Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Stylianos Kementzetzidis, teolog, scriitor

K.I.: A vorbi despre marii Părinţi ai Bisericii este de foarte multe ori un lucru nepotrivit, pentru că nu avem puterea să ne ridicăm la înălţimea sfinţeniei acestor oameni, pe când prin tăcere şi printr-o viaţă sfântă putem trăi mai intens apropierea de ei. Dar pentru că este nevoie să oferim mărturia lui Dumnezeu în lume, vom încerca să-i prezentăm pe aceşti îngeri pământeni după puterile noastre. În continuare, vom vorbi despre părintele Filothei Zervakos.
Domnule Kementzetzidis, să vorbim despre experienţele dumneavoastră legate de acest părinte al Bisericii noastre.
S.K.: Iubite domnule Ionnidis, pentru a se discuta cu vrednicie despre oamenii sfinţiţi, trebuie ca cei ce vorbesc să fie ca ei sau mai presus decât ei, lucru care nu este valabil în cazul nostru. De aceea, voi prezenta doar câteva crâmpeie din cei 20 de ani, cât timp Dumnezeu m-a învrednicit să îl ştiu pe părintele Filothei.
Era în anul 1960, când un om m-a întrebat: „Îl ştii pe părintele Filothei?“ „Nu. Cine este şi unde se află?“ „În Paros. Este un sfânt contemporan. Stă acasă la mine şi o să-ţi plătesc eu cheltuielile de drum ca să mergi să-l vezi“. Şi cu adevărat, pentru că eram elev, mi-a suportat cheltuielile şi m-am dus la părintele de Paşte. De atunci, viaţa mi s-a schimbat şi pot să spun că, dacă astăzi trăiesc, se datorează rugăciunilor acestui om sfânt, pentru că am suferit de o boală grea.
Pentru cei care nu ştiu, părintele s-a născut în anul 1884, într-un sat din Laconia, din părinţi evlavioşi. De mic copil, a arătat înclinaţie spre cele sfinte, care se manifesta mai ales în privinţa cultului Bisericii şi a lecturilor din Vieţile Sfinţilor, de unde a luat exemple, pe care le-a urmat apoi pe drumul spre desăvârşire. A făcut minuni încă de mic. Multe din acestea au fost prezentate în trei volume, care circulă şi astăzi.
Ne vom opri asupra momentului în care Dumnezeu i-a călăuzit paşii către Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni. Părintele Filothei s-a spovedit la el şi i-a dezvăluit dorul inimii sale ca, după împlinirea obligaţiilor militare, să se dedice lui Dumnezeu prin viaţa monahală. „Ai ales calea monahismului“, a spus Sfântul Nectarie. „Dar unde vrei să mergi?“ „La Sfântul Munte“. „Nu, să nu te duci acolo. Vrând-nevrând, o să ajungi la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, din Longovarda. Acolo este voia lui Dumnezeu să te duci. Iar dacă nu asculţi, nici măcar n-o să te faci călugăr“. Părintele Filothei nu a ascultat şi s-a îndreptat către Sfântul Munte, dar l-au prins turcii în Salonic şi l-au arestat ca persoană suspectă.
K.I.: Era înainte de 1912.
S.K.: Da. În 1906. L-au dus să fie executat pentru că protestase, zicând că are toate actele necesare şi că trebuie să i se permită să meargă mai departe. Înseta să-L mărturisească pe Hristos. În vreme ce era dus de ofiţeri şi de soldaţi (în jur de 20-30 de oameni) ca să fie executat, şi-a făcut apariţia un călăreţ, care avea în jurul său o escortă. Omul acela s-a oprit, i-a biciuit pe ofiţeri şi i-a mustrat, apoi le-a dat câţiva soldaţi albanezi şi le-a spus: „Pe acesta să-l duceţi pe vasul Mykali, ca să plece în Grecia“ (pe atunci, graniţa de nord a Greciei era Larisa). Părintele Filothei nu ştia cine era acel om. Pe drum, i-a întrebat pe soldaţii care-l însoţeau: „Cine era omul acela?“ Iar ei i-au răspuns: „Paşa“.
A ajuns în Grecia, iar după doi ani, l-au arestat din nou ca suspect. De această dată, l-au dus în Turnul Alb – locul unde oamenii erau întemniţaţi şi omorâţi. În închisoare, l-a întrebat pe un tânăr ce era pe acolo: „De ce ne-au adus aici? Eu n-am făcut nimic“. „Nu întreba. Cine ajunge aici, este decapitat“. „Dar eu vreau să-L slujesc pe Dumnezeu“. „Vrei? Atunci, urmează-mă şi nu te teme“. A scos o foarfecă şi l-a eliberat cu ea din lanţuri. Când turcii s-au repezit asupra lui să-l prindă, părintele i-a strigat tânărului aceluia: „Nu mă lasă!“ Iar el i-a împins pe gardieni, de au căzut la pământ. După aceea, tânărul l-a băgat într-un vapor mic, apoi într-unul mare şi, astfel, a dispărut. Pe drum, nu i-a oprit nimeni.
Părintele spunea: „Mă rugam să aflu cine fusese binefăcătorul meu. După aceea, m-am dus din nou spre Sfântul Munte şi l-a întâlnit pe aghiotantul Paşei. Acesta mi-a zis: «Hai să te duc la Paşă»“. Paşa i-a povestit că l-a văzut de două ori pe Sfântul Dimitrie, care l-a trezit şi l-a ameninţat, spunându-i: „Du-te repede în cutare loc, unde se află cutare om, care este protejatul meu. Du-te şi îl scapă“. A doua oară, fusese însuşi Sfântul Dimitrie, căci părintele Filothei a fost de faţă când se făceau săpăturile sub biserica Sfântului din Salonic, şi au găsit o icoană pe care se vedea acelaşi chip cu al tânărului care îl salvase din Turnul Alb. Până în 1970, părintele Filothei a fost cu regularitate la Biserica Sfântul Dimitrie din Salonic în ziua praznicului Sfântului, drept mulţumire faţă de binefăcătorul său. Şi, după ce a devenit călugăr, a fost cu adevărat protejat de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de mulţi sfinţi.
K.I.: Ce s-a întâmplat în cele din urmă? A ajuns la Sfântul Munte?
S.K.: Nu. S-a întors fără să vrea, în 1907. În 1912 s-a călugărit, apoi a devenit cleric, după care, din 1930 până în 1980, a fost stareţ al faimoasei mănăstiri din Longovarda, dar şi ctitor al altor mănăstiri şi biserici şi un mare duhovnic, tămăduitor al sufletelor. Aducea aminte de părinţii colibaşi şi de marii sfinţi ai vieţii monahale.
K.I.: Domnule Kementzetzidis, ne-am putea opri asupra câtorva dintre harismele sale? În ce fel a fost înzestrat de Dumnezeu părintele Filothei?
S.K.: Să ne referim numai la câteva dintre aspectele legate de acest subiect. Odată m-am dus la el şi i-am spus: „Am în sufletul meu un dor, care mă trage să mă duc în orăşelul Sidirokastro, să ridic acolo o biserică cu hramul Sfântului Nectarie, dar nu am bani. Pe de altă parte, părintele Haralamb îmi spune să stau să studiez…“ Părintele Filothei s-a gândit puţin, după care mi-a răspuns: „Este voia lui Dumnezeu. O să se întâmple asta şi asta, or să te prigonească, or să te poarte prin închisori, dar nu te descuraja. Să ai smerenie, o viaţă curată şi lepădare de sine, iar Dumnezeu te va apăra, prin Sfântul Nectarie. Banii sunt în mâinile credincioşilor şi Dumnezeu ţi-i va trimite când va fi cazul, câţi vei avea nevoie. Eu nu am să-ţi dau decât 100 de drahme şi binecuvântarea mea“. Am luat banii şi m-am dus la Sidirokastro. În şapte luni, a fost înfiinţată Asociaţia Sfântul Nectarie, s-a editat revista Sfântul Nectarie, a fost ridicat orfelinatul pentru 25 de copii şi s-a găsit teren de construcţie pentru biserica măreaţă care s-a zidit mai apoi, unde s-a înfiinţat şi un azil de bătrâni. Să fi curs bani dintr-un izvor, şi tot nu s-ar fi putut împlini toate acestea în şapte luni. Şi totuşi, s-au făcut. La inaugurare, a venit şi părintele Filothei (de altfel, a trecut pe acolo de multe ori), s-au săvârşit multe minuni şi am înţeles că părintele nu spusese acele vorbe numai aşa, ca să mă încurajeze, ci în urma îndemnului de sus. Cu adevărat, toate greutăţile care s-au ivit pe parcurs au fost depăşite, şi mai ales una dintre ele, în urma căreia urma să fiu băgat la închisoare, dar Sfântul Nectarie s-a arătat în persoană prefectului, i-a spus care era adevărul şi au intrat la închisoare cei care mă calomniaseră. Am fost, cu adevărat, sprijiniţi de Dumnezeu şi de poporul acestuia. Una la mână.
Doi la mână – s-a mai întâmplat un lucru la fel de important. Călătoream de la Salonic spre Peloponez. Părintele avea obiceiul binecuvântat să cânte psalmi, să povestească fapte minunate şi să se roage. Toate acestea erau plăcute, iar părintele nu obosea pe nimeni şi nu voia să îi îndepărteze pe oameni din jurul său. Când tocmai trecusem de Larisa, s-a întors către mine şi mi-a spus: „Într-o zi, vei fi editor de cărţi de suflet folositoare, cum e Schinas din Volos. Prin cărţile cele bune, mulţi sunt zidiţi sufleteşte şi îndreptaţi pe calea evlaviei“. Atunci nu i-am dat importanţă. Dar până astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am publicat deja o sută de scrieri patristice, sub sigla Stupul ortodox.
Mai sunt destule lucruri legate de persoana mea, dar care nu pot fi spuse. O să vă povestesc în schimb încă ceva privitor la subiectul nostru.
Pe 8 mai 1979 eram împreună cu părintele şi cu un student din America, pe nume Nicolae.
La un moment dat, tânărul acela l-a întrebat pe părintele: „Părinte, am binecuvântarea sfinţiei voastre să scriu câte ceva din cele ce văd şi aud aici?“ „Tot ce e al meu este nisip şi paie. Ce e al Părinţilor Bisericii este mărgăritar“. Tânărul tot insista, iar părintele i-a spus: „Dacă vei găsi ceva bun, să scrii, spre slava lui Dumnezeu. Eu mă pregătesc, pentru că a venit vremea să plec“. Atunci, i-am zis: „Părinte, de când vă ştiu, în fiecare zi muriţi, dar Domnul vă lasă pe pământ pentru că sunteţi folositor“. „Nu, fiule, de data asta voi pleca cu adevărat, pentru că L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate dacă voi muri, iar El mi-a dat bilet de plecare, însă nu mi-a spus când. Atunci am căzut din nou dinaintea Sa, şi mi-a spus ziua când se va întâmpla aceasta. Este ziua în care m-am născut şi când am venit la mănăstire. Voi muri în această zi, la anul“. Ştiind harul părintelui, nu m-am îndoit. În anul următor, am luat cu mine un om cu o cameră de filmat şi ne-am dus la părintele cu o zi înainte.
K.I.: Ati înregistrat plecarea sa?
S.K.: Da. Ne-am dus la el, ne-am aşezat şi ne-a dat să citim ceva din Sfântul Ioan Teologul. În timpul acesta, spunea tuturor vorbe pline de înţelepciune. Seara a spovedit – ultimele persoane spovedite de el erau din Macedonia – şi a dat ultimele indicaţii. În timp ce citeam, a sunat telefonul. Erau la telefon primarul insulei şi medicul. I-au zis: „Părinte, vrem să venim mâine, la 7 dimineaţa, cu familiile, ca să luăm binecuvântarea sfinţiei voastre“. „Veniţi, dar nu o să mă mai apucaţi, că până atunci voi fi plecat“.
K.I.: Uimitor.
S.K.: Şi, cu adevărat, la ora 6:05 dimineaţa, în timp ce în biserică se săvârşea slujba, iar părintele stătea şi se ruga în chilia sa cu multă evlavie, a rostit „Hristos a înviat“ şi a adormit în Domnul. L-am înregistrat atât în viaţă, cât şi adormit.
K.I.: Avea mormântul pregătit…
S.K.: Da, toate erau pregătite. Se familiarizase foarte mult cu moartea. O considera ca pe o prietenă şi o binefăcătoare.
Dar şi cazul tetraplegicului Kalkandis este uimitor.
K.I.: Aşa este. Vă rog să ne povestiţi şi nouă despre acest caz.
S.K.: Stavros Kalkandis a fost un om care în timpul războiului a suferit un accident şi a rămas cu totul paralizat.
Guvernul l-a trimis în Europa, după aceea, în America, unde a stat patru ani, la doctorii Roosevelt, Cooper şi Rask. Deşi aceştia au făcut tot ce-au putut, starea sa nu s-a îmbunătăţit. Mai degrabă s-a înrăutăţit. În cele din urmă, medicii i-au spus: „Am făcut tot ce ne-a stat în putere. Dar, din păcate, starea ta nu se poate ameliora. Pur şi simplu nu se poate“. Dezamăgit, s-a întors în Grecia şi a fost internat prin spitalele greceşti, care sunt foarte sărace în comparaţie cu cele americane.
La un moment dat, unul dintre doctori i-a zis: „Nu deznădăjdui. Dumnezeu te poate vindeca. Intră în contact cu El“. Dar bolnavul era cu adevărat disperat. Într-o zi, cineva i-a spus: „Vrea să vorbească un preot cu tine“. „Eu nu am legătură cu preoţii“. Atunci a intrat preotul, care l-a întrebat: „Dumneata eşti cel care a venit din America? Eşti paralizat? Numai la mâini?“ „Nu, tot trupul mi-e paralizat“. „Eşti fericit“. „Ce fericire poate fi, părinte, în faptul că sunt paralizat?“ „Nu e chiar aşa. Te-ai îndepărtat de Dumnezeu, dar El te iubeşte şi de aceea a venit la tine. Într-o zi, o să te faci bine, dar va veni vremea să-ţi doreşti din nou paralizia“. „V-a trimis cumva mama mea; sau poate fratele meu?“ „Nu, fiule, Dumnezeu m-a trimis“.
Înainte de aceasta, părintele se ducea la o casă, dar pe drum a auzit trei voci care-i spuneau să se întoarcă şi să meargă la spital, să-l găsească pe cel care venise din America.
Kalkandis a întrebat: „Părinte, este uşor să te apropii de Dumnezeu?“ „Pe cât de greu pare, pe atât este de uşor. Primul pas este spovedania, al doilea, sfânta Împărtăşanie şi, după aceea, lucrurile sunt mai uşoare. Dacă ai nevoie de mine, sunt la dispoziţia dumitale. Mă numesc Filothei Zervakos şi locuiesc în Paros“. L-a salutat şi a plecat. N-a trecut o lună, şi a venit la el un alt călugăr. „Bună-ziua, Stavros“. „Bună-ziua, părinte“. „Nu mă recunoşti?“ „Nu“. Sunt colegul tău, Kostas Patitsas“. Fusese maior împreună cu Kalkandis, şi s-a făcut călugăr. „Nu m-a adus până aici colegialismul, ci porunca duhovnicului meu, părintele Filothei Zervakos“. „Ai început cu călugărismele?“ „Nu. M-a trimis să-ţi spun că dacă vrei să te eliberezi de povara păcatelor tale, sub patrafirul duhovnicului, te vei izbăvi, şi astfel se va pune început vindecării bolii trupeşti de care suferi“.
„Haide, măi Kostas, măi…“ „Eu nu îţi spun decât ce mi s-a zis să-ţi transmit. Părintele mi-a poruncit să te ajut şi să te duc la părintele Atanasie“. „Atunci, hai să mergem“. Aşa că s-au dus la acel părinte, pe care Stavros l-a întrebat: „Eu sunt paralizat; oare am să mor?“ „N-o să păţeşti nimic. Totul merge foarte bine“. Părintele Atanasie a întrebat la rândul său: „De ce nu-i spui părintelui Filothei să vină? El este mai liniştit în asemenea cazuri“. Şi, cu adevărat, a venit părintele Filothei. „M-ai chemat?“, l-a întrebat el pe Stavros. „Da, părinte, am vrut să vă văd. Mi-am dat seama că singura cale este cea a lui Dumnezeu. Aşa că vreau să mă spovedesc“. După aceea, i-a zis părintelui Filothei: „Nu vreţi să mergeţi cu mine la părintele duhovnic al sfinţiei voastre – la Sfântul Nectarie –, să-l rugăm să aibă milă de mine şi să-mi redea sănătatea?…“ „Cu plăcere, fiule“. S-au dus la moaştele Sfântului Nectarie şi s-au rugat, şi, pentru prima dată după 25 de ani, i s-a dezmorţit o mână. Astfel, a putut să-şi dea seama că rugăciunile sale erau ascultate. A căpătat o asemenea putere, încât a înfiinţat Asociaţia Handicapaţilor.
K.I.: S-a făcut bine, în cele din urmă?
S.K.: Nu mult după aceea, părintele Filothei s-a rugat Sfântului Nectarie. În jur, erau nişte femei care au văzut că se mai afla cineva în biserică. L-au întrebat pe Stavros: „Cine este omul celălalt, care este în biserică cu părintele Filothei“. „Nu mai e nimeni“, a răspuns Stavros. Când părintele Filothei s-a întors, Stavros i-a spus: „Doamnele acestea vor să ştie cine este celălalt om din biserică“. „L-aţi văzut şi dvs.?“ Doamnele au zis că da. „Era Sfântul Nectarie. Am vorbit despre tine, Stavros“. „Şi ce v-a spus, părinte?“ „Nu e spre binele tău să-ţi zic acum. Altădată“.
S-au dus din nou la Sfântul Nectarie. Atunci, părintele Filothei i-a destăinuit lui Stavros ce discutase data trecută cu Sfântul Nectarie. Sfântul îi spusese că trebuia mai întâi să se pocăiască din tot sufletul, apoi să săvârşească faptele iubirii şi numai după aceea avea să se împlinească minunea. „Te vei vindeca, dar va veni vremea când îţi vei cere paralizia înapoi“.
După mai mulţi ani, pe 1 iulie, s-a trezit din somn şi şi-a dat seama că se eliberase. S-a ridicat din pat şi a făcut primii paşi. L-a slăvit pe Dumnezeu şi s-a aşezat în scaunul de invalid. După aceea, i-a chemat pe medicii curanţi şi pe fizioterapeuţi şi i-a întrebat: „Domnilor, este cu putinţă să mă vindec vreodată?“ „Domnule Kalkandis, sunteţi paralizat la trup, nu la minte, slavă Domnului. Din păcate, nu există nici o şansă“. „Şi totuşi, domnii mei, se poate nădăjdui în Dumnezeu. Nu vreau să fac primii paşi pentru curiozitatea domniilor voastre, ci îi voi dedica lui Dumnezeu, în casa Sa. Aşadar, vă invit pe toţi cu rudele dvs. să vedeţi“. S-au adunat cu toţii în biserică. Au venit şi reporteri… Dinaintea tuturor, Stavros s-a ridicat din scaun şi a păşit. După aceea, a vorbit mulţimii adunate; cu toţii au plâns, iar el le-a spus: „Nu am fost vrednic, dar s-a împlinit voia lui Dumnezeu“. Până astăzi, Stavros Kalkandis face lucrare ierapostolică între oamenii handicapaţi şi nu numai.
Acest fapt a fost uimitor. În America s-a vorbit despre el mult timp – la radio, la televiziune şi în ziare. Mă cunosc cu Stavros foarte bine. A mai avut parte de o minune. A fost vindecat de cancer de părintele Filothei, care prin faptele acestea şi prin altele a arătat că avea îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu. El a avut îndrăzneală atât în timpul vieţii sale de pe pământ, cât şi după plecarea sa din această lume, pe care atât de mult a iubit-o, în numele lui Dumnezeu.
K.I.: Să mai spunem că părintele Filothei şi-a pus viaţa în mâinile germanilor, ca să salveze mai mulţi oameni din Paros.
S.K.: 125 de persoane.
K.I.: Domnule Kementzetzidis, în prezent nu se mai ştie nimic despre Stavros Kalkandis. Vocea sa nu se mai aude.
S.K.: Are multe încercări. Alaltăieri era la spital pentru o intervenţie chirurgicală. Are cancer la limbă. I s-a tăiat limba şi este într-o situaţie foarte grea, pentru că a rămas singur la 75 de ani. Mai înainte, s-a dus la mormântul părintelui Filothei şi a plâns, zicând că vrea să fie paralizat din nou, ca să nu-şi piardă sufletul. Exact aşa cum îi spusese părintele Filothei. I-a zis părintelui, dinaintea mormântului acestuia: „Măi părinte, oare nu mi-ai spus că, dacă afli îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu, ai să mă ajuţi în continuare? De ce nu-ţi ţii acum promisiunea?“ Aşa plângea şi se tânguia bietul de el. Atunci, dintr-odată, părintele Filothei a sărit practic din mormânt şi i s-a arătat lui Stavros viu şi scăldat în lumină. Au vorbit despre multe lucruri. Iată ce îndrăzneală are Stavros Kalkandis. Cu ajutorul Maicii Domnului şi a părintelui Filothei, a trecut cu bine peste încercarea cu cancerul. Despre această întâlnire s-a scris prin ziare. Dar nu s-a dezvăluit tot ce i-a spus părintele Filothei lui Stavros, pentru că sunt lucruri care nu trebuie aflate de oameni înainte ca ele să se întâmple. Ceea ce poate fi reţinut este că părintele Filothei a fost şi este un capitol duhovnicesc foarte însemnat pentru cei care pot şi ştiu cum să îl valorifice.
K.I.: Domnule Kementzetzidis, drept încheiere, spuneţi-ne câteva din cuvintele de folos rostite de părintele Filothei Zervakos.
S.K.: Părintele Filothei îşi concentra predicile mai ales în jurul a trei aspecte principale. El vorbea despre credinţa vie, despre iubirea adevărată şi despre smerenie. Când omul le are pe acestea trei, el devine neînvins şi primitor al darurilor lui Dumnezeu, putând face mult bine în jurul său. Însă aceste virtuţi se pot dobândi numai prin lucrarea poruncilor sfinte.
K.I.: Vă mulţumesc din suflet pentru această mărturie deosebită referitoare la părintele Filothei Zervakos. Fie ca viaţa sa să fie pentru noi un model de urmat. Dacă îi urmăm pe Sfinţi, îl urmăm pe Însuşi Hristos. Sfinţii sunt prelungirea Evangheliei şi urmaşii adevăraţi ai lui Hristos.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul