Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev

Cuviosul Nifon, episcop de Novgorod

Dacă râvna casei lui Dumnezeu îl «mistuia» pe psalmistul David, pe fericitul Nifon îl mistuia zelul pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi a ordinii canonice pe tot cuprinsul Bisericii Ruse.
Iubitorul de Hristos Nifon a intrat în obştea de la Lavra Peşterilor în anii de domnie ai lui Timotei. Singura sa grijă era să-şi împodobească sufletul cu virtuţi şi de aceea se îndeletnicea cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea şi cu o aspră asceză.
Faima virtuţilor sale nu întârzie să depăşească zidurile mănăstirii. De aceea, când în 1130 episcopul de Novgorod, sfântul Ioan, după o slujire de douăzeci de ani, se retrase ca să se liniştească la mănăstire, cuviosul Nifon a fost ales în locul său.
Îndată ce primi harul arhieriei de la mitropolitul Kievului Mihail II (1130) în prezenţa a mai multor episcopi ai Rusiei, se dărui cu aprindere lucrării de a întări credinţa Ortodoxă în eparhia sa.
Mai întâi avu grijă să se ridice cât mai multe biserici, spre a se putea slăvi în ele numele Domnului şi spre a primi poporul hrana cea duhovnicească.
În centrul Novgorodului avu grijă să se zidească biserica de piatră cu hramul Adormirii Maicii Domnului şi împodobi biserica mitropolitană a Sfintei Sofia cu o minunată pictură.
Pentru oile cele cuvântătoare ierarhul Nifon se dovedi a fi «păstorul cel bun». Învăţa şi zidea duhovniceşte pe păstoriţii săi cu predici înţelepte, cu cateheze şi cu exemplul vieţii sale sfinte. Îşi amintea întotdeauna de îndemnul sfântului apostol Pavel către sfântul Timotei: «Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă49 (I Timotei IV, 16.)».
De multe ori fericitul intervenea ca să aducă pacea între domnitorii şi locuitorii provinciilor ruseşti, care se aflau pe atunci în neîncetate certuri şi războaie civile. Cu cuvântul său luminat şi cu sfaturile sale înţelepte, mijlocise cu timp şi fără timp, pentru aducerea păcii între cei aflaţi în conflicte, după cuvântul apostolului care spune: «…să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul50 (Romani XIV, 19.)».
În anii păstoriei sale locuitorii Novgorodului s-au revoltat şi l-au alungat pe domnitorul Vsevolod Vostislavici. În locul acestuia l-au chemat pe Sviatoslav Olegovici. Acesta din urmă, îndată ce a preluat domnia, a dorit să încheie o căsătorie necanonică. Arhiereul Nifon nu numai că refuză să săvârşească această slujbă, dar le interzise şi tuturor preoţilor din mitropolia sa să binecuvânteze această fărădelege.
Domnitorul însă nu dădu înapoi. Îi forţă pe câţiva preoţi, pe care-i adusese cu sine atunci când venise la Novgorod, să slujească Taina Cununiei pentru dânsul. Însă şi după aceasta bravul ierarh nu încetă să condamne cu curaj fărădelegea comisă, asemănându-se astfel cu profetul David care spunea oarecând: «Spune-voi mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu mă voi linişti».
Vrednică de menţionat este şi grija binecuvântatului ierarh ca să întreţină relaţia canonică dintre Biserica Rusă şi Patriarhia de Constantinopol.
Când a trecut la Domnul mitropolitul Kievului Mihail51 (Alte izvoare menţionează că mitropolitul Mihail nu murise, ci plecase la Constantinopol din motive necunoscute.), domnitorul Iziaslav Motislavici52 (Fiu al marelui domnitor Mostislav Vladimirovici, a cucerit cu forţa tronul Kievului în 1146. A fost alungat de pe tron de două ori şi domnia lui a fost foarte agitată. Din vremea sa începe o perioadă de decădere a principatelor ruse, până la supunerea lor de către mongoli. A murit la Kiev în 1154.) a convocat sinodul tuturor episcopilor ruşi şi le-a recomandat să-l aleagă în scaunul mitropolitan pe monahul Clement Filosoful, fără ca să ceară mai întâi acordul şi binecuvântarea patriarhului de Constantinopol.
S-au supus voinţei domnitorului cei mai mulţi membri ai sinodului: episcopul Onufrie de Cernigov, Eftimie de Pereghiaslav, Daniel de Gheorghiev, Teodor de Belgorod, Teodor de Vladimir şi Ioachim de Turov. Sfântul Nifon nu era de acord însă sub nici o formă. Nu-l speria nici puterea domnitorului şi nici hotărârea majorităţii episcopilor nu o socotea corectă. Se ridică şi spuse «cuvintele adevărului».
– Cum vom îndrăzni să hirotonim mitropolit de Kiev fără binecuvântarea patriarhului de Constantinopol? Cum să trecem peste ordinea canonică şi peste rânduiala tradiţiei? Botezul şi harul le-am primit de acolo. Tronul ecumenic de Constantinopol ne-a adus lumina adevărului, lumina lui Hristos pe pământul rusesc. Tronul ecumenic ne-a făcut din robi ai întunericului fii ai Luminii, ai lui Dumnezeu şi ai Răsăritului. De acolo a venit şi primul nostru mitropolit Mihail53 (A fost primul mitropolit al Rusiei (989–991) şi se pare că era de neam sirian. El a însoţit-o pe Ana Porfirogeneta, fiind conducătorul misionarilor bizantini în Rusia. L-a botezat pe sfântul Vladimir şi a oficiat căsătoria acestuia cu Ana. Apoi a organizat o intensă activitate de convertire şi botezare a ruşilor din provinciile Suzdal, Novgorod şi Rostov. La Rostov a şi adormit întru Domnul cam pe la anul 991.). De atunci am dat promisiune scrisă să nu hirotonim mitropolit de Kiev fără binecuvântarea patriarhului ecumenic. Cum, deci, acum să încălcăm acel jurământ, pe care l-am făcut atunci în faţa lui Dumnezeu?
Cu creştinească bărbăţie, ca un adevărat episcop al Bisericii lui Hristos, fericitul Nifon se opuse dorinţei nelegitime a domnitorului. Credea că această abatere canonică ar fi însemnat ruperea Bisericii Ruse de Ortodoxia Răsăriteană.
Doi dintre episcopi, Manuel de Smolensk şi Cosma de Poloţk, au fost de acord cu poziţia cuviosului Nifon. Ceilalţi însă, din cauza fricii faţă de domnitor, au considerat canonică alegerea mitropolitului, fără aprobarea prealabilă a patriarhului ecumenic. Astfel Clement a fost hirotonit şi instalat în scaunul mitropolitan de Kiev la 27 Iulie 1147.
Îndată noul mitropolit a început să facă presiuni asupra sfântului Nifon ca să-l recunoască şi să slujească împreună cu dânsul. Însă râvnitorul ierarh şi apărătorul rânduielilor canonice-i răspunse cu asprime:
– «V-aţi îndepărtat de Hristos…, aţi căzut din har54 (Galateni V, 4.)»! «Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar»! De vreme ce nu te-ai urcat pe tron după rânduiala canonică a Bisericii noastre, nu eşti cu adevărat păstor, ci eşti lup! Hoţ şi tâlhar! De aceea nu accept nici să liturghisim împreună, nici să te pomenesc în diptice ca pe un mitropolit canonic al Kievului, de vreme ce nici tu nu-l pomeneşti pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului.
Înfuriat de această poziţie a sfântului, Clement îi recomandă domnitorului să-l închidă în închisoare. Iziaslav îi interzise fericitului Nifon să se mai întoarcă la episcopia sa şi-i ordonă să rămână între zidurile mănăstirii Peşterilor. Acolo cuviosul Nifon îşi aduse aminte de «zilele cele de demult», de zilele de asceză, de post, de rugăciune şi de linişte petrecute cândva aici. Se ruga cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru că «îl învrednicise, pentru numele Lui, să sufere ocară55 (Fapte V, 41.)», şi pentru că, apărând rânduiala canonică a Bisericii, fusese lipsit de tronul său, la fel ca şi Părinţii mărturisitori din trecut.
Cu toate acestea, în anul următor domnitorul de Suzdal, Gheorghe Monomahul,56 (Cunoscut şi sub numele de Ghiuri Dolgkoruki (1090–1157) a fost domnitor de Rostov-Suzdal între anii 1149–1154 şi de Kiev între 1155–1157. A fost şi cel care a întemeiat Moscova.) a cucerit Kievul şi l-a alungat pe Iziaslav, eliberându-l totodată şi pe sfântul Nifon. Cu mare cinste dreptul ierarh s-a întors la Novgorod. Locuitorii oraşului, care până atunci fuseseră «necăjiţi şi rătăciţi, ca nişte oi care nu avuseseră păstor57 (Matei IX, 36.)», i-au ieşit în întâmpinare cu lacrimi de bucurie şi de emoţie, cerând binecuvântarea vrednicului şi iubitului lor părinte duhovnicesc.
La scurtă vreme după aceasta şi patriarhul ecumenic al Constantinopolului, care aflase despre poziţia sa dârză şi corectă faţă de dreptul canonic bisericesc, îi trimise o scrisoare de mulţumire şi de susţinere morală. Îl asemăna în aceasta cu Sfinţii Părinţi din vechime, care şi-au dat viaţa, atunci când a fost nevoie, pentru Biserica Ortodoxă.
Câţiva ani mai târziu, patriarhia ecumenică a trimis pentru mitropolia de Kiev pe episcopul Constantin. Sfântul Nifon, plin de bucurie, a venit la Kiev ca să se întâlnească cu acesta şi ca să liturghisească împreună. În timpul şederii sale la Kiev fu găzduit la mănăstirea Peşterilor.
La câteva zile însă se întâmplă să se îmbolnăvească deodată foarte grav. Venise deja vremea plecării sale către cămările cele cereşti. Cu trei zile înaintea adormirii sale, le descoperi părinţilor de la Lavra o revelaţie pe care o avusese în acele zile ale suferinţei sale:
– Într-o dimineaţă, am venit la chilia mea ca să mă odihnesc după slujba Utreniei. Mă luă somnul şi iată ce am visat. Se făcea că eram în biserica mănăstirii, în strana unde obişnuia să stea fericitul întru adormire Nicolae Sviatoşa. Am început atunci să mă rog cu lacrimi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să mă învrednicească să-l văd pe ctitorul sfânt al locaşului, pe sfântul Teodosie. În biserică erau strânşi foarte mulţi părinţi. Unul dintre dânşii se apropie de mine şi mă întrebă: «Cumva tu eşti acela care vrea să-l vadă pe părintele nostru Teodosie?» «Da eu sunt! Dacă este cu putinţă, arătaţi-mi-l!» Mă luă de mână şi mă conduse în sfântul altar. Acolo mi-l arătă pe cuvios, care era în viaţă! Atunci eu am căzut emoţionat la picioarele sale şi am făcut o metanie mare în faţa sa. El însă mă ridică, mă binecuvântă şi-mi spuse: «Bine ai venit, frate Nifon! De acum înainte vom fi împreună pentru totdeauna!» În mâinile sale ţinea un pergament pe care scria: «Iată-mă pe mine şi pe copiii pe care Dumnezeu mi i-a dat!» Atunci m-am trezit şi mi-am dat seama că am avut o revelaţie de la Dumnezeu, care mă anunţa despre apropiata mea plecare. Binecuvântat să fie în veci numele Domnului vieţii şi al morţii!
La treisprezece zile de la această viziune, pe 8 Aprilie, în Sâmbăta Luminată, fericitul Nifon adormi în pace şi plecă să se alăture în ceruri turmei celei triumfătoare a cuviosului Teodosie.
Trupul său fu îngropat în peşteră, lângă sfintele moaşte ale altor părinţi, în vreme ce cuviosul său suflet s-a urcat spre tronul lui Dumnezeu, unde mijloceşte pentru noi către Marele Arhiereu Hristos.