Convorbire cu Stavros Pieridis

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

K.I.: Ne aflăm în cartierul Sfinţilor Doctori fără de Arginţi, în casa unde s-au refugiat Vasile şi , şi vom discuta cu Stavros Pieridis, care a avut şansa să-i cunoască pe cei doi fraţi. El ne va vorbi despre anumite întâmplări pe care le-a trăit în preajma lor.
S.P.: Eram la o priveghere la Mitropolie, unde se aflau şi ei doi. La un moment dat, a văzut ceva şi m-a lovit uşor pe umăr: „Uite, uite!“ L-am întrebat: „Ce anume?“ Dar el nu mi-a răspuns şi am urmărit în continuare privegherea cu evlavie, până când s-a terminat.
La o altă priveghere, la Makris, slujea părintele Andreas Agathokleous, care, însă, era atât de bolnav, încât dădea semne că nu putea termina slujba. Ce aveam să facem? Atunci ne-am gândit cu părintele Andreas să-l chemăm pe moş să vină în sfântul . Cum i-am spus, a îngenuncheat lângă sfânta Masă, s-a rugat vreo 5-10 minute şi după aceea a preluat slujba şi a dus-o până la capăt.
Moş mi-a scris trei caiete pline cu megalinariile sfinţilor. Avea răbdarea şi dragostea să scrie, chiar caligrafic, la fel cum făceau vechii caligrafi de pe la mănăstiri. Mi-a scris toate megalinariile de pe 1 până pe 31 ianuarie. Mi-a mai scris şi un alt caiet uriaş dedicat Sfântului Nectarie.
K.I.: De ce scria aceste caiete? Ca să asimileze mai bine conţinutul a ceea ce transcria?
S.P.: Da, probabil. Uitaţi-vă ce litere frumoase făcea. Zici că e scris de maşină.
K.I.: Caligrafia izvorăşte din grija pentru suflet.
S.P.: Când asculta tropare, spunea: „Mi se înmoaie inima, mă bucur şi-L slăvesc mai mult pe “.
Odată, mama mea era bolnavă, la Spitalul din Larnaka. Făcuse atac cerebral, iar eu aveam grijă de ea. Timp de 35 de zile am stat alături de patul ei. În perioada aceea, nu mi-am mai făcut metaniile şi canonul. Atunci i-am zis lui moş : „Nu mai pot face canonul. Cum să procedez?“ El mi-a răspuns: „Doar nu vrei să faci metanii în spital. Nu fă metanii. Roagă-te numai“. După ce a murit mama, m-am dus şi i-am spus: „A murit mama şi canonul nu mi l-am făcut“. Dar el mi-a zis: „Nu te îngrijora: în fiecare noapte ţi l-am făcut eu“.
K.I.: Foarte frumos.
S.P.: Când îi cânta imnuri Preasfintei Născătoare de , moş plângea întotdeauna. Mi-a spus următorul fapt: „În sat la mine, toată ziua, de dimineaţă până seară, nu făceam decât să înalţ imnuri Maicii Domnului“.
K.I.: Se legase sufleteşte de ea.
S.P.: Da. În legătură cu , atunci când ne-am dus la Mănăstirea din Alamanos, maicile l-au întrebat pe moş : „Atât de mult o iubeşti pe . Dar ai văzut-o vreodată?“ „Pe n-am văzut-o, dar îi simt harul în permanenţă“.
Altădată, pe 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, eram la Stavrovuni. După , am venit aici, în această casă, unde stătea moş . Cu mine erau stareţul şi călugărul . Cum l-a văzut pe stareţ, moş a spus: „Unde ai lăsat cele 99 de oi ale tale, părinte, de ai venit până aici, ca să cauţi oaia cea pierdută?…“
În ziua aceea, , Vasile şi Trifonia s-au spovedit. În fiecare zi venea preotul la el şi îl împărtăşea – de pe 4 decembrie, până pe 29, când a murit.
Odată ne-am dus să vedem un bolnav – cei trei fraţi şi cu mine. Pentru că îi duceam cu maşina, moş îmi zicea: „Noi nu putem să mergem pe la bolnavi, pentru că suntem bătrâni, dar tu ne dai aripi“. Despre boli spunea că sunt „iubirile lui “.
Când mergeam, de exemplu, la Mănăstirea din Alamanos, bătrânii nu mai încetau să-şi facă şi să spună: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi“ sau „Preasfântă Născătoare de , mântuieşte-ne“. Când treceam prin faţa unei biserici, de exemplu biserica Sfântului , spuneam troparul sfântului. Astfel, toate micile noastre excursii erau o continuă. Nu vorbeam despre nimic, ci ne rugam fără întrerupere.
Şi în casa din cartierul Sfinţilor fără de Arginţi, ziua începea cu imnuri de slavă. De asemenea, moş pomenea cam o mie de nume.
Trifonia mi-a spus că s-a rugat până în clipa morţii: „Îşi ridica mâinile să se roage, noi ne duceam să-l acoperim, dar el iarăşi le scotea afară“.
Într-o zi, a zis: „Am obosit“. Trifonia l-a întrebat: „Ce ai făcut de ai obosit?“ Pomenea mereu nume. Se ruga pentru toată lumea. Moş Vasile îi spunea: „Când eu mă rog pentru tine şi tu pentru mine, nu poate să ni se întâmple nimic rău. Aceasta este iubirea vindecătoare, despre care vorbeşte Sfânta Scriptură“.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament