Religio

Cartea:

Cărți

Convorbire cu Zaharia Raptopoulos, teolog, scriitor

K.I.: Părinţii sunt suflete sfinte care luminează lumea prin Duhul lui Hristos. Ei sunt purtători de Dumnezeu şi purtători de Hristos, iar Biserica are nevoie de ei (aşa cum şi ei înşişi au avut nevoie de Biserică), pentru a păstori poporul lui Dumnezeu. Părinţii sunt închipuirea lui Hristos în Biserică.
Astăzi vom vorbi cu domnul Zaharia Raptopoulos despre părintele Teodosie Makkos – figură marcantă a Ortodoxiei contemporane, care a trăit în Betania, pe unde au păşit picioarele Domnului.
Să începem cu câteva elemente biografice ale părintelui Teodosie.
Z.R.: Fericitul Arhimandrit Teodosie Makkos, după numele lumesc Ioan, s-a născut în Purnova, Smirna, în 1913. Părinţii săi se numeau Constantin şi Angela. De mic, a arătat înclinaţie spre cele sfinte. Se spune că în apa în care a fost botezat a apărut semnul Crucii. Atunci, preotul i-a zis moaşei: „Eşti norocoasă, căci copilul acesta va deveni preot“. Şi, cu adevărat, vocaţia sa de om al Bisericii se manifesta din ce în ce mai pregnant pe măsură ce copilul creştea.
S-a dus la mănăstire în insula Chios, dar rudele l-au luat înapoi acasă.
Flacăra dorinţei de a urma viaţa monahală a crescut în sufletul său, de aceea, în 1932, la vârsta de 19 ani, s-a dus în Palestina, la Mănăstirea Avva Gherasim, din Ierihon.
La puţină vreme după aceea, s-a dus la Biserica Învierii, unde a preluat îndatorirea de păzitor al Sfântului Mormânt. În martie 1937 a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Ascalonei, iar în octombrie 1942 a devenit presbiter, în preasfântul Altar al Învierii. În 1946 a fost numit stareţ al Mănăstirii din Betania. Pe 2 martie, acelaşi an, a fost hirotonit Arhimandrit şi mai târziu, în 1957, a devenit membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei din Ierusalim.
În septembrie 1958, fericitul Arhimandrit Teodosie Makkos a primit din mâna succesorului tronului Iordaniei o înaltă decoraţie pentru serviciile aduse arabilor creştini care se aflau sub îndrumarea sa duhovnicească.
Mai târziu, a devenit membru al Inspectoratului Şcolar din Ierusalim, asumându-şi, în acelaşi timp, în calitate de Categumen al Mănăstirii din Betania, misiunea de a ridica, împreună cu stareţul de la Sfântul Sava, o biserică deasupra mormântului Sfântului Lazăr, pentru a exista şi acolo un lăcaş de închinăciune ortodox.
De asemenea, beneficiind de ajutor material, la care a adăugat propria contribuţie bănească, a renovat şi a mărit Mănăstirea Martei şi Mariei din Betania, care este şi astăzi o importantă oază duhovnicească în regiune.
Patriarhia Ierusalimului, prin Preafericitul Patriarh Diodor întâiul, a remarcat înălţimea înduhovnicirii părintelui Teodosie Makkos şi i-a propus să-l hirotonească Arhiepiscop al Ierusalimului. Însă Teodosie nu a voit să urce pe această poziţie. În semn de cinstire, Patriarhul l-a hirotonit în schimb Arhimandrit mitrofor, de ziua sa onomastică.
Activitatea părintelui Teodosie Makkos în peisajul ortodox din Ierusalim a fost intensă. În toate împrejurările, făcea dovada deplină a virtuţilor cu care era împodobit sufletul său.
K.I.: Domnule Raptopoulos, dumneavoastră, care aţi avut ocazia să-l cunoaşteţi pe acest mare părinte, aţi putea să ne ilustraţi înălţimea virtuţilor sale? Ce anume îl caracteriza? Din câte ştiu şi din discuţiile pe care le-am avut cu Arhiepiscopul Lidei, Timotei, trăsătura distinctivă a părintelui Teodosie era dragostea, care se manifesta în tot ceea ce făcea.
Z.R.: Oricât s-ar ascunde, oamenii mari ies în evidenţă mai devreme sau mai târziu. Acelaşi lucru s-a petrecut cu părintele Teodosie. El era un om care, prin felul său de a fi, atrăgea iubirea tuturor. A fost o personalitate excepţională, care, în timpul în care şi-a oferit serviciile Patriarhiei din Ierusalim, nu şi-a făcut nici un duşman. Îşi împlinea datoria cu multă dăruire. Din toţi anii în care m-am dus la Ierusalim, mi-l amintesc ca fiind păzitorul permanent al Sfântului Mormânt în timpul săvârşirii slujbei sfintei Lumini. În toate înregistrările video de la intrarea în sfântul Mormânt din cei 15-16 ani cât l-am cunoscut, părintele Teodosie apare ca păzitor al locului aceluia preasfânt şi ca martor nemincinos al minunii care se întâmplă acolo în fiecare an, de Înviere.
K.I.: Când a adormit în Domnul părintele Teodosie?
Z.R.: În anul 1991. Întreaga sa viaţă, părintele Teodosie a fost omul iubirii în Hristos, dar şi un apărător îndârjit al tradiţiilor ortodoxe şi al drepturilor Patriarhiei Ierusalimului. Este de ajuns să vă spun că în timpul problemei cu arhondaricul din Ierusalim, în ciuda vârstei sale înaintate, el a fost primul care i-a îndemnat pe creştinii ortodocşi să se străduiască să ia înapoi clădirea. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a nu fi ştirbite drepturile Patriarhiei.
K.I.: Văd că acordaţi o mare importanţă chestiunii drepturilor Patriarhiei din Ierusalim şi pe bună dreptate, căci, fără aceste drepturi, Biserica Ortodoxă nu ar mai avea ce căuta în acele locuri înconjurate de oameni de alte religii. Prin urmare, nu degeaba unii părinţi şi-au dat chiar viaţa pentru această cauză, aşa cum a fost părintele Filumen. Cred că aceşti oameni de la Locurile Sfinte sunt în slujba Ortodoxiei înseşi.
Z.R.: Poziţia deţinută de ortodocşii de la Locurile Sfinte, deşi în anumite perioade a fost pusă în umbră, a avut un rol deosebit în ceea ce a însemnat Ortodoxia în părţile acelea de lume. Acolo sunt aproximativ jumătate de milion de creştini ortodocşi vorbitori de limbă arabă, aflaţi sub ascultarea Patriarhiei Ierusalimului. Prezenţa în acel loc a grecilor este fundamentată pe acte oficiale emise de-a lungul timpului, primul şi cel mai important fiind firmanul lui Omar Hatap, pe care l-am publicat în traducere grecească în cartea mea intitulată Locurile sfinte. Acest firman consfinţeşte în mod explicit drepturile clericilor greci – „rum“, după cum îi numeşte firmanul – şi ale Patriarhiei Ierusalimului, drepturi care sunt imprescriptibile.
K.I.: Atât părintele Teodosie, cât şi ceilalţi ortodocşi din jurul Sfântului Mormânt sunt păzitori ai credinţei şi ai neamului.
Z.R.: Cu adevărat, aşa este. Atunci când pelerinii se duc la Ierusalim şi văd un călugăr ortodox, de exemplu, la Fântâna lui Iacov, poate că se miră de o asemenea prezenţă. Ar trebui, în mod normal, ca locurile acelea să fie păzite de oameni pregătiţi anume pentru aşa ceva. Însă misiunea aceasta nobilă este împlinită de călugări, care slujesc acolo şi îşi dau viaţa atunci când este nevoie, pentru ca locurile sfinte de închinăciune să nu fie pierdute. Pentru noi, oamenii obişnuiţi care trăim în lume şi ne ducem la Ierusalim, este un mare lucru să găsim acolo trăire ortodoxă. Consider că serviciile aduse de ei Ortodoxiei sunt inestimabile. Ei sunt reprezentanţii creştinismului autentic în lumea islamică şi iudaică.
K.I.: Să revenim la părintele Teodosie. Desigur, ceea ce am discutat acum nu reprezintă lucruri fără legătură cu subiectul nostru. Fac parte din viaţa de zi cu zi a comunităţii Ortodoxe din Ţara Sfântă.
Z.R.: De când a intrat în viaţa monahală şi în comunitatea Sfântului Mormânt, Părintele Teodosie a fost în permanenţă un călugăr plin de evlavie şi simplitate. Aşa cum am spus şi anterior, nu îşi dorea funcţii sau distincţii. A fost slujitorul Bisericii la Sfântul Gherasim, la Sfântul Mormânt şi în Betania. În viaţa de obşte, preotul este slujitorul tuturor celorlalţi. V-am dat vouă pildă143(Ioan 13, 15 [n.t.].), a spus Domnul ucenicilor Săi în noaptea Cinei celei de Taină, când le spăla picioarele.
Teodosie era un om simplu, cucernic şi smerit. Nu vorbea niciodată despre el însuşi sau despre lucrarea sa, ci numai despre ceea ce creştinul este dator să înfăptuiască. Făcea multe lucruri deosebite, dar nu le considera de valoare. Mereu se simţea dator să se jertfească pentru ceilalţi. De aceea, nu închidea niciodată uşa nimănui. Avea sub păstorirea sa şi un număr mare de ortodocşi arabi, care veneau la el cu diferite probleme sau pentru a se mărturisi (era un duhovnic desăvârşit). Părintele Teodosie a fost un om înduhovnicit, cu o prestanţă aparte. Cu toate acestea, când îl vedeai mergând pe stradă, ziceai că este cel mai neînsemnat dintre monahi. În orice moment era gata să salute pe oricine şi să dea cu multă dragoste binecuvântarea sa oricui. După ce i se săruta mâna – lucru dorit de foarte mulţi –, făcea asupra celui care se afla dinaintea sa semnul crucii şi îl binecuvânta.
Fericitul Arhimandrit Teodosie era un om plin de virtuţi, lucru evident în tot ceea ce făcea. Nu s-a certat niciodată cu nimeni şi nu a creat nici un fel de problemă nimănui. Oamenii îl iubeau. Tocmai de aceea, cu toţii doreau ca el să devină episcop. Însă, din smerenie, nu a primit această vrednicie.
Când vorbeai cu el, te impresiona cât era de simplu.
K.I.: Să insistăm puţin asupra acestui aspect, domnule Raptopoulos.
Z.R.: Avea un suflet de copil. Dacă te duceai să-i spui vorbe de laudă în legătură cu ceva ce el înfăptuise, îţi răspundea: „Mi-am împlinit datoria. S-a făcut ceea ce era normal să se facă“. Nu dorea să iasă în evidenţă şi nici să fie lăudat, de teamă să nu piardă roadele ostenelilor sale. Sufletul său atingea teritoriul simplităţii copilăriei. De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor144(Matei 18, 3 [n.t.] ). Mereu repeta aceste cuvinte.
K.I.: Prin urmare, pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, omul trebuie să aibă nevinovăţia copiilor.
Z.R.: Fără îndoială.
K.I.: În cazul părintelui Teodosie (ca, de altfel, al tuturor părinţilor, care sunt cu toţii copii ai Împărăţiei Cerurilor) sunt valabile cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari145(I Cor. 1, 27 [n.t.]). Să fii nebun pentru Dumnezeu este un lucru mare.
Aşadar, să continuăm discuţia despre părintele Teodosie.
Z.R.: Părintele Teodosie era un om foarte indulgent cu semenii săi. Nu pedepsea pe nimeni şi nu mustra niciodată cu răutate. Tuturor le dădea sfaturi. Îi iubea pe oameni, dar era şi el iubit la rândul său de aceştia. Datorită caracterului său, a reuşit să reziste cu succes la Mănăstirea din Betania, pentru că nu este un lucru uşor să conduci o mănăstire în mediul acela arab şi să-i convingi şi pe alţii să te urmeze. Astăzi, la Mănăstirea din Betania sunt destule călugăriţe, care duc mai departe învăţăturile părintelui Teodosie.
K.I.: Stareţa de acolo este din Cipru?
Z.R.: Este din Cipru şi se numeşte Cipriana. Sunt multe monahii din Cipru acolo.
M-a impresionat faptul că părintele Teodosie a transmis stareţei smerenia şi simplitatea iubirii faţă de ceilalţi.
Cu mai mulţi ani în urmă, m-am dus la Mănăstirea din Betania şi am cerut să vorbesc cu stareţa. Acolo, toate maicile sunt îmbrăcate la fel, de aceea, pentru a o recunoaşte pe stareţă, trebuie să o cunoşti personal. Am întrebat o maică: „Care este stareţa?“ Ea mi-a răspuns: „Una dintre maici“. „Cum o cheamă?“ Nu voia să-mi spună. În cele din urmă, sora Macaria, pe care o cunoşteam destul de bine, m-a luat mai la o parte şi mi-a zis: „Ea este stareţa“.
Maicile de astăzi ce trăiesc în duhul smereniei şi simplităţii imprimat de părintele Teodosie.
K.I.: De altfel, şi primele comunităţi de creştini aveau duhul simplităţii şi al dragostei, iar inimile tuturor erau pline de curăţie şi de iubire, necunoscând viclenia.
Z.R.: Acesta este duhul creştin autentic.
Aş dori să mai vorbesc despre un aspect al vieţii personale a părintelui Teodosie. Deşi era iubitor şi indulgent cu ceilalţi, cu el însuşi era foarte sever.
K.I.: Adică?
Z.R.: Se ruga fără încetare cu toate puterile sale trupeşti şi sufleteşti. Niciodată nu obosea să se roage şi să slujească în biserică.
În privinţa postului, era exemplar. Miercurea şi vinerea nu mânca niciodată ulei. Era întru totul dedicat ritualului postului. Spunea că postul capătă valoare doar atunci când are conţinut duhovnicesc, fără să subaprecieze valoarea adaptării dietei noastre după cerinţele postului ortodox.
K.I.: Fără implicaţii duhovniceşti, postul este o simplă dietă, ca cea pentru scăderea în greutate. Postul este strâns legat de lupta duhovnicească a omului. În timpul postului, omul trebuie să se abţină de la viclenie şi de la toate celelalte rele. Numai aşa se poate spune că postim cu adevărat.
Z.R.: Desigur, fără să neglijăm valoarea abţinerii de la anumite alimente. Aşa cum spunea şi părintele Teodosie, abţinerea de la alimente este o nevoinţă, o limitare a poftelor trupului, cu scopul de a se obţine împliniri duhovniceşti.
K.I.: Şi Domnul a postit în pustie. În felul acesta, ne-a arătat cum se alungă demonii. Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post146(Matei 17, 21 [n.t.].).
Ar mai fi ceva de adăugat?
Z.R.: Aş dori să mai adaug două-trei lucruri. În tot timpul cât a stat la Locurile sfinte, mai întâi ca simplu monah, şi apoi ca arhimandrit, părintele Teodosie a fost dedicat slujirii sale. Nu se implica niciodată în vreo activitate care să nu aibă conţinut duhovnicesc. Era un îndrumător duhovnicesc simplu, lipsit de răutate şi iubitor de oameni. Propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât să fie înţeles şi de ultimul om. Le arăta pelerinilor locurile sfinte din Betania şi le captiva atenţia prin cuvinte foarte frumoase şi pline de har. Comunica duhovniceşte cu ei. Dar, mai presus de toate, el era primul care aplica în practică absolut toate învăţăturile sale.
K.I.: Domnule Raptopoulos, dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine realitatea de la Locurile Sfinte. Am aflat faptul că părintele Teodosie l-a salvat pe regele Hussein. Aveţi informaţii despre acest episod?
Z.R.: Părintele Teodosie a făcut multe pentru familia regală. Era foarte iubit la palat.
K.I.: Regele Hussein era în pericol, iar părintele Teodosie l-a salvat. Cunoaşteţi amănunte?
Z.R.: Nu. Nu cunosc.
K.I.: Este vorba despre o întâmplare pe care o ştiu de la Timotei, Arhiepiscopul Lidei. În orice caz, în urma acestui episod, părintele Teodosie a câştigat dragostea familiei regale.
Să vorbim puţin despre atmosfera din cadrul Frăţiei Sfântului Mormânt, în raport cu ceea ce se întâmplă în general în Ţara Sfântă.
Z.R.: Frăţia Sfântului Mormânt este o adevărată chinovie. Cu toţii îşi iau alimentele de la Patriarhie. Acest fapt creează între ei o comuniune. Bineînţeles, comuniunea dintre ei nu are doar bază materială, ci şi duhovnicească. De aici încolo începe organizarea democratică a Bisericii, dacă mi se îngăduie să mă exprim astfel. Patriarhia trimite câte un stareţ la mănăstiri. Stareţul respectiv stă la mănăstirea unde a fost repartizat fie temporar, fie pentru totdeauna. El are grijă de mănăstire şi de locurile sfinte de închinăciune, în numele Patriarhiei.
Această practică este eficientă, ducând la păstrarea în mâinile ortodocşilor greci a locurilor sfinte de închinăciune, stare de fapt consfinţită în trecut prin acte oficiale emise de arabi.
K.I.: Vă mulţumesc foarte mult, domnule Raptopoulos, pentru lucrurile minunate pe care ni le-aţi povestit.
Părintele Teodosie a fost, aşadar, un om care a strălucit în Betania, readucând la viaţă simplitatea şi dragostea vremurilor apostolice. Biserica este trăitoare prin persoana Sfinţilor Părinţi, care sunt exemple vii de urmat pentru omul contemporan, care are nevoie de modele de trăire a desăvârşirii în Hristos.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul