Religio

Cartea:

Cărți

Cuviosul Ioan Scărarul

De la Cuviosul Efrem Sirul trecem la marele egumen al Muntelui Sinai, Cuviosul Ioan Scărarul.1(Se citează după Ediţia Sihăstriei Optina din an. 1901)
„Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale şi când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ţi se risipesc gândurile, ci îndrăzneşte şi neîncetat adună-ţi mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii“ (Cuv. 4, Q 92).
„Celor ce stau la rugăciune, acest duh viclean le reaminteşte despre treburile necesare şi întrebuinţează orice vicleşug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu, printr-un prilej oarecare potrivit“ (Cuv. 13, Q 7).
„Loveşte-i pe potrivnici cu numele lui Hristos Iisus, căci nu este armă mai puternică nici în cer, nici pe pământ“ (21, 7).
„De la rădăcina şi maica cea rea răsare cel mai rău pui, adică de la spurcata trufie se naşte hula cea nespusă. Acest lucru nu e ceva de mică însemnătate, ci cel mai cumplit dintre vrăjmaşii şi potrivnicii noştri. Şi ceea ce e încă mai îngrozitor, e că noi nu voim aşa de lesne să descoperim, să mărturisim doctorului celui duhovnicesc aceste cugete. De aceea, ele adesea i-au aruncat pe mulţi în deznădejde, nimicind toată nădejdea lor, asemenea unui vierme de lemn“ (23, 39).
„Adesea, în vremea dumnezeieştii Liturghii şi chiar în ceasul înfricoşat al săvârşirii tainelor, aceste gânduri urâte hulesc pe Domnul şi jertfa cea sfântă, care se săvârşeşte. De aici se vede limpede că aceste nelegiuite, nepătrunse şi de nelămurit, dinlăuntrul nostru, nu le rosteşte sufletul nostru, ci dracul, cel ce urăşte pe Dumnezeu, care a şi fost aruncat din cer, pentru că şi acolo a încercat să hulească pe Dumnezeu“ (23, 40).
„Nici un gând nu e aşa de greu de mărturisit ca acesta; de aceea, în unii, el a petrecut chiar până la bătrâneţe, căci nimic nu-i întăreşte pe draci şi pe cugetele cele rele, împotriva noastră ca faptul că noi nu le mărturisim, ci le tăinuim şi le nutrim în inimă“ (23, 411).
„Acest tiran viclean şi fără de omenie, pe mulţi i-a depărtat de la rugăciune; pe mulţi i-a despărţit de Sf. Taine; trupurile unora le-a chinuit prin întristare, pe alţii i-a istovit postul fără să le dea vreo slăbire“ (23, 46).
„Cel supărat de duhul hulei şi care vrea să scape de el să ştie, fără nici o îndoială, că nu sufletul lui e vinovat de aceste cugete, ci dracul cel necurat, care a zis cândva Domnului: „toate acestea ţi le voi da ţie dacă, căzând, te vei închina mie“ (Mat. 4, 9). De aceea, şi noi dispreţuindu-l şi socotind drept nimic gândurile trimise de el, să-i zicem: Înapoia mea, Satano! Domnului Dumnezeului meu mă voi închina şi numai Lui Unuia îi voi sluji; iar boala ta şi cuvintele tale să se întoarcă pe capul tău şi pe creştetul tău să se coboare hula ta şi în veacul de acum şi în cel ce va să vie“ (Ps. 7, 17) (23; 48).
„Cine ar încerca să învingă pe dracul hulei altfel, acela ar fi asemenea celui ce ar încerca să prindă fulgerul cu mâna. Căci cum îl va prinde, sau îl va certa, sau se va lupta cu acela care, de îndată, ca vântul, intră în inimă, într-o clipită, îşi rosteşte cuvântul şi îndată dispare? Toţi ceilalţi vrăjmaşi stau, se luptă, zăbovesc şi le dau răgaz celor ce se luptă împotriva lor. Iar acesta nu-i aşa: de îndată ce s-a arătat, s-a şi depărtat; a vorbit şi a pierit“ (23; 49).
„Să încetăm de a judeca şi de a osândi pe aproapele şi noi nu ne vom teme de gândurile hulitoare: căci pricina şi rădăcina celor de al doilea sunt cele dintâi“ (23; 51).
„Cine dispreţuieşte pe acest vrăjmaş, acela scapă de tirania lui; iar cel ce încearcă altfel să se lupte cu el, pe acela îl va stăpâni. Cel ce vrea să învingă duhurile prin cuvinte, e asemenea celui ce se sileşte să încuie vânturile“ (23; 53).
„Un monah silitor, suferind năvălirile acestui drac, douăzeci de ani şi-a chinuit trupul său cu post şi priveghere; însă, neprimind nici un folos de la acesta, descriind pe hârtie ispita sa, s-a dus la un oarecare bărbat sfânt şi încredinţând lui aceea hârtie, a căzut cu faţa la pământ, fără să îndrăznească a privi la el. Bătrânul citind această scrisoare a zâmbit şi ridicând pe frate, îi zice: „Fiule, pune mâna ta pe grumazul meu.“ Iar când fratele a făcut acest lucru, apoi marele bărbat i-a zis lui: „Pe grumazul meu, frate, să fie păcatul acesta, ori câţi ani ar fi ţinut sau ar ţinea el în tine, iar tu să-l socoţi drept o nimică“. După aceea, monahul acesta ne încredinţă, că încă nu dovedise el să iasă din chilia bătrânului, că patima şi pierise. Acest lucru mi l-a povestit chiar cel care a fost în ispită, aducând mulţumire lui Dumnezeu.“
Preotul. Eu vă mulţumesc foarte mult, părinte, că v-aţi oprit atât de amănunţit asupra acestui păcat, gândurile cele hulitoare. E greu să-ţi închipui toată urâţenia acestor cugete care pătrund în suflet, chiar în clipele cele mai sfinte, de pildă, în timpul spovedaniei. Chiar un astfel de drept mare şi rugător ca Părintele Ioan Kronstadt spune despre sine, că el nu era slobod de ele, chiar în timpul săvârşirii Tainei euharistice.
Şi ceea ce face aceste cugete să fie mai chinuitoare, e faptul că cei care suferă de ele, atribuindu-le pe ele în întregime numai stricăciunii lor păcătoase şi crezând că numai ei păcătuiesc cu acestea, se ruşinează să le spună chiar la mărturisire şi prin aceasta nu scapă de ele, ci continuă să le poarte chiar în inima lor. Cuvintele şi lămuririle Cuviosului Ioan Scărarul vor ridica o povară grea de pe multe suflete chinuite.
Monahul. Să continuăm citatele noastre din cartea marelui povăţuitor al rugăciunii.
„Cine cere de la Dumnezeu mai puţin decât este el vrednic, neapărat va primi mai mult decât este în stare. Despre acest adevăr mărturiseşte vameşul care şi-a cerut iertarea păcatelor şi a primit îndreptare; tâlharul la fel s-a rugat numai ca Domnul să-l pomenească întru împărăţia Sa, însă el, cel dintâi, a primit întreg raiul spre moştenire“ (25; 56).
„Toţi cei care cer ceva de la Dumnezeu şi nu primesc, fără de îndoială că nu primesc pentru una oarecare din aceste pricini: sau pentru că cer înainte de vreme; sau pentru că nu cer după vrednicia lor şi pentru slavă deşartă; sau pentru că primind cele cerute, să nu se mândrească sau să cadă în nepăsare“ (26; 60).
„Când asemănăm relele apoi trebuie să o alegem pe cea mai mică. De pildă, ni se întâmplă, că atunci când stăm la rugăciune, să ne vină fraţii; şi atunci suntem siliţi să alegem una din două: sau să părăsim rugăciunea, sau să lăsăm fratele fără de răspuns şi să-l întristăm. Însă dragostea e mai mare decât rugăciunea, căci rugăciunea este o virtute parţială, iar dragostea este o virtute atotcuprinzătoare“ (26; 69).
„După cum cei ce au simţul mirosului sănătos, pot să simtă aromatele, deşi cineva le-ar avea ascunse la el, astfel şi sufletul curat cunoaşte în alţii şi mirosul pe care l-au primit ei de la Dumnezeu şi putoarea cea rea de care ei s-au izbăvit cu desăvârşire, deşi alţii nici nu simt acest lucru“ (25; 81).
„Aducerea aminte de Iisus să se unească cu respiraţia ta“ (27 Q 61).
„Credinţa întraripează rugăciunea şi fără credinţă rugăciunea nu se poate sui la cer“ (28 Q 26).
„Rugăciunea, după calitatea sa, este petrecerea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, ea este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, maica şi totodată şi fiica lacrimilor, podul, pentru a trece ispitele, zidul care ne apără de necazuri, sfărâmarea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, veselia cea viitoare, lucrarea cea fără de sfârşit, izvorul virtuţilor, pricinuitoarea darurilor, sporire nevăzută, hrana sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii, arătarea nădejdii, nimicirea întristării, bogăţia monahilor, comoara celor ce se liniştesc, îmblânzirea mâniei, oglinda apropierii duhovniceşti, cunoaşterea sporirii, descoperirea aşezării sufleteşti, prevestitoarea răsplătirii viitoare, semnul slavei. Rugăciunea este, pentru cel ce se roagă, o judecată, judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata cea dreaptă“ (28; 1).
„Când mergi să te înfăţişezi înaintea Domnului, să-ţi fie haina sufletului tău ţesută din fire sau, mai bine zis, din arvuna neţinerii de minte a răului. Altfel nu vei căpăta nici un folos de la rugăciune“ (28; 4).
„Întreaga ţesătură a rugăciunii tale să nu fie din multe cuvinte; căci vameşul şi fiul cel risipitor printr-un cuvânt au milostivit pe Dumnezeu“ (28; 5).
„Mai înainte de toate să închipuim pe pagina (hârtia) rugăciunii noastre, o mulţumire curată lui Dumnezeu; mărturisirea păcatelor şi zdrobirea sufletului întru simţire, după aceasta să înfăţişăm împăratului tuturor, toate cererile noastre. Felul acesta de rugăciune este cel mai bun, după cum i-a fost descoperit unuia dintre fraţi de către Îngerul Domnului“ (28; 7).
„Nu întrebuinţa în rugăciunea ta expresii înţelepte; căci, adeseori, gunguritul simplu şi fără de vicleşug al copiilor a fost plăcut Tatălui lor cel ceresc“ (23; 9).
„Nu te sili să spui multe, când stai de vorbă cu Dumnezeu, ca mintea ta să nu se irosească întru căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameşului l-a milostivit pe Dumnezeu şi o vorbă plină de credinţă l-a mântuit pe tâlhar. Vorba multă din timpul rugăciunii, adesea risipeşte mintea şi o umple de năluciri, iar un singur cuvânt de obicei o adună“ (28; 10).
„Dacă, în vreun cuvânt al rugăciunii vei simţi o dulceaţă oarecare, sau umilinţă, apoi opreşte-te asupra lui, căci atunci şi cugetul nostru păzitor se roagă împreună cu noi“ (28; 11).
„De te-ai fi suit pe toată scara virtuţilor, încă şi atunci roagă-te pentru iertarea păcatelor, auzind ce zice Sf. Pavel despre cei păcătoşi; din care cel dintâi sunt eu“ (1, Tim.1, 5). (28; 13).
„Stăruieşte-te să-ţi aduci mintea ta înapoi, care fuge, sau, mai bine zis, închide-o în cuvintele rugăciunii. Dacă ea, pentru pruncia ta, va obosi şi se va risipi, apoi bag-o iarăşi în cuvintele rugăciunii, căci nestatornicia este o însuşire a minţii noastre. Însă, acela Care e în stare să le întărească pe toate, poate să dea statornicie şi minţii noastre. Dacă tu te nevoieşti în această lucrare fără de slăbire, apoi şi la tine va veni Cel ce pune hotar mării minţii tale şi-i va zice el în rugăciunea ta: „până aici vei merge şi nu vei trece“ (Iov, 38, 11). E cu neputinţă să legi duhul; iar unde se află Ziditorul acestui duh, acolo i se supun toate“ (28; 17).
„Începutul rugăciunii este ca să izgoneşti cugetele cele ce-ţi vin, de îndată ce se ivesc; iar mijlocul ei – ca mintea să fie închisă în cuvintele pe care le rostim sau le gândim, iar desăvârşirea rugăciunii este răpirea către Dumnezeu“ (28; 19).
„Lucrătorul cel mare al rugăciunii celei mari şi desăvârşite zice: „vreau să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea“ (1, Cor. 14, 19) şi altele. Însă pentru cei prunci o astfel de lucrare este cu neputinţă. De aceea, noi, ca cei nedesăvârşiţi cu calitatea rugăciunii, să împreunăm şi cantitatea, pentru că cea de-a doua este pricina celei dintâi. Căci este zis: cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă fără de lenevire, deşi nu tocmai curat, însă cu osteneală“ (28; 21).
„Una este întinarea rugăciunii, alta este nimicirea acesteia, alta este jefuirea şi alte meteahne (prihănirea) rugăciunii. Întinarea rugăciunii se petrece, când omul, stând în faţa lui Dumnezeu, se gândeşte la lucruri necuviincioase şi necurate. Nimicirea rugăciunii e când omul e robit de gânduri nefolositoare. Iar jefuirea rugăciunii când mintea celui ce se roagă se risipeşte pe nesimţite şi meteahna rugăciunii este asupreala oricărui gând, ce se apropie de noi în timpul rugăciunii“ (28; 22).
„Petrecând mai mult în rugăciune şi neavând rodul, nu zice: eu n-am câştigat nimic. Căci chiar această petrecere în rugăciune este deja o agoniseală; şi care bine e mai înalt decât acesta, ca să te lipeşti de Domnul şi să petreci într-o unire cu El?“ (28; 29).
„Orânduirea (întocmirea) ta ţi-a arătat rugăciunea, căci teologii spun că rugăciunea este oglinda monahilor“ (28; 34).
„Dacă cineva îţi cere să te rogi pentru el, apoi, deşi nu ţi-ai agonisit darul de rugăciune, nu te lepăda. Căci adesea credinţa celui ce-ţi cere rugăciunea va mântui pe acela ce se roagă pentru el, cu înfrângerea inimii“ (28; 36).
„Sunt tari şi temeinice cele agonisite ani de-a rândul prin rugăciuni“ (28; 40).
„În timpul rugăciunii să nu primeşti nici o nălucire a simţurilor, ca să nu cazi în nebunia minţii“ (28; 42).
„Înştiinţarea că rugăciunea noastră a fost auzită de Dumnezeu, o primim chiar în timpul rugăciunii. Înştiinţarea este înlăturarea îndoielii; înştiinţarea este o descoperire vrednică de crezare a necunoscutului“ (28; 43).
„Cere cu plâns, caută cu ascultare, bate cu îndelungă răbdare. Astfel, „cel ce cere, va lua, cel ce caută va afla, şi celui ce bate i se va deschide“ (Mat. 7, 8):(28; 56).
„Mărturisind Domnului păcatele tale, nu intra în amănuntele faptelor trupeşti, aşa cum s-au petrecut ele, ca să nu ajungi vrăjmaş ţie însuţi“ (28; 58).
„În timpul rugăciunii să nu priveşti la lucrările cele trebuincioase şi chiar la cele duhovniceşti. Altfel vei pierde pe cele mai bune“ (28; 39).
„Dacă tu, neîncetat, te rogi Împăratului ceresc, împotriva vrăjmaşilor tăi, în toate năvălirile lor, apoi să fi cu bună nădejde, căci nu te vei osteni mult. Pentru că ei, singur de la sine, în curând se vor depărta de la tine, căci aceste duhuri necurate nu vor să vadă că tu primeşti cununi, pentru lupta cu ele prin rugăciune şi peste toate acestea, ei vor fi siliţi să fugă, fiind arşi de rugăciune ca de un foc“ (28, 63).
„Fii cu bărbăţie în toate întâmplările şi însuşi Dumnezeu va fi povăţuitorul tău în toate rugăciunile. Prin cuvinte nu te poţi învăţa să vezi; căci acest lucru e o putere firească; astfel şi bunăcuviinţa rugăciunii n-o poţi cunoaşte numai din învăţătură. Căci ea are, în sine, învăţător pe Dumnezeu, Care-l învaţă pe om înţelepciune, Care dă rugăciune celui ce se roagă şi Care binecuvintează anii celor drepţi“ (Ps. 93, 10; 1. Imp. 2, 9). (28 Q 64).

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul