Religio

Cartea:

Cărți

Cuviosul Grigorie taumaturgul

Nu se mândreşte numai Neocezareea cu slăvitul ei ierarh Grigorie taumaturgul22 (Mare ierarh al sec. al III-lea (213-270), episcop al Neocezareei din Pont, înaintemergător al marilor Părinţi Capadocieni. Este pomenit la 17 Noiembrie.), ci şi sfânta Lavră a Peşterilor cu anonimul ei cuvios taumaturg.
Fericitul Grigorie a venit la cuviosul Teodosie pe vremea când acesta construia mănăstirea Peşterilor. După ce a fost primit în cinul monahal, a învăţat de la sfântul sărăcia, cumpătarea, stăpânirea patimilor, ascultarea şi toate celelalte virtuţi. Iubitorul de Dumnezeu Grigorie dovedi o vocaţie specială pentru virtutea iubirii şi pentru cultivarea rugăciunii.
Astfel, pentru dăruirea sa în viaţa monahală, pentru eforturile şi luptele sale duhovniceşti, foarte devreme a fost împodobit cu harismele Sfântului Duh şi s-a învrednicit să săvârşească diferite minuni în numele lui Hristos, fapt pentru care a şi fost numit mai apoi «taumaturg». Una dintre harismele cu care era împodobit era şi aceea a alungării duhurilor celor viclene, pe care le certa şi le îndepărta din oameni prin rugăciunile speciale de exorcizare. Adesea aduceau la dânsul pe cei demonizaţi ca să-i vindece. Demonii, cunoscând puterea purtătorului de Hristos părinte, strigau de departe:
– Vai nouă, Grigorie! Ne vei alunga prin rugăciunea ta!
Şi într-adevăr, peste puţin timp dispăreau urlând, ca şi cum ar fi fost răniţi greu de săgeţile cele înroşite ale aprinsei rugăciuni ale fericitului.
Vicleanul diavol nu mai putea să îndure atâtea înfrângeri din partea omului lui Dumnezeu. Însă nici nu putea să-i facă vreun rău, deoarece era păzit de zidul smereniei şi al harului lui Dumnezeu.
A trimis atunci împotriva sa pe doi răufăcători ca să-l jefuiască de puţinele lucruri pe care le avea. Însă ce avea cuviosul în chilia sa? Nimic altceva în afară de cărţile pe care le studia ziua şi noaptea, în pauzele dintre rugăciuni. Hoţii au vrut atunci să fure aceste cărţi care aveau o mare valoare, fiind manuscrise, şi să le vândă. Au venit fără zgomot într-o noapte, crezând că sfântul doarme, şi s-au ascuns în chilia sa într-un colţ întunecos. Aşteptau ca părintele să plece la biserică şi apoi să fure tot ceea ce ar fi avut valoare.
Cuviosul, care era îngenuncheat la rugăciune în întunericul chiliei, şi-a dat seama de prezenţa lor. Nici nu s-a mişcat însă şi nici nu a scos nici un cuvânt. I-a lăsat să se „ascundă“ şi apoi, vrând să-i conducă spre un sentiment de pocăinţă, se rugă cu voce tare:
– Doamne al meu, adoarme-i pe fraţii aceştia care au venit degeaba aici, împlinind voia vrăjmaşului diavol.
Şi atunci, o minune! Hoţii au căzut într-o clipă într-un somn adânc. Au rămas acolo, într-un colţ al chiliei cuviosului Grigorie, adormiţi vreme de cinci zile!
După aceasta cuviosul i-a chemat la chilia sa pe toţi fraţii din obşte şi în faţa lor s-a adresat hoţilor:
– Păi bine măi, până când o să tot pândiţi că să-mi furaţi lucrurile? Haide, e timpul să mergeţi pe la casele voastre. În numele Domnului meu Iisus Hristos vă poruncesc să vă treziţi şi să plecaţi!
Îndată hoţii s-au trezit. Nu puteau însă să se ridice. Nu numai din cauza surprizei şi a fricii, cât mai ales de epuizare, deoarece timp de cinci zile nu mâncaseră nimic.
Cuviosul aranjă să li se dea de mâncare, să fie ajutaţi să-şi revină şi apoi îi lăsă să plece la casele lor.
Aceste fapte au fost curând auzite în tot oraşul Kiev. Când a aflat şi domnitorul a dat ordin să fie căutaţi şi închişi hoţii respectivi. Iubitorul de oameni Grigorie, când auzi că hoţii au fost închişi i-a părut rău pentru dânşii. De aceea s-a dus degrabă la domnitor, căruia i-a dăruit câteva dintre cărţile sale şi l-a rugat să-i elibereze pe cei doi hoţi. Astfel s-a şi petrecut. Apoi sfântul a vândut şi restul cărţilor pe care le avea şi a împărţit banii luaţi pe ele săracilor. Şi-a păstrat pentru sine numai cele strict necesare.
– Dumnezeu se va îngriji de mântuirea mea şi fără aceste cărţi, le spuse fraţilor. Le-am vândut pentru a nu mai duce pe oameni în ispita de a mi le fura. Cum de altfel şi Domnul ne-a spus: «Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi pungi care nu se învechesc, comoară neînpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică»23 (Luca,XII,33.).
Uimiţi de iubirea cuviosului Grigorie şi de puterea sa de a săvârşi minuni hoţii s-au pocăit şi au rămas pe lângă mănăstirea Peşterilor, unde i-au ajutat pe părinţi la muncile câmpului. Astfel îşi obţineau şi o răsplată bănească cu care îşi întreţineau familiile lor.

 

După un oarecare timp au venit alţi hoţi, care au intrat în mica grădină de zarzavat, unde cuviosul cultiva cele necesare vieţuirii sale, şi şi-au umplut sacii cu roadele muncii lui. Când au vrut însă să plece, nu s-au mai putut mişca din locul unde se aflau. Se lipiseră acolo, încărcaţi cu sacii în spinare, neputând să facă nici un pas timp de două zile şi două nopţi. Atunci au început să se pocăiască, să se jeluiască şi să se roage:
– Părinte Grigorie! Sfinte al lui Dumnezeu! Eliberează-ne, te rugăm! Nu mai putem suporta! Ne pare rău pentru păcatele noastre! Niciodată nu vom mai fura!
Câţiva monahi care lucrau într-o grădină alăturată i-au auzit cum se văitau şi au venit să vadă ce se întâmplase. Cât s-au chinuit însă, pe hoţi nu au putut să-i dezlipească din pământ.
– Cum aţi ajuns aici, i-au întrebat cu mirare monahii?
– De două zile suntem aici, au răspuns aceia.
– Păi noi în fiecare zi venim la grădina din apropiere. Cum de nu v-am văzut până acum?
– Nici noi nu v-am văzut. Dacă v-am fi văzut v-am fi rugat să mijlociţi pe lângă părintele Grigorie să ne ierte şi să ne scape din aceste chinuri. Suntem istoviţi până aproape de moarte.
Atunci văzură că venea încet pe drum şi cuviosul Grigorie. Fără alte ocolişuri le spuse hoţilor:
– Pentru că sunteţi leneşi şi trăiţi numai din furturi, acum sunteţi condamnaţi să rămâneţi aici înţepeniţi până la sfârşitul vieţii voastre!
Cu strigăte de jale au răspuns atunci hoţii la ameninţarea spre înţelepţire a cuviosului:
– Nu părinte! Ai milă de noi! Îţi promitem că niciodată nu ne vom mai ocupa cu aşa ceva.
– Dacă v-aţi hotărât într-adevăr să trăiţi de acum înainte prin munca braţelor voastre, îl voi ruga pe Domnul să vă elibereze.
– Cu jurământ sfânt în faţa lui Dumnezeu ne jurăm că nu vom mai fura niciodată şi că te vom asculta.
După ce se rugă pentru o vreme cuviosul se întoarse iarăşi către hoţi:
– Binecuvântat să fie Dumnezeu care vă luminează şi vă ajută. De azi înainte puteţi să lucraţi în grădinile mănăstirii şi să primiţi de aici ca răsplată cele necesare pentru voi şi pentru familiile voastre.
Îndată după aceasta hoţii au putut să se dezlipească din pământ şi au căzut în faţa cuviosului cerându-şi cu lacrimi iertare şi slăvind numele Atotputernicului Dumnezeu.

 

Altădată au venit la fericitul Grigorie trei oameni necunoscuţi. Se înţeleseseră între ei să-i spună o minciună şi să-l facă să le dea vreun lucru de valoare. Doi dintre ei îl arătau pe cel de-al treilea şi spuneau cu o ipocrită deznădejde:
– Părinte, prietenul nostru acesta a fost condamnat la moarte! Daţi-ne ceva de valoare ca să-şi poată răscumpăra această teribilă pedeapsă!
Nu era nevoie de o harismă specială ca să-ţi dai seama că acei oameni vicleni minţeau în mod grosolan.
Cuviosul lăcrimă şi spuse încetişor:
– Ce dezastru pentru acest om! A venit ziua nenorocirii sale…
Aceia nu au înţeles sensul acestor cuvinte şi au insistat în continuare:
– Părinte, dacă dumneavoastră îi veţi da ceva de preţ, acesta va scăpa de moarte.
– Chiar dacă am să vă dau, de moarte tot nu va scăpa. Spuneţi-mi însă la ce fel de moarte a fost condamnat?
– Îl vor spânzura de un copac.
– Drept aţi grăit, spuse profetic cuviosul. Mâine chiar se va întâmpla aceasta!
Fără să mai spună nimic altceva, coborî în adâncul peşterii sale, acolo unde de obicei se ruga şi citea la lumina lumânărilor. Apoi se întoarse, ţinând în mână câteva cărţi valoroase. Erau ultimele care-i mai rămăseseră.
– Luaţi-le, le spuse. Şi dacă nu vă vor mai fi de folos să mi le aduceţi înapoi.
Le-au luat şi au plecat, râzând pe ascuns.
– Ce spunea călugărul…? Să i le ducem înapoi…? Să aştepte el mult şi bine…! Vom câştiga bani frumoşi când le vom vinde.
Orbiţi de lăcomie cei trei înşelători nu s-au mulţumit numai cu cărţile. Pe când ieşeau afară din peşteră au văzut grădina sfântului plină de roade.
– Să venim la noapte să le furăm, s-au înţeles ei repede, fără să mai stea la discuţie.
Şi într-adevăr, când s-a lăsat întunericul, au venit din nou. La acea oră fericitul Grigorie era în adâncul peşterii sale şi se ruga. S-au apropiat fără zgomot şi au blocat uşa acestuia pe din afară, ca să nu mai poată ieşi din peşteră. Apoi, fără să mai fie deranjaţi de nimic, s-au apucat de jefuit grădina. Doi dintre ei adunau roadele ce se găseau pe pământ în vreme ce al treilea – cel aşa zis condamnat la moarte – s-a urcat într-un copac înalt şi-i scutura roadele.
Deodată însă creanga pe care acesta se sprijinea se rupse. Şi mai înainte de a apuca să se agaţe de alta, începu să cadă cu capul în jos. Zgomotul şi strigătele de durere pe care le scotea, îi făcu pe ceilalţi doi să se sperie şi să o rupă la fugă. Acesta însă – vai! – îşi află un groaznic sfârşit. În vreme ce cădea, se agăţă cu capul de o creangă bifurcată şi muri spânzurat.
Dimineaţă, fraţii din obşte nu l-au văzut pe cuviosul Grigorie în biserică la slujbă. Îngrijoraţi, s-au dus după terminarea Utreniei, să vadă dacă nu cumva era bolnav. Atunci au zărit îngroziţi pe cel spânzurat în copac. Apoi au văzut că peştera cuviosului era blocată pe dinafară. Au deschis-o şi l-au eliberat.
Între timp s-au adunat acolo mai mulţi fraţi şi de asemenea mulţi creştini trecători, care întrebau să afle câte ceva despre îngrozitoarea moarte a celui spânzurat. Printre aceştia cuviosul Grigorie îi zări şi pe cei doi prieteni ai celui mort, care se apropiaseră cu teamă, să vadă de departe ce se întâmplase cu tovarăşul lor.
– Vedeţi cum s-a realizat minciuna voastră nenorocită, le spuse certându-i cuviosul. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Dacă nu m-aţi fi încuiat înăuntru, aş fi alergat să-l ajut şi ar fi scăpat. Însă prietenul vostru diavolul, care v-a învăţat înşelăciunea şi minciuna, este pricina morţii trupeşti şi spirituale. Şi din momentul în care v-aţi supus lui, mila lui Dumnezeu v-a părăsit.
Tremurând de frică cei doi au căzut la pământ şi şi-au cerut cu lacrimi iertare pentru fapta lor odioasă, iar cuviosul i-a sfătuit ca de atunci înainte să-şi câştige pâinea lor zilnică prin muncă cinstită şi sudoare.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul