Cuvioşii Kuksa ieromartirul şi Pimen postitorul

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Despre cuvioşii părinţi şi nu se ştiu foarte multe lucruri. Sfinţenia vieţii lor este mărturisită însă cu prisosinţă de puţinele fapte din viaţa lor, pe care le cunoaştem.
Ieromartirul a fost unul dintre părinţii mănăstirii Peşterilor pe care L-a dăruit cu harul preoţiei. A fost renumit mai ales pentru faptul că a predicat şi credinţa în către triburile păgâne care locuiau în preajma râului Oka, în Nord-Estul Rusiei. Predica sa înflăcărată, plămădită din adâncul credinţei şi al dăruirii sale pentru Domnul, transforma întunericul ignoranţei în lumină, prin cunoaşterea de către miile de idolatri a adevăratului . Aceştia se botezau apoi şi deveneau membri ai sfintei Biserici Ortodoxe.
Împreună cu predica sa inspirată de , se învrednicea de multe ori să-i lumineze pe noii săi păstoriţi şi cu diverse şi semne dumnezeieşti. Prin rugăciunea sa şi prin puterea lui alunga duhurile cele necurate din cei demonizaţi. Odată a adus prin rugăciunile sale ploaia, după o lungă perioadă de secetă dezastruoasă pentru populaţie. Altădată făcu prin ca un lac foarte întins să sece şi să se redea acea porţiune de teren cultivării produselor agricole.
Ca o răsplată a străduinţelor sale, fericitul se învrednici să primească şi cununa martiriului: câţiva idolatri fanatici l-au prins şi l-au decapitat, împreună cu unul dintre ucenicii săi, după ce-i supuseseră pe amândoi la groaznice torturi.

 

În aceeaşi perioadă s-a nevoit la şi minunatul postitorul. Pentru marea sa cumpătare şi pentru străduinţele ascetice a fost răsplătit de cu marile harisme ale vindecării bolilor, ale vederii înainte cu duhul şi ale citirii gândurilor oamenilor. I-a vindecat pe foarte mulţi bolnavi, chiar şi pe aceia care se găseau deja în pragul morţii, aşa cum mărturisesc scrierile părinţilor din acea vreme. De asemenea avu multe previziuni despre alţii şi despre sine însuşi. Le spusese părinţilor, de exemplu, cu doi ani înainte data morţii sale şi modul în care se va săvârşi.
Fericitul se afla în biserică la slujbă, împreună cu ceilalţi părinţi, în ceasul în care, undeva, departe cuviosul şi ucenicul său erau martirizaţi. În clipa în care bravul şi ucenicul său, la mii de kilometri distanţă, îşi predau sufletele în mâna Domnului, luminatul stătu în mijlocul bisericii şi le spuse cu voce tare:
– Fratele nostru şi ucenicul său au fost martirizaţi în acest ceas!
Numai atâta apucă să spună şi îndată închise şi el ochii pentru totdeauna. Îşi dădu sufletul în pace în aceeaşi zi, 27 August, acolo în mijlocul bisericii.
Astfel toţi cei trei cuvioşi au intrat împreună în bucuria Domnului, unde acum se bucură de «cele ce ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, şi pe care Domnul le-a gătit celor ce-L iubesc pe El37 (I Corinteni II, 9.)».

Cuvinte cheie, , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament