare, omul acela s-a dus din nou la părintele Porfirie, care i-a spus: „Fiule, tu nu ştii ce se află în pământul tău. Se poate să ştii ce se află în cer?“
K.I.: Aşa este.
S.B.: Omul acela a crezut de atunci cu adevărat. A renăscut duhovniceşte, iar acum trăieşte o viaţă responsabilă şi este unul dintre membrii activi ai Bisericii din America.
Mai sunt multe întâmplări ca aceasta…
K.I.: De fiecare dată când auzim asemenea lucruri, suntem cutremuraţi şi Îi dăm slavă lui Dumnezeu. Îl slăvim pe Cel Preaînalt pentru darurile pe care le revarsă asupra noastră.
S.B.: Vreau să vă spun că nici o discuţie nu poate să valoreze cât experienţa avută în preajma unor asemenea părinţi, pentru că nu este vorba numai de cuvinte. Cel mai pregnant fenomen este simţământul prezenţei Duhului Sfânt, Care lucrează în inima părinţilor sfinţiţi.
K.I.: Este vorba despre arderea inimii, ca atunci când Domnul S-a arătat ucenicilor Săi pe drumul spre Emaus77(Luca 24, 32 [n.t.].).
S.B.: Aşa este. Omul care a avut o asemenea experienţă păstrează pentru multă vreme în inima sa simţământul bucuriei, al seninătăţii şi al plinirii.
Simţi că întreaga înţelepciune omenească este o naivitate pe lângă înţelepciunea lui Dumnezeu. Cât de neînţelept devine înţeleptul dinaintea măreţiei slavei Creatorului…
K.I.: Într-adevăr. Mi-aţi amintit de cuvintele lui Heraclit78(filosof grec antic (c.544-c.483 î.Hr.) ce susţinea că schimbarea şi conflictele sunt condiţii naturale ale Universului [n.t.].), care spunea că omul este o maimuţă dinaintea divinităţii. Şi, cu adevărat, dinaintea acestei măreţii, nu poţi să te simţi decât grosolan şi necioplit.
S.B.: Exact. În asemenea cazuri, omul simte cât de perisabilă este cunoaşterea omenească, ce se retrage în faţa legăturii tainice dintre om şi Dumnezeu.
K.I.: Domnule Balogiannis, mai doriţi să adăugaţi ceva în legătură cu părintele Porfirie?
S.B.: Sunt atât de multe lucruri de spus despre trăirea interioară declanşată de simpla vedere a părintelui Porfirie, despre liniştea pe care o răspândea în jur, despre simplitatea incredibilă, despre viaţa curată şi despre înţelepciunea sa sfântă.
K.I.: Era un copil al Împărăţiei Cerurilor.
S.B.: Aşa este. Acest copil avea înţelepciunea cea peste fire. Îmi aduc aminte odată că sănătatea sa avusese mult de suferit în urma unei injecţii cu cortizon care i se administrase. Părintele ne-a povestit cum acţionează cortizonul la nivel celular şi cum îi influenţează enzimele şi hipofiza. Descria toate aceste lucruri cu ştiinţa unui endocrinolog.
K.I.: Să povestim câte ceva şi despre părintele Iacov Tsalikis. Şi el era un copil adevărat al lui Dumnezeu.
S.B.: Întocmai. Părintele Iacov era întruparea sfinţeniei, a simplităţii şi a curăţiei. Viaţa lui se desfăşura mai ales în cer.
Avea trăsături de înger. De mic copil, aşa cum el însuşi mi-a povestit, şi-a dăruit inima lui Dumnezeu. Ducea o viaţă simplă, de nevoinţă duhovnicească. Pe oamenii care veneau în contact cu el părea că-i cunoştea din totdeauna. Îşi deschidea inima dinaintea fiecărui credincios, scoţând de acolo apa vie a sfinţeniei, cu naturaleţe şi simplitate. Chiar dacă era omul rugăciunii, înţelegea perfect problemele celor care veneau la el.
K.I.: Era omul rugăciunii neîntrerupte.
S.B.: Da. Aşa este. Bucuria lui cea mare era să se roage pentru toţi oamenii, fără încetare. Fiecărui om pe care îl întâlnea prima dată, îi spunea: „Hai să-ţi citesc o rugăciune“. Rugăciunea izvora din inima sa. Cât timp am fost în preajma sa, aveam senzaţia că mă aflam dinaintea unui înger.
De mic copil, a pornit cu hotărâre pe drumul spre cer. Părinţii săi erau oameni foarte evlavioşi, mai ales tatăl său. Ei l-au învăţat cucernicia şi dragostea faţă de Dumnezeu, dar şi frumuseţea călugăriei. Aş putea spune că ducea o viaţă pustnicească. Chiar dacă venea în contact cu mulţi oameni, avea în el trăirea pustiei şi a legăturii depline cu Dumnezeu. Vieţuia alături de Creator şi, 2 în acelaşi timp, oferea oamenilor, cu multă simplitate, dragostea, înţelepciunea şi toate darurile Duhului cu care era înzestrat. Era un părinte purtător de Dumnezeu. În cuvintele pe care le rostea, simţeai înţelepciunea sfântă.
K.I.: Comunica şi cu sfinţii. Mai ales cu Sfântul David, de la mănăstirea unde stătea, şi cu Sfântul Ioan Rusul.
S.B.: Da. Şi cu Sfântul Haralambie. Vorbea cu sfinţii şi despre sfinţi cu aceeaşi familiaritate cu care vorbesc membrii unei familii între ei. Trăia printre sfinţi şi avea cu ei o puternică legătură.
K.I.: Le cerea diferite lucruri, aşa cum ai cere de la un prieten.
S.B.: Exact. Aşa cum cere copilul de la tatăl său sau fratele cel mic de la fratele cel mare. Stătea dinaintea icoanelor şi cerea diferite lucruri, cu certitudinea că va fi ascultat şi că sfântul din icoană va face după dorinţa inimii sale.
K.I.: Iar sfinţii îi răspundeau.
S.B.: Da. Îi răspundeau. El credea că sfinţii constituie pentru noi toţi exemple de urmat şi avea dreptate. Avea adânc întipărit în inimă faptul că oamenii trebuie să păşească pe urmele sfinţilor, din copilărie şi până la moarte. O iubea foarte mult pe Maica Domnului. Cunoştea inimile la fel de bine ca părintele Porfirie şi vorbea direct. Îţi spunea tot ce se afla în inima ta.
K.I.: Din câte spunea părintele Porfirie, părintele Iacov Tsalikis avea puterea de a alunga demonii.
S.B.: Da. Putea, de asemenea, să spună celor care veneau la el diferite lucruri despre viaţa lor. Zicea: „Ai grijă aici“ sau „Ai grijă dincolo“, „Fii mai atent în cutare problemă“… Iar oamenii plecau de la el foarte mulţumiţi şi mai veneau să-l vadă şi cu alte ocazii.
Am cunoscut mulţi preoţi, mai ales din Salonic, cărora părintele Iacov le era duhovnic. Oamenii aceştia ziceau că părintele le odihnea sufletele şi că se foloseau foarte mult în urma discuţiilor cu el.
K.I.: Să vorbim şi despre părintele Paisie, care a fost, în egală măsură, un reper foarte important al Ortodoxiei. Cred că toţi aceştia trei vor fi recunoscuţi oficial ca sfinţi de către Biserică, dar nu numai ei, ci şi alţii, precum părintele Dimitrie Gagastathis, părintele Filothei Zervakos sau părintele Sofronie, care a trăit la Essex, în Anglia. Să discutăm puţin despre părintele Paisie, aşa cum l-aţi cunoscut dumneavoastră.
S.B.: Sunt foarte multe de povestit. O să vă prezint doar două fapte mai deosebite.
Mai întâi şi-ntâi, părintele Paisie era foarte prudent. Nu vorbea despre viaţa sa, decât în foarte puţine cazuri. Era omul rugăciunii profunde şi neîntrerupte. Deşi era pustnic, tot timpul se afla aproape de cei care aveau nevoie de el. Sute de oameni se duceau în fiecare zi la Sfântul Munte ca să-i ceară binecuvântarea.
K.I.: Din câte ştiu, primea 400-500 de oameni în fiecare zi.
S.B.: Imaginaţi-vă că din Uranupoli79(Oraş aflat la graniţa cu Sfântul Munte [n.t.].) pleca câte un vapor întreg spre părintele Paisie, iar când se ducea în Salonic, veneau la el oameni din toată Grecia. Se poate să fi primit şi 1000 de oameni într-o singură zi.
Desigur, durerea sa era faptul că oamenii nu veneau la el să discute aspecte duhovniceşti. Veneau mai ales să-şi afle odihnă, fiind neliniştiţi sufleteşte din pricina problemelor personale. Cele mai multe din necazurile oamenilor se refereau la boli sufleteşti şi la cancer. De asemenea, predominau problemele legate de divorţuri, de disoluţia familiei şi de îndepărtarea copiilor de acoperişul părintesc. Puţini erau cei care se apropiau de el ca să vorbească pe teme duhovniceşti. Iar când se întâmpla aşa ceva, părintele se entuziasma şi se bucura ca un copil mic. Îmi aduc aminte că odată mi-a spus că în vreme ce se ruga, a simţit în jurul său că totul se transforma în lumină puternică. „Toate s-au făcut strălucitoare, parcă erau din aur“. Mi-a spus el.
K.I.: Era prezenţa luminii necreate.
S.B.: Da. Îînainte de a se întâmpla lucrul acesta, se rugase, însă nu ştiu pentru câtă vreme. Părintele nu-şi mai dădea seama dacă era zi sau noapte sau dacă trecuseră două sau trei zile. Când şi-a revenit, şi-a dat seama cât de nefericiţi sunt oamenii care nu trăiesc într-o asemenea stare.
K.I.: A gustat Raiul.
S.B.: Da. Iată ce a zis părintele: „Acum ce am de făcut? Ce fac şi animalele necuvântătoare. Trebuie să mă scol, să mănânc, să mă duc să mă spăl… Dar starea aceea este scopul pentru care ne-am născut“. Trăia cu sentimentul că o mai mare binecuvântare nu putea să existe. Era pregustarea luminii slavei lui Dumnezeu.
K.I.: A venit la el Însuşi Dumnezeu.
S.B.: Exact. A văzut lumina necreată. S-a împărtăşit din energiile dumnezeieşti, în spaţiul slavei lui Dumnezeu. Spunea aceste cuvinte lăcrimând şi strălucind cu toată fiinţa.
K.I.: Da. Pentru că a trăit prezenţa lui Dumnezeu cu foarte mare intensitate.
S.B.: Odată, aflându-se undeva, pe lângă pustia Sfântului Munte, era obosit şi rămăsese fără apă. Atunci, a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a dat să bea. Iată cuvintele părintelui: „Cât de frumoasă şi de bună este Maica lui Dumnezeu! Nici cea mai bună mamă nu are frumuseţea şi bunătatea sufletească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“. Părintele ţinea tot timpul icoana Maicii Domnului în preajmă.
K.I.: Într-o anumită carte, i-a descris înfăţişarea.
S.B.: Da. De asemenea, a descris şi chipul Domnului. Unei pictoriţe de la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Suroti i-a spus cum să-L zugrăvească pe Iisus Hristos, după cum Îl văzuse el însuşi. Domnul are faţă alungită, cu o frumuseţe şi o lumină deosebită pe chip.
Alt lucru care m-a impresionat în mod deosebit la părintele Paisie a fost dragostea sa faţă de părinţii de la Sfântul Munte. Încerca să identifice figurile sfinţite pe care lumea nu le cunoştea. De fiecare dată, îmi spunea. „Am mai cunoscut un părinte… un suflet sfânt“.
Odată, la Sfântul Munte era iarnă şi ninsese. Părintele stătea în genunchi şi se ruga. În chilie nu era foc, iar uşa şi ferestrele erau deschise. Când a terminat rugăciunea, i-am spus: „Părinte, să vă aprind focul şi să vă aduc ceva să vă acoperiţi“. „Ce? Foc? Sfinţii Patruzeci de Mucenici aveau foc în lac? Aveau cu ce se acoperi? Cine sunt eu ca să am foc şi cuverturi?“
K.I.: Trăia astfel pe o asemenea vreme?
S.B.: Da, da. Şi tot timpul încerca să descopere alţi şi alţi părinţi sfinţiţi, pe care nimeni nu-i cunoştea.
K.I.: A scris şi o carte referitoare la acele făpturi minunate ale lui Dumnezeu.
S.B.: Da, dar nu este exhaustivă. Sunt atâţia alţi părinţi necunoscuţi…
K.I.: Desigur.
S.B.: Toţi părinţii de la Sfântul Munte îl iubeau, mai ales părinţii curaţi cu inima.
K.I.: Aceştia au dobândit inimă de prunc. Dacă nu ajungem să fim precum copiii, nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
S.B.: Părintele Paisie avea o virtute unică: se bucura de o asemenea memorie, încât îşi putea aminti şi cele mai mici amănunte despre oameni şi despre întâmplări de demult. Dădea mereu exemple foarte vii şi tangibile. De multe ori, spunea pilde legate de fapte ce aveau să se petreacă în viitor.
K.I.: Să dea Domnul ca spusele părintelui legate de Constantinopol şi de Asia Mică, dar şi de Cipru, să devină realitate cât mai curând.
S.B.: Părintele avea o puternică conştiinţă naţională. Iubea foarte mult Grecia şi elenismul şi se ruga mereu pentru rezolvarea problemelor naţionale ale grecilor. Am înţeles că avea de gând să repete lucrarea măreaţă a Sfântului Cosma Etolul: în momente grele pentru Grecia, i-a spus părintelui Grigorie că voia să meargă prin toată ţara, să întărească poporul în credinţă şi în dragostea faţă de elenism.
Odată, când relaţiile eleno-turce parcurgeau o perioadă de criză acută, părintele Paisie a cerut o rulotă, ca să poată merge prin Grecia din sat în sat, să-i îmbărbăteze pe greci şi să-i întărească în credinţă.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul