Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Stylianos Kementzetzidis,teolog, scriitor

K.I.: Sfinţii Părinţi sunt stâlpii Bisericii, care ne îndrumă pe calea desăvârşirii, ce duce la Dumnezeu. Ei ajung la asemenea înălţimi duhovniceşti, încât pot să pătrundă în sufletele oamenilor şi să înţeleagă unde este înşelarea, unde este păcatul şi unde sunt slăbiciunile, ca să-i ajute pe credincioşi să urce spre stări duhovniceşti superioare, adică mai aproape de Hristos. Părinţii sunt acei oameni care L-au iubit cu pasiune pe Hristos şi au trăit în şi prin Evanghelie.
În continuare, vom cunoaşte o luminoasă personalitate a Bisericii Orodoxe contemporane, pe care domnul Stylianos Kementzetzidis a cunoscut-o îndeaproape şi căreia i-a dedicat un volum special. Domnul Kementzetzidis ne va oferi mărturia sa în legătură cu experienţele trăite alături de părintele Dimitrie Gagastathis.
Domnule Kementzetzidis, să începem cu câteva date biografice ale părintelui Dimitrie Gagastathis, după care vom intra mai adânc în analizarea personalităţii sale înduhovnicite.
S.K.: Desigur. Vă mulţumesc, domnule Ioannidis pentru iniţiativa pe care aţi avut-o de a face cunoscut omului contemporan acest capitol însemnat al trăirii ortodoxe greceşti.
Este vorba despre un om sfânt, care, deşi căsătorit, a fost înzestrat cu numeroase harisme. Era un om sârguincios, cu conştiinţa curată, cu o credinţă desăvârşită, smerit şi plin de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.
S-a născut la începutul secolului XX, mai concret, în 1902, în satul Platanos, unde mai târziu, vreme de 42 de ani la rând, bunul păstor şi-a îndrumat turma de oi înţelegătoare pe drumul mântuirii. A adormit în pace, în anul 1975, pe 29 ianuarie.
K.I.: Unde se află satul Platanos?
S.K.: Este, de fapt, un orăşel sau un sat mai mare, la 15 km est de oraşul Trikala, din provincia Tesalia. Părintele Dimitrie a arătat de foarte devreme semne ale trăirii în Hristos. El a cultivat cu grijă şi a sporit tot ceea ce i-a fost încredinţat de Dumnezeu, întotdeauna lucrând cu smerenie şi numai în numele Celui Preaînalt.
Atunci când Dumnezeu găseşte asemenea oameni, îi valorifică, îi îmbogăţeşte şi le dăruieşte har, iar alături de ei, aceste daruri sunt primite şi de cei care se află sub păstorirea lor.
Părintele Dimitrie nu a excelat la învăţătură. Abia a terminat şcoala primară din satul său. Era cioban la oi. Dar, oriunde s-ar fi aflat, avea în suflet amintirea lui Dumnezeu şi a morţii. Astfel, de multe ori, îşi închidea oile în stână şi se ducea la biserică cu lacrimi în ochi. Când nu putea să facă lucrul acesta, îngenunchea în munţi, acolo unde se afla, şi plângea, cerând milostivirea lui Dumnezeu, pentru că se afla departe de casa Sa. Citea cu multă evlavie Vieţile Sfinţilor, care erau apărătorii şi binefăcătorii săi. Avea simţământul viu al prezenţei lor. Nu făcea nimic şi nu începea nimic fără să îşi îndrepte mai întâi gândul spre Dumnezeu. De exemplu, dacă pleca dis-de-dimineaţă cu oile, trecea mai întâi pe la biserica Sfinţilor Arhangheli – un lăcaş din anul 1600, cu fresce impresionante, aflat în apropierea casei lui. A deprins învăţătura sfântă de la bunica sa, care era foarte evlavioasă, şi de la părinţi. Le zicea: „Să mă apăraţi şi să mă îngrijiţi, ca să mă întorc în casa voastră şi să vă mulţumesc“. Mai întâi mergea la biserică, şi abia mai apoi la treburile de zi cu zi; după aceea se întorcea din nou la biserică şi, în fine, se ducea acasă la el. Acesta era programul vieţii lui.
K.I.: Cu alte cuvinte, viaţa sa era închinată lui Dumnezeu.
S.K.: Aşa este. Oriunde se afla, păstra o legătură vie cu Dumnezeu. La câmp şi în pădure, cânta imnuri bisericeşti şi mulţumea fără încetare Creatorului. Trăia în bucuria lui Dumnezeu şi în binecuvântarea Sa. Aşadar, avea plânsul vesel, despre care vorbesc Sfinţii Părinţi. Părintele Dimitrie avea propriul său mod de a trăi relaţia cu Dumnezeu. Noi suntem străini de asemenea trăiri; de multe ori nu înţelegem nici măcar că ele pot să existe. O să povestesc în continuare un episod care arată faptul că era chemat de Dumnezeu pe drumul sfânt pe care l-a urmat.
Într-o seară, pe când stătea şi se odihnea în casa lui sărăcăcioasă, a venit la el un bătrân care l-a trezit spunându-i: „Scoală-te repede, că o că cadă casa!“ L-a mai strigat o dată şi a reuşit să-l trezească de tot. Au ieşit amândoi afară, şi imediat casa a căzut! Bătrânul era Sfântul Nicolae. În sat aveau o biserică închinată Sfântului Nicolae, care a venit la părintele Dimitrie şi l-a apărat.
K.I.: Casa a căzut cu adevărat?
S.K.: Da.
Imediat ce părintele Dimitrie a ieşit afară, casa s-a prăbuşit.
K.I.: A fost o mare minune.
S.K.: Nici un fir de păr nu cade de pe capul celui pe care îl apără Dumnezeu. Iar când i se dă vreo greutate, pentru a se vedea credinţa, răbdarea sau măreţia virtuţilor sale, atunci i se pun la îndemână şi mijloacele de a ieşi cu bine la mal. Acestea sunt îndelunga răbdare şi iubirea, pe care Părinţii le au din plin şi cu care reuşesc să depăşească şi cea mai mare încercare. Am uitat să vă spun faptul că părintele Dimitrie s-a căsătorit cu Elisabeta şi a avut nouă fete.
K.I.: Numai fete?
S.K.: Da. Când a venit vremea să se ducă în armată, a mers la biserica Sfinţilor Arhangheli, s-a rugat lor, după care a făcut cu ei o înţelegere. Le-a spus: „Vă cer şi eu un lucru. Eu vă slujesc de mic copil. Vă curăţ candele şi fac tot ce pot… Vreau să mă aduceţi înapoi, fără să mă atingă nici un rău. Îmi sunteţi datori. Vă cer şi eu o favoare…“
S-a dus în Asia Mică şi a scăpat cu bine din toate pericolele prin care a trecut57(Părintele Dimitrie a făcut armata în perioada schimbului de populaţii dintre Turcia şi Grecia, când a avut loc aşa-numita Catastrofă micro-asiatică. A fost o perioadă de conflict acut între turci şi greci, când omorurile de stradă erau la ordinea zilei [n.t.].). Iată ce zicea părintele: „În Smirna58(Vechi oraş grecesc situat în Turcia, pe coasta vestică a Asiei Mici, la Marea Egee [n.t.].) se tăiau între ei, iar mie îmi dădeau un cal şi îmi spuneau să merg la Gesmè. Mă aflam într-un loc cu alţi trei, doi dintre ei erau ucişi, iar pe mine mă trimiteau să prind ultimul vapor spre Chios59(Insulă grecească situată în Marea Egee [n.t.].)“.
Mai târziu, pe timpul Războiului Civil, a trecut prin mari încercări, pentru că vorbea despre Hristos, despre ţară şi familie. L-au băgat la carceră, l-au ameninţat şi de multe ori au încercat să-l omoare, dar a scăpat de fiecare dată.
Acestea sunt doar câteva dintre întâmplările minunate care au marcat viaţa părintelui Dimitrie. Toate sunt însemnate în jurnalul pe care îl ţinea de mic copil, ce ni l-a încredinţat. Din acesta transpare un stil vesel, dar şi mărinimia şi caracterul său eroic. Redau în continuare un fragment din jurnal: „Am sosit duminică dimineaţă. Abia am apucat să intru în biserică. Erau zece călăreţi şi, împreună cu comandantul lor, unsprezece, care mă vânau la câmp deschis. Ţăranii, atât din satul din spate, cât şi cei din satul din faţă, ieşiseră din biserică şi se uitau la priveliştea de dinaintea ochilor lor“.
K.I.: Îl urmăreau revoluţionarii comunişti?
S.K.: Da. „Mă înjurau ca vai de mine. Nici nu pot să pronunţ ce-mi ziceau: popa-ţapu şi altele asemenea, şi trăgeau în mine cu arma. Gloanţele mi-au străpuns rasa, dar nu m-a atins nici unul. Când au ajuns la 50 de metri şi m-au înconjurat, am căzut în genunchi. Am ridicat mâinile spre cer şi am strigat din adâncul sufletului meu: «Sunt în pericol, Arhanghele Mihaile! Ajută-mă!» Pe loc, cei unsprezece s-au făcut stană de piatră. Comandantul lor a căzut de pe cal şi şi-a rupt coloana vertebrală. Eu, cum am văzut că ceilalţi nu se mişcă, I-am mulţumit lui Dumnezeu şi Arhanghelului Mihail şi le-am zis celor care voiseră să mă prindă: «Să vă pocăiţi şi să vă faceţi oameni buni! Să spuneţi adevărul şi să cereţi ajutorul lui Dumnezeu». După aceea, i-am binecuvântat – fără ca ei să mă deranjeze în vreun fel –, m-am dus în satul de alături, unde oamenii aşteptau să vadă deznodământul întâmplării, am intrat cu toţii în biserică şi L-am slăvit pe Dumnezeu, Care a făcut astăzi o minune“.
K.I.: Ce lucruri impresionante! Sunt unice. M-am cutremurat cu totul. Mai spuneţi-ne şi altele.
S.K.: Toată viaţa şi-a petrecut-o înconjurat de astfel de întâmplări, fără ca ele să îl ducă spre slava deşartă. Se semna: „Ultimul om“, „Părintelui neînsemnat“, „Vasul de lut“… Credea lucrurile acestea şi le simţea cu adevărat. Niciodată nu-şi pierdea cumpătul în faţa greutăţilor. Când îi spunea preoteasa lui: „Chiar nu-ţi pasă ce-o să se aleagă de fete? Alţii fac aşa şi aşa…“, el răspundea: „O să mor preot, nu măscărici. Mă jertfesc pentru Hristos şi pentru oile Sale. Ce e azi sau mâine? Doar un suflet avem. O să-l las în mâna Creatorului meu“.
A fost chemat să se ducă în Orientul Mijlociu. Iată cum a răspuns acestei invitaţii: „Nu m-aţi salvat voi. Sfinţii Arhangheli m-au salvat. Şi acum să-mi las ocrotitorii şi turma mea, ca să mă duc în Orientul Mijlociu sau în Atena? Nici chiar aşa“.
Dumnezeu îl acoperea şi îl apăra. Părintele Dimitrie spunea: „Hristos este Cel Care îmi conduce viaţa. Oamenii nu-L simt cu adevărat în inima lor şi nu-I înţeleg măreţia. Este dulce. Nu-L schimb cu nimic. De o viaţă întreagă Îl rog să mă învrednicească să-mi vărs şi eu sângele pentru El. Dorm fără grijă, ca pasărea în cuib. Are El grijă de toate mai bine decât oricine altcineva“.
K.I.: Se lăsase cu totul în grija lui Dumnezeu.
S.K.: Avea deplină încredere în Dumnezeu, ca un copil mic. Vorbea cu atâta curăţie şi sinceritate, cum nu întâlnim decât la prunci. Odată m-am dus cu el la părintele Filothei Zervakos, care i-a spus: „Eşti bolnav. De ce ai făcut atâta drum până aici?“
K.I.: V-aţi dus în Paros?
S.K.: Da. „Eu sunt ultimul dintre păcătoşi“, a spus părintele Filothei. „În Trikala sunt preoţi buni şi vrednici“.
„N-am venit de capul meu“, a răspuns părintele Dimitrie. „M-a adus Dumnezeu. Am venit să-mi curăţ şi să-mi înnoiesc sufletul“.
Când se mărturisea, era ca un înger. Avea bucuria întipărită pe chip.
„O asemenea mărturisire curată şi desăvârşită nu am auzit în 70 de ani de când spovedesc“, a spus părintele Filothei Zervakos. Părintele Dimitrie era un sfânt în viaţă.
K.I.: Cuvintele acestea au fost rostite de părintele Filothei?
S.K.: Da; în prologul cărţii părintelui Dimitrie Gagastathis. Părintele Filothei l-a cunoscut îndeaproape pe părintele Dimitrie, ştia multe din întâmplările minunate legate de el şi-l numea „sfântul părinte Dimitrie Gagastathis“.
L-am întrebat de ce îşi începea prologul astfel, iar el a răspuns: „Pentru că părintele Dimitrie este un sfânt. Când am aflat că a adormit, am postit şi m-am rugat ca să-mi descopere Dumnezeu locul unde se află. Şi după câteva zile, mi s-a arătat slava unde se găseşte el acum. Este un sfânt“.
K.I.: Spuneţi-ne câteva cuvinte şi despre părintele Filothei, dacă tot am ajuns aici.
S.K.: La adormirea părintelui Filothei, un magistrat i-a spus părintelui Porfirie: „A adormit părintele Filothei“, iar el a răspuns: „Să te duci la înmormântare. O s-o urmăresc şi eu de aici. Biserica noastră a dobândit noi sfinte moaşte“.
Întorcându-ne de la înmormântarea părintelui Dimitrie, ne-am dus pe la părintele Porfirie. Era două noaptea. Cum am intrat la el, ne-a spus: „Părintele Dimitrie este un om sfânt. Şi nu trebuie să treacă anii ca să se recunoască lucrul acesta. Nu trebuie să treacă ani pentru ca un om să fie sfânt. Biserica noastră cam întârzie pentru noi, neputincioşii. Să vă îngrijiţi ca sfinţenia acestui om să devină oficială pentru întreaga Ortodoxie“.
Oamenii sfinţi care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie l-au considerat un sfânt contemporan.
Şi părintele Amfilohie din Patmos a purtat corespondenţă cu părintele Dimitrie.
K.L: Amfilohie Makris?
S.K.: Da. Îl mai considerau sfânt pe părintele Dimitrie Gagastathis, printre alţii, părintele Efrem de la Katunakia, părintele Gheorgos Kapsanis de la Sfânta Mănăstire a Cuviosului Grigorie, egumenul Emilian şi alţi cinstiţi părinţi ai Ortodoxiei contemporane.
K.I.: Domnule Kementzetzidis, îngăduiţi-mi să vă întreb: avea părintele Dimitrie harisme precum străvederea sau înainte-vederea, aşa cum au toţi părinţii şi sfinţii Bisericii noastre?
S.K.: Duhul Sfânt lucrează în diferite feluri. Unuia îi dă darul proorociei, altuia darul facerii de minuni sau darul răbdării. Părintele Dimitrie avea harismele credinţei vii, a răbdării, a smereniei şi a iubirii. Atunci când primeşti în tine iubirea lui Hristos, este ca şi cum ai primi pe mama tuturor virtuţilor, fenomen care nu s-a petrecut cu nici unul dintre cei mai mari înţelepţi ai lumii.
Să vă povestesc încă o întâmplare, care se referă la o persoană pe care am cunoscut-o şi care a murit. Este vorba despre un om foarte evlavios şi înţelept, fiu duhovnicesc al părinţilor Dimitrie şi Filothei. Se numea Atanasie Murmuris şi era director de vamă. Trecea printr-o foarte mare încercare. La adresa lui se formulaseră nişte acuzaţii care, dacă s-ar fi dovedit adevărate, l-ar fi trimis la închisoare. Aşa că a alergat la Dumnezeu şi la cei doi mari oameni.
„Să nu te îngrijorezi“, i-a spus părintele Dimitrie. „Linişteşte-te şi o să te scoată Dumnezeu la liman. Tu fă-ţi numai datoria. Roagă-te şi vei primi răspuns“. Răspunsul urma să se dea peste o lună la tribunal. Părintele Dimitrie s-a apucat să se roage. Ştia rezultatul de dinainte. Şi s-a întâmplat exact cum a spus el.
O altă persoană, pe nume Gheorgos Saidinis, care lucra în armată, în loc să fie promovat, a fost mutat disciplinar în Hania şi Sparta. S-a zbătut în dreapta şi-n stânga, dar nu a obţinut reabilitarea. A ajuns până la Consiliul de Stat. Părintele Dimitrie se afla atunci în ultima fază a vieţii sale. Avea cancer. Domnul acela în necaz i-a trimis părintelui Dimitrie o scrisoare în care îi descria problema şi îl întreba ce să facă. Iar părintele Dimitrie a început să se roage. Cum începea să se roage, primea răspuns de la Dumnezeu. Era ca şi cum Dumnezeu îi descria de dinainte ce avea să se întâmple. Iată ce i-a răspuns: „O să primeşti deodată tot ce ţi s-a refuzat până acum. Toate acuzaţiile care ţi s-au adus or să se piardă pe drum, iar preşedintele Tribunalului Militar o să-ţi spună aşa şi aşa…“
Părintele Dimitrie era foarte bolnav şi avea febră ridicată. A avut loc recursul, iar domnul Saidinis l-a văzut pe părintele Dimitrie în spatele Preşedintelui Tribunalului, în timp ce acesta rostea exact cuvintele pe care părintele Dimitrie i le spusese în scrisoare.
K.I.: Ce lucru extraordinar…
S.K.: După aceea, l-au avansat pe o înaltă funcţie în Ministerul de Interne, exact aşa cum prevăzuse părintele Dimitrie.
Asemenea lucruri s-au întâmplat şi în legătură cu mine. Mi-am dat seama că părintele Dimitrie era din acei oameni care îi cer lui Dumnezeu să le dea ocazia să-şi îndrepte preaplinul iubirii către semeni.
Relaţia dintre mine şi părintele Dimitrie a fost un dar de la Dumnezeu. Pe vremea aceea scoteam o revistă intitulată Sfântul Nectarie. Părintele Dimitrie s-a dus la Mitropolie, unde un cleric i-a spus: „Luaţi o revistă din asta, pentru că ştiu că-l iubiţi pe Sfântul Nectarie. Are în ea lucruri bune“.
„Cum am atins-o“, mărturisea părintele Dimitrie, „am simţit pe loc că aveţi probleme. Mi-am zis: părinte Dimitrie, să predici nu ştii, să scrii nu poţi, pentru că eşti neînvăţat. Dar fă şi tu ce poţi“. Aşa că ne-a trimis o scrisoare în care ne spunea: „Am nevoie de numele dvs. ca să vă pomenesc. Iată, simt o bucurie nespusă. Este binecuvântarea lui Dumnezeu, ceva ce nu poate fi descris. E un lucru mare“.
Aşa că i-am trimis numele noastre şi i-am zis că aveam încercări.
K.I.: Domnule Kementzetzidis, din dialogurile pe care le-aţi avut cu părintele Dimitrie, ne puteţi spune şi nouă câteva cuvinte de folos legate de viaţa acestui prunc al lui Dumnezeu şi al Împărăţiei cerurilor?
S.K.: Odată am plecat din Tesalonic cu un autocar şi ne-am dus pe la diferite locuri de închinăciune, între care şi pe la Sfântul Nectarie. Acolo, părintele Dimitrie a făcut cu multă evlavie o sfântă slujbă. După aceea, i-am zis: „Nu plecăm de aici până ce nu ne spuneţi câteva cuvinte de folos“. El a reacţionat astfel: „Sunt neştiutor de carte, mi-e greu, nu pot“. Se înroşise. Dar noi am răspuns: „Dacă vreţi să plecăm de aici, alungaţi-ne“. Atunci a deschis gura şi a început să vorbească o oră, două, trei… Nimeni n-a zis: ajunge. Cu toţii erau absorbiţi. Vorbea cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. „Credinţa noastră este vie, fiii mei. Vedeţi această sfântă Masă? Când slujesc, se umple de o mireasmă plăcută. Oamenii din biserică nu o simt. I-am adus aici pe părintele Filothei şi pe cutare părinte, şi ei mi-au spus: «Aceasta este o harismă specială pe care Hristos ţi-a dăruit-o ca să te mângâie, pentru anii de prigoană pe care i-ai îndurat». Şi, cu adevărat, intru în Altar şi mă îmbăt de mireasmă sfântă. Nu ştiu ce se întâmplă. Nici nu ştiu dacă am săvârşit Liturghia. Aşa ceva nu se poate descrie în cuvinte. Orice obiect pe care îl pun pe sfânta Masă se umple de mireasmă. Ştiţi, dragii mei, ce simt când se intonează «ale Tale dintru ale Tale» sau la «Cuvine-se cu adevărat…»? Atunci pogoară harul. De ţi-ar da lumea întreagă, n-ar avea nici o valoare…“
„Odată, eram în munţi, chinuit şi prigonit. Mă căutau ca să mă omoare. Oamenii mă părăsiseră. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat. La un moment dat, mă aflam într-un loc cu ceaţă, dinaintea unui râu ieşit din matcă. Nu puteam să trec de cealaltă parte şi am început să plâng ca un copil, spunând: «Doamne, sau scoate-mă din necaz, sau ia-mă la Tine. Sunt în pericol». Acolo unde mă aflam, a venit un călăreţ pe un cal şi, până să mă dezmeticesc, eram pe malul celălalt al râului. M-am întrebat: «Ce s-a întâmplat cu mine, păcătosul?» L-am slăvit pe Dumnezeu şi îl căutam pe binefăcătorul meu ca să-i mulţumesc. Într-o seară, a venit la mine un tânăr şi mi-a spus: «M-ai uitat, părinte Dimitrie». «Fiul meu, eu îl caut pe cel care mi-a fost binefăcător». «Eu sunt Gheorghe. Îţi aduci aminte în anul cutare, în locul cutare, cum plângeai? Cine te-a salvat atunci?» «Nu ştiu. Caut, poate l-oi găsi». «Eu sunt acela şi nu ai venit nici măcar o dată să slujeşti la bisericuţa mea». Atunci, m-am trezit, am ieşit afară din casă, am bătut clopotele bisericii, am adunat satul, am postit, după care ne-am dus cu toţii la bisericuţa Sfântului. Era un loc unde se întâmpla cândva o minune. Deşi pământul era uscat, fără urmă de verdeaţă, de ziua Sfântului Gheorghe apărea un izvor cu apă limpede. Numai de ziua lui. Noi luam apa aceasta ca pe aghiazmă. Dar după aceea, fiindcă oamenii erau păcătoşi, minunea nu s-a mai săvârşit. Pentru că minunea cere credinţă.
Aşadar, m-am dus să fac acolo Liturghie, şi i-am întrebat pe săteni: «Ce ziceţi, este Sfântul Gheorghe aici sau nu este? Trăieşte Dumnezeu? Împărăţeşte El peste toată lumea, pe care o apără? Veniţi cu toţii aici». S-au apropiat. «Sfinte Gheorghe, nu fac lucrul acesta din necredinţă, nici din curiozitate, ci ca să întăresc credinţa turmei mele. Vreau să vii şi să faci din nou să curgă apă din izvor, aşa cum era odată». În timp ce mă rugam, s-a văzut un firicel de apă. Dar eu nu eram mulţumit. Voiam mai mult. Am cerut mai multă apă şi dintr-odată, cei care se aplecaseră să-şi umple sticluţele, au fost împroşcaţi de şuvoiul care a ieşit din pământ. Aceasta este credinţa noastră – credinţa vie şi adevărată“.
K.I.: Faptele pe care ni le povestiţi sunt minunate. Nu pot să comentez nimic. Sunt întâmplări sfinte… de la Dumnezeu.
S.K.: Pentru că am trăit în mod direct şi personal aceste fapte, pot afirma că ele erau ceva obişnuit.
K.I.: Ceea ce se poate spune despre Sfinţii Părinţi, între care şi părintele Dimitrie Gagastathis, este că, pentru ei, dimensiunile s-au unit şi nu mai există aici şi acolo. Acesta este motivul pentru care ei se mişcă fără împiedicare atât pe pământ, cât şi în ceruri.
Vă mulţumesc, domnule Kementzetzidis, pentru aceste mărturii uimitoare.
S.K.: Şi eu vă mulţumesc pentru iniţiativa aceasta şi pentru ocazia pe care mi-aţi oferit-o, şi nădăjduiesc din toată inima ca părintele Dimitrie să devină pentru toţi un model de urmat.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul