Religio

Cartea:

Cărți

Cuviosul Agapie doctorul cel fără de arginţi

Fericitul Agapie era din oraşul Kiev şi a venit la Lavra în anii de stăreţie ai cuviosului Antonie. Dorinţa sa fierbinte de a deveni monah l-a făcut să-i ceară cu stăruinţă cuviosului să-l primească în cadrul obştei sale. Iar acesta, după rânduita perioadă de încercare, l-a tuns în monahism.
Văzându-l deci smeritul Agapie pe cuviosul Antonie că-i slujea cu multă dragoste pe cei bolnavi şi că-i vindeca cu diverse rădăcini şi plante, precum şi prin rugăciunile sale, a dorit să devină un următor al acestuia, în această ascultare. Astfel, dacă vreunul dintre fraţi se îmbolnăvea, milostivul Agapie lăsa chilia şi liniştea sa şi alerga lângă cel bolnav. Priveghea lângă acesta, îl ajuta în orice nevoie ar fi avut şi-l îngrijea până la deplina sa însănătoşire. În acelaşi timp se ruga neîncetat către doctorul sufletelor şi al trupurilor, Iisus Hristos, pentru sănătatea fratelui bolnav. Şi chiar dacă boala continua pentru multă vreme, iar bolnavul îşi pierdea răbdarea şi începea să se vaite, cuviosul îl întărea şi-l mângâia cu cuvinte încurajatoare şi cu îndemnuri la răbdare.
Urmând astfel cu smerenie exemplul părintelui său duhovnicesc, al stareţului Antonie, cuviosul Agapie a fost învrednicit de Dumnezeu cu aceeaşi harismă tămăduitoare. Prin puterea lui Hristos tămăduia orice boală, prin rugăciune şi dând bolnavilor să mănânce din rădăcinile cu care şi el se hrănea.
Faima sa nu întârzie să se răspândească în toată regiunea Kievului. De aceea o mare mulţime de bolnavi au început să vină la mănăstire şi să fie vindecaţi de taumaturgul Agapie.
În acea vreme trăia la Kiev un medic armean de neam şi de credinţă20 (În secolul al V-lea armenii s-au rupt de Biserica Ortodoxă, respingând hotărârile celui de-al patrulea Sinod Ecumenic (de la Calcedon, 451) şi îmbrăţişând erezia monofizită.), faimos pentru puterea sa de a diagnostica orice boală şi de a vindeca o mare parte din acestea. Numai după o scurtă consultaţie putea să-şi dea seama de boala de care suferea pacientul şi ştia dacă urma să trăiască sau să moară şi când avea să se întâmple aceasta. Dacă vedea că bolnavul era deja într-o stare critică refuza să se mai ocupe de acesta.
Odată au adus la mănăstirea Peşterilor pe un boier care era grav bolnav, de la curtea domnitorului Vsevolod. Doctorul armean îl deznădăjduise, spunându-i că urma să moară peste opt zile.
Cuviosul Agapie se rugă deasupra bolnavului şi după aceea îi dădu să mănânce câteva rădăcini din farfuria sa. Bolnavul se vindecă imediat!
După această minune, vestea despre puterea tămăduitoare a lui Agapie ajunse cunoscută peste tot. Armeanul se topea de invidie şi începu să-l acuze pe cuvios de şarlatanie şi înşelătorie. Căuta orice mijloc prin care să-l discrediteze în faţa oamenilor. Astfel, odată, ajutat de slujitorii săi, care erau la fel de răi ca şi el, trimise la mănăstire un om despre care era sigur că urma să moară, deoarece-i dăduse bolnavului să bea un lichid otrăvitor, spunându-i că este un medicament ce-l va ajuta să se vindece de boala pe care o avea. Astfel era sigur de moartea acestuia, pe care vroia să o pună apoi pe seama lui Agapie.
Toate s-au întâmplat aşa cum prevăzuse ticălosul de armean. Îndată ce bău otrava, bolnavul începu să se zbată şi să facă spume la gură. Moartea sa era deja aproape.
Cuviosul, văzându-l în această stare gravă, aduse repede nişte rădăcini tămăduitoare şi le băgă cu greutate în gura celui bolnav. Apoi căzu în faţa sa la pământ şi se dărui unei rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu.
Mai înainte de a trece multă vreme cel muribund îşi reveni, se umplu de viaţă şi de vigoare şi se ridică în picioare!
Când a auzit acestea armeanul a turbat de furie. Le-a poruncit slujitorilor săi să găsească un mijloc prin care să-l otrăvească pe însuşi Agapie. Aceştia s-au dus la mănăstire în chip de închinători evlavioşi şi cu multă viclenie i-au oferit cuviosului băutura otrăvitoare, zicându-i că este sirop de fructe, pe care l-au rugat să-l bea şi să-i binecuvânteze. Cuviosul l-a băut şi nu a păţit nimic. Domnul, care a promis robilor Săi că «chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma21 (MarcuXVI, 18.)», l-a izbăvit şi acum pe fericitul Agapie de otrava cea ucigătoare.
Nu a trecut multă vreme şi s-a îmbolnăvit chiar domnitorul Vladimir Vsevolod Monomahul, care se găsea pe atunci la Cernigov. Medicul armean s-a chinuit prin toate mijloacele pe care le cunoştea ca să-l ajute, însă fără nici un rezultat. Domnitorul ajunsese în pragul morţii. Disperat, anunţă atunci pe stareţul de la Lavra, Ioan, rugându-l să-l trimită de urgenţă la Cernigov pe tămăduitorul Agapie, ca să-l facă bine prin harul pe care-l aflase în faţa lui Dumnezeu.
Stareţul Ioan îl chemă pe cuvios şi-i spuse de rugămintea făcută de domnitor. Însă fericitul, care niciodată nu ieşise dintre zidurile mănăstirii îi spuse cu smerenie:
– Cinstite părinte, dacă voi merge la domnitor pentru a-l vindeca, atunci va trebui să merg şi la alţii care vor avea aceeaşi nevoie. Toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Cer deci binecuvântarea voastră să nu mă duc spre acest loc unde mă aşteaptă slava omenească, deoarece am promis Domnului să o ocolesc până la ultima mea suflare. Dacă va fi nevoie daţi-mi binecuvântarea să plec într-un loc ascuns, până ce va trece această ispită. Dacă însă doriţi dumneavoastră să mă trimiteţi neapărat la Cernigov, atunci voi face ascultare. Fie deci nu după cum eu voiesc, ci după voia sfinţiei voastre.
Stareţul admiră virtutea şi smerenia ucenicului său şi nu insistă ca acesta să se ducă. Le spuse celor trimişi de domnitor că nu poate să-l forţeze pe cuvios să meargă, împotriva voinţei sale. Dacă ei vor putea să-l convingă, nu aveau decât. Însă aşa cum era de aşteptat şi rugăminţile celor trimişi au rămas fără nici un rezultat. Cuviosul rămase neînduplecat.
Când au văzut acestea, cei trimişi au cerut să li se dea cel puţin câteva rădăcini tămăduitoare din farfuria cuviosului. Cererea lor a fost întărită şi de porunca stareţului, care i-a cerut lui Agapie să facă ascultare în această privinţă. Acesta a ascultat bucuros.
Domnitorul a mâncat din plantele aduse de la Agapie şi îndată s-a făcut sănătos!
Plin de bucurie pentru izbăvirea sa, domnitorul Vladimir luă cu sine mai multe monede de aur şi porni însoţit de o mare suită către Lavra Peşterilor, vrând să-l răsplătească şi să-l cinstească pe izbăvitorul său. Îndată ce Agapie află despre venirea domnitorului alergă şi se ascunse undeva. Şi oricât l-au căutat stareţul şi fraţii din obşte nu au putut să-l găsească.
Oarecum necăjit, domnitorul dădu aurul stareţului, se închină în biserică şi apoi plecă spre palatul său.
Peste câteva zile însă trimise pe un boier de-al său cu multe daruri pentru cuvios. Boierul îl găsi pe Agapie la chilia sa şi-i puse la picioare darurile trimise.
Atunci cuviosul îi spuse:
– Fiul meu, eu niciodată nu primesc răsplată pentru vindecările pe care le fac, deoarece acestea se săvârşesc nu prin puterea mea, ci prin puterea lui Hristos. De aceea nici acum nu pot să accept aceste daruri oferite de domnul tău.
– O ştie, părinte, şi cel care m-a trimis că nu primiţi răsplată pentru binefacerile voastre, răspunse boierul. Însă vă rog să nu-l întristaţi pe omul pe care Dumnezeu l-a făcut sănătos prin mijlocirea voastră. Primiţi deci aceste daruri şi folosiţi-le după cum consideraţi de cuviinţă. Dacă doriţi puteţi să le împărţiţi celor săraci.
– Să fie binecuvântate atunci, spuse cuviosul. Spune însă celui care te-a trimis, că dacă vrea să fie bineplăcut Aceluia care L-a scăpat de la moarte, să împartă săracilor şi din restul averii sale, deoarece altfel nu-l voi mai putea ajuta altădată. Îl rog deci din inimă să asculte acest sfat al meu, pentru a nu păţi altele şi mai rele.
Şi spunând acestea cuviosul Agapie luă toate darurile aduse, ieşi din chilie şi le puse afară jos lângă uşă. Apoi el dispăru şi se ascunse într-un loc neştiut.
Boierul ieşi şi el afară, văzu darurile împrăştiate pe jos şi pe cuvios că dispăruse, ca şi cum l-ar fi înghiţit pământul. Adună atunci cele aduse şi le duse stareţului.
Când s-a întors la domnitor i-a povestit lui şi întregii curţi cele întâmplate. Cu toţii au slăvit pe Dumnezeu pentru adevăratul Său rob Agapie, care îşi pusese nădejdea răsplăţilor sale în ceruri, «unde nici molia nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură». Nădăjduia deci în veşnicul tezaur al Domnului, care era pregătit pentru credincioşii iconomi ai harismelor Sale.
De atunci domnitorul Vladimir a început să împartă, după porunca cuviosului, o parte din averea sa săracilor.
Câţiva ani mai târziu, prin îngăduinţa Domnului, se îmbolnăvi şi cuviosul Agapie.
Cu această ocazie veni în vizită la el doctorul armean, prefăcându-se că se interesează de sănătatea sa.
– Ia spune-mi, părinte, cu ce plante se tratează boala voastră?
– Cu acelea pe care mi le va arăta Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, răspunse fără răutate fericitul.
– Hmm! Acesta nu are nici cea mai mică idee despre medicină. Nu ştie absolut nimic, se pronunţă cu îngâmfare medicul, privind cu înţeles pe oamenii care se găseau de faţă.
Apoi îl prinse de mână pe cuvios şi se pronunţă în mod oficial:
– Vă spun cu adevărat că nu aveţi mai mult de trei zile de trăit. Vă dau cuvântul meu că dacă în trei zile nu veţi muri, eu îmi voi schimba viaţa şi mă voi face monah ca şi sfinţia voastră!
Auzind aceste cuvinte cuviosul se înfurie şi spuse:
– Asta este arta ta…?, spuse cu asprime. În loc să salvezi, prevezi moartea…? Dacă eşti capabil fă-mă bine! Dacă nu de ce-mi spui că voi muri în trei zile…? Află deci că Domnul m-a înştiinţat, că mă va lua lângă Dânsul peste trei luni!
Însă armeanul insistă:
– Nu-ţi face iluzii deşarte! Nu vezi în ce hal eşti? Se exclude să trăieşti mai mult decât ţi-am prevestit eu.
Între timp aduseseră la cuvios un bolnav de la Kiev ca să-l facă bine. Acesta, prin minunata intervenţie a lui Dumnezeu, se ridică din patul suferinţei sale şi se duse la masă ca să ia nişte rădăcini.
– Iată plantele terapiei mele! Priveşte-le şi înţelepţeşte-te!, îi spuse doctorului, care-l privea cu surpriză că se ridicase din pat şi putea să stea drept.
– Acestea nu par a fi plante de pe la noi, spuse cu mirare armeanul. Seamănă cu o plantă care trăieşte în regiunea Alexandriei.
A râs cuviosul de neştiinţa doctorului şi i-a dat bolnavului să mănânce din acele plante, în timp ce el îngenunchease pentru rugăciune. Peste puţin timp cel bolnav se vindecă!
După aceasta fericitul Agapie se întoarse către medic şi-i spuse:
– Mănâncă şi tu din aceste plante, te rog.
– Nu pot, părinte, deoarece noi avem în aceste zile post negru, şi astăzi nu pot mânca nimic.
– Dar cărei credinţe aparţii tu?, întrebă cu îndoială cuviosul.
– Dar bine, nu aţi auzit despre mine? sunt armean.
– Armean, strigă cuviosul cu furie sfântă. Şi cum ai îndrăznit trădătorule al Ortodoxiei să intri aici înăuntru? Cum ai îndrăznit să-mi întinezi chilia cu prezenţa ta eretică şi să mă atingi…? Pleacă de aici neruşinatule şi ereticule!
Medicul plecă ruşinat.
Cuviosul Agapie mai trăi, aşa cum îl înştiinţase Domnul, încă trei luni de zile. La 1 iunie adormi în pace şi fu îngropat cu cinste în peştera cuviosului Antonie, alături de ceilalţi fraţi ai obştii.

 

După o vreme, medicul se înfăţişă cu inima «înfrântă şi smerită» în faţa stareţului de la Lavra Peşterilor:
– Părăsesc de acum erezia armenilor, zise plângând cu pocăinţă. Vreau să îmbrăţişez sfânta Ortodoxie, singura credinţă adevărată, şi doresc să-i slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, purtând sfânta rasă monahală. Mi-a apărut ieri înainte sfântul Agapie şi mi-a spus: «Ai promis că te vei lepăda de erezia ta şi că te vei face monah. Dacă acum nu vei respecta această promisiune îţi vei pierde sufletul! Dumnezeu nu se lasă înşelat!» Deja cred acum că Agapie a fost un sfânt!
Şi într-adevăr doctorul trecu la credinţa Ortodoxă, rămase la mănăstire şi deveni monah, dăruindu-şi întreaga sa viaţă vindecării rănilor sufletului său şi rugăciunii neîncetate către marele Doctor Iisus Hristos.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul