Religio

Cartea:

Cărți

Cuvioşii Teodor şi Vasilie de la Peşteri

Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, ne spune sfântul apostol Pavel, «şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri25 (I Timotei VI, 10.)».
Aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu ale înţeleptului apostol s-au împlinit şi s-au adeverit şi în cazul cuviosului Teodor, care a fost rănit şi chinuit îngrozitor de demonul iubirii de arginţi.
Fericitul Teodor fusese în lume boier şi avusese o mare avere. Cândva însă citise în Sfânta Evanghelie cuvintele Mântuitorului: «Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu26 (LucaXIV, 33.)». Îndată împărţi toate averile sale săracilor, părăsi lumea şi cele ale ei şi veni la mănăstirea Peşterilor unde, după rânduita perioadă de încercare, deveni monah.
Prin porunca stareţului se instală apoi într-una dintre peşterile Varangilor. Aici se dărui cu râvnă şi frică de Dumnezeu vieţii ascetice pentru mulţi ani.
Odată însă, spre bătrâneţe, vrăjmaşul diavol încercă prin toate mijloacele să-l ispitească şi să-l rătăcească. Ce făcu, deci? Cultivă în mintea cuviosului tot felul de gânduri neliniştitoare în legătură cu viitorul bătrâneţilor sale. «Ce vei face când vei îmbătrâni…?», îi şoptea în chip viclean. «Trupul tău va fi neputincios. Puterile te vor părăsi. Bătrâneţea ta va fi grea şi chinuitoare. Cine te va îngriji…? Nu vezi cât de sărăcăcioasă şi neîndestulătoare este hrana aici la mănăstire…? Nu vei întârzia să cazi la pat. De ce, deci, naivule, te-ai grăbit să împarţi săracilor averea ta…? Ce vei face acum, în anii grei ai vieţii tale…? Cum vei înfrunta bolile…?»
Pe nefericitul Teofil începu să-l chinuie disperarea din cauza acestor gânduri. Nu şi-a dat seama că era o ispită. Nu se gândi la cuvintele Domnului: «Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca sau ce veţi bea…. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte». Uită de eterna pronie a lui Dumnezeu şi căzu într-o adâncă tristeţe. Această tristeţe o mărturisea şi altor fraţi monahi, care în zadar încercau să-l încurajeze şi să-l mângâie, spunându-i că trebuie să fie fericit că a schimbat bogăţiile lumeşti pentru cele cereşti. Cuviosul Teofil rămânea neconsolat.
Cel mai mult dintre toţi încerca să-l liniştească şi să-l povăţuiască monahul Vasilie.
– Frate Teodore, îi spuse într-o zi, este păcat să pierzi atâtea străduinţe pe care le-ai depus până acum în viaţa monahală şi să pierzi răsplata cea cerească. Revino-ţi în fire. Îţi pare rău cu adevărat că ai împărţit averea ta săracilor…? Uite ce este. Eu voi găsi un mijloc prin care să-ţi redau toate acelea pe care le-ai pierdut! Dar mai întâi vei depune legământ în faţa lui Dumnezeu că te lepezi de răsplata milosteniei pe care ai făcut-o atunci şi că mi-o dăruieşti mie. Apoi tu îţi vei lua înapoi averea şi te vei linişti. Eşti de acord? Însă fii atent! Eşti sigur că Domnul va îngădui o faptă ca aceasta…? Pentru că eu am auzit că odată, s-a întâmplat la Constantinopol ceva foarte asemănător cu ceea ce vrem noi să facem. Un om bogat, ca şi tine, îşi dărui toată averea sa săracilor şi apoi, după o oarecare vreme, începu să-i pară rău după cele pierdute. A găsit în cele din urmă pe un alt om bogat, care era dispus să-i dea toată valoarea averii sale înapoi, cu condiţia să meargă la biserică şi să-i dăruiască în faţa Domnului răsplata cea cerească pentru fapta sa de odinioară. Zis şi făcut. S-au dus la biserică şi în faţa icoanei Mântuitorului cel căruia îi părea rău după averea sa spuse: «Doamne nu eu am făcut fapta de milostenie, ci acesta, care stă lângă mine. Acestuia să i-o consideri». Nu apucă să termine de spus acestea că îndată căzu jos şi muri, acolo în mijlocul bisericii! Astfel pierdu dintr-odată şi averea sa şi viaţa sa şi sufletul său!
Cu mare groază ascultă cuviosul Teodor istorisirea fericitului Vasile. Izbucni apoi în plâns şi-i mulţumi fratelui său monah, că-l făcuse prin aceasta să-şi dea seama de grozăvia faptei sale şi să se pocăiască. Astfel scăpă de această ispită şi ieşi din acea criză duhovnicească în care se aflase atâta vreme.
– Pentru oameni ca tine, frate, a spus Domnul profetului Ieremia: «Iată am pus cuvintele Mele în gura ta!». Tu ai devenit de dragul meu gura şi vocea lui Dumnezeu. Acum văd foarte clar greşeala şi păcatul meu. Roagă-L deci pe Domnul să mă ierte.
De atunci între cuvioşii Teodor şi Vasilie se legă şi se întări o adâncă prietenie şi iubire duhovnicească. Teodor, după ce depăşi această ispită, se dărui din nou cu răbdare şi râvnă străduinţelor sale ascetice.
Diavolul fu greu învins de această dată, prin revenirea în sine şi prin pocăinţa cuviosului. Nu întârzie însă să pună la cale noi vicleşuguri.
Se întâmplă deci să lipsească odată de la mănăstire cuviosul Vasilie, fiind plecat timp de trei luni, pentru a rezolva nişte probleme importante în interesul obştii. Ce făcu atunci cel viclean? Profită de această ocazie şi se înfăţişă înaintea cuviosului luând, chipul cuviosului Vasilie! Îi spuse că chipurile se întorsese şi că venise să discute din nou cu dânsul pe diverse teme duhovniceşti.
– Cum îţi mai merge deci, frate Teodore? spuse cu prietenie diavolul. Dau roade străduinţele tale? A încetat diavolul iubirii de arginţi să te mai lupte sau te mai chinuie încă?
Nefericitul Teodor, fără să-şi dea seama că în faţa lui se afla chiar stăpânul întunericului, îi răspunse:
– Prin rugăciunile şi prin sfaturile tale, părinte Vasilie, am fost izbăvit de războiul celui viclean. Îţi sunt veşnic recunoscător pentru această binefacere şi cinstesc înţelepciunea ta. Şi-ţi promit că şi pe viitor voi aplica întocmai sfaturile tale mântuitoare.
Vicleanul diavol se încurajă auzind cuvintele cuviosului, în special deoarece acesta nu invocase deloc numele Domnului Iisus Hristos, ceea ce l-ar fi rănit de moarte.
– Ei, atunci am să-ţi dau un alt sfat, fratele meu. Acum când ai dobândit indiferenţa faţă de bogăţie şi nu mai este în pericol sufletul tău de la aceasta, poţi fără frică să ceri de la Domnul mult aur, ca să-l împarţi săracilor şi să primeşti pentru această faptă de milostenie o bogată răsplată în viaţa de apoi. Începând chiar de azi roagă-te şi spune-I lui Dumnezeu ca să-ţi dăruiască bogăţii nenumărate, pentru alinarea nefericirii apropiaţilor noştri. Şi îndată ce le vei obţine, ascunde-le în adâncul peşterii tale şi nu lăsa pe nimeni să mai intre aici ca să ţi le vadă. Nici tu să nu mai ieşi din peşteră până când nu-ţi voi spune eu.
Fără să bănuiască nimic despre înşelăciunea ucigătorului de suflete satana, fericitul Teodor promise că va împlini tot ceea ce aşa zisul frate Vasilie l-a sfătuit. Foarte bucuros cel viclean pentru această primă victorie, îşi luă la revedere de la cuvios şi se prefăcu că pleacă. În realitate însă se ascunse în chip nevăzut într-un colţ al peşterii şi cultiva de acolo tot felul de gânduri în mintea cuviosului despre cum să câştige noi bogăţii, îndemnându-l să se roage neîncetat numai pentru acest lucru. Iar înşelatul de acum Teodor îşi goli rugăciunile sale de orice alt conţinut şi imploră ziua şi noaptea pe Dumnezeu ca să-i dăruiască mult aur pe care să-l împartă apoi celor săraci.
Într-una dintre clipele în care cuviosul adormi, diavolul se înfăţişă în visele sale sub forma unui înger de lumină şi-i arătă un loc din adâncul peşterii zicându-i:
– Sapă în acest loc şi vei găsi o comoară foarte mare!
Cuviosul nu răspunse îndată acestei cereri. De aceea vicleanul continuă să i se arate de mai multe ori în vis, până când îl convinse să sape în acel loc pe care i-l arătase. Şi într-adevăr, la o mică adâncime, cuviosul găsi un cufăr plin de monede de aur, de argint şi de pietre preţioase. Monahul le primi ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe o binefacere a Acestuia!
Însă vicleanul vrăjmaş era hotărât să-l înnebunească definitiv pe omul lui Dumnezeu. Luă din nou înfăţişarea cuviosului Vasilie şi veni chipurile, să-l viziteze.
– Unde este frate comoara pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu? Am fost înştiinţat şi eu despre găsirea acesteia de către un înger al Domnului. Cred că este acelaşi înger care te vizitează şi pe tine. De dragul rugăciunilor tale, mi-a spus, ai dobândit un dar dumnezeiesc.
Teodor însă nu voi să-i arate comoara. Era oarecum foarte dezorientat. Atunci diavolul bucuros începu din nou să-şi întindă cursele zicând:
– Frate Teodore, nu ţi-am spus eu că foarte curând vei dobândi de la Dumnezeu răsplata pentru averea pe care tu ai împărţit-o săracilor. Ce a spus Domnul…? «Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică». Iată deci! Acum ai în mâinile tale aceste bogăţii. Fă ce vrei cu ele!
Tresări în mod ciudat inima cuviosului Teodor când auzi această interpretare a vicleanului. De aceea şi reacţionă într-un oarecare mod.
– Eu am cerut de la Dumnezeu ca să mi le dea spre a le împărţi săracilor. Şi cred deci că numai pentru aceasta mi le-a trimis.
– Ai grijă însă, frate Teodore, nu cumva să te arunce din nou vicleanul în întristare şi disperare, aşa cum ţi s-a întâmplat mai demult. Îţi mai aduci aminte? Eu te sfătuiesc să iei comoara şi să fugi în altă ţară. Ce numai aici te poţi mântui? Acolo vei cumpăra pământ, vei dobândi multe bogăţii şi vei scăpa şi de ispitele diavoleşti ce te chinuie neîncetat în această peşteră. Iar când vei îmbătrâni şi se va apropia ora plecării tale din această lume, vei putea dărui toată averea ta oricui vei dori şi se va pomeni astfel veşnic numele tău.
– Dar nu e ruşinos, răspunse Teodor, eu care am părăsit lumea şi am promis să trăiesc viaţa monahală, în rugăciune şi în pocăinţă, în această peşteră, să devin acum călcător al jurământului făcut, fugar şi să mă întorc în lume aşa cum «câinele se întoarce la borâtura lui…?» Ce să-ţi spun… Ceea ce îmi spui voi face. Nu-mi cere însă să fug de la mănăstire.
Diavolul turbă de răutate când auzi răspunsul îndoit al cuviosului. Continuă însă să se prefacă şi să încerce să-l convingă:
– Bine, dar aici nu vei putea să-ţi ascunzi comoara ta. O vor afla şi ceilalţi şi vor veni să ţi-o ia. Ascultă-mă pe mine şi nu mai pierde timpul. Fiindcă dacă nu ar fi fost voia lui Dumnezeu să-ţi trimită această bogăţie, nu ai fi primit-o. Şi nici la mine nu L-ar fi trimis pe îngerul Său, ca să confirme în acest fel bunăvoinţa Sa către tine. Nu-ţi ajung toate aceste revelaţii divine ca să te convingă?
Zicând încă multe îndemnuri de acest fel, diavolul reuşi încet să topească voinţa şi discernământul cuviosului, care credea tot timpul că-l are în faţa sa pe înţeleptul frate Vasilie. Începu, deci, să se pregătească pe ascuns pentru plecare.
Însă Iubitorul de oameni Domnul, Care nu doreşte pierderea robilor Săi, îl salvă în ultima clipă pe fericitul Teodor din ghearele ucigătorului de suflete, diavolul.
Ce se întâmplă, deci?
Exact în acea zi în care cuviosul se hotărâse să fugă de la mănăstire, se întoarse la Lavra fericitul Vasilie. Fără să întârzie se duse direct la peştera iubitului său frate duhovnicesc.
– Frate Teodore, spuse intrând, bucură-te întru Domnul! Ce mai faci…? A trecut atâta vreme de când nu ne-am mai văzut! Mult i-a mai fost dor sufletului meu pentru frăţia ta!
– Ce spui, frate Vasilie, răspunse cu îndoială Teodor? De cât timp nu ne-am mai văzut? Doar ieri am fost împreună! Şi alaltăieri din nou, când mi-ai dat atâtea sfaturi! Şi acum nu plec de aici, aşa cum m-ai învăţat…?
– Ce tot spui, frate…? întrebă cu surpriză Vasilie. Când «ieri» am fost cu tine? Şi când «alaltăieri»? Şi ce te-am învăţat…? Şi în sfârşit, unde ai de gând să pleci…? Pentru că eu de abia azi m-am întors din călătoria mea şi nu ştiu absolut nimic! Nu cumva ţi s-a întâmplat vreun rău, din cauza vreunei lucrări a diavolului…? Spune-mi, spune-mi, te rog, şi să nu-mi ascunzi nimic, pentru numele lui Dumnezeu!
– Părinte Vasilie, de ce mă chinuieşti…? spuse atunci supărat Teodor. Şi de ce mă enervezi, zicându-mi când una când alta…? Nici nu mai ştiu ce să mai cred. Ia pleacă, te rog, în plata Domnului şi lasă-mă în pace!
Astfel, cu amărăciune, îl alungă de la sine pe fericitul Vasilie. Acesta se întoarse supărat la mănăstire, plin de îndoieli şi de nelinişti.
Diavolul nu scăpă atunci ocazia. Se arătă imediat prefăcut în chipul fratelui Vasilie şi-i spuse lui Teodor:
– Frate, iartă-mă. Sunt vrednic de plâns. Nici eu nu ştiu ce m-a apucat. Te-am zăpăcit şi te-am supărat fără nici un motiv. Se pare că s-a întunecat mintea mea pentru o clipă. Fă-te că nu s-a întâmplat nimic. Îţi repet deci: Fugi departe! Acum chiar pleacă şi ia cu tine şi tezaurul! Fugi mai înainte de a fi prea târziu!
După ce spuse şi acestea se făcu nevăzut.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul