Cuviosul Damian ieromonahul taumaturg

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Minunatul a trăit în în anii de stăreţie ai cuviosului . El a devenit în scurt timp un fidel imitator al vieţii îngereşti a duhovnicului său. Cu fierbinte râvnă se străduia să-şi depăşească firea şi să se apropie de desăvârşire prin urmarea virtuţilor evanghelice. Toţi fraţii din obşte mărturiseau cu admiraţie despre adânca sa smerenie, desăvârşita ascultare şi simplitate a cuviosului. Cu toate că se străduia să-şi ascundă lucrarea sa duhovnicească, ea a fost observată de cei împreună nevoitori cu dânsul, care simţeau un adânc respect şi evlavie faţă de credinciosul slujitor al lui şi neobosit luptător împotriva demonilor. Cuviosul nu dormea aproape deloc. Zilele şi nopţile şi le petrecea în priveghere, studiul sfintelor scrieri patristice şi neîncetată. În plus se dăruia postului şi cumpătării. A cerut binecuvântarea de la cuviosul să nu guste nimic altceva decât un pic de pâine şi apă. Această regulă a respectat-o până la sfârşitul vieţii sale. De aceea şi bunul , care ne-a învăţat că neamul demonilor nu se alungă «decât prin post şi », a răsplătit străduinţele cuviosului . L-a înzestrat cu harisma vindecării bolnavilor şi a alungării demonilor.
De aceea, ori de câte ori se înfăţişa la mănăstire vreun om bolnav, stareţul îl chema la sine pe fericitul , spre a se ruga pentru cel în suferinţă. Iar acesta, în duh de ascultare, plângând şi considerându-se pe sine nevrednic de această harismă sfântă, îl ungea pe cel bolnav cu ulei sfinţit şi se ruga lângă dânsul mult timp, cu lacrimi şi suspine. Prin harul lui cu toţii se vindecau şi plecau sănătoşi şi bucuroşi.
Şi în toţi anii pe care i-a trăit în această lume trecătoare cuviosul , şi-a adăugat necontenit fapte bune şi străduinţe ascetice, prin care-l slăvea pe şi-şi lucra mântuirea spre viaţa cea veşnică.
În pragul bătrâneţii cuviosul se îmbolnăvi şi înţelese că se apropia sfârşitul vieţii sale pământeşti. De pe patul ascezei se rugă cu suspine către şi spuse:
– Doamne al meu! Iisuse Hristoase! Învredniceşte-mă pe mine nevrednicul să devin părtaş al slavei sfinţilor Tăi şi moştenitor al împărăţiei Tale! Şi Te mai rog, Stăpânul meu, să nu mă desparţi de duhovnicescul meu părinte şi învăţător, de sfântul stareţ , ci dăruieşte-i şi lui ca şi mie împărăţia Ta şi fă-l părtaş al veşnicelor şi nestricăcioaselor bunătăţi şi al vieţii celei veşnice. Să fim împreună şi acolo unde glasurile cele îngereşti neîncetat Te slăvesc şi unde cei drepţi se învrednicesc să vadă neîncetat frumuseţea chipului Tău cea negrăită!
În timp ce se ruga astfel, a apărut lângă dânsul deodată cuviosul . S-a aplecat deasupra sa şi l-a îmbrăţişat zicându-i:
– Fiul meu, rugăciunea ta a fost auzită de către Domnul. Acesta m-a trimis să-ţi spun că cererea ta se va împlini întocmai. Când va binevoi să pleci din această viaţă şi să te duci lângă Dânsul, te vei număra în ceata sfinţilor Săi şi vei locui cu aleşii Săi în cămările cele cereşti. Şi nu te vei despărţi niciodată de mine! Vom fi întotdeauna împreună în dumnezeieştile locaşuri, unde se aud neîncetat glasurile cele îngereşti…!
Acestea le-a spus cuviosul şi se făcu nevăzut.
A rămas uimit de acestea cuviosul , deoarece nu înţelegea cum venise acolo părintele său duhovnicesc şi cum dispăruse aşa deodată din faţa sa. «Cumva am avut o viziune…?», se gândea.
Ca să se lămurească asupra acestui mister îl chemă pe unul dintre fraţi şi-l rugă:
– Du-te, te rog, frate, şi spune-i părintelui stareţ să vină până la mine.
Când a sosit cuviosul , părintele i-a spus cu bucurie:
– Părintele meu! Se vor împlini toate aşa după cum mi-ai promis?
– Nu înţeleg, copilul meu, despre ce promisiune îmi vorbeşti? A întrebat cu îndoială cuviosul .
Atunci fericitul i-a istorisit despre rugăciunea pe care o făcuse către Domnul şi despre viziunea minunată pe care o avusese.
Luminatul stareţ a dat slavă lui şi spuse cu lacrimi:
– Ei, fiul meu! Îngerul lui ţi s-a arătat sub înfăţişarea mea! Prin urmare să fii liniştit deoarece toate se vor îndeplini după cum ţi s-a binevestit. Cum ar fi fost cu putinţă ca eu, un om păcătos, să-ţi fi promis slava cerească cea pregătită pentru drepţii lui ?
Când a auzit această asigurare din partea cuviosului , dreptul se bucură duhovniceşte şi fu inundat de speranţa mântuirii.
Apoi a cerut să vină lângă dânsul toţi fraţii din obşte. I-a îmbrăţişat cu lacrimi pe fiecare, cerându-le iertare cu smerenie, pentru orice greşeală le-ar fi greşit. După aceasta şi-a predat sufletul său în mâinile Domnului, şi a fost însoţit de îngeri către cămările cele cereşti.
În ceasul acela al despărţirii sufletului său de trup, faţa sa era luminată de o lumină dumnezeiască, şi un zâmbet de adâncă împăcare domnea pe chipul său, arătându-se astfel că sufletul său era întâmpinat de Mirele cel ceresc.
Atunci cuviosul a cerut să se adune din nou toţi fraţii din obşte. Apoi cu cântări psaltice şi cu mare cinstire au îngropat cinstitul trup al robului lui , care trăise pe pământ ca un înger în trup, spre slava lui cel în Treime şi care se urcase la cer ca să vieţuiască veşnic împreună cu îngerii cei fără de trup.

Cuvinte cheie, , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare